Dăruiţi singurătăţii…
Din cuvinte fără margini nerostite şi nescrise,
Fulgi de gheaţă, vise-ngheaţă şi-amintirile cu noi!
Printr-un timp fără odihnă rătăcirăm amândoi
Să închidem în albastru toate clipele promise…
Plânge după tine marea adâncindu-ţi tăinicia,
Plânge după tine cerul mult mai mult şi mult mai sec!
Tu m-ai respirat albastru şi mi-ai spus să nu mai plec
Că-ntr-un zbor de albatros vom cuprinde veşnicia…
Te sădesc printre luceferi să-nfloreşti în infinit,
Te cobor în nemurire pe-o aripă de condor!
Dăruiţi singurătăţii din albastrul unui dor
Într-un veac golit de alb vraja noastră s-a-negrit…
Am văzut cum calci minune pe un murmur de târziu,
Izvorând din piatră seacă universul îl inunzi!
Se revarsă-ntreg văzduhul când în ceruri mă ascunzi
Dar te-aştept la mine-n vis, eu albastru să îţi fiu…
Poartă-mă la tine-n suflet să-ţi sărut lacrima-ţi cursă,
Să nu laşi pe lângă noi toată viaţa să ne treacă…
Te iubesc suflet curat,
Şi în viaţa de apoi.
——————————
Daniel BARBU
11 ianuarie 2019