ȘOAPTA UNEI SECUNDE
Pe fereastra-mi din lacrimă de vis,
Curg șoaptele unui amurg bacant
Mă rătăcesc într-un vers nescris
Doar poeziei lunii-i sunt amant.
Sălcii răsar din egou-mi pierdut,
Un râu de mistere mi-e redută
În noaptea noastră fără de-nceput
Totul pare într-o notă acută.
Secundele nu îmi mai șoptesc,
Ce grea e noaptea de mătase
Ploii ardente-i mărturisesc
Păcatul ce adânc mă apasă.
Sorb absintul ploii de secunde,
Pe strada mică, fără felinare
Îmi răscolește trăirile surde
Mă aduce mai aproape de soare.
Rămân rob al ploilor de șoapte,
Sunt visul păgân, ascuns după nori
Mă hrănesc cu al stelelor lapte
Mă mântuie al izvoarelor viori.
—————————–
Cristian Gabriel VULPOIU
25 noiembrie, 2018