Mariana Gurza, „Icoană Vie”,
ecoul „Ultimul(ui) strigăt” reverberează în dăngănit
de clopot stelar
bisturiul criogenat
incizează efemerul vivifiant
al suspinului terian
înfrigurează
șira nervurilor chircite
în funii de nea
care înnoadă
o serie de abaculi în glaciațiune
soarele sub lințoliu
adoarme în echinocțiul
anotimpului mut
ce doare-n cuvinte de dor
într-un vârtej haotic
de crâmpeie de viață
ce nu știu a se orândui
în înțelesuri pentru alții
șoapte gândite
care sfidează tăcerea
într-un strigăt
pentru lăstarii AENIMA
căință…
nu pot pătrunde taina șoaptei din vis
de sub sudoarea coșmarului
șopotul din roiul de stele
susurul astrului rece
nevolnic de lumi pământene
freamătul palid al aripii de înger
reverberează amintiri
din fuior de iubire și prețuire
în căușul inimii
mulțumescu-ți prin lacrimă de candelă
LUMINĂ călăuzitoare
cu dor de amintirea șoaptei ce-ar fi avut putința… să fie mâine
onorare celestă întru veșnicie.