DESTINE RĂNITE
Revin amintiri din trecut, în cuante,
cu doruri lăsate la margini de vis
în cutele vremii, pe file flotante,
ce încă mai poartă misterul rescris.
Și zeci de regrete, rămase în urmă,
cu umbrele nopții se-ntorc uneori,
tăcerea uitării în cuget se curmă,
când sufletul plânge cu mii de viori.
Imagini turnante ajung pe retină
la margini de gând readus din trecut,
viorile plâng mai departe-n surdină
romanța desprinsă din visul pierdut.
Regretele curg pe romanța vrăjită,
ajunse la margini de cuget se frâng,
cândva, din neant, le cânta o ursită
să fie uitate sub frunza din crâng.
Acolo-ntr-o seară târzie de vară,
sub plopii rămași fără soț după noi,
destinele noastre, rămase afară,
rănite-ncercau să ne-aducă-napoi.
Iar astăzi, la poarta uitării sosite,
regretele încă se strâng pe-nserat
cu doruri căzute din frunze cernite
rămase orfane-ntr-un plop fulgerat.
———————————————–
Corneliu NEAGU
12 ianuarie, 2019