Era într-o sâmbătă după amiază, beam o cafea cu Menaşe şi tocmai discutam puţină politică internaţională, când a sunat la uşă madam Brodiciche din Odesa. Ne-am cam mirat pentru că dumneaei nu ne prea vizitează, mai ales când are părul pus pe bigudiuri.

Continue reading „Dorel SCHOR: La pețit” →

Mi s-a povestit o întâmplare din vremurile trecute, cu un căruțaș (respectiv șef de utilaj) care avea un ucenic talentat. Băiatul s-a dovedit foarte destoinic, a devenit calfă și, înainte de a deveni independent, adică tot șef (de utilaj), a trebuit să treacă, cum se obișnuiește, o probă de absolvire.
– La întrebările în scris ai răspuns foarte bine, i-a spus profesorul. Ai obținut un punctaj splendid. Dar în viață există situații când nu poți rezolva problema numai după materia învățată, sunt lucruri care nu sunt scrise în nici o carte… Așa că va trebui să treci și un examen oral.
– Bine, a răspuns învățăcelul. Întreabă-mă!
– Să presupunem, a spus mentorul, că ai de făcut o deplasare lungă pe un drum necunoscut. Te-a prins ploaia, drumul e noroios și desfundat, s-a mai lăsat și întunericul, caii sunt flămânzi și uzi, tu ești obosit și nedormit și peste toate, ți se rupe o roată… Ce faci? Cum procedezi?
– Schimb roata, s-a repezit tinerelul.
– N-ai…
– Merg o bucată de drum pe jos și cer ajutor.
– E departe, nu cunoști traseul, plouă…
– Mă culc sub căruță și aștept să se facă dimineața.
– Nici o șansă. Din pădure se aud cum urlă lupii.
– Atunci…, atunci nu știu, s-a dat bătut absolventul.
Continue reading „Dorel SCHOR: Proba de absolvire” →

Eliahu şi Iuliana Iliescu pleacă în Anglia… Ca turişti, bineînţeles. De ce tocmai acum şi de ce în Anglia? Ce importanţă are? Pericol islamic e peste tot. De copii şi de ghivecele cu plante o să aibe grijă Amalia, bona, care e englezoaică, domnul Biton s-a obligat să supravegeze zi şi noapte apartamentul, are el relaţiile sale şi noi, ceilalţi vecini, le dăm doar câteva sfaturi folositoare.

– Dacă plecaţi în Anglia, spune doamna Gurnişt, trebuie să vă luaţi umbrele, câte una de persoană şi impermeabile idem, pentru că plouă, e ceaţă şi smog, ştiţi ce-i asta…

– Pentru smog să vă luaţi ghete sau pantofi cu talpă antiderapantă, adaugă Leopold. Şi cravată, că sunt localuri unde nu poţi intra fără…

– Să aveţi la voi medicamente, intervine dentistul Kleinergrois. Că dacă trebuie să cumpăraţi, vă cere reţetă şi plata se face în sterline. Ştiţi ce scumpe sunt acolo medicamentele? Eu am fost nevoit să-mi cumpăr un plasture şi mi-au cerut recomandare de la medic…

– Foarte important e ce mâncaţi, intervine Boris Israelovici Glazpapier. Un deranjament stomacal poate să vă saboteze toată excursia. Englejii ăştia aud că te servesc zilnic cu eghen bechen, un soi de mâncare capitalistă, de-ţi vine să-ţi baţi copiii. Zilnic, sunt sadici!

– Asta e din cauza climei şi a geografiei, este de părere doamna Brodiciche din Odesa. Aud că nu au vitamine, la ei, acolo. Să vă luaţi neapărat nişte fructe, măcar câteva lămâi, un avocado, o juma’ de piersici, ştiu eu… Şi ciocolată, că are calorii. Şi cafea…

Continue reading „Dorel SCHOR: Sfaturi pentru începători” →

La noi, mă refer la instituţia unde lucrez eu, se respectă cu stricteţe orarul. Şi cel mai bun exemplu este pauza de ceai fixată la ora 11 fix. E drept că de la o vreme se bea mai mult cafea decat ceai, dar asta nu are prea mare importanţă pentru că ceea ce contează cu adevărat este faptul că ne adunăm în biroul secretarei unde se află un ceainic plus tava cu ceşti şi mai stăm de vorbă o jumătate de oră ca între colegi.

Eu asist cam pasiv la discuţii pentru că zilnic sunt cam aceleaşi subiecte fierbinţi, adică bursa şi fotbalul, despre care cunoştinţele mele sunt cam firave. Cu bursa, mai treacă meargă, pentru că nimeni nu e chiar atât de inspirat să ştie ce acţiuni merg în sus sau în jos, aşa că mai arunc o vorbă de neofit, care se potriveşte sau nu cu ce se întâmplă.

Dar la fotbal, vă rog să mă credeţi, sunt tămâie… Mai ales în comparaţie cu colegii mei, suporteri si cunoscatori ai unor echipe locale, naţionale sau de club cu reputaţie internaţională. Numele acestor echipe vestite trec pe lângă mine fără să lase urme, uneori reţin câte o localitate renumită pentru altceva în afară de fotbal sau câte un nume de jucător care imi aminteşte de un savant celebru, de un scriitor sau de un pictor născut acolo. Cât despre jucătorii atât de renumiţi şi care câştigă multe milioane de euro, nici nu ştiu dacă să-i repartizez la fotbal sau la bursă.

Colegii mei sunt drăguţi şi uneori îmi dau un pic de atenţie, de pildă mă întreabă şi pe mine ce părere am de echipa din Milano sau cea din Barcelona, iar eu le răspund că am o părere foarte bună în general.

Ieri, de exemplu s-a discutat foarte pasional despre campionatul de fotbal francez şi pentru prima oară am intervenit şi eu cu o întrebare, în dorinţa de a vorbi şi despre altceva:

– Ce parere aveti despre Toulouse – Lautrec?

Toţi s-au oprit o clipă şi apoi, aprobat de specialiştii in materie, unul din pasionaţii fotbalului a declarat hotărât:

– Bate Toulouse!! Aici mergem la sigur!

Continue reading „Dorel SCHOR: Pauză de ceai” →

– Sunt dezolat, îi spun cu tristeţe domnului Ghezuntertoit. În ultima vreme, deşi am avut referinţe foarte serioase şi speranţe mari, mi s-au respins cererile de admitere în câteva cluburi absolut exclusive. Crezi că n-a fost suficientă protecţia de care mă bucur?
– Tot ce-i posibil, afirmă domnul Ghezuntrtoit. E din ce în ce mai greu de pătruns în înalta societate. La ce cluburi te referi?
– De exemplu la Clubul abonaţilor. Am adus dovezi scrise că sunt abonat la două ziare, la societatea de telefoane, la teatru, la băcănie, la şcoala serală de înot, la cursul pentru vegetarieni, la televizor, la frizer, la excursiile pensionarilor, la yoga… Nici măcar nu s-au obosit să-mi explice respingerea… Numai formula clasică „avem regretul de a vă comunica… că se respinge”.
– Nu-i de mirare, este de părere amicul meu. Ei sunt foarte severi…
– Am încercat la Clubul mincinoşilor. Dacă nu eşti politician, instalator, comentator, responzabil cu salariile, avocat, antreprenor sau măcar ipohondru, nici măcar nu stau de vorbă cu tine. Sunt dezolat!
Domnul Ghezuntertoit încearcă să mă îmbărbăteze prieteneşte:
– Nu dezarma… Cazul dumitale e apă de ploaie în comparaţie cu cel al domnului… sau mai bine să nu dăm nume reale, să-l numim domnul A. Domnul A a solicitat în urmă cu doi ani să fie primit în Clubul Încornoraţilor. Vreau să precizez că e vorba de unul din cele mai selecte cluburi. Criteriile de admitere sunt draconice… Deci domnul A s-a prezentat şi a susţinut că nevasta îl înşeală. Nimic. Atunci a intrat în amănunte: „Mă înşeală cu directorul de la serviciu, cu vecinul de palier, cu zarzavagiul, cu dentistul şi cu cel mai bun prieten al meu din copilărie”. Tot nimic! Nu l-au primit nici măcar ca membru stagiar sau simpatizant… Cazul lui a fost considerat banal, iar secretarul comisiei a fost admonestat pentru că a admis audierea unei asemenea bagatele.
Continue reading „Dorel SCHOR: Cluburi exclusive” →

– Sunt exasperat! îmi spune Eliahu Iliescu. Când ţi-e lumea mai dragă, apare câte un musafir nepoftit, câte un vecin dornic să stea la taclale… Şi când asta? La ora când aş vrea să mă odihnesc, când copiii sunt liniştiţi, când se recomandă să nu se facă vizite…
– Ai putea să le spui.
– Ce să le spun?
– Adevărul. De exemplu că e ora băii. Copilul nu trebuie să sufere. Te scuzi că-i ora de baie şi fiecare înţelege!
– Crezi? zâmbeşte neîncrezător Eliahu.
– Hai să facem o probă. Îţi stau la dispoziţie.
Nici nu termin bine vorba şi apare Şimon Şeinerovici.
– Hai să te fac o tablă, rosteşte el cu entuziasm.
– Regret mult, se bâlbâie Eliahu, dar e tocmai ora când sugarul trebuie să facă baie, nu te supăra.
– Nici o supărare, acceptă Şimon situaţia. Lasă că joc cu el (şi mă arată pe mine). Tu fă-i baie plodului. Numai lasă la suprafaţă o sticluţă cu ceva.
Totdeauna mi-a făcut plăcere să-i smulg o linie, două banditului ăsta, aşa că in timp ce gazda intră în baie de voie, de nevoie, mă pregătesc să-l atac cu albele. Probabil că individul trişează însă, sau are un noroc fenomenal pentru că, în trei sferturi de oră, abia dacă reuşesc să scap de marţ. Pierd invariabil şi când Şimon pleacă, răsuflu uşurat. Îmi amintesc de Eliahu şi îl strig complice:
– Poţi să ieşi din baie, tipul a plecat.
Numai că sună cineva la uşă. Cine e? Madam Gurnişt !
– I-am adus doamnei o reţetă de borş din Bucovina, spune. Unde e?
– A ieşit să-i plimbe pe cei mai mărişori, zice Eliahu. Eu am rămas acasă pentru că trebuie să-i fac baie chiar acum lui ăla micu…
– Ce vorbeşti? se bucură madam Gurnişt. De când n-am mai asistat la baia unuia mic şi drăguţ… Lasă că te ajut eu, punem apă îndată.
Continue reading „Dorel SCHOR: Ora de baie” →

– Multă vreme, îmi spune Menaşe, mi-am bătut capul cum să fac să intru în legătură cu Rozica la ora prânzului.
– In ce problemă? Şi de ce tocmai la ora prânzului?
– În problema prânzului, răspunde logic Menaşe. Ea termină serviciul la ora patru. Eu, pentru că mă întorc după amiază la slujbă, sunt acasă pe la unu. Şi trebuie să pregătesc masa pentru copii. E adevărat că Rozica găteşte, totul e în frigider, dar poate îmi spui tu în care oală se află supa, ce să dau la felul doi, dacă trebuie să încălzesc compotul şi aşa mai departe… Rozica îmi explică dimineaţa, dar eu uit pur şi simplu, am atâtea pe capul meu şi sunt atât de ageamiu în probleme de bucătărie. Să-mi notez nu ajută, asta e situaţia, din când în când trebuie să o întreb…
– Dă-i un telefon.
– Mersi frumos. Poţi să telefonezi o dată, de două ori. După aia nu mai ţine, că doar nu e şefă. Se supără responzabilul cu producţia. Şi atunci mi-a venit o ideie. Îl cunosti pe doctorul Solomon? El m-a salvat.
– Doctorul Solomon? Cine-i ăsta?
– Cine ai vrea să fie?! Eu!
– Tuuu?
– Văd că nu te-ai prins. Dau telefon şi spun „vorbeşte doctorul Solomon, v-aş ruga cu doamna Rozica”. Şi ce crezi? Urgent au chemat-o. A venit şeful cel mare s-o anunţe personal… A ieşit apoi discret din birou ca un om fin, la fel si secretara…
Am fost doctorul Solomon o vreme, telefonam cam o dată pe săptămînă, până mi-a spus Rozica că şeful nu mai e aşa amabil. Ce eram să fac?
– Chiar că nu mai ştiu.
– Păi, e simplu. După cam o lună, cu vocea puţin schimbată, telefonez iar: „Sunt doctorul Alexandru, aş dori cu doamna Rozica”. Habar n-ai ce i-am înebunit. Iar a alergat şeful, au chemat-o pe nevastă-mea să vorbească cu domnul doctor, ce mai, serviciu complect. Numai că peste câteva săptămâni, iar a trebuit să schimb placa.Pe scurt, am fost şi doctorul Sebastian, şi doctorul Marcu, şi doctorul David, dar acum nu mai ţine, asta-i situaţia.
– Te cred, s-au prins până la urmă că erai tu la telefon.
– Da de unde. Ăştia se prind? Dar i-au scos tot felul de vorbe Rozicăi, cum că umblă cu o mulţime de doctori şi că eu, bărbatul ei, am asa niste coarne mari si sunt un idiot!

Stau cu Manaşe la un pahar cu bere la  bodega din colţul străzii. De regulă, când ne întâlnim, vorbim vrute şi nevrute, dar astăzi Menaşe are toate motivele să fie foarte necăjit.

Continue reading „Dorel SCHOR: Legea seriilor” →

EFECTUL PLACEBO

În urmă cu câteva zile, domnul Andrei Grosu, pensionar cu acte în regulă, simţi o vagă durere de cap inexplicabilă. Pentru că a doua zi dimineaţa nu se simţi mai bine, se prezentă la medicul de familie care îi măsură tensiunea arterială, îl supuse la câteva probe neurologice simple şi îi recomandă nişte tablete antinevralgice pe care să le ia de câte ori va simţi nevoia, dar nu mai mult de trei pe zi. Ca orice pacient disciplinat, domnul Grosu se prezentă la farmacie, cumpără medicamentul şi, ajuns acasă, în ciuda durerii neconfortabile, începu să citească prospectul.

Alcoolul nu era cu totul interzis, dar se recomanda să fie evitat pentru că ar putea provoca ameţeală şi e riscant pentru cei care şofează. Nu era cazul, domnul Grosu se deplasa numai cu autobuzul, iar în acest sens nu era nici o contraindicaţie. Erau apoi menţionate efecte secundare alergice, cum ar fi mâncărimea, erupţii cutanate, edem al feţei, dificultăţi de respiraţie, nervozitate… Riscant! O altă categorie de simptome se referea la sistemul cardio – respirator: puteau să apară palpitaţii, extrasistole, oboseală marcată, paloare, dispnee, tuse seacă, răguşeală … Ferească sfântul!

Continue reading „Dorel SCHOR: Eficiența tabletelor prescrise (schiță)” →

– Este un parvenit clasic, decretează Boris Glazpapier.

Menaşe încearcă totuşi:
– Nu e nici o noutate… Ghezuntertoit e tipul clasic al parvenitului, vorba dumitale, dar ştim asta nu de ieri şi nici de alaltăieri. Se pune întrebarea, dacă eşti informat, de ce te duci totuşi la petrecerile la care te învită !?

– Aşa să ştiu de necazuri, o lasă mai moale Boris. Soţia trage de mine, că hai să mai ieşim şi noi, că acolo ai ocazia să cunoşti lume bună, să legi o relaţie, nu se ştie niciodată. De exemplu, de data asta a avut ca invitaţi numai doctori. În afară de gazdă şi de noi, toţi erau doctori. Din ăia mari, profesori… Vi s-a întâmplat vreodată să fiţi înconjuraţi numai de doctori?

Aflaţi că nu aveţi nici o scăpare…

– Cum adică? vrem noi să ştim.

– Adică, dacă de pildă, vrei să bei un păhărel de coniac, profesorul Gadol îţi zâmbeşte încurajator şi-ţi spune: „Foarte bine! Coniacul este un tonic cardio-vascular care s-a dovedit un excelent dilatator al irigaţiei deficitare a inimii”… Abandonezi paharul şi îţi infingi privirea în caşcaval sau şvaiţer, imediat profesorul Cutare ridică un deget: ” Un formidabil depozit natural de calciu şi fosfor, cu o încărcătură ionică polivalentă, recomandat la cei cu tetanie latentă şi osteoporoză gravă”… Dai dracului brânza, atingi numai o feliuţă de artişoc, cum n-ai mâncat niciodată, dar nu ştiu cum se face că te-a şi văzut şeful secţiei de boli metabolice care te informează: „Un purificator de elecţie… Statisticile au demonstrat că în bolile specifice şi de ficat, cu hipofuncţie…” Şi tot aşa, mă înţelegeţi?

– Parţial, recunoaşte Menaşe. Te exprimi cam…

– Eu mă exprim? se indignează Boris. Trebuia să-i auzi pe ei. Nu am reuşit să întroduc furculiţa în grătar, un muşchiuleţ moale ca untul, când un profesor despre care se spune că o consultaţie la dânsul costă cât un concediu la munte, mă atenţionează gratis: „Dacă aveţi cumva un ulcer pe mica curbură gastrică, sau pe porţiunea iniţială a duodenului, grătarul e forte indicat. Conţinutul bogat în proteine şi sărac în celuloză …”. Sare alt doctor, nu mai ştiu cum îl cheamă, un tip sfrijit şi gălbejit, care mai bine tăcea: „Vă recomand acest ficat fezandat, indicat în anemia pernicioasă, în anemia feriprivă şi în primele luni de sarcină… Veţi constata imediat o creştere a hemoglobinei sangvine…”.

– E interesant cum toţi doctorii ăştia, când pacienţii sunt în minoritate, simt nevoia să-şi demonstreze ştiinţa. Bine că n-au povestit tot felul de cazuri, operaţii, malformaţii, amputaţii şi fibrilaţii.

– Ba bine că nu, oftează Boris. Am înţeles că n-am să mai ating nici o îmbucătură, mai ales după ce am fos informat că maioneza stimulează motilitatea vezicii biliare în colecistitele hipokinetice, că salatele induc peristaltismul în constipatie, că un vin sec ajută diabetul de tip doi,că pâinea intermediară e hipocalorică şi indicată în obezitate. Am venit flămând, că n-avea rost să mănânc acasă, şi am plecat şi mai flămând.

– Dar de ce n-ai mâncat, domnule? Că doar nu ţi-au interzis nimica, ba chiar dimpotrivă…

– Păi, cum dracu, mai Menaşe! Nu te-ai prins? Toate alea erau indicate în circulaţie deficitară, tetanie latentă, în hipofuncţie hepatică şi în primele luni de sarcină. Dar eu dacă sunt sănătos, ce naiba era să manânc? Şerveţele cretonate? Scobitori..?