Corneliu NEAGU: Cântecul ursitei

CÂNTECUL URSITEI

Pe la miez de noapte cântecul ursitei,
lângă poarta sorții, mă recheamă iar,
să privesc prin vreme trupul Afroditei,
ridicat din valuri de un zvon bizar…
Se întinde zvonul dincolo de zare
peste amintirea unui vis pierdut,
iar în crucea nopții chipul tău apare
aducând ispite scoase din trecut.

Te zăresc departe, lângă o fântână,
cu apa vrăjită de un mag pribeag,
revenit în lume să găseasc-o zână
rătăcită-n visuri lângă un drumeag.
Pe drumeagu-acela, într-o zi de vară,
tu veneai spre mine, c-un surâs senin,
umbrele-nserării se-ntindeau afară
adunând sub ele tufe de pelin.

Și gustând pelinul cu arome brute,
lângă mine timpul parcă se oprea
să primesc ofranda zânei neștiute
care-n crucea nopții încă mă iubea.
Mitul Afroditei stă acum de strajă
să-mi aline trupul prea îmbătrânit,
ascultând povestea, simt venind o vrajă
care-mi cerne doruri dinspre infinit.

————————————

Corneliu NEAGU

3 februarie 2019

Lasă un răspuns