SERENITATE
Mă pierd tâlcuind frunzele ce cad pe alei
Ce coboară parcă din corola unui vers
Din călimara de patimi și vise în ulei
A liră pentru al iubirii agonizant mister.
Simt aroma toamnei în trupu-mi amforă,
De sub arcușul ploii ce se tânguie a poem
Pe portativul vis mai suspină o vioară
Iar un pian mă miruie cu glasul să boem.
O, toamnă, mă înclin serenității tale,
Și corolei tale de prințesă din Levant
Feeric înveșmântată în straie nupțiale
Dansează menueturile unui cer vivant.
Iubesc serenitatea melancoliei tale, toamnă,
Și ruginiul plâns ce-mi tremură-n cărare
Și lacrima versului pierdut în icoana ta, doamnă
Mă seduce să sărut al tău crâmpei de soare.
Mă-ntreabă codrii ruginii, de ce le-am furat visul,
De ce a tăcut șoapta eternelor iubiri ?
La răspântii de dor o liră mai cântă versul
Și ale noastre melancolice amintiri
—————————–————————
Cristian Gabriel VULPOIU