PENUMBRE ÎN OGLINDĂ
Mă ascund după perdeaua unei umbre,
Oglinda mă privește de sub mască
Mi te sculpteaza-n lirice absurde
Cerul ce în mantre vrea să îți vorbească.
Mă regăsesc în astralele penumbre,
Eu sunt penumbra ce sărută oglinzi mate
Ating petale de vis din vitralii sumbre
Ce îmi îngâna litere-ntr-o carte.
În litere e roua ce mă doare,
Dar și lumina ce din rouă se revarsă
Spre zorii păgânului răsărit de soare
Care ucide noaptea careia-i spun casă.
Întuneric și lumină îmi sunt pagini de carte,
Iar penelul, un licar din dulcele absurd
În agonia morții doar versul cântă-n șoapte
Tălmăcite doar de lună în deliru-i surd.
Eu sunt versul, iar cartea cântă-n lacrimi,
Pe fila albă a valului din zori
Mistice trăiri și calde patimi
Pe strunele de rouă ale mării de fiori.
—————————–————————
Cristian Gabriel VULPOIU