TANGOUL
Răscolind tăcerea, lungile ecouri,
pe la miezul nopţii, se întorc din nou,
să-mi aducă-n taină magice tablouri
redescoperite într-un vechi tangou.
Era o tavernă cu ferestre scunde,
noi dansam tangoul fără spectatori,
muzica viorii ne purta oriunde
cugetele noastre se-mbătau cu flori.
Flori de iasomie din grădini uitate
pe un ţărm de mare fără început
care mai păstrează ludice păcate
din iubiri rămase pe un colţ de lut.
Flori de mirt aduse de pe mal de râuri,
la apus de soare, să le-aşez în pat,
sau la cingătoare, să ne facem brâuri
care să ne scape de un vechi păcat.
Am comis păcatul seara pe răcoare,
la-nceput de vară, pe un pat cu flori,
visurile noastre, smulse din izvoare,
ne duceau aiurea, dincolo de nori.
Ne curgea prin sânge râu cu apă vie
setea de iubire ne-arunca-n delir,
trupurile goale, adâncite-n vrie,
din străfund de ceruri sorbeau elixir.
Doar ecouri, astăzi, se întorc, fragile,
să-mi redeseneze încă un tablou,
cu miresme-aduse numai de sibile
din intimitatea unui vechi tangou.
Vaga nălucire, retrezeşte-ndată
doruri revenite-n margine de vis
unde tu, iubito, din trecut plecată,
îmi aduci, în cuget, magic paradis.
———————————————–
Corneliu NEAGU
2 noiembrie, 2018