LA PATRU ORE FIX
Perete scund din fals opal
la nișa strâmtă de sub scară
ascunde măști de carnaval
uitate-acolo de-astă vară.
Le-am căutat fără folos
prin debaraua fără ușă,
dar am găsit doar brad stufos
împodobit cu o păpușă.
Cu ochii de mărgăritar,
ea m-a privit cu-un fel de milă
și mi-a șoptit cu glas amar
că-mi va prezice o sibilă.
Nu am crezut ce îmi spunea
căci arăta cam demodată –
purta costum de catifea
și pălărie din prelată.
Dar pe la patru ore fix,
bătute-n ceasul cu pendulă,
sibila, fără crucifix,
sosi adusă de-o patrulă.
Venind spre mine m-a privit
cu ochi adânci de preoteasă –
am plâns de teamă și-am fugit
lăsând-o singură în casă.
Dar a venit în urma mea
și m-a bătut ușor pe spate,
zicând ghidușă c-ar putea
să mă dezlege de păcate.
Însă deodată am văzut
că nu era defel sibilă,
ci doar iubita din trecut
întoarsă parcă mai ostilă.
N-am ascultat-o nicidecum,
mi se părea cam mânioasă,
am părăsit-o lângă drum
și m-am întors îndată-acasă.
Dar nu știu cum s-a întâmplat:
când am intrat grăbit pe ușă,
era deja la mine-n pat
purtând veșmântul de păpușă.
———————————————–
Corneliu NEAGU
București
9 martie 2020
O splendoare de poem dulce-amărui
a unei iubiri neîmplinite din cauză de destin /sau legea liberului albitru.
Savuros și acid, totodată, el (poemul), ‘băut’ pe-ndelete, obligă receptorul
să-i descopere rețeta, și dacă se poate să scoată din compoziția ei (rețetei) ‘elementul’ care produce aciditate, și aduce prejudicii unor stomacuri sensibile ale mentalului tuturor organelor.
Teoretic, lecturând impresionată de poemul Domniei Tale și, privind retrospectiv și remember-ile mele, încep să-nțeleg pe parcursul acestui comentariu că toți /sau aproape toți suntem niște pioni pe tabla de șah a lui Dumnezeu.
Felicitări ďin inimă și vă foarte mulțumesc, Distinse Poet Corneliu Neagu!
Felicitări dragi cu prețuire și admirație pentru minunatele versuri adresate iubirii, care ne apare în suflet și în gând sub diferite forme,la dvs.in chip de păpușă. Iubirea eternă este însăși viață noastră. Felicitări!
In bradulcel stufos isi facea veacul
Sarmana papusa cu ochii de margaritar
Cu haine ponosite conforme
Cu anii ce i-au biciuit viata
Dar pe care nu pune nici un pret,
Cel mai pretios giuvaier al ei este
Cea mai pretioasa calitate umana
,, RESPECTUL DE SINE ,,
Ce nu poate fi egalat de nici un giuvaier
Si ea papusa demodata ,
Nu-si poate imagina o idila
Cu un sabarit ,fie el si de soi
Emanat din lumea crailor
Cu vita nobila la purtator.
Iti multumesc ca-mi ridici stacheta tot mai sus si ma provoci sa ma catar pe piscuri,prin maracinisuri ,prin grohotisuri ,cu genunchii zdreliti dar avand in obiectiv tinta : provocarea la confruntari spirituale fara egal…imi place la nebunie.