În inima mea…
Nu vreau să-mi spui că mă iubești,
Nu vreau să stai la mine-n gânduri,
Vreau doar să treci, nu să rămâi,
Și-n urmă făurește ziduri… …
Nu vreau să văd… că ții la mine,
Nici lacrimi în privirea ta.
Nu te știam, îmi era bine,
Credeam că știu ce-i dragostea…
Și-aș vrea doar să-mi vorbești nimicuri,
Să nu ascult tăcerea ta,
Să nu-nțeleg nici printre rânduri,
Să nu-ți aud nici inima…
Dar Zeus…. te-a făcut lumină,
E Afrodita-n ochii vii,
Artemis ești…ce mă săgeată,
În suflet… Ceres îmi rămâi…
Un zbor… cu aripile frânte
Când sufletul mi-e plin de tine,
Și-n inimă de-mi vei rămâne,
Nu va fi loc… și pentru mine…
—————————
Dan MORARU
25 ianuarie 2019