Elegia ultimului vis…
M-am trezit din somn…
Și ce somn n-am mai dormit!
Trecuseră anii…prea mulți ani
Și ce lume fără vise…
Dormeai în gândurile mele!
Pe un deal stăteai
Cu un braț pe un nor
Și cu celălat întins spre zenit…
O îmbrățișare a necunoscutei fericiri,
Îndemn în deșertul
Tainelor,
Necuvintelor,
Suspinărilor adânci….
M-ai trezit din nesomn
Și te-ai făcut răsăritul
Unei alte povești!
Oare dacă n-am dormi
Unde s-ar mai așeza Îngerul păzitor?!
Dacă ai adormi pe brațul meu
Mi s-ar așeza în palmă?!
Știi…nu dorm cu pumnul strâns….
Nu există nicio mânie!
M-am trezit în visul tău,
Mai confuză-mi păreai
Și mai tare
Mă căutai
Cu un colț de Lună Nouă….
Soarele era flămând
Și a mușcat flămând din mâna ta…
Colțul de Lună
I-a hrănit ziua nefăgăduită!
Niciodată
Luna și Soarele
Nu s-au întâlnit pe Cer…
Doar palma ta s-a făcut lume nouă…
Palma mea
Așteaptă Îngerii….
Fără mânie…încă nu mi-am strâns degetele
Pentru mânia pământului din noi,
Ci doar trei degete
Pentru închinare….
Dorm îngerii
Pe umărul pe care
S-a făcut închinarea
Ultimului vis…
M-a trezit
Nesomnul tău!
––––––––––––
Dan-Obogeanu Gheorghe
27 iunie, 2018