DESTIN CĂZUT
O, Doamne, ce grea încercare,
destinul îmi cade pe drum,
doar visul rămâne-n picioare,
ieșind dintre trâmbe de fum.
Devine statuie spartană
hrănită de ochii-mi flămânzi
cu fluvii de dor dintr-o cană
și lacrimi din ochii rotunzi.
Deasupra sub ceruri ovale
stă timpul la pândă rănit,
dar tot mai aduce pocale
cu vinuri fierbinți din zenit.
Arome din karma tăcerii
mă cheamă-napoi, în trecut,
cobor de pe crucea-nvierii
să-mi caut destinul căzut.
———————————————–
Corneliu NEAGU
București