Ninge metafizic
Din ireal
m-a nins
o adiere de stea.
Mi-a înfiorat obrajii
inervând rădăcini
de iubire
neuitătoare,
nerepetabilă,
nepieritoare.
Și au odrăslit
ramuri de suflet
cu muguri de stele
ce ning
iubirea
în curcubeie
de pace!
***
Alb inert
Bisturiul criogenat
incizează
căușul ruginiu
al suspinului terian
înfrigurând
șira nervurilor
chircite
în funii de nea
care înnoadă
o serie de abaculi
în glaciațiune,
iar soarele,
sub lințoliu,
moare-n
solstițiu.
***
De ce?
De ce …
tristeți brodate
pe muchie de slovă,
de ce …
dureri de lacrimi
vălătucite în cuvânt?
De ce nu…
bucurii,
trăiri aievea
cu fior
de nou început
în geneză de mugur,
cu zvâcniri
de atrii
în petale de mac,
cu emoție blândă
în chihlimbarul tomnatic,
cu clinchet sprințar,
de alb dantelat,
nins în mireasmă
de cetină de brad?
Bucuriile
se cuibăresc
în străfunduri
de eu,
iar …
durerile
defulează
în verb,
în rug purificator,
în țipăt,
fără ecou,
risipit în neant.
——————————-
Constanța-Doina SPILCA
Timișoara
7 mai 2020
(Din volumul ,,Enigme metafizice”, Ed. Hoffman, 2020)