ASCULTÂND TĂCEREA
Mi-acopăr egoul cu strigătul tăcerii,
urmez canoane din pocale de mister
clopote de rază-mi brăzdează destinul tern
îmi dezvăluie absurde și tainice caverne
destinu-mi redundant începe și cerne
sfinți coborâți din icoane
iar calea spre abis se pierde
se pierde azimutul și marea la amurg
șoaptele tăcerii-n râuri le aud cum curg
cum mă pătrund și cum mă înfioară
și cum întregul trup începe să mă doară
precum un requviem sinistru
cântat de moarte la vioară
privesc tabloul pictat pe pânză
pe un șevalet din cruci
cu pensule subțiri și culori mate
din smoala nopții glăsuind în mantre
și-i gust lumina către eternitate
tăcerea eternă spre păgâna libertate
de sunt păgân mă-ntreabă odată abisul
eu l-am trimis să-mi cerceteze visul
dar l-am întrebat, de ce cu tăcerea eu
pot cuceri timpul și abisul ?
și de ce clipa când nimbul meu bacant
este o fărâmă din neant ?
—————————–
Cristian Gabriel VULPOIU
31 octombrie, 2018