Cristinel CRISTEA ALEXIEVICI: Trăirea clipei (poeme)

Ce străzi frumoase

 

Am respirat, cu bucurie,

Simțeam apropierea ta,

În orășelul plin de farmec,

Parca facut ca să mă ia.

 

Și am ieșit, grăbit pe stradă,

Ningea frumos, mă minunam,

De turnul de la catedrală,

Din gându-n care te-așteptam .

 

Știam că o să vii la mine,

Sărman copil al nimănui.

Știam că o să-ți intru-n sânge

Știam că nu o să îmi spui.

 

Am trăit fiecare clipă,

Îndrăgostit și fericit,

Mie mi-a dat binețe muza,

Eu plec cu ea spre Infinit.

 

Ce străzi frumoase-n burg la tine!

Ce caldă neaua ce ningea!

Ești cea mai răpitoare ființă,

Tot plec și nu mai pot pleca.

 

 

Cuvântul inimii

 

Cine m-a cunoscut cândva,

Acum citește-adânc, în mine,

Sunt pokerist adevărat,

Iau toate mizele divine.

 

Câștig poeți care-au murit,

Și erau triști fiindcă lăsară

O operă în jumătăți…

Eu le-o continui dinafară.

 

Eu scriu poeme ce adorm

Și scriu poeme ce amuză,

Și sunt timid, dar mă  tratez,

Și-ți spun, ești cea mai dulce muză.

 

Ca mâine zilele se duc

Și alte zile n-or să vină,

Ce curios! Atâta timp!

Și totuși…Numai tu regină!

 

Sunt pokerist adevărat,

Fac cărțile după dorință,

Trișând, te-am instalat pe tron,

Tu ești cea mai frumoasă  ființă.

 

 

O să mă uiți

 

O să mă uiți, cu primul pas al meu,

Făcut pe luna depărtării noastre,

Ești jumătatea mea de curcubeu,

Tu, înger scump din zările albastre.

 

O să mă uiți, precum se uită norii

Care trec față-n față pe zenit,

Dar într-o zi o să-ți lipsesc în suflet,

Eu, jumătatea ta de infinit.

 

O să mă uiți, secundă cu secundă,

Așa e mersul firii omenești,

Azi ființa mea frumoasă te inundă,

Mâine-o să mă-ntrebi, poate „Cine ești?”.

 

O să mă uiți cu-atâta dor de mine

Și chiar vei crede că mă poți uita,

Dar am pătruns, deja, adânc, în tine,

În loc să plec, eu nu mai pot pleca.

———————————-

Cristinel CRISTEA ALEXIEVICI

Turcia, Istanbul

Mai 2020