Motto:
„Un popor e MARE, e la apogeu, când dă sculptură bună, când dă sculptori MARI”
(Gheorghe Dimitrie Anghel – sculptor)
Intrigat, zilele trecute,de intervenţia mai colorată a unei prestigioase personalităţi istorice şi patriotice din mediul intelectual superior orădean, de sublinierea şi afirmaţia eronată, de altfel, a Distinsului Domn, precum că în oraşul Oradea „apar Statuile ca ciupercile după ploaie”, combativ şi deranjat de astfel de afirmaţii răutăcioase, nesustenabile, m-am hotărât a lămuri, unele aspecte legate de fenomenul de civilizaţie culturală în sine, scoţând din contextul mai larg al scrierilor mele istorico-biografice, paragraful de mai jos. Însemnări care stau mărturie peste timp, de atitudine civică şi critică constructivă, dar şi un punct de vedere sever, privind unele acţiuni deloc lăudabile în acest domeniu, ale Forurilor Administrative Locale, cu toate meritele lor sub alte aspecte. Este un „Detaliu”, pe care îl prefer lansat publicităţii, considerându-l un gest folositor care să dea de gândit omului, în aceste vremuri pandemice dramatice, însoţite la nesfârşit de-o tulburătoare instabilitate politică şi morală în spaţiul mioritic, o instabilitate determinată mereu de forţele obscure ale naţiei romane, în ultimele trei decenii. Un material sever oferindu-l spre observare atentă şi analiza lucidă ochiului critic local, ca fiind, din punctul meu de vedere, justificat, corect şi necesar sufleteşte.
„Cu mulţi ani în urmă a încolţit în mintea mea, de tânăr aspirant la împliniri artistice înălţătoare, un gând de civilizaţie aristocratică generos, uşor a fi pus în aplicare, ceva mai târziu, odată cu înfiinţarea Facultăţii de Arte Vizuale din Oradea. Distribuiri şi risipiri de energie creativă şi manageriala,bine stăpânite de un elan interior inconfundabil în diversitatea culturală orădeana a timpului, au motivat şi determinat o cu totul specială dorinţa profesională, dar şi morală, de-a subordona unei exigente vizuale, interferenţe estetice şi simboluri semantice argumentate, atmosfera arhitectonică citadină a oraşului Oradea. Totul, pe lângă alte împliniri semnificative, cu scopul, de-a forma şi organiza, în oraşul de pe Crișul Repede, o „grupare” de creatori artistici profesionişti, o echipă de sculptori profesionişti redutabili, serioşi şi dedicaţi profesiei lor şi idealurilor profesionale măreţe, sculptori de sorginte bihoreană, dar nu numai, aşezaţi aici şi stăpâniţi de sentimente cultural-patriotice locale profunde, motivate pentru împliniri artistice grandioase, în perimetrul creaţiilor artistice din Domeniul Artelor Monumentale şi a Sculpturii de For Public.
„Proiectul”, era motivat de necesitatea primenirii şi înnobilării spaţiilor publice orădene, atât de multe şi generoase,dar „uitate de lume” din păcate, de lumea cu atribuţiuni şi sarcini speciale, esenţiale în acest sens, în Administraţia Locală Orădeană, persoane plătite bine din bani publici, dar din păcate suferinde de valoare şi decenţa profesională. Spaţii arhitectonice, pieţe, parcuri şi scuaruri, etc, ahtiate şi rugătoare la Ceruri, pentru primirea şi realizarea de Comenzi Sociale din Domeniul Sculpturii Monumentale şi Ornamentale de For Public, purtătoare de simboluri şi semnificaţii morale, şi nu numai, în mult lăudată şi, pe bună dreptate, civilizata noastră metropolă bihoreană.
Iniţiativa, de-a organiza şi activa acest Grup Profesional Artistic, din păcate subminat de forţe oculte, pentru a găsi soluţii estetice şi ambientale, în foarte multele spaţii libere sau abandonate, în climatul arhitectural orădean, prin realizarea unor creaţii artistice valoroase, a dat greş. Dar spaţiile amintite au rămas, şi sunt „flămânde”, după Comenzi Sociale în domeniul artistic amintit, noi trăind cu părerea de rău, că s-au irosit oportunităţi reale, defavorizând capacităţi creatoare prestigioase şi autorizate, din spaţiul cultural local, cu extensie şi la cel bihorean. Acest vis nu s-a putut împlini decât într-o mică măsură şi datorită orgoliilor şi „egocentrismului” profesional limitat, poate a invidiei şi misticei credinţe, specifică uneori colegilor de breaslă. Colegi care nu au înţeles adevăratul rost şi profundul sens profesional, dar şi patriotic, al acestei propuneri de construcţie a unui For Cultural Local puternic. Ar fi fost o instituţie, de grea şi mare responsabilitate civică, dar interesele mărunte au primat şi datorită frustratului „comandament”, administrativ orădean, a se citi Administraţia Locală, închistată meschin în limitele propriilor interese. O administraţie locală ferecata şi de reacredinţă, stereotipă, ineficientă şi „suficientă” în prostia şi limitele ei de civilizaţie urbană, neputincioasă în contact cu exigenţele de civilizaţie umană veritabilă, s-a auto-abandonat prin obtuzitatea comunicării, de fapt a incapacităţii comunicării, cu Forurile Culturale Profesioniste locale, atâta cât sunt ele de interesate şi putincioase, cu Personalităţile Culturale de anvergură managerială majoră orădeană, care nu sunt întâlnite la tot pasul, în abordarea constructivă a detaliilor arhitectonice şi estetice locale. O administraţie care nu a avut capacitatea şi puterea, de-a recepta şi sprijini, implementarea în „ogorul” spiritual propriu, în decursul timpului, propunerile realiste, în ceea ce mă priveşte, a fiinţării spre exemplu a unui „şantier de muncă şi creaţie”, – a se înţelege – Centru Cultural Artistic Modern – în Oradea, bine organizat şi cu propensiune naţională şi internaţională de anvergură, prin expansiunea şi încurajarea libertăţii de creaţie artistică, artistică plastică, în mod special. Centru, patronat de Administraţia Locală în colaborare cu Facultatea de Arte Vizuale şi Uniunea Artiştilor Plastici, filiala Bihor, în mod eficient. Nu trebuie scăpat din vedere faptul că în Oradea existenţa Facultăţii de Arte, alăturată celor patru mari Centre Naţionale de Creaţie Artistică Academică cunoscute în România, impune respect dar şi responsabilităţi administrative locale şi regionale speciale.
În Oradea, multe spaţii disponibile, din vechile Platforme industriale oradeane erau utile şi corespundeau organizării unor Centre Cultural-artistice veritabile şi prolifice – Galerii de Artă, Ateliere de Creaţii artistice diversificate, Saloane de Modă, – dar, datorită unor oameni indolenţi şi nevizionari, s-a preferat regretabil şi nediferențiabil, „băgarea” buldozerelor în acele construcţii.
Crearea, amenajarea unui Centru Cultural Artistic Modern în Oradea, în viziunea subsemnatului, ar fi avut o menire civilizatorie superioară, şi ar fi fost deosebit de benefic, necesar şi eficient din punct de vedere spiritual dar şi economic, de-adevăratelea productiv, prin realizarea mai facilă a multor lucrări şi Opere de For Public, semnificative, în spaţiul istoric şi cultural orădean, pentru comunitatea orădeana, cu extensie bihoreană şi naţională. Ar fi fost un fapt onorant şi lăudabil, pentru explozivul standard cultural şi administrativ al urbei. Ca o firească consecinţă, În acest context administrativ şi organizatoric, nu se putea omite complexul fenomen al socializării afective şi morale a valorilor creatoare locale, pentru totdeuna. Nemaivorbind de faptul că punerea în valoare a potenţialului creativ local; artişti plastici – sculptori, arhitecţi, designeri, studenţi, să fie sprijiniţi, încurajaţi şi susţinuţi material şi financiar, de către Administraţiile orădene sau de către Consiliul Judeţean Bihor, impulsionând efectiv deschiderea culturală multidimensională, pentru „producţii” cultural – artistice originale şi reale, către lume, ar fi asigurat şi evidenţiat o plus valoare, capacităţilor creatoare locale, beneficiind astfel de un câştig spiritual prestigios, pentru societatea locală, pentru noi toţi. Special în domeniul Sculpturii de For Public, a Artelor Monumentale, prin cheltuieli financiare mai confortabile şi mai controlabile, s-ar fi putut realiza reale creaţii artistice, simbolice şi evocatoare, necesare prin spiritul şi specificul lor, spaţiului de civilizaţie istorică şi cultural orădean. Din păcate, pe mulţii bani ai contribuabilului orădean trădat, printr-o deficitară şi dezonorantă atitudine de conduită civică şi morală, a unor persoane din sistemul socio-spiritual local, şi din Adminstratia Publică Locală, s-a apelat, prin diverse mijlociri, jenante pentru comunitatea artistică locală, dar şi condamnabile totodată, la „anume ateliere de lucru” recurgându-se prin lamentabile manevre, prin umile şiretlicuri şi farse organizatorice, la comenzi „legiferate”, prin „comanda publică licitativă”, pentru realizarea unor lucrări în spaţiul nostru public. Te întrebi adesea, de ce toate acestea?!
Din nefericire, facile imitaţii figurative, sau false lucrări de Artă Monumentală, realizări mimate retranspuse, care nu şi-au câştigat Demnitatea, de adevărate creaţii sau Opere de Artă Originale, sunt amplasate întâmplător în spaţii pubice importante, fără un impact sau mesaj estetic de înţeles, cum ar impune comanda publică pretenţioasă. Unele lucrări sunt lipsite de forţă expresivităţii artistice relevante, iar altele prin multiplicare, şi-au pierdut originalitatea şi automat valoarea artistică. Din păcate scăpându-le bietelor notabilităţi administrative, ideea că arta se fundamentează tocmai prin faptul că nu e natura, nu e imitaţie a lumii, ci creaţie simbolică de lume, ceea ce este cu totul altceva. Iar noi, poate mai speram, şi binefacem, că frumoasa noastră urbe, cu un număr infim de Lucrări de Artă Monumentală, care dau frumuseţe şi înnobilează spaţiile exterioare orădene, să cucerim Europa culturalizata, pentru a visa să devenim şi mai mult, un – Oraş Cultural European!
Este o dorinţă justificată şi plăcută auzului, dar posibil mai puţin argumentata văzului. Lucrările Monumentale realizate în Oradea, nu în integralitatea lor, pentru o lume mai puţin iniţiată în planul creaţiilor artistice, a esteticii artistice, dar şi a cheltuielilor financiare uriaşe, ori, poate, existenţa unei suficiente culturale în privinţa valorilor artistice, pare să fie o reuşită vizuală şi sentimentală satisfăcătoare, în schimb pentru Personalităţile sau Forurile Cultural – artistice profesioniste exigente, iniţiate în spectrul perenităţii creaţiilor artistice reale, fără o analiză şi un studiu prospectiv profund, acestea şi-au pierdut credibilitatea. Odată cu „implementarea” agresivă în spaţiul citadin orădean, a acestor „iniţiative”, ele au devenit o dramă spirituală, un eşec cultural, o lipsă crasă de respect pentru comunitatea creativă locală.
Fără răbdare şi scrupuloase atitudini profesionale, printr-o „evaluare” artistică actoricească urgentata, fenomenul devine neconcludent pentru veritabilă elită a vieţii spirituale orădene, măcar ca şi contributori financiari, dar cu certitudine, un eşec lamentabil şi condamnabil din punct de vedere artistic, de „calitate” administrativă locală îndoielnică, din acest punct de vedere, care va fi reflectată şi demonstrată, cu siguranţă în timp. Noi avem dreptul, dar şi obligaţia morală şi profesională, de-a cere explicaţii împricinaţilor, asigurator că fenomenul indecent şi abuziv nu se va mai repetă în Oradea niciodată.
O personalitate matura sub raport social şi cultural poate fi judecată după capacitatea ei de-a se integra şi implică în arii tot mai largi, a vieţii sociale şi culturale comunitare, undeva spre nivelul superior al valorilor şi exigentelor implicate şi subordonate de profesiune, şi de statutul înălţător de cetăţean onorabil al urbei. De ceea ce lasă în urma sa. Este însăşi sensul major al dezvoltării personalităţii sociale a omului, a implicării sale în societate. Nealimentarea conştiinţei de sine, a Eu-lui moral, cu valorile superioare în planul personalităţii umane şi al pretenţiilor profesionale, trăirea în sfera socială, într-un orizont îngust de preocupări şi exigente faţă de el însuşi, refugiază fiinţă umană într-un plan al mediocrităţii şi aridităţii morale.
Concluzie
Seminţele şi roadele ideilor şi a iniţiativelor generoase, a acestei munci de creaţie şi profesiune Divină, pornită din năzuinţele şi frământările, din suferinţele şi frustrările trăite de creatori în neprihănita lor tinereţe, sau transformat, au devenit la maturitate, ocrotitoare a dorinţelor sinonime de satisfacţii creative, de împliniri şi aspiraţii profesional-artistice, a următoarelor generaţii de tineri talentaţi, împinşi de ocultismul derizoriu al vremurilor, la periferia insalubră a societăţii. Un fenomen inadmisibil în vremurile de astăzi, dar din păcate regăsit pe alocurea. Cu certitudine intervenţiile şi altruismul faptelor noastre vor avea rezonanţă în eternitate!
***
„Mai bine să mori în picioare, decât să trăieşti în genunchi” (Tacitus)
Prof. univ. Dr. Cornel T. DURGHEU
Artist plastic. Oradea, 10 Mai 2020