DEPRESIA
La colț de stradă mor prieténii,
amantele se culcă cu mai mulți,
copiii simt c-au devenit adulți,
tot alergând pe străzile pustii.
Și toamna rece vine peste noi,
iar frunzele, pe ritmuri de poem,
plutesc încet pe trenuri care gem
ducând soldații noștri la război.
Orașul tot e un coșmar stupid,
iar oamenii stresați nu înțeleg
ce-i parte separată ce-i întreg
în granițele care ne închid.
Și-n orice întrebare e un chin,
îl resimțim în inimă și-n gând,
se sting în noi speranțele plângând
pe marginile unui crunt destin.
Himerice imagini trec prin vis
și ne trezim în spaime și-n delir,
iar patul ni se pare cimitir,
plutind imponderabil în abis.
Iar cei apropiați, în mod fatal,
ne intră cu picioarele-n destin
și când paharul de durere-i plin
ne internează noaptea în spital.
Dar ca răspuns la gestul lor brutal,
pe doctorii ce-s mai nebuni ca noi,
îi dezbrăcam și îi închidem goi
într-un salon cu gratii de metal.
———————————————–
Corneliu NEAGU
București
28 septembrie 2019