MERIDIANUL ZERO
Chiar de-am fi fost în universuri paralele,
la plus sau minus infinit ne-am fi-ntâlinit
căci nouă așa ne-a fost de la-nceput sortit
să ne-ntâlnim, cândva, chiar dincolo de stele.
Duceam în suflete icoane neștiute,
fără-a putea gusta din taina lor cerească
decât atunci când a-nceput în noi să crească
un sfânt miraj venind pe căi necunoscute.
Ne-a luminat și ne-a purtat, deopotrivă,
pe plajele de la Kristel și Cap Falcon,
unde plutem nedesparțiti, la unison,
peste iubiri venind din spații în derivă.
Ne-a legănat în vis prin oaze din Sahare
sub palmierii ce pluteau vrăjiți pe apă
când trupurile noastre se zbăteau să-ncapă
în oiștea de pe cer a Carului Cel Mare.
În zori de zi plonjam în golfuri de ispite,
venind îmbrătișati tocmai din Carul Mare
când se năștea-nlăuntrul nostru o chemare
din pământești dorințe încă ne-mplinite.
Pe țărmul dăltuit știam că ne așteaptă
un nou tărâm, pe-al său meridian zero,
să ne conducă-n pași vrăjiți de bolero
pentru-a găsi în zori a nemuririi poartă.
Ne spinteca meridianul de pe sferă,
iar timpul ce s-a rupt nehotărât în două
ne-a oferit atunci o paradigmă nouă –
să ne iubim mereu la margine de eră.
De ce să ne-ntrebăm acum necontenit
ce sorți am fi avut prin lume separat –
doar am știut de la-nceput ce ni s-a dat –
mirajul unui vis celest de împlinit !…
———————————————–
Corneliu NEAGU
București
4 mai 2020