NEUITAREA DIN VIS
Se lasă-nserarea și focul din vatră
pictează cu umbre povești pe tavan,
rafale de vânt rătăcesc prin polatră
cu caii-nhămați la un mitic rădvan.
I-aud cum nechează la ușa-ncuiată
bătând din copite în pragul de lemn
dar vântul, rotindu-se loc, deodată,
le taie elanul c-un aspru consemn.
Și parcă aud din trecut o chemare
trecând peste mine pe aripi de dor
scăldate-n parfum de cireșe amare
rămas în memorii neșterse de zbor.
A fost doar o clipă ivită spre seară
la margini de gânduri venite ad-hoc
când doru-ncepuse să cânte afară
prin fanta tăiată-ntr-un magic ghioc.
Simțeam că-l alungă o iarnă haină
ascunsă sub mantii de nori cenușii,
întinși fără margini pe bolta senină,
pe când așteptam din trecut să revii.
Dar vântul rămas în polatră pe loc,
purtând neuitarea desprinsă din vis,
șoptea că trecutul pe care-l invoc
rămâne la poarta tăcerii proscris.
———————————————–
Corneliu NEAGU
București