Irina Lucia MIHALCA: Sclipiri de raze prin ochiul dintre lumi (poeme)

Dimineţi cu ferestre de vise

 

Dimineţi risipite din boabe de rouă sunt oamenii,

înfloresc odată cu razele de soare,

îşi plăsmuiesc universuri, îşi deschid porţile sufletului,

pictând în vise mirări

şi povestind amintiri mai târziu.

 

După-amiezi de treceri în zbor sunt oamenii,

oscilează pe drumul lor între a fi cer senin,

nori, furtuni,

lumină sau întunericul zilei,

complicaţi sau simpli,

fericiţi sau întristaţi de singurătate.

 

Înserări printre adierile trestiilor sunt oamenii,

privesc la sfârşitul zilei pământul,

mulţumesc sau nu pentru destin,

sărută fruntea copiilor şi mâna părinţilor,

adorm unul lângă altul,

încălzind cu sufletele jumătatea cealaltă a lumii.

 

Continue reading „Irina Lucia MIHALCA: Sclipiri de raze prin ochiul dintre lumi (poeme)”

Anatol COVALI: Secvențe lirice

Trufia cerşetorului

 

Am fost şi cerşetor căteodată,
dar n-am cerut nimic, nici din priviri,
în timp ce pe spinarea-ncovoiată
duceam un infinit de răstigniri.

 

Prin lume am umblat chiar şi în zdrenţe,
dar nimeni n-a văzut ce straniu-arăt,
căci printre-atât puhoi de existenţe
a mea n-a mers vreodată îndărăt.

 

Am vrut să nu-mi simt fruntea în ţărână
şi-ale minciunii palme pe obraz,
să pot rămâne limpede fântână
în loc să mă fălesc în chip de iaz,

 

Să nu roşesc în faţa conştiinţei
când ochii ei vor căuta febrili
în smârcurile-adânci ale fiinţei
pe ai trădării sumbri crocodili.

 

Stă înaintea voastră cel din urmă
şi ieri şi azi, mereu biruitor,
pentru că-n timp ce unii-au rămas turmă,
eu mă mândresc că-am fost şi cerşetor.

 

Zburam…

 

Zburam… şi deodată înfiorat am vrut
pe-un fulg de dor să-ncalec, să vin să te sărut,
dar fulgul s-a topit şi am căzut.

 

În locul prăbuşirii, când noaptea e senină,
când stelele sunt albe şi luna este plină,
se-arată un izvor cu unda lină.

 

Continue reading „Anatol COVALI: Secvențe lirice”

Camelia CRISTEA: Primăvară?

Primăvară?

 

Multe ace-am scos din mine

Mă-nţepau până la os,

Viaţa însăşi mi se pare

Că s-a întors toată pe dos.

 

Ninge aspru- n primăvară

Şi copacii plâng cu-amar,

Crengile îşi pleacă fruntea

Că într-o rugă pe altar.

 

Vântul suflă fără milă

Supărat pe firul ierbii,

Unde-s paşii Primăverii

Să-i sărunte-n treacăt cerbii?

 

Continue reading „Camelia CRISTEA: Primăvară?”