Ce poate fi mai drăguţ decât o floare galbenă de pătlăgică roşie, alcătuită ca în desenul ce-o reprezintă: cinci petale, cinci sepale… despre pistil nu spune nimic, „cartea sfântă” a Facebook-ului. Îmi mut privirea la altă plantă, studiez ceea ce a rămas dintr-o floare, ce abia şi-a scuturat petalele. Este un exemplar proprietate personală, plantată în ghiveci. Din păcate, grădina mea nu mai primeşte nicio rază de soare din cauza copacilor prea deşi. Lucrul acesta li se întâmplă celor care vor să fie, „Şi cu mândra şi cu draga”, mă veţi apostrofa de mult păţiţi, Pilduitori Dumneavoastră Stanchişti. Da, am sperat să păcălesc natura, silind roşiile să se înroşească la umbră, dar până aici mi-a fost. E adevărat că nu chiar la umbra nucului, el ducându-şi deceniul ceva mai încolo.
Dar m-am repliat repede. Mi-am înghiţit epitetele pe care le pregăteam să le înşir, toate adresate mie. Cui altcuiva? Mă veţi sprijini, Chendrici Suitologi Nuntiferi, în această acţiune benefică Universului? Cine a plantat tot felul de pomi începând cu nuci, salcâmi şi teminând cu hăituitul şi hulitul soc? Am dat bice neascultând sfatul vecinului ce privea perplex, urmărind acţiunile mele, peste gard. Nu îi venea să creadă că voi fi atât de necugetată încât să plantez socul în curte, când el creşte pe unde vrei şi nu vrei. Adevărat, în fiecare toamnă îl toaletez în aşa fel, încât coroanele celor câteva exemplare de soc – care sunt atât de harnice că îşi fac copii, de parcă ar avea un Xerox plantifor – să nu se întindă pe via vecinului.
Continue reading „Florica BUD: Migdale dulci amare (10) – Help Cel Bătrân (pamflet)”
Mitocanul s-a aşezat de o bucată de vreme între noi. Un timp a putut fi ignorat şi marginalizat ca o insectă neplăcută, sâcâitoare şi parazitară. Dar mitocanul nu se împacă a fi ignorat, el trebuie să agaseze direct, împinge din coate, dă cu gura, se bagă în vorbă, se aruncă în fruntea bucatelor, se înmulţeşte, se bagă pe fereastră (după ce ai avut inspiraţia să îl scoţi pe uşa), te scoate din sărite. Mitocanul poate fi întâlnit în tot locul şi, profitând de împrejurarea că lumea s-a clintit din temelii, a ajuns să fie prezent în toate părţile: în politică, în artă, în cultură. Mitocanul a ajuns să decidă şi să aspire la poziţii de comandă. El pretinde onoruri şi se invită la mesele oamenilor de bine.