Cristinel CRISTEA: Limba noastră strămoșească

 

Limba noastră strămoșească

 

Născută pe aceste locuri,

Poate sunt zeci de mii de ani,

Patina timpului empatic,

Te-a șlefuit și fără bani.

 

Ca o comoară din adâncuri,

Ai răsărit, înmiresmată ,

Cu cele mai frumoase vorbe

Care, în versuri, mă îmbată.

 

Ai trecut, mii de ani, prin timpul

Ce a călit poporul meu

Și, într-o zi, cu Eminescu,

Frumos, ai răsărit, din nou.

 

Acest băiet cutreierase

Toată pădurea de argint,

Ca să ne-aducă limba noastră,

Prin care eu, în Cer, mă simt.

 

Sunt mulți cei ce se-ntrec în versuri

Ce nu se simt si n-au ce spune,

Venit din alte universuri,

Mihai ne-a dat o altă lume.

 

Cu el începe limba noastră,

Vrăjită, plină de povești,

Și versurile lui, prin care,

De mii de ori te-ndrăgostești.

 

Lăsați-mi limba  cea română,

De peste Olt și Jiu și Prut,

Fără noi reguli de paradă!

El e sfârșit și început.

 

Lăsați pe domnul Eminescu,

Ferice de ce ne-a lăsat,

Cu el, în sfânta limba noastră,

Nimic nu este de schimbat.

 

Vedeți-vă de treaba voastră,

Politicieni petrecăreți,

Lăsați în pace limba noastră

Și mulțumiți că mai sunteți!