Claudia BOTA: Poesis

Granițele inimii

 

Război neînfricat între durere și suspin,
Între lumină și adevăr, fără venin,
Corabie plutitoare pe ape nepătrunse,
Visele îmi stau între lacrimile ascunse.

 

Cântecul de la miezul nopții,
Răscolește îngerul sorții,
Atârnarea timpului străbate pustietăți,
Locuri străine fără vietăți.

 

Linii întrepătrunse de valuri înspumate,
Ecoul răzbate din veacurile agitate,
Reazem pe neputința neștiinței,
Apusul străbate durerea credinței.

 

Călător al suferințelor,
Azi asiști la stabilirea sentințelor,
Caută-mă, găsește-mă și eliberează,
Așează-mă în lumina ce nu cedează.

 

Du-mă la limanul Tău,
Deși uneori îmi este greu,
Brațul meu se risipește,
Printre gândurile întunecate.

 

Soarele meu luminează granița inimii,
Orizontul îmi veghează calea fericirii,
Acolo mă simt cel mai bine, ca și acasă,
Deși au plecat părinții ca să se odihnească.

 

Tăcerile noastre

 

Tăcerile noastre desprinse din șoapte
Lumini încadrate în noapte ne despart de moarte,
La hotarul unde ne rupem de viață
Acolo în lanul cu grâu, spicul se coace.
Din rubine căzute-n din cerul senin,
Ca un copil te asiguri ca azi nimic nu e un chin.
Pe tălpile noastre s-au scris amintiri
Din lut s-au zidit candelabre macabre,
Pe trupurile noastre sunt încadrate iubiri,
Și îngerii plâng când ne prindem printre umbre,
Când florile își scutură petalele amorțite din iluzii deșarte.
Primele iubiri s-au născut din tăceri,
În tăcere dorul meu mă-nalță la libertate,
Cuvântul preschimbă durerea în nuferi argintii,
Comorile hărăzite izvorăsc în lumina focului stelar,
Diminețile înrourate stau mărturie pe discul inimii mele,
Iar gândul într-o secundă devine substanță.
În anotimpuri însetate se înoadă molecule cu vibrații incandescente,
Iubite, viața te poartă mereu printre unghere neștiute!
Părăsit uneori, alte ori acompaniat de suave melodii,
Nectarul îți inundă seva sufletului ce-ți pătrunde în articulații,
Prin condensarea uduirilor vibrante a unui paradis pierdut.
Lacrima cerului stă mărturie peste tine,
Cuvintele sunt strecurate-n zile,
În dimineți înmiresmate și în nopți nepătate.
Însingurat stai pe trepte la hotarul dimensiunii
În care te-ai cuibărit între gânduri părăsite.
Nu pot să iubesc depărtarea,
Decât atunci când vreau să mă reinventez
Pentru o nouă etapă, o etapă în care acumulezi energii,
Pentru clipa de mâine, unde există iubiri.

–––––––––––––-

Claudia BOTA

6 iulie, 2018