– Of, îmi spune o vecină, ştii la cât a ajuns un kilogram de avocado?
– La cât? întreb eu politicos.
– Nu mai întreba, îmi răspunde. O avere! Atâta costă, mai bine să nu ştii…
Mă întâlnesc puţin mai târziu cu dentistul Kleinergrois.
– S-a scumpit grozav avocado, îi spun ca să intru în vorbă.
– Dar ce? se miră el, ţie îţi place avocado?
– Îmi place, mărturisesc. Îl amestec cu un ou tare, îl frec cu puţină sare şi când îl ung pe pâine adaug câteva feliuţe de castavete.
-Asta ar trebui să te îngrijoreze, constată dentistul. Vin acum de la cursul de psihanaliză clinică. O simplă interpretare ar trebui să te pună în gardă. Fără îndoială, castravetele denotă preocupări sexuale, feliuţele o dominantă sadică, iar oul tare înseamnă o deteriorare a instinctelor.
– Ce te-a apucat? Eu mănânc castravete de când mă ştiu. Bunica mea…
– Exact. Precis că ai nervii distruşi, eşti gata să recurgi la brutalităţi, simţi nevoia să tai, să freci, să distrugi. Şi ce spuneai de bunica? O urai, nu-i aşa? Instincte atavice, masochiste…
– Dimpotrivă… Bunica, săraca…
– Aha, singur spui săraca. Omul nu spune nimic fără o cauză profundă, ascunsă în subconştient. Când ai spus săraca, ai recunoscut că ai vrut s-o asasinezi, s-o tai ca pe un castravete. Toate manifestările actuale ale omului au la origine dorinţe refulate din prima copilărie. Când spui că iţi place avocado, înseamnă că la şase ani ai fost îndrăgostit de o balerină, amanta unui grefier.
– De unde până unde?
– Foarte simplu: avocado înseamnă avocat, avocaţii au legături cu grefierii, iar grefierilor le plac balerinele. Aşa că du-te la un psihiatru, nu mai aştepta.
M-am dus la un psihiatru. M-a întrebat ce mă supără.
– Imi place avocado frecat cu ou tare şi cu feliuţe de castravete, am mărturisit.
– Aha, a mormâit specialistul… Cât e radical din treizeci şi trei?
– Eu…, radical…
– Cine l-a ucis pe Maximilan al Mexicului?
– Pardon, eu am venit pentru avocado.
– Sigur, sigur, puişor. Ia spune în ce se varsă Orinoco?
– Nu ştiu.
– Evident. Ce populaţie are Las Vegas? Ce înălţime are domul din Ulm? Ce credeau sumerienii despre infern? Ce reprezintă stema Liberiei? Care e distanţa până la Uranus? Câte preludii a compus Liszt?Cât costă un kilogram de avocado?
– Nu ştiu! am strigat. Lăsaţi-mă în pace!
– Aha, să te las în pace? Dar cine a început? În ce zi ne aflăm?
– Nu ştiu…, vreau să plec, am murmurat.
– Când au apărut primele simptome? De când îţi place avocado?
– Nu ştiu, eu sunt un simplu salariat, nu am studii…
– Eşti un caz grav, a decis psihiatrul. Un simplu salariat şi cumperi avocado. Ştii la cât a ajuns un kilogram de avocado? Eşti nebun de legat!!!

Era o dimineaţă oarecare. Leopold Gurnişt se gândi că ar fi cazul să rezolve câteva mici probleme şi-şi făcu o scurtă listă. Înghiţi micul dejun suplimentat de nevastă-sa Matilda cu obişnuitele reproşuri şi observaţii cotidiene şi se grăbi spre staţia de autobuz. Aici o întâlni pe Amalia, vecina, elegantă şi bine dispusă ca de obicei. Schimbară câteva cuvinte amabile şi Leopold se gândi ce persoană plăcută este Amalia şi ce păcat că nevastă sa nu e englezoaică şi calmă ca aceasta.

   La farmacie trebui să aştepte câteva persoane, dar toată lumea se comportă civilizat, iar farmacista care îl ştia din vedere, chiar glumi pe seama reţetei pe care scria urgent deşi erau prescrise numai nişte laxative. Leopold nu se putea opri să nu facă comparaţia cu Matilda care era mereu încruntată, chiar dacă nu avea niciun un motiv pentru aceasta.

    Plecă de la farmacie cu un sentiment de mulţumire şi se îndreptă spre biblioteca municipală, unde avea misiune de la nevastă sa să facă rost de nişte titluri pe care ea le notase. Bibliotecara era probabil nouă şi lipsită de experienţă, dar se strădui să găsească volumele notate. Era o fătucă tânără care, desigur, nu ştia atâtea limbi străine ca Matilda… Dar ce zâmbet atractiv avea, ce ochi frumoşi, ce (vă rog să mă iertaţi) glezne şi pulpe sculpturale…Matilda, Matilda, n-ai voie să te neglijezi, n-ai voie să te îngraşi peste măsură…

Într-o zi s-a prezentat la cabinetul dentistului Kleinergrois o domnişoară care căuta de lucru. I-a spus că a terminat un curs de asistente şi a prezentat o adeverinţă stampilată, în acest sens.

– Foarte bine, a spus doctorul care tocmai curăţa dantura unui ospătar… Pe tăviţa din dreapta sunt câteva instrumente. Dă-mi, te rog, unul pentru detartraj.

Fata s-a uitat lung şi melancolic la obiectele lucitoare, a ezitat câteva minute şi a renunţat să decidă. Kleinergrois m-a asigurat că orice piesă era bună întrucât erau pregătite exclusiv pentru acea misiune. Tinerele talente trebuie totuşi încurajate, aşa că n-a descurajat-o pe pretendenta la încadrare şi a supus-o discret la altă probă.

– Domnişoară, i s-a adresat el amabil, scoate din dulăpiorul de lângă dumneata materialele trebuincioase pentru un amalgam.

– Pentru ce?! a ciripit ea.

– Pentru amalgam. O să-i preparăm dumnealui o plombă dentară.

Tânăra era frumoasă şi elegantă dar, pe cât se pare, nu prea în temă. A ridicat din umeri şi a oferit o explicaţie gen „am lipsit de la lecţia asta” sau „când eram mică am suferit de otită”…

Bunăvoinţa lui Kleinergtois nu se terminase însă, i-a mai oferit o şansă, dar tipa era cu totul în aer.

– Nu-i nimic, orice început e greu…Uite ce o să facem: mâine dimineață la ora opt te prezinţi la cabinet. O s-o asişti pe asistenta mea. Ce nu înţelegi, întrebi. Ce nu ştii, o să-ţi explicăm. Dacă după o săptămână te descurci binişor, te-am primit.

A doua zi la opt n-a venit… La ora nouă nu apăruse… La zece, a înţeles că nu mai vine… La unsprezece a apărut.

– Să-mi pun halatul? a întrebat ea dulce.

– Nu, a spus dentistul. Ascultă ce i s-a întâmplat vecinului meu. Într-o zi, a venit la el un tânăr, fiul unui prieten din copilărie. Eu, a spus tânărul vreau să deschid o afacere, dar nu am decât jumătate din suma necesară. Te rugăm, tata şi cu mine, să mă împrumuţi şi eu mă fac forte să-ţi înapoiez la timp ce şi cât datorez. Foarte bine, i-a spus vecinul. Prezintă-te mâine dimineaţa la şapte fix şi vei primi cele cerute. Numai că tânărul a apărut abia la nouă! Îmi pare rău, i-a spus vecinul, dar nu pot să te împrumut. Dacă acum, când trebuie să primeşti banii, ai întârziat cu două ore, ce va fi când va trebui să-i înapoiezi!? Ai înţeles, domnişoară?

– Sigur că am înţeles, dar ce legătură are asta cu mine? Eu nici nu-l cunosc pe băiatul ăsta şi nici măcar pe vecinul matale…

———————————-

Dr. Dorel SCHOR

Tel Aviv, Israel

29 ianuarie 2019

În urmă cu câteva zile, domnul Andrei Grosu, pensionar cu acte în regulă, simţi o vagă durere de cap inexplicabilă. Pentru că a doua zi dimineaţa nu se simţi mai bine, se prezentă la medicul de familie care îi măsură tensiunea arterială, îl supuse la câteva probe neurologice simple şi îi recomandă nişte tablete antinevralgice pe care să le ia de câte ori va simţi nevoia, dar nu mai mult de trei pe zi. Ca orice pacient disciplinat, domnul Grosu se prezentă la farmacie, cumpără medicamentul şi, ajuns acasă, în ciuda durerii neconfortabile, începu să citească prospectul.
Alcoolul nu era cu totul interzis, dar se recomanda să fie evitat pentru că ar putea provoca ameţeală şi e riscant pentru cei care şofează. Nu era cazul, domnul Grosu se deplasa numai cu autobuzul, iar în acest sens nu era nici o contraindicaţie. Erau apoi menţionate efecte secundare alergice, cum ar fi mâncărimea, erupţii cutanate, edem al feţei, dificultăţi de respiraţie, nervozitate… Riscant! O altă categorie de simptome se referea la sistemul cardio – respirator: puteau să apară palpitaţii, extrasistole, oboseală marcată, paloare, dispnee, tuse seacă, răguşeală … Ferească sfântul!
Domnul Grosu trecu grăbit peste alte efecte secundare cum ar fi febra, diareea şi constipaţia, dispariţia apetitului, greaţa şi răgăiala. În continuare erau menţionate simptome renale, hormonale, ale sistemului nervos central, dureri musculare, crampe, hemoragii punctiforme, balonare, căderea părului, aiureli. Era menţionat riscul creşterii colesterolului şi acidului uric, scăderea calciului şi potasiului, modificări severe în formula sangvină şi în lichidul cefalo-rahidian..
Absolut zăpăcit, domnul Grosu ajunse totuşi la concluzia că deocamdată nu suferă de nici un astfel de simptom îngrijorător. Cât despre durerea de cap, aceasta dispăruse în mod miraculos în timpul lecturii.
Cea ce dovedeşte, fără nici o îndoiala, eficienţa tabletelor prescrise.

———————————-

Dr. Dorel SCHOR

Tel Aviv, Israel

– Este un parvenit clasic, decretează Boris Glazpapier.
Menaşe încearcă totuşi:
– Nu e nici o noutate… Ghezuntertoit e tipul clasic al parvenitului, vorba dumitale, dar ştim asta nu de ieri şi nici de alaltăieri. Se pune întrebarea, dacă eşti informat, de ce te duci totuşi la petrecerile la care te învită !?
– Aşa să ştiu de necazuri, o lasă mai moale Boris. Soţia trage de mine, că hai să mai ieşim şi noi, că acolo ai ocazia să cunoşti lume bună, să legi o relaţie, nu se ştie niciodată. De exemplu, de data asta a avut ca invitaţi numai doctori. În afară de gazdă şi de noi, toţi erau doctori. Din ăia mari, profesori… Vi s-a întâmplat vreodată să fiţi înconjuraţi numai de doctori? Aflaţi că nu aveţi nici o scăpare…
– Cum adică? vrem noi să ştim.
– Adică, dacă de pildă, vrei să bei un păhărel de coniac, profesorul Gadol îţi zâmbeşte încurajator şi-ţi spune: „Foarte bine! Coniacul este un tonic cardio-vascular care s-a dovedit un excelent dilatator al irigaţiei deficitare a inimii”… Abandonezi paharul şi îţi infingi privirea în caşcaval sau şvaiţer, imediat profesorul Cutare ridică un deget: ” Un formidabil depozit natural de calciu şi fosfor, cu o încărcătură ionică polivalentă, recomandat la cei cu tetanie latentă şi osteoporoză gravă”… Dai dracului brânza, atingi numai o feliuţă de artişoc, cum n-ai mâncat niciodată, dar nu ştiu cum se face că te-a şi văzut şeful secţiei de boli metabolice care te informează: „Un purificator de elecţie… Statisticile au demonstrat că în bolile specifice şi de ficat, cu hipofuncţie…” Şi tot aşa, mă înţelegeţi?
– Parţial, recunoaşte Menaşe. Te exprimi cam…
– Eu mă exprim? se indignează Boris. Trebuia să-i auzi pe ei. Nu am reuşit să întroduc furculiţa în grătar, un muşchiuleţ moale ca untul, când un profesor despre care se spune că o consultaţie la dânsul costă cât un concediu la munte, mă atenţionează gratis: „Dacă aveţi cumva un ulcer pe mica curbură gastrică, sau pe porţiunea iniţială a duodenului, grătarul e forte indicat. Conţinutul bogat în proteine şi sărac în celuloză …”. Sare alt doctor, nu mai ştiu cum îl cheamă, un tip sfrijit şi gălbejit, care mai bine tăcea: „Vă recomand acest ficat fezandat, indicat în anemia pernicioasă, în anemia feriprivă şi în primele luni de sarcină… Veţi constata imediat o creştere a hemoglobinei sangvine…”.
– E interesant cum toţi doctorii ăştia, când pacienţii sunt în minoritate, simt nevoia să-şi demonstreze ştiinţa. Bine că n-au povestit tot felul de cazuri, operaţii, malformaţii, amputaţii şi fibrilaţii.
– Ba bine că nu, oftează Boris. Am înţeles că n-am să mai ating nici o îmbucătură, mai ales după ce am fos informat că maioneza stimulează motilitatea vezicii biliare în colecistitele hipokinetice, că salatele induc peristaltismul în constipatie, că un vin sec ajută diabetul de tip doi,că pâinea intermediară e hipocalorică şi indicată în obezitate. Am venit flămând, că n-avea rost să mănânc acasă, şi am plecat şi mai flămând.
– Dar de ce n-ai mâncat, domnule? Că doar nu ţi-au interzis nimica, ba chiar dimpotrivă…
– Păi, cum dracu, mai Menaşe! Nu te-ai prins? Toate alea erau indicate în circulaţie deficitară, tetanie latentă, în hipofuncţie hepatică şi în primele luni de sarcină. Dar eu dacă sunt sănătos, ce naiba era să manânc? Şerveţele cretonate? Scobitori..?

Săptămâna trecută am fost la o nuntă. Şi pe cine credeţi că am întâlnit? Pe Manole, prietenul meu din copilărie. Nu-l mai văzusem de aproape un an, Chiar i-am spus-o, îmbrăţişându-l:
– Nu te-am mai văzut de aproape un an de zile. Ce-i cu tine? Pe unde trăieşti? De ce nu dai şi tu măcar un telefon?
– Parcă tu ai dat vreun telefon? mi-a întors-o el amabil. Adevărul este că am fost foarte ocupat anul acesta. În primul rând, poate nu ştii, am lichidat afacerea cu şerveţelele aromate pentru că e mare concurenţa şi m-am lansat în baloane flexibile. Copii sunt cei mai buni clienţi, baloanela alea sunt lunguieţe şi subţiri, poţi să le răsuceşti cum vrei… Şi se sparg! Ha, ha, ha! Afacerea prosperă.
– Orişicât, am acceptat, dar un telefon…
– In al doilea rând, am făcut o excursie de vreo două luni în orientul îndepărtat. Plus că vreo două săptămâni m-am pregătit înainte de asta, m-am documentat adică: geografia, monumentele, ce să îmbrac, ce să cumpăr, chestii din astea, mărunte dar îţi iau o mulţime de timp. Şi tu?
– Eu am fost trei zile la un congres ştiinţific în Honolulu, am mărturisit modest. Aşa că n-am avut timp să-ţi telefonez.
– Trei zile nu sunt două luni, mi-a reproşat Manole.
-Adevărat, am acceptat. Congresul a ţinut trei zile, dar ştii cum se întâmplă, dacă eram acolo am vizitat împrejurimile: Australia. insula Paştelui, Venezuela, Costa Rica şi Luxemburgul. După congres am fost foarte obosit. Până mi-am revenit, înţelegi, numai de telefoane nu mi-a ars…
– Ei, să lăsăm…Dar mai dă un semn de viaţă, fă-mi o vizită cu soţia, mai stăm şi noi de vorbă ca pe vremuri, la o cafea. Adevărul e că orişicât am fi de ocupaţi, pentru un vechi prieten trebuie să găsim timp.
M-am îndreptat spre masa mea şi i-am spus soţiei:
– Am stat acum de vorbă cu Manole. Aş vrea să ne facem timp o dată şi să-l vizităm.
– Foarte bine, mi-a spus ea, locuieşte departe? În ce oraş?
– Ei, nu prea departe. De fapt, nici nu trebuie să luăm maşina, ajungem în zece minute pe jos. Locuim doar în acelaş oraş…Totul e să găsim timp!

———————————-

Dr. Dorel SCHOR

Tel Aviv, Israel

18 ianuarie 2019

În urmă cu câteva luni s-a organizat de către organizaţia de femei din municipiu un cerc de cosmetică. Dintre locatarele din blocul nostru s-au înscris mai multe persoane, printre care doamnele Gurnişt şi Brodiciche. Ele s-au evidenţiat printr-o prezenţă foarte corectă şi o participare activă la demonstraţiile practice. La sfârşitul cursului, au primit chiar un fel de diplomă.

– Acum, când aţi fost atestate, de ce nu aţi deschide un cabinet? le-a întrebat dentistul Kleinergrois. Eu personal v-aş putea recomanda pacientelor mele.

Ideia le-a plăcut ambelor doamne. Ce poate fi mai onorabil decât ca alături de un cabinet de stomatologie să coexiste un altul de cosmetică? Ar trebui, desigur, mai întâi o reclamă inteligentă şi atractivă, ştiut fiind că ea este sufletul comerţului.

Aşa că în paralel cu formalităţile birocratice, care iau ceva timp, au apelat la un meşter fotograf care să facă o poză înainte de tratament şi o alta după, aşa cum procedează institutele de slăbire şi cele de înfrumuseţare. Doamna Gurnişt a propus ca prietena ei, Pnina Brodiciche să beneficieze prima de avantajele unei măşti naturale, recomandate cu multă căldură la curs. Ingredientele erau la îndemână: ulei de măsline, felii de castravete, un avocado bine copt, suc de morcovi şi o roşie bine strivită.

Se pare însă că o mână criminală, fără să cunoască destinaţia precisă a amestecului din farfurie, a adăugat o cantitate deloc neglijabilă de sare de Himalaia. Ce poate fi rău la sarea de Himalaia? Poate chiar Matilda Gurnişt, în mod reflex a scuturat solniţa, poate că Leopold şi-a exprimat astfel dezacordul. Fapt este că după ce a stat trei sferturi de oră cu această compoziţie pe figură, Pnina Brodiciche arăta ca scoasă dintr-o saramură. Ridurile erau mult mai evidente şi expresia feţei tristă şi încruntată.

Nu ştim cum s-ar fi ieşit din această situaţie dramatică. Cele câteva vecine le compătimeau sincer pe proaspetele cosmeticiene, dar nu aveau nici o ideie. Reclama era comandată, fotograful plătit. Tot proiectul risca să moară înainte de a se naşte… Până când a apărut Simon Şeinerovici.

– Care-i problema? a întrebat el.

I-au spus care-i problema.

– Atunci e foarte simplu. Aveţi cele două fotografii? Puneţi fotografia de „după”, înainte şi cea de „înainte” după. Se vede că e o diferenţă foarte mare…

Nu a mai spus nimeni că Simon e mincinos. Parcă orice reclamă ce e?

Domnul Augustin avea abonament la concertele filarmonicii locale. In fiecare săptămână se ducea cu mare plăcere la întâlnirea cu muzica şi se întorcea acasă cu sentimentul că şi-a petrecut vremea cu folos şi cu inteligenţă. De acea, când nepotul său împlini cincisprezece ani şi se dovedi un licean fruntaş, consideră că cel mai nimerit cadou ar fi, şi pentru el, întâlnirea cu creaţia marilor compozitori.

Norocul îi surâdea pentru că, de câteva luni, în sala de concert, era un scaun liber, chiar alături de al său, loc pe care nu se aşeza nimeni. Aşa că domnul Augustin se adresă biroului de abonamente al filarmonicii cu cererea de a achiziţiona locul respectiv pentru nepot. Funcţionara îl primi cu multă amabilitate, dar îi explică cu părere de rău că locul aparţine altui abonat. Faptul că e liber şi neocupat poate avea o mulţime de explicaţii. Poate că omul e plecat pentru o vreme, poate că e bolnav, poate are pe cineva suferind în familie sau cine ştie ce… Cel mai bine ar fi să ia legătura directă cu persoana în chestiune. Ea îi poate da adresa şi telefonul… abonatei.

Domnul Augustin îi mulţumi frumos şi chiar în aceaşi dimineaţă se deplasă la adresa respectivă. Îi deschise un domn între două vârste care îl pofti în casă şi ascultă cu interes dorinţa musafirului. Nu-i dădu nici o explicaţie şi nici un răspuns imediat, dar îi ceru numărul de telefon şi adresa, promiţând că-l va informa cât de curând.

Trecură câteva săptămâni şi nu primi absolut nici un semn de viaţă din partea respectivului. Dar după încă ceva timp, surpriză: sosi o scrisoare recomandată de la judecătoria de sector în care domnul Augustin era invitat în ziua de, la ora de, ca martor în procesul de divorţ al domnului vizitat şi al soţiei sale melomane.

Era prima dată în viaţa lui când domnul Augustin constata cu surprindere că cineva divoţează din cauza muzicii clasice.