GHIRLANDA DE VISE
Între cerul ce spânzură pe ape,
și o icoană ce plânge șoapta
focului ce abia mai pâlpâie-n neant
am văzut o ghirlandă de vise
și un rug cu dorințe promise
lângă un car cu himere proscrise
ce înviau după ceruri deschise
azi pictorul pictează dimineața
în culori amare
nici curcubeul nu mai iese din mare
când timpul s-a oprit,
și soarele dispare
am atins în zori o ghirlandă de vise
mărețe, naive, triste sau stinse
par că din oracole fusese desprinse
am scris o ghirlandă cu vise
pe o picătură de rouă
ce a curs dintr-un nor sculptat în neguri
sub o frumoasă lună nouă
stele noaptea cad în faguri
în timp ce ceasul rupe noaptea-n două
și-n duminica bacantă
mă sfâșie bucată cu bucată
în lumină-mi caut cromozomii
la Abac mi-s toți atomii …
cred în vise
căci și eu sunt un vis
și tu,
o margine de paradis
îți promit că te duc spre
lumile promise
îți împletesc o ghirlandă de vise !
LA RĂSPÂNTII DE NISIP
Clepsidra mea,
te păstrez în emisfera-mi de cristal
de sub un soare ascuns
pe după cerul de jad
sculptat în perdele de stea
peste un infinit alegoric
istorii răstignite-n veac
mi-aduce toamna înapoi
friguri dintr-o iarnă fără leac
ce-mi inspiră
furtuni ce-mi risipesc
cele mai calde ploi
mă risipesc la răspântii
de nisip
din crunte iluzii îmi fac mantii
iar sub tălpile-mi goale
se prefigurează șoaptele
eternității lui Oedip …
soarele mă topește
abia de mă-nfirip
mă contopesc sunt vântul
sunt crunte răspântii de nisip !!
SUNT O FRUNZĂ
Sunt o frunză,
desprinsă din ramura unui vis
plutesc pe un colț de nor
până la marele abis
până la cerul meu
cel de un noian utopic nins
nu mai curge nici o lacrimă
să-mi fac cu ele val
să-mi spele neființa
într-un preaplin de necuvinte ritual
cu toamna în Serai mă sfătuiesc
deschid un portal spre verbul ”a fi”
mă așez cuminte pe asfalt
oare mai sunt ?
utopie sau neființă ?
din păgâna libertate-mi fac velință
mai merit eu căință ?
TE VREAU
Vreau să îți cânt iubirea,
în sacre mânăstiri
ce dulci ar fi atunci ale tale lanțuri
cu parfum de lavandă
încerc să te zăresc
ascunsă fiind pe după perdelele de lună
când de sub înaltul cerului
plouă cu absint
am deschis fereastra
căci vreau măcar în șoapte să te simt
am să mă prefac în zefir
și cu adierea mea ușoară
să-ți mângâi sacru-ți templu
și precum un luceafăr
pe o purpură de stea
să te veghez în noaptea grea
iar când îți sărut pleoapa dulce de copilă
tu să tresari în noaptea de fiori
eu pe lacrima ta scriu a iubirii filă
cu penel izvorul și călimări de dor.
AMINTIRI
Îmi amintesc de mine,
mă regăsesc cu greu
prin labirintul propriei ființe
m-am rătăcit pentru o clipă
pierdut sub a zenitului aripă
ating axioma bonomei mele neființe …
mă depărtez de al meu ego
care șăgalnic îmi mistuie absurdul
iar ceasul ce măsoară timpul
dintre lumi
îmi sărută amurgul
cel de bardo !
oglinda în care
cele două lumi se privesc
îndelung … în amurg
îmi amintește lacrima
pe care-mi scriam
iubirile în rugi
și pergole de vise
de unde precum roua
în chip de înger
în amfore de alabastru
în trupu-mi ca un castru
curgi.
—————————–
Cristian Gabriel VULPOIU
12 noiembrie, 2018