Noua carte semnată de scriitorul vrâncean, Gh. A. Neagu, – „Măgarul din fântână” (Editura StudiS, Iași, 2020) – este o scriere cu tâlc, încriptat chiar în titlu, a cărui semnificație este explicată de tatăl protagonistului, spre a-i fi drept pildă: „Viața va arunca și peste tine cu pământul și bolovanii greutăților de tot felul. Iar secretul pentru a ieși din fântâna secată (așa cum a făcut măgarul din povestirea tatălui – n. n.) este să bătătorești pământul și să-l folosești pentru a urca încă un pas! (…) Fiecare dintre greutățile noastre este, de fapt, o ocazie pentru a putea să mai facem un pas înainte. Dacă nu ne dăm bătuți, putem ieși chiar și din cele mai profunde adâncuri.” (p. 216).
Personajul cărții în discuție – Paul Dăscălescu – este un rezoner (cf. fr. raisonneur), un personaj care vede, ascultă, compară, reflectează, se revoltă și acționează într-o lume pestriță: de la ospătari și mandatari, până la ingineri, profesori universitari și scriitori, ba chiar și turnători, precum și securiști oneroși – oameni cu mentalități deferite, în perioada României socialiste, pe care autorul a cunoscut-o.
Până la un punct, cartea are aspect de roman polițist. Paul va fi chemat la poliție, să dea declarație în legătură cu o crimă, al cărei presupus autor îl văzuse la un restaurant din București, stând la masă cu victima. Pentru că ofițerului de la criminalistică nu i-a plăcut ceea ce a declarat tânărul, acesta e reținut într-o celulă, câteva zile și nopți. Va fi eliberat, la intervenția amicului său, Stan Pisică, – individ care, ca informator, era un apropiat al securității. Dintr-o discuție mai aprinsă, Paul află că protectorul său și un coleg de cenaclu, frecventat de protagonist, ca să nu lucreze în mină au preferat să devină „oamenii” securității: „– Da, amărâtul ăla, am fost recrutați amândoi! Așa am scăpat de mină. Te-ai întrebat vreodată din ce bani trăiește ăla sau de ce eu tai frunză la câini, la fabrica de calculatoare?” (p. 134).
Peste câțiva ani, când Paul Dăscălescu se va transfera la sucursala unui Institut de cercetări („care se ocupa, printre altele, și de terenurile degradate” – precizează autorul), la Focșani, același Stan Pisică se laudă că datorită lui i s-a repartizat un apartament în centrul orașului, i s-a pus telefon și i s-au dat două butelii – obiecte de lux – în vremurile acelea. Când află că în schimbul acestor facilități ar trebui să accepte colaborarea cu securitatea, Paul refuză categoric: „Uite, prietene, eu nu mă vând pentru o butelie! (…) eu nu vreau să ajung coleg de turnătorie cu alde ăștia. Îmi ajunge că trebuie să-l suport la cenaclu (referirea se face în primul rând la Gogu Martac – n. n.). Și, mai nou, am dat peste el chiar aici. E bibliotecar acum, a fost promovat. Și se dă rotund (referirea se face în primul rând la Gogu Martac – n. n.).că e scriitor de succes, venit din capitală.” (p. 213, 214).
Discuția pretinsului „scriitor de succes” – Gogu Martac, avută cu „neobositul” său protector – Stan Pisică – înainte de așa-zisa promovare a aceluia, este de-a dreptul ilară: „- Ce faci bă, tâmpitule! Era Stan Pisică. – Bine, îngăimă Martac. – Păi, cred și eu. După ce ți-ai potolit mădularul, faci bine, pe mă-ta. Ți-am dat casă, butelie, serviciu, și tu… – Eu, ce? Nu mi-am făcut datoria? – Mă, tâmpitule, noi când te-am recrutat, n-am crezut că o să te apuci să călărești minore! N-ai nevastă? – E borțoasă de șapte luni și doarme cu spatele la mine. De furie, mă descarc pe frecatul linoleumului din hol și din baie. – Descarcă-te-n poezie, dobitocule!” (p. 203).
În noua carte semnată de Gh. A. Neagu, găsim o serie de aspecte, pe care le socotim a fi autobiografice, cunocând CV-ul autorului. Spre pildă, viața de cenaclist a lui Paul Dăscălescu, autor de poezii și proze, vizita la Casa Memorială a lui Al. Vlahuță, de la Dragosloveni (în apropiere de comuna Popești, jud. Vrancea), unde îi cunoaște pe critici literari Al. Piru și Laurențiu Ulici, Leon Kalustian (cf. CV-ul lui Gh. A. Neagu – coordonator al Festivalului Salonul Literar Dragosloveni), cu ocazia agapei literare organizate de directorul Institutului de Cercetări Sillvice (instituție la care autorul a lucrat ca proiectant – n. n.), protagonistul se întreține cu unul dintre invitați – poetul Gheorghe Pituț – și le face cadou revista Silva (cf. CV-ul lui Gh. Neagu – fondator al revistei Silva, din București), încât putem conchide că protagonistul acestui op este alter ego-ul autorului, Gh. A. Neagu.
În noul roman al lui Gh. A. Neagu, există două destine paralele, similare până la un anumit punct: cel al tatălui – Dinu – și cel al fiului – Paul Dăscălescu. Dacă tatăl refuză cu înverșunare să devină membru al partidului unic – PCR –, fiul – așa cum am arătat deja – se încăpățânează să ajungă turnător. În privința tatălui, discuția acestuia cu directorul stațiunii zootehnice de la Secuieni (unde bătrânul lucra), care încearcă să-l convingă să se înscrie în partid, are accente umoristice, dincolo de adevărul crud și dureros al motivației refuzului bătrânului Dăscălescu: „Au ajuns membri de partid tot felul de tiriplici. Și tu, care ești un om de onoare, nu vrei? – Ce să vreau, să mă fac frate cu ăștia de mi-au luat pământul părinților mei? Să se bată pe burtă cu mine? Ăia, de m-au pus să răstorn pietre de var la fabrica de zahăr, unde, din când în când, se mai strivea un om între fălcile mastodontului? (…) – Și eu, ce să fac? Anul ăsta trebuie să fac o duzină de comuniști! – Păi, zii așa, îți dau vreo câțiva din măcelarii de la cai, care au ajuns să cam frece menta și nu-și permit un refuz. Mai îți dau câțiva porcari și ai mai mult de jumătate din planul la achiziții realizat! Îi zise Dinu, râzând. Directorul râse și el: achiziții, ai? – Păi, ce mama naibii altceva? Ca să nu zici că-i faci cu arcanul, nu se mai poartă!” (p. 163).
Prin intermediul personajului rezoner – Paul Dăscălescu –, cititorul se poate familiariza cu tarele unei lumi apuse, dar care nu trebuie dată uitării. Pentru că te poți despărți de trecut, nu negându-l, ci înțelegându-l!
––––––––
Prof.Dr. Constantin MIU
Medgidia, septembrie 2020