APUS RĂSTIGNIT
Am mai vorbit cu voi și altădată
de țara cu povești nemuritoare
unde dispar copacii dintr-odată
sub cerul care plânge în izvoare.
Mor crengile căzute la pământ,
rămâne un deșert de disperare,
copaci răzleți, cu crengile în vânt,
se zbat lângă pădurea care moare.
Zburând departe, frunzele căzute
rămase-n urmă după defrișare,
ajung deasupra sfintelor redute
încă mai stând de veghe la hotare.
Prin zidurile reci se-aud suspine
ducând cu ele marea provocare
a gloriei postume din destine
ce nu-și găsesc odihna trecătoare.
Ieșite-acum din mitice morminte,
rămase peste timp în neuitare,
ascultă plânsul doinei în cuvinte
venite din pădurea care moare.
Biet trecător, cu sufletu-mpietrit
și lacrima rămasă între pleoape,
privesc apusul zilei răstignit
unde dispar copacii dintre ape.
———————————————–
Corneliu NEAGU
23 septembrie, 2018