Corneliu NEAGU: Scrisoare mamei

SCRISOARE MAMEI

 

Pe fața ta văd întristare și teamă,

ce gânduri amare te macină, mamă?

Ți-am scris de curând o scrisoare mai lungă,

socotesc c-ar fi trebuit să ajungă…

Vei afla ce voiai să stii despre mine,

că sunt sănătos și o duc foarte bine…

 

Vei înțelege, desigur, printre cuvinte,

că nu mai sunt la fel cum eram înainte.

Te rog însă nu-mi căuta vreo pricină,

gândesc prea mult într-o limbă străină,

în minte îmi vin doar cuvinte ciudate

ce-mi zic adevărul pe  jumătate.

Nici obiectele nu sunt ca acasă –

oglinda-i mai strâmbă și masa mai joasă,

patul se plimbă năuc prin odaie,

iar geamul ferestrei parcă se-ndoaie.

Pereții curbați se-adună-n oglindă

și vor în ghiocul lor să mă prindă,

iar ușa crăpată ducând înspre hol

cu sunete sumbre m-aruncă în gol.

 

Dar somnul? – nu-i somnul meu de acasă,

sosește prea greu și cu doruri m-apasă ! –

se bate la marginea nopții, de-a rândul,

cu cugetul plâns, cu visul și gândul…

Târziu, către ziuă, când totuși mă frânge,

prin minte mi-aleargă doar vise nătânge

cu umbre vrăjite ce-n suflet se lasă,

venind peste somn cu mirajul de-acasă.

Dar chipul tău, mamă, dispare deodată –

la margini de doruri rămâne o pată!..

————————————

Corneliu NEAGU

9 aprilie 2019

Lasă un răspuns