ÎN PRAG DE TOAMNĂ
Se lasă toamna încă aşteptată,
părerile de rău se-ntorc pe rând,
pe-o margine de clipă-ntârziată
la ușa gândului ajung dansând.
Și mă cuprind regrete insolite,
fără să știu de am greșit cumva
când dorurile-n straie de ispite
visau adânc pe nori de mucava.
Regretele s-așază peste gânduri
cu amintiri trezite prea târziu
în notele urcate printre ziduri
din partitura unui potpuriu.
Revin acum, în clipe fără miză,
cu vânturi reci sosite de la nord,
în prag de seară ultimă surpriză,
cu amăgiri căzute-n dezacord.
La poarta neuitării se destramă,
iar gândul le alungă în trecut,
în mijlocul pădurii de aramă,
pe umbrele din visul renăscut.
Acolo te zăresc îngândurată,
cu dorurile strânse la un loc,
pe chipul ce apare ca o pată
în ramă aurită de breloc.
Așez brelocul pe o etajeră,
întinsă peste spațiul infinit,
privirea ta, venind din altă eră,
îmi leagănă surâsul obosit.
————————————
Corneliu NEAGU
București
18 mai 2019