Categorie: istorie

Ioan POPOIU – Afirmarea unei naţiuni: România 1866 -1947 (25)

O nouă etapă istorică a început după înfrângerile suferite de Austria, în războiul italian, din 1859, din partea Franţei. Pentru depăşirea crizei, s-a recurs la remedii politice, înlocuirea lui Bach, simbol al neo-absolutismului, în august 1859, convocarea Senatului imperial lărgit, în martie 1860, folosirea limbii naţionale în viaţa publică, relaxarea cenzurii. Aceste măsuri au pregătit calea Patentei imperiale, din 8/20 octombrie 1860, care marca ruptura deschisă, definitivă, cu trecutul absolutist, prin recunoaşterea autonomiei provinciilor istorice ale Imperiului. În noul context, a fost recunoscută autonomia regatului Ungariei, a Croaţiei, a marelui principat al Transilvaniei, a ducatului Bucovinei, dar, ulterior, Banatul timişan şi vechiul Partium vor fi încorporate Ungariei. Însă prevederile Patentei, adoptate sub influenţa conservatorilor unguri au provocat nemulţumirea centraliştilor germani liberali, exponentul lor, A. Schmerling, a fost numit ministru de stat şi a urmat o nouă Patentă, la 14/26 februarie 1861, cu pronunţate accente centraliste. Prevederile celor două patente au stat la baza vieţii politice a Imperiului, până la instalarea Dualismului, în 1867.

Dezgheţul politic general se resimte din plin şi în Transilvania, cu mult înainte de Patenta din octombrie 1860. În principat, principalii beneficiari ai prăbuşirii lumii vechi, feudale, au fost românii, marea masă de iobagi români s-a transformat într-o adevărată clasă de mici proprietari, prin patentele (reformele) din 1853-1854, liberi din punct de vedere juridic (şi parţial economic), ceea ce ducea la o veritabilă restructurare a proprietăţii funciare ardelene. Bucurându-se de libertate socială, de o evidentă relaxare economică, ieşind treptat din izolarea medievală, satele devin purtătoare de resurse şi energii naţionale. Ele ridică şcoli confesionale, ortodoxe sau greco-catolice, construiesc biserici de zid în locul celor din lemn, înalţă case parohiale, cumpără pământuri pentru preoţi şi dascăli, acordă ajutoare societăţilor culturale. Fiii foştilor iobagi se înscriu în şcoli şi licee, româneşti sau străine, unde se înfiinţează catedre de limba română.

Aceste progrese s-au bazat pe o creştere demografică semnificativă, de la 3,4 milioane, în 1850, la 4,2 milioane locuitori, în 1869, iar în ceea ce priveşte structura confesională a ţării, situaţia se prezenta astfel: ortodocşi, de la 637.800 (30,9%), în 1850, la 679.896 (31,3%), în 1857, greco-catolici, de la 648.239 (31,5%), în 1850, la 674.654 (31,1%), în 1857, restul find reformaţi (14,5%), catolici (10,9%), luterani (9,1%).

Pe temelia acestui potenţial uman, în noul cadru social, juridic şi politic, societatea românească transilvană a cunoscut o evoluţie impresionantă: în 1870, existau în Ungaria 2 569 de scoli confesionale (elementare) cu limba de predare română, trei gimnazii, trei preparandii, trei seminarii noi, societatea culturală ASTRA (1861), mitropoliile de la Blaj (1853) şi Sibiu (1864), episcopiile de la Gherla, Caransebeş şi Lugoj, tipografii noi, asistăm la înmulţirea publicaţiilor, la creşterea numărului celor alfabetizaţi.

Semnele noii epoci, iniţial, timide, disparate, discontinui, apar mai întâi în Transilvania, unde blocul etnic românesc era cel mai puternic şi mai compact. Publicarea Diplomei liberale din 8/20 octombrie 1860 a fost primită pretutindeni de români cu bucurie, ,,ca un nou răsărit de soare”, deoarece principiile ei generale le erau favorabile. Prevederile acesteia aduceau o recunoaştere constituţională a autonomiei Transilvaniei, esenţială pentru români, enunţa principiile egalităţii naţiunilor şi confesiunilor din Imperiu, egalitatea în faţa legii, libertatea de mişcare. Mai mult, un autograf al Împăratului preconiza ,,schimbări afund tăietoare” în vechea constituţie a Transilvaniei. O conferinţă regnicolară, alcătuită din reprezentanţi ai tuturor naţiunilor ţării, urma să facă propuneri în acest sens.

În noua atmosferă, încă din toamna anului 1860, au avut loc consfătuiri ale intelectualilor români, au fost întocmite petiţii, circulau manifeste, s-au redactat programe. Începea să prindă contur planul convocării unui Congres naţional, care să stabilească conduita naţiunii române în noile împrejurări. Pentru aprobarea organizării lui, o delegaţie naţională sub conducerea mitropolitului Şuluţiu s-a deplasat la Viena, în decembrie 1860. În acelaţi timp, Delegaţia a înaintat Curţii un important memoriu naţional, tipărit şi popularizat la Viena, care cuprindea următoarele cerinţe: asigurarea egalităţii politice şi confesionale a naţiunii române printr-o diplomă imperială solemnă, numirea unui român în fruntea Cancelariei aulice, o lege electorală echitabilă, întrunirea unui Congres naţional. Cu acceptul autorităţilor imperiale, se întrunrea la Sibiu, în primele zile din ianuarie 1861, Conferinţa naţională a românilor din Transilvania, cu participarea a 75 de fruntaşi ortodocşi şi a 75 de fruntaşi greco-catolici (,,Foaie pentru minte..”, din 28 decembrie 1860). În cadrul ei, era activat programul politic din 3/15 mai 1848, românii s-au proclamat din nou ,,naţiune politică independentă”, era reafirmată autonomia Transilvaniei, s-a cerut o lege electorală modernă . S-a hotărât elaborarea a două noi memorii, referitoare la problemele naţiunii, destinate Curţii de la Viena, era reinstituit Comitetul naţional român, sub călăuzirea celor doi ierarhi, Şuluţiu şi Şaguna .

La scurtă vreme după Conferinţa naţională, la 30-31 ianuarie/11-12 februarie, avea loc la Alba Iulia, Conferinţa interetnică pentru pregătirea dietei, cu participarea reprezentanţilor celor trei naţiuni. Noul cancelar Kemeny Ferenc a stabilit ca la lucrările ei să participe 24 de oameni politici unguri, 8 saşi şi 8 români (4 greco-catolici şi 4 ortodocşi). Dar consfătuirea, desfăşurată la palatul episcopiei catolice de Alba Iulia, nu a fost un dialog interetnic, ci doar o expunere a poziţiilor celor trei naţiuni. Episcopul Haynald Lajos cosidera că nu este necesară o consultare asupra unei diete proprii a Transilvaiei, câtă vreme exista legea uniunii, votată în 1848. Mitropolitul Şuluţiu, inspirându-se din Bărnuţiu, a reafirmat principiul paşoptist al libertăţii naţionale ca bază a oricărei libertăţi, a pledat pentru întrunirea dietei, pentru recunoaşterea prin lege a naţiunii române, a limbii şi a confesiunilor sale. Referindu-se la ,,uniunea” din mai 1848, votată de o dietă feudală, el spunea: ,,Să luaţi pe cei 1 353 000 români din Transilvania dinapoi, ca pe o turmă slăbănoagă de oi şi să-i treceţi la Ungaria fără voia lor, ar fi lucru pe care l-am ţinea de cea mai mare batjocură şi injurie”.

Discursul lui Şuluţiu va avea, în contextul respectiv, aceeaşi relevanţă ca şi cuvântarea lui Bărnuţiu din mai 1848, şi se va răspândi peste tot în Transilvania, din Hunedoara până în Solnocul Interior, din Alba de Jos până în Mureş. Din păcate, la baza convocării dietei, stătea un cens electoral de 8, 40 florini, propus de guvernatorul Kemeny, evident restrictiv.

Dezbaterea s-a deplasat, în aprilie 1861, spre reînfiinţarea fostelor comitate, scaune şi districte, ceea ce antrena o nouă confruntare publică, odată cu constituirea consiliilor comitatense, în care românii s-au aflat în minoritate. Cea mai puternică confruntare a avut loc în cele opt comitate, Cluj, Turda, Alba de Jos, Alba de Sus, Târnava, Hunedoara, Solnocul Interior, Dăbâca, ce cuprindeau împreună 57,5 % din populaţia Transilvaniei, din care 76,2 % erau români! Dar, paradoxal, peste tot erau restaurate vechile consilii comitatense nobiliare din 1848, în care au pătruns acum foarte puţini români. În fapt, reînfiinţarea devenea astfel o veritabilă restaurare. În aceste dezbateri, exponenţii românilor au cerut menţinerea autonomiei ţării, întrunirea dietei, pe baze echitabile, o reprezentare proporţională a lor: ,,suntem cei mai numeroşi, două treimi din populaţia Transilvaniei, stăpânim şi muncim cea mai mare parte a pământului ei, ţinem ţara cu dările şi recruţii noştri, ne-am jertfit vieţile şi averile pentru apărarea ei, suntem recunoscuţi de Împărat ca egali în drepturi, trăim în lumina veacului al XIX-lea, voim, aşadar, să nu se mai hotărască ,,despre noi fără de noi”.

Pentru a protesta împotriva acestei stări de lucruri, spre Viena pornea o nouă Deputăţie naţională, alcătuită din I. Raţiu, Ilie Măcelariu şi Iacob Bologa, apoi alte delegaţii din Făgăraş, Hunedoara, Alba, dar şi din Banat, Arad, Zarand s.a. Dar, în toamna 1861, în urma rupturii dintre Viena şi Pesta, se deschideau perspective favorabile românilor, în timp ce mitropolitul Şuluţiu conducea o nouă solie la Viena.

În noua situaţie din toamna anului 1861, prin numirea, la 26 octombrie/7 noiembrie, a lui Nadasdy Ferenc în funcţia de cancelar şi a generalului Folliot de Crennville în aceea de guvernator, prin emiterea unor noi instrucţiuni, se deschidea un nou curs al vieţii publice din Transilvania. Totuşi, dieta, convocată prin rescript imperial pentru 23 octombrie/4 noiembrie 1861, la Alba Iulia, nu s-a întrunit datorită împotrivirii Guberniului, nici acum, nici în anul următor, datorită speranţei de a se ajunge la o înţelegere cu Ungaria. Dar, la sfârşitul lui 1862, răspunsul imperial se arăta binevoitor faţă de memoriile româneşti din 1860-1861, iar pregătirea lucrărilor dietei era reluată şi finalizată, în aprilie 1863. În acest moment, conflictul dintre Austria şi Ungaria atingea punctul culminant, în urma eşecului tratativelor dintre cele două părţi, din martie 1863.

În acest context favorabil, la 8/20-11/23 aprilie 1863, avea loc Conferinţa naţională de la Sibiu, cu participarea a 75 de ortodocşi şi 75 de greco-catolici. Fruntaşii români şi-au afirmat susţinerea pentru patentele din 1860 şi 1861, participarea la lucrările Parlamentului vienez şi au formulat principalele revendicări ale naţiunii române . Delegaţia românească care le-a prezentat ulterior la Viena, condusă de episcopul Şaguna, a fost primită în audienţă festivă la Împărat, miniştrii importanţi, la primarul Vienei, s-au aflat în atenţia presei.

Continue reading „Ioan POPOIU – Afirmarea unei naţiuni: România 1866 -1947 (25)” →

Ioan POPOIU – Afirmarea unei naţiuni: România 1866 -1947 (24)

Transilvania (1848-1914)

 

 La 7/19 iulie 1849, Ludwig Wohlgemuth a fost numit guvernator al Transilvaniei, având dispoziţii precise de a dezarma populaţia civilă şi detaşamentele ţărăneşti, în general de a pacifica Principatul. Din aceste raţiuni, a fost emis decretul din 30 iulie/11 august, prin care era ordonată dezarmarea generală a tuturor locuitorilor, urmat de circulara din 21 august/2 septembrie, prin care se desfiinţa Landsturm-ul (Istoria României. Transilvania, 1, Cluj, 1997, p.1024,1029). Noul guvernator a trecut rapid la reorganizarea administrativă a Transilvaniei, în spiritul politicii absolutiste şi centraliste (germaniste!) promovată de regimul Bach. Românii solicitaseră încă din timpul revoluţiei, la 13/25 februarie  1849, autonomia politică şi naţională în teritoriile locuite de ei, dar au continuat să rămână divizaţi în unităţi politico-administrative diferite. Astfel, prin Constituţia din 20 februarie/4 martie 1849, s-au constituit pe acelaşi teritoriu două unităţi administrative distincte, Voivodina sârbească şi Banatul timişan, cu populaţie preponderent românească. Apoi, Ducatul Bucovinei, proclamat ,,ţară a coroanei”, cu autonomia restaurată, iar românii din Arad, Bihor, Maramureş şi Sătmar  continuau să fie incluşi în structurile administrative ale Regatului Ungariei. Marele Principat al Transilvaniei era restaurat ca ţară autonomă, incluzând acum (după 1849) şi fostele comitate Solnocul de Mijloc, Crasna, Zarand, districtul Chioar şi oraşul Zalău. Pe de altă parte, la 8/20 septembrie 1849, Transilvania era reorganizată în şase districte militare (împărţite în cercuri şi subcercuri): Sibiu, Alba Iulia, Cluj, Odorhei, Reteag şi Făgăraş. În fruntea jurisdicţiilor locale au fost numiţi funcţionari aduşi din alte provincii, fiind promovaţi germani şi unguri şi numai într-o proporţie redusă români.

Starea de nemulţumire şi agitaţie s-a prelungit până în toamna anului 1849, datorită refuzului proprietarilor nobili de a aplica legislaţia agrară din timpul revoluţiei, amplificate fiind şi de atitudinea autorităţilor habsburghice de aplicare a ordinului de dezarmare a locuitorilor. Deocamdată, la 27 august /8 septembrie 1849, era instituită starea de asediu, prelungită la 6/18 octombrie, dar, pe de altă parte, regimul austriac a decis să recunoască legislaţia agrară revoluţionară. Prin ordonanţa din 29 decembrie 1849/10 ianuarie 1850, guvernatorul Wohlgemuth sublinia valabilitatea legislaţiei din 1848, recunoştea desfiinţarea iobăgiei şi dreptul de proprietate al foştilor iobagi asupra loturilor urbariale. Deoarece populaţia din teritoriile graniţei militare a rămas fidelă la revoluţie coroanei, prin decretul din 19/31 mai  1849 au fost desfiinţate obligaţiile feudale ale grănicerilor din Banat, care au devenit proprietari ai loturilor ce le aveau în folosinţă, conform decretului din 25 aprilie/7 mai 1850. În aceeaşi vreme, la 10/22 ianuarie 1851, au fost desfiinţate servituţile regimentelor româneşti de la Orlat şi Năsăud, dar, în acelaşi an, regimentele de graniţă din Transilvania erau desfiinţate.

Însă reintroducerea absolutismului în Imperiul habsburgic nu a însemnat restabilirea regimului anterior mişcărilor din martie 1848, Curtea de la Viena  a trebuit să ţină seama, fie şi în parte, de programele formulate de naţiunile sale sub imperiul evenimentelor. Noul absolutism (regimul Bach) a iniţiat şi unele reforme în varii domenii (economie, societate, învăţământ, biserică), în măsura în care nu afectau unitatea Imperiului. Absolutismul regimului Bach avea drept temei (bază) legal ,,Principiile de guvernare”, proclamate de împăratul Franz Joseph, la 19/31 decembrie 1851.

După moartea lui Wohlgemuth, la 18/30 aprilie 1851, a fost numit guvernator Karl Schwarzenberg, care a accentuat tendinţele centraliste, dar a promovat şi politici reformiste. Astfel, la sfârşitul anului 1850, a fost elaborat proiectul de reglementare a raporturilor urbariale, pe baza căruia au fost adoptate patentele imperiale din 18 februarie/2 martie 1853, pentru Banat, 18 februarie/2 martie 1854, pentru Crişana şi Maramureş, şi 9/21 iunie 1854, pentru Transilvania, care reglementa chestiunea agrară în aceste teritorii. Ultima patentă recunoştea dreptul de proprietate al ţăranilor iobagi eliberaţi şi dreptul de a dispune liber de pământurile lor, în proprietatea lor trecea şi partea din păşunea comună. Patenta extindea aceste prevederi şi asupra proprietăţilor secuieşti şi dispunea organizarea judecătoriilor urbariale (1857-1858), pentru rezolvarea diferendelor dintre foştii proprietari şi ţărani. În sfârşit, patenta prevedea posibilitatea răscumpărării diferitelor categorii de pământuri alodiale şi a jelerilor alodiali, problema dijmei a fost rezolvată abia la 3/15 septembrie 1858, iar pădurile şi păşunile, comune până atunci, erau separate, acordându-se ţăranilor o treime. În schimb, statul suporta despăgubirea nobililor (nemeşilor), iar pentru jelerii alodiali era prevăzută răscumpărarea personală.

Pe plan politic, românii, confruntaţi cu rigorile regimului Bach, au revenit  la metoda  mult-uzitată a petiţiilor, adresate Curţii de la Viena, de la care românii aşteptau împlinirea dezideratelor din Programul naţional, formulat în mai 1848, la Blaj. Metoda aceasta fusese aplicată încă în timpul revoluţiei, prin Memoriul din 13/25 februarie 1849, urmat de multe alte memorii adresate, până în decembrie 1851, împăratului şi cercurilor aulice. Toate memoriile solicitau, practic, constituirea unei autonomii politice naţionale, care să includă pe toţi românii din Austria. Fixându-şi acest obiectiv politic fundamental, mişcarea petiţionară de după revoluţie era angrenată în două planuri: cel al elitei politice româneşti, din rândul căreia a fost alcătuită delegaţia naţională la Viena, mandatată de Comitetul Naţional Român, şi cel zonal, cu revendicări specifice. Cu sprijinul ierarhiilor bisericeşti, Delegaţia naţională românească la Viena a fost sprijinită prin 278 de plenipotenţe sau împuterniciri, purtând 2.464 de semnături din toate ,regiunile Transilvaniei. Memoriile urmăreau înfăptuirea autonomiei naţionale româneşti, în toate planurile, politic, economic, cultural, bisericesc. În intervalul august 1849-februarie 1851, au fost înaintate 27 de memorii Curţii de la Viena, alături de altele adresate Guvernatorului Transilvaniei, Comandamentului militar şi jurisdicţiilor locale. În memoriile adresate Curţii se cerea numirea de funcţionarea români în funcţii înalte, folosirea limbii române în administraţie, separarea Banatului de Voivodina, încetarea persecuţiilor împotriva fruntaşilor români .

În noiembrie 1849, exponenţi ai tuturor provinciilor româneşti din Imperiu s-au constituit într-o Delegaţie naţională la Viena, pentru a susţine drepturile românilor, în baza Constituţiei liberale din 4 martie 1849. În martie 1850, la audienţa oficială la împărat pentru prezentarea lui Avram Iancu, Delegaţia cuprindea 37 de membri, printre care S. Bărnuţiu, Avram Iancu, A. T. Laurian, T. Cipariu, I. Maiorescu, S. Balint, V. Babeş, I. Popasu, P. Mocioni, Gh. Popescu ş.a. . Anterior, la 14/26 noiembrie 1849, o delegaţie bănăţeană impresionantă cerea unirea românilor din Austria, ,,într-un singur întreg naţional”, protestând împotriva împărţirii Banatului în două. Ultimul memoriu politic al Delegaţiei naţionale, din 27 februarie/11 martie 1850, denunţa nedreapta împărţire administrativă, care fragmenta blocul etnic românesc. În aceeaşi lună, toate dezideratele româneşti erau sintetizate într-un amplu Memoriu adresat Împăratului. În acţiunile Delegaţiei naţionale, un loc însemnat l-au ocupat problemele şcolare şi culturale, de pildă, un memoriu din septembrie 1849 cerea deschiderea unei facultăţi juridice, altul din ianuarie 1850 revendica o universitate românească, iar Avram Iancu dona întreaga sa avere, în decembrie 1850, pentru înfiinţarea Academiei româneşti de drepturi. Să mai adăugăm că activitatea Delegaţiei la Viena a fost sprijinită de o mişcare de solidarizare a populaţiei rurale, iar prin împuternicirile din octombrie-noiembrie 1849, satele au recunoscut membrii Delegaţiei de la Viena ca reprezentanţi ai naţiunii.

Continue reading „Ioan POPOIU – Afirmarea unei naţiuni: România 1866 -1947 (24)” →

Ioan POPOIU – Afirmarea unei naţiuni: România 1866 -1947 (23)

San Stefano. La 19/31 ianuarie 1878, a fost semnat armistiţiul de la San Stefano, între Rusia şi Turcia, principalii combatanţi, care, printre altele, prevedea şi ocuparea unor cetăţi şi oraşe ce urmau să servească drept gaj până la încheierea păcii. În puterea acestor clauze, trupele ruse au ocupat Silistra, Rusciuk şi Şumla, iar trupele române Vidin şi Belogradcik, preluate la 12/24 februarie şi 13/25 februarie 1877. Preluarea acestor cetăţi punea capăt campaniei militare române la sud de Dunăre. Războiul de neatârnare lua astfel sfârşit cu jertfa a 10.000 de oameni, morţi, răniţi şi dispăruţi.

Pe când războiul se apropia de sfarşit, guvernul român a decis, la 2/14 ianuarie 1878, să trimită pe colonelul Eraclie Arion, la Kazanlâk, pentru a trata alături de plenipotenţiarii ruşi preliminariile păcii cu Poarta. Jurnalul guvernului punea în vedere colonelului Arion, în cazul neadmiterii sale la negocierile armistiţiului şi ale păcii, să declare ,,nul şi neavenit orice act care ne-ar privi şi la care nu am luat parte”. Trimiterea delegatului român la negocieri s-a făcut având în vedere statutul de cobeligerantă al ţării, iar calitatea de oştire aliată de facto fusese recunoscută armatei române încă din timpul luptelor de la Plevna. La 11/23 ianuarie 1878, M. Kogălniceanu arăta că ,,ceea ce a fost armata noastră în acţiune trebuie să fie şi la luarea deciziilor, în ziua în care tratativele diplomatice vor urma bătăliilor şi este absolut drept ca România să participe la negocieri aşa cum a participat la lupte”.

Să menţionăm că, după luarea Plevnei, luptele armatei române în jurul Vidinului erau privite în tabăra rusă cu o neîncredere ce mergea până la duşmănie, iar contele Nelidov, care-şi conserva vechea antipatie, acuza pe români, în decembrie 1877, că ,,pradă populaţia bulgărească în regiunile pe care le ocupaseră”. ,,Îmbufnarea” între cele două armate (cf. lui Andrassy) se prefăcea tot mai mult în duşmănie făţişă. Însă delegatul român, E. Arion, a avut surpriza de a nu fi primit la negocierile de armistiţiu, urmate de cele de pace. Al. I. Nelidov, şeful Cancelariei armatei imperiale, îi notifica telegrafic primului-ministru român, nemulţumit, să comunice la Petersburg vederile sale despre încheierea păcii.

În această atmosferă incertă, ,,îndată” Gorceakov şi Ignatiev interveniră ,,cu cea mai brutală sinceritate” (Iorga), în numele unor drepturi incontestabile şi a unor interese care nu pot fi supuse discuţiei. La Petersburg, se aprecia că ,,judeţele basarabene” au fost cedate Moldovei dispărute şi nu României, care nu exista încă, într-un cuvânt, Rusia voia dispariţia clauzelor Tratatului din 1856. Nu mult după aceea, la 14/26 ianuarie 1878, generalul Ghica, agentul diplomatic din capitala rusă, raporta că împăratul Alexandru şi cancelarul Gorceakov l-au înştiinţat formal despre intenţia ,,de a relua partea Basarabiei până la Chilia, în compensaţie, România va primi Delta Dunării şi Dobrogea până la Constanţa”.

  1. Kogălniceanu mergea până acolo încât cuteza să afirme că, ,,pentru atâta sânge vărsat peste Dunăre”, s-ar fi cuvenit României ,,restituirea întregii provincii a Basarabiei, luată pe nedreptul la 1812”. Despre aceste intenţii ruseşti, marele duce nu spunea nimic principelui, care se temea să întrebe, ţarul însuşi, încurcat, păstra aceeaşi tăcere şi, prin Ignatiev, el trimitea o scrisoare, mărturisind astfel adevărul lui Carol. Acesta ,,păru mai curând zguduit decât hotărât să unească glasul său de indignare cu protestările lui M. Kogălniceanu”(Iorga ). Întrebat în legătură cu felul în care va fi rezolvată această chestiune, guvernul rus răspundea că este pentru o ,,înţelegere directă cu România” şi, în acest scop, generalul Ignatiev urma să vină la Bucureşti. La Viena, ambasada rusă susţinea că retrocedarea (Basarabiei) a fost aranjată între guvernul român şi cel rus, dar M. Kogălniceanu spunea lui Bălăceanu că ştia încă din iulie 1877 despre ceea ,,ce se petrecuse la Reichstadt”. Pentru reglementarea raporturilor dintre România şi Rusia, la mijlocul lui ianuarie 1878, era trimis la Bucureşti generalul Ignatiev, care a avut o întrevedere cu I. C. Brătianu şi M. Kogălniceanu, însă problemele litigioase n-au putut fi rezolvate.

Rusia invoca faptul că independenţa statului român nu fusese recunoscută de Europa, iar Poarta nu putea fi umilită prin tratarea cu românii, ,,foştii ei vasali”! Intenţia Rusiei de a reanexa sudul Basarabiei a provocat indignare la Bucureşti, principele, guvernul, parlamentul, presa, în general, opinia publică românească au protestat împotriva nerespectării de către Rusia a Convenţiei din aprilie 1877. Principele continua să creadă că o astfel de ,,pretenţie” (Basarabia) a fost înlăturată şi o păstra şi după întoarcerea în ţară, în ianuarie 1878, pe o iarnă cumplită, străbătând drumuri ,,sămănate cu cadavrele soldaţilor turci, mânaţi pe jos de păzitori tot aşa nenorociţi”. Informat de Andrassy, la Viena, M. Kogălniceanu afirma, în noiembrie 1877, că teritoriul României va fi amputat şi căuta un sprijin în Austro-Ungaria, dar era refuzat. La trecerea ţarului prin Bucureşti, în drum spre Rusia, ,,toate măgulirile fură întrebuinţate”, pe lângă dânsul, pe lângă Gorceakov şi Ignatiev, la care se remarca aceeaşi ,,rece cruzime”, ca şi când ,,nu s-ar fi petrecut nimic”, Plevna era deja uitată! Din afirmaţiile ţarului, nici Brătianu, nici principele nu au putut obţine altceva decât faptul că România ,,nu va trebui să regrete participarea ei la război” şi jertfele care i se recunosc, dar participarea la negocieri a fost atent evitată.

 La 20 ianuarie/1 februarie 1878, Camera şi Senatul, îngrijorate de ştirile răspândite mai ales în presa străină, după care la negocierile de pace ruşii pun în discuţie integritatea teritorială a României (Basarabia!) interpelau guvernul dacă aceste ,,zgomote ameninţătoare” au o bază reală. Prof. V. A. Urechia, membru al Camerei, adresa o interpelare guvernului privind aceste probleme în litigiu. Răspunzând, la 26 ianuarie/7 februarie, primul-ministru I. C. Brătianu afirma fără echivoc: ,,niciodată naţiunea română nu va consimţi, nu la cesiunea, dar nici chiar la schimbul unei părţi din teritoriul său, fie măcar cu despăgubirile cele mai avantagioase”. Şi Brătianu, ,,moşneanul de la Florica” (Iorga), adăuga: ,,Când un proprietar mic are o moşioară de la moşii lui rămasă”, apărată prin ,,chiar sângele lui”, el iubeşte ,,pământul său” şi, orice schimb i s-ar propune, ,,el niciodată nu va da moşioara lui”. În aceeaşi şedinţă, Camera a adoptat în unanimitate o moţiune, în care se menţiona că integritatea României este garantată de Marile Puteri şi de Rusia îndeosebi, prin Convenţia din 1877. Adunarea preciza, în finalul textului adoptat, că ,,este hotărâtă a menţine integritatea teritoriului ţării şi a nu admite o înstrăinare din pământul ei”. Concomitent, Senatul a votat o moţiune similară, iar guvernul a comunicat agenţilor diplomatici această decizie a parlamentului.

În cele din urmă, la 19 februarie/3 martie 1878, Rusia şi Turcia au semnat Tratatul preliminar de pace de la San Stefano, care conţinea clauze referitoare şi la România. Conform art. 5, Poarta ,,recunoaşte independenţa României”, iar drepturile acesteia la despăgubire urmau să fie examinate de cele două părţi. Alte articole (art.8) prevedeau că trupele de ocupaţie ruse din Bulgaria aveau să-şi menţină comunicaţiile prin România şi prin porturile de la M. Neagră. Art. 18 stipula că Rusia consimţea să înlocuiască ,,plata a mare parte din sume…prin cesiunea următoarelor teritorii: a. Sangeacul Tulcea, adică districtele (cazalele) Chilia, Sulina, Mahmudia, Isaccea, Tulcea, Măcin, Babadag, Hârşova, Kustendge (Constanţa) şi Medgidia, împreună cu insulele din Deltă şi Insula Şerpilor”, teritorii pe care Rusia îşi rezervă facultatea de a le schimba cu partea Basarabiei detaşată la 1856 şi mărginită la sud de thalwegul braţului Chilia şi cu Gura Stari-Stambul”.

 La 13/25 martie 1878, într-o notă diplomatică, M. Kogălniceanu susţinea că tratatul de la San Stefano ,,este fără valoare pentru noi, ca fiind făcut fără noi”. Gorceakov primea oficial, din partea agentului român la Petersburg, înştiinţarea despre refuzul României. În martie 1878, principele Carol şi miniştrii săi erau decişi la ,,o rezistenţă absolută”, cu orice preţ, faţă de dreptul ce-şi rezerva Rusia, prin tratatul abia încheiat, de a păstra prin România legăturile ei militare cu principatul bulgar. Faţă de protestările româneşti împotriva prevederilor din Tratat, faţă de afirmaţia lui Kogălniceanu, în Cameră, la 15/27 martie, că acest tratat ,,atinge drepturile şi interesele ţării noastre” şi că ,,trecerea ruşilor prin ţară fără termen era o imposibilitate”, Rusia a reacţionat devastator! Cancelarul Gorceakov răspundea (spunea) lui Ghica, ,,în termenii cei mai jignitori”, că ţarul, pierzându-şi răbdarea, ameninţă, în caz de împotrivire, ,,să ocupe România şi să dezarmeze oştirea”. Răspunsul principelui, comunicat prin Kogălniceanu lui Ghica, la 21 martie/2 aprilie, era de ,,o nobilă mândrie indignată” (Iorga): ,,O armată care a luptat la Plevna, sub ochii împăratului, va putea să fie strivită.., dar nu se va lăsa niciodată dezarmată”. Baronului Stuart, agentul rus la Bucureşti, convocat la Palat, principele Carol i-a adresat aceleaşi cuvinte, amintind că acum în fruntea statului şi armatei se află ,,un Hohenzollern” şi că valoarea acestei armate o arată şi cele 300 de cruci ale Sf. Gheorghe, împărţite chiar de ţar, pe lângă cele 800 ale ordinului său, ,,Steaua României”.

 Diplomaţia rusă nu a renunţat, ci stăruia în această ameninţare, Jomini arăta că ,,intenţiile împăratului” sunt numai ,,eventuale”, ,,nu este vorba încă de execuţie (aplicarea lor), afară numai dacă actele guvernului d-vs. nu ar face-o necesară”. Părea să fie ,,o întoarcere a zilelor unui Mihail Sturdza” (Iorga), la protectoratul rusesc! Jomini adăuga că ,,s-au dat ordine pentru a creşte şi întări trupele ruseşti care sunt în România”. Într-adevăr, numeroase unităţi ruseşti au fost aduse din sudul Dunării şi au primit ordine secrete pentru a ocupa unele poziţii strategice şi chiar Bucureşti, capitala României, precum şi instituirea stării de asediu. Se prevăzuse numirea unui guvernator militar al oraşului şi se alcătuise şi o proclamaţie către locuitori în care se justifica ,,necesitatea apărării Capitalei” prin ,,complicaţiile politice” survenite în ultimul timp.

În aceste condiţii dramatice, sub presiunea evenimentelor, Brătianu a făcut o vizită la Viena şi Berlin, pentru a obţine sprijinul Austro-Ungariei şi Germaniei în favoarea României, supusă ameninţărilor ruseşti. La 23 martie/4 aprilie, el a fost primit de împăratul Franz Joseph şi a avut o discuţie cu Andrassy, care-l ,,îndemna hotărât la rezistenţă”. La Berlin, la 27 martie/8 aprilie, primul-ministru român era primit de Bismarck, însă guvernul german era rezervat, cancelarul îndemna chiar pe Brătianu să fie binevoitor faţă de Rusia, căci ,,ar putea să ceară şi să capete mult de la ea, o sută de milioane (despăgubiri) şi chiar compensaţii teritoriale mai mari…”. Şi alţi oameni politici au fost trimişi în capitalele apusene, I. Ghica, D. A. Sturdza, I. Câmpineanu, pentru a discuta situaţia critică a ţării confruntată cu pretenţiile ruseşti. În ciuda atitudinii Puterilor, ruşii ţineau să-şi păstreze, cu orice risc, ,,contra românilor înşii” (Iorga), baza militară din România.

Se ştia, la Petersburg, că Brătianu a plecat la Viena şi apoi la Berlin, ca să obţină un eventual ajutor din acele părţi, în acelaşi timp, la Londra, se aflase de ameninţările ruseşti, iar în Camera Comunelor se formulase o interpelare. La 3/15 aprilie 1878, Brătianu revenea la Bucureşti, rechemat de Kogălniceanu, ,,înspăimântat de ce era să se întâmple”. În legătură cu acţiunile militare ruse, la 5/17 aprilie, a avut loc o interpelare în Cameră, la care primul-ministru a prezentat situaţia ţării. Corpurile legiuitore voiau strămutarea guvernului la Craiova, primul-ministru Brătianu pronunţându-se şi el pentru retragerea guvernului în Oltenia, însă principele Carol şi M. Kogălniceanu s-au opus. Dar, situaţia agravându-se, la 20 aprilie/2 mai, guvernul hotăra să ia măsuri de apărare, concentrând armata într-o zonă strategică, de rezistenţă naţională, ,,la margenea muncelelor” (Iorga), pe un front de luptă, în Oltenia şi nord-vestul Munteniei, pe linia Craiova-Slatina-Piteşti-Câmpulung-Târgovişte, pentru a respinge o eventuală penetrare a trupelor ruse. Şi Brătianu şi Kogălniceanu erau pentru retragerea dincolo de Olt a principelui, cerută de parlament, dar Carol o refuza. Cu toate acestea, o vreme, sub cuvânt de inspecţii, principele părăsea capitala, la 29 aprilie/10 mai, şi pleca în Oltenia, revenind la Bucureşti, în a doua jumătate a lunii mai.

Congresul de la Berlin. Salvarea României, ca stat independent, a venit, pe lângă rezistenţa naţională, în urma protestului unor mari puteri care au împiedicat Rusia să-şi pună în aplicare planurile sale. Astfel, Anglia şi Austro-Ungaria, care aveau propriile lor interese în sud-estul Europei, au contestat acordul de la San Stefano, ameninţând cu o intervenţie militară şi pătrunderea flotei engleze în Strâmtori. Ele au reuşit, în final, să impună ţinerea unui nou congres de pace, la Berlin, precedat de acorduri bilaterale între puterile interesate: între Austro-Ungaria şi Rusia, prin acordul de la Reichstadt şi Budapesta, din 15 ianuarie 1877, între Rusia şi Anglia, prin memorandul din 18/30 mai 1878, apoi între Turcia şi Anglia, prin convenţia din 23 mai/4 iunie. Acste acorduri au fost completate cu acela dintre Austro-Ungaria şi Anglia, prin care cele două se angajau să se sprijine reciproc la viitorul congres de pace.

În perspectiva întrunirii acestuia, la 15/27 mai 1878, M. Kogălniceanu arăta într-o depeşă diplomatică că ,,noi românii trebuie să apărăm până la cap interesele ţării noastre”. Se spera că participarea României va fi admisă şi, la 22 mai/3 iunie, M. Kogălniceanu trimitea instrucţiuni agenţilor diplomatici români să facă ,,demersuri urgente pentru admiterea noastră în sânul Adunării (Congresului)” şi să insiste pentru ca independenţa României să fie recunoscută din prima şedinţă. Printr-un Jurnal al guvernului român, din 26 mai/7 iunie 1878, primul-ministru I. C. Brătianu şi ministrul de Externe M. Kogălniceanu erau împuterniciţi să reprezinte România înaintea Congresului, ,,spre apărarea drepturilor şi intereselor naţiunii, în conformitate cu voturile Corpurilor legiuitoare”. Ajunşi la Berlin, Brătianu şi Kogălniceanu au cerut, la 1/13 iunie, reprezentanţilor marilor puteri să fie admişi ,,în sânul Congresului pentru  a apăra drepturile ţării lor”, iar la 12/24 iunie 1878, au înaintat un memoriu lui Bismarck, preşedintele Congresului. În Memoriu se cerea: nicio parte din teritoriul în fiinţă să nu fie deslipită din România; teritoriul ei să nu fie supus treceriii oştilor ruseşti; România să reintre în posesiunea gurilor Dunării; independenţa ei să fie consfinţită în mod definitiv şi teritoriul său să fie neutru; România să obţină despăgubiri de război pe măsura efortului său de război.

Congresul de pace de la Berlin, care şi-a deschis lucrările la 1/13 iunie 1878, a dezbătut problema românească în două şedinţe, la 17/29 iunie, şi la 19 iunie/1 iulie, când delegaţia României a fost admisă, în sfârşit, pentru a-şi expune doleanţele. Brătianu şi Kogălniceanu au subliniat că România nu cerea să i se recunoască independenţa, căci şi-a cucerit-o singură pe câmpul de luptă, însă cerea ca puterile să i-o recunoască de jure, potrivit ,,dreptului cel vechi” (capitulaţiilor) şi a jertfelor de sânge. Ei atrăgeau atenţia că ,,ştirbirea integrităţii teritoriale” a ţării, după ce Rusia se angajase s-o respecte, ,,ar dărâma în sânul naţiunii orice încredere în tăria tratatelor şi a principiilor de dreptate absolută”. Ulterior li s-a cerut delegaţilor români să se supună hotărârilor Congresului, dar ei au refuzat, pentru că nu voiau să lege în niciun fel ţara de deciziile marilor puteri, însă, până la urmă, au trebuit să se supună. În Mesajul de închidere a Corpurilor legiuitoare, din acel an, se arăta că România era chemată ,,a face păcii lumii sacrificii grele şi dureroase”.

La 1/13 iulie 1878, a fost semnat Tratatul de pace de la Berlin, care, conform art. 43-45, se referea şi la România. În privinţa acesteia se preciza că ,,înaltele părţi contractante recunosc independenţa” ei, dar o condiţionau de retrocedarea către Rusia a Basarabiei şi de acordarea de drepturi civile şi politice tuturor locuitorilor, pământeni sau alogeni, indiferent de credinţa lor (evrei şi musulmani). În acelaşi timp, cf. art. 46, Tratatul prevedea includerea la România a insulelor Deltei Dunării şi a Dobrogei, până la o linie ce pornea ,,de la est de Silistra şi ajungea la sud de Mangalia” şi urma să fie stabilită de o Comisie europeană. Alte articole se refereau, direct sau indirect, la România, stipulându-se că aceasta putea reglementa, prin convenţii bilaterale, privilegiile şi atribuţiile consulilor străini. Se mai stabilea că România putea să facă parte din Comisia Europeană a Dunării, cu atribuţii extinse până la Galaţi. Fortificaţiile de pe cursul Dunării, în aval de Porţile de Fier, urmau să fie distruse, iar navigaţia vaselor de război era interzisă. După recunoaşterea independenţei României, de către Congres, în lunile următoare, Austro-Ungaria, Turcia şi Rusia au recunoscut noul statut, apoi Italia, în 1879, iar Franţa, Germania şi Anglia, în 1880.

——————————-

Prof. Ioan POPOIU

10 noiembrie, 2018

Ioan POPOIU – Afirmarea unei naţiuni: România 1866 -1947 (22)

În faţa Plevnei, forţele de încercuire, grupate în Armata de Vest, cuprindeau 125 batalioane, 88 escadroane şi 64 baterii ruseşti şi 45 batalioane, 38 escadroane şi 19 baterii româneşti, însumând un efectiv total de 100.000 de oameni. Comandamentul aliat, în frunte cu principele Carol, a hotărât regruparea trupelor din jurul Plevnei spre a preîntâmpina o încercare a turcilor de spargere a blocadei. Astfel, întregul perimetru al încercuirii, de circa 50 km, a fost împărţit în şase sectoare ce comunicau între ele. La 19 noiembrie/1 decembrie 1877, Osman Paşa, muşirul (mareşalul) otoman, aflat în imposibilitate de a mai continua lupta, a cerut comandamentului aliat să i se permită ieşirea spre Sofia sau Vidin, lăsând în Plevna toate armele şi muniţiile. În seara de 18 noiembrie, convocând pe comandanţii de divizii şi brigăzi, Osman hotărâse ieşirea din încercuire. Dar i s-a răspuns de către aliaţi că nu i se permite decât capitularea fără condiţii. Neputând accepta o asemenea soluţie, Osman şi-a împărţit armata în două eşaloane, pentru a încerca să spargă încercuirea: primul eşalon (,,elementul de ruptură”) avea misiunea să spargă încercuirea şi să deschidă pentru toată coloana drumul spre Sofia, iar al doilea eşalon (care includea şi ariergarda) cuprindea 7000 de oameni şi avea menirea să mai reziste la gura Plevnei şi Opanez. Dar conducerea militară ruso-română aflase, în seara de 27 noiembrie/9 decembrie, de intenţia otomană de a dirija atacul în direcţia Sofia.

În dimineaţa de 28 noiembrie/10 decembrie 1877, s-a declanşat o luptă sângeroasă între cele două armate care se înfruntau la Plevna. Primul eşalon otoman (Divizia 1 turcă) a atacat poziţiile ruseşti din prima linie, Divizia 3 de grenadieri rusă (şocul fiind suportat mai ales de Regimentul 9 siberian), la vest de Dolni Etropol, care au fost spulberate, cu toate fortificaţiile şi tunurile din ea. Cele două regimente ruseşti aflate în prima linie au fost distruse, iar un al treilea lupta din greu. Divizia 1 turcă a atacat şi linia a doua rusă, a urmat o încleştare crâncenă, turcii urmărind cu orice preţ să-şi deschidă drum spre Sofia. Dar pentru reuşita acţiunii, ei ar fi avut nevoie de sprijinul Diviziei 2 turce, angajată în acel moment de trupele române.

După părăsirea poziţiilor de către unităţile turce, în noaptea de 27/28 noiembrie, trupele române au ocupat reduta Griviţa 2, încă de la ora 8 dimineaţa, apoi, la cererea bulgarilor, o unitate (batalion) a fost trimisă să ocupe Plevna, pentru a asigura ordinea. Şi, astfel, ,,soldaţii români  intrară cei dintâi în Plevna”(N.Iorga). La ofensiva din dimineaţa de 28 noiembrie au participat trupe române din diviziile 2 şi 3 infanterie. O luptă deosebit de aprigă s-a încins pe înălţimile de la Opanez, unde se afla o brigadă otomană, atacată de două brigăzi române, conduse de coloneii Sachelarie şi Borănescu. Generalul Cernat a trimis pe colonelul Şt. Fălcoianu, şeful Statului major general, să coordoneze acţiunile pentru cucerirea Opanezului. Pe la orele 11-12, brigada turcă de la Opanez, condusă de Edhem Paşa, a capitulat, în urma ,,asaltului a trei batalioane şi a focului unei baterii române”, comandate de maiorul Vartiade.

În mai puţin de o oră după capitularea Opanezului, brigada otomană a lui Sadek Paşa, respinsă în Valea Bucovei de Divizia 2 română, s-a predat, numai brigada lui Husein Paşa, care ocupa Valea Trina, a mai rezistat până a primit ordinul de a se preda. În acelaşi timp, trupe române şi ruse au contraatacat unităţile Diviziei 1 turce, silind-o să se replieze, iar după rănirea lui Osman Paşa, ,,retragerea…s-a transformat într-o derută completă”. În urma luptelor, Divizia 1 turcă s-a retras pe malul drept al Vidului, iar Osman Paşa, rănit, a fost transportat în apropiere de pod, într-o baracă. Ocuparea Opanezului şi predarea ariergărzii turceşti în mâinile românilor, simultan cu ocuparea redutelor de la Krişin de către ruşi, au permis trupelor româno-ruse să atace Divizia 2 otomană şi s-o împiedice a veni în ajutorul Diviziei 1 turce. În acest mod, atacaţi practic din toate părţile, turcii au intrat în debandadă, începând să se predea masiv aliaţilor.

Divizia 2 română a continuat să înainteze până la podul de peste râul Vid, unde, la miezul zilei, un parlamentar turc a adus ştirea că Osman Paşa, rănit, cerea să vorbească conducerii armatei aliate. Atunci, colonelul Cerchez, comandantul Diviziei 2, însoţit de coloneii Berindei, Arion şi alţi ofiţeri, s-a deplasat la casa unde se afla Osman, care i-a declarat că, ,,după ce a făcut tot ce datoria-i poruncea, doreşte să ştie condiţiile sub care este primită predarea sa şi a armatei sale”. El a adăugat că se consideră ,,prizonier împreună cu armata sa” şi contează pe ,,mărinimia învingătorilor”, după care îi întinse sabia. Colonelul Cerchez a refuzat s-o primească, subliniind că numai principele Carol, comandantul Armatei de Vest, şi marele duce Nicolae puteau ,,decide în privinţa soartei armatei prizoniere”. El l-a asigurat însă pe Osman Paşa că soldaţii turci vor fi trataţi cu ,,consideraţiunea ce merită nişte ostaşi care, chiar inamici, şi-au îndeplinit până la capăt datoria lor”. Pentru că nu ştia unde se afla în momentul acela principele Carol, el a trimis un ofiţer să anunţe pe generalul Ganeţki că Osman s-a predat necondiţionat. La scurt timp, şi-a făcut apariţia generalul Ganeţki, care i-a cerut muşirului otoman sabia şi un ordin scris de capitulare pentru întreaga sa armată de la Plevna.

Apoi, Osman, condus (escortat) de călăraşi români şi ulani ruşi, a fost adus în faţa principelui Carol, alături de care stătea marele duce. Ţarul Alexandru, prezent şi el, într-un gest cavaleresc, a restituit sabia lui Osman, care a mulţumit pentru ovaţii ofiţerilor ruşi şi români. Imediat, printr-o scrisoare de recunoaştere a contribuţiei româneşti la victorie, ţarul conferea principelui Carol Ordinul Sf. Andrei cu spade. În aceste condiţii, la 28 noiembrie/10 decembrie 1877, a avut loc capitularea Plevnei: armata lui Osman Paşa, alcătuită din 10 generali, 130 ofiţeri superiori, 2000 ofiţeri inferiori şi 40.000 de soldaţi, din care 1200 călăreţi şi 77 de tunuri, s-a predat învingătorilor. În ultima zi a bătăliei, turcii au pierdut 5.000 de oameni, morţi şi răniţi, iar ruşii şi românii 2.000. Ca un bilanţ, românii au capturat: ,,2 paşale, 225 ofiţeri, 10.227 soldaţi, 24 tunuri, 16 chesoane şi 5000 de puşti Martiny”. În acest mod lua sfârşit marea bătălie a Plevnei, care a durat cinci luni, soldându-se cu zeci de mii de morţi. Victoria obţinută aici de cele două armate aliate grăbea sfârşitul războiului, iar înfrângerea Porţii era inevitabilă.

 La 5/17 decembrie 1877, marele duce Nicolae scria principelui Carol: ,,Rezultatele strălucite obţinute la Plevna sunt datorate în mare parte colaborării bravei armate române”. Ţarul Alexandru II îi telegrafia domnitorului României: ,,Rezultatul a fost desăvârşit şi mă bucur de strălucita parte ce armata Alteţei Voastre a luat întru aceasta”. Oastea română a avut o contribuţie esenţială la victoria obţinută, după cum sublinia şi istoricul turc Yilmaz Oztuma: ,,Fără armata română, inamicul nu ar fi putut câştiga bătălia de la Plevna”. Un ofiţer francez arăta: ,,Fără concursul armatei române, tânără, dar plină de înflăcărare, Plevna nu putea fi încercuită decât…cu pierderi mari”.

După cucerirea Plevnei, la Consiliul de război din 30 noiembrie, unde a participat şi principele Carol, s-a decis continuarea ofensivei spre sud, peste Munţii Balcani, cu toate trupele ruse existente. Simultan, s-au efectuat atacuri împotriva forţelor otomane din Cadrilater şi asedierea cetăţilor Rusciuk şi Silistra, unde se mai aflau garnizoane turceşti. La 11 decembrie, generalul Gurko a început operaţiunile de traversare a Balcanilor şi, la 23 decembrie, a pătruns în Sofia, drumul spre Adrianopol find deschis. Concomitent, generalul Radeţki forţa trecătoarea Şipka, trupele otomane erau anihilate, la 28 decembrie, iar calea  spre Constantinopol era liberă.

În aceeaşi vreme, armata română se îndrepta spre vest, în direcţia Vidin şi Belogradcik, primind noi misiuni, neutralizarea trupelor turceşti din nord-vestul Bulgariei, care ameninţau forţele ruse şi puteau ataca teritoriul românesc. Trupele ruse din Nicopole şi Rahova urmau să fie înlocuite de trupe române. Pentru atingerea acestor scopuri, armata română a fost reorganizată, de acum înainte ea devenea independentă sub aspect operativ şi al comenzii. Prin ordinul nr. 174 din 5 decembrie 1877, Marele cartier general român, în frunte cu generalul Alex. Cernat, era reorganizat şi se constituia Corpul de Vest, sub comanda generalului N. Haralambie, ce includea trei divizii şi unităţile fostului corp de observaţii. Misiunea armatei române era uşurată de faptul că, la începutul lui decembrie 1877, Serbia a reintrat în război împotriva Porţii. Înaintarea trupelor române (diviziile 2 şi 4 infanterie) de la Plevna spre Vidin s-a făcut în condiţiile unei ierni aspre, cu drumuri grele şi zăpezi mari.

Continue reading „Ioan POPOIU – Afirmarea unei naţiuni: România 1866 -1947 (22)” →

Restituiri: Ion Antonescu, „Scrisoare de răspuns adresată lui C.I.C. Brătianu” (29 octombrie 1942)

Am lăsat fără răspuns scrisorile dumneavoastră anterioare. Am făcut-o din înţelepciune, fiindcă urmăream unirea, şi nu vrajba.

Puteam să vă răspund, aducând justiţiei pe toţi vinovaţii de catastrofa morală şi politică a ţării, printre care sunteţi, în primul rând, şi dumneavoastră.

Naţia o doreşte şi o aşteaptă de la mine. Nu am făcut-o totuşi, fiindcă nu am voit să aţâţ şi mai mult spiritele şi, mai ales, nu am voit să dau un spectacol care ar fi fost speculat de inamicii noştri.

Am lăsat ziua acestor răfuieli mai târziu.

Abuzaţi, însă, de răbdarea, de tăcerea şi de înţelepciunea mea şi, rând pe rând, la scurte intervale de timp, îmi trimiteţi, când dumneavoastră, când dl. Maniu, avertismente, sfaturi şi acuzaţiuni.

În virtutea cărui drept? Ce reprezentaţi în această ţară , dumneavoastră, toţi foştii oameni politici, în afară de interesele dumneavoastră egoiste şi un trecut politic total compromis şi dureros?!

Uitaţi, domnule Brătianu, că eu sunt omul muncii mele şi martirul greşelilor acelora care au primit în 1918 România Mare şi au dus-o, după 22 de ani de conducere, în prăpastia

de unde am luat-o eu în 1940, pe când dumneavoastră sunteţi din profitorii şi dărâmătorii unei moşteniri mari.

În mai puţin de un sfert de secol, fiecare în parte şi toţi la un loc, aţi prăbuşit lupta, sacrificiile şi suferinţele duse şi îndurate, 20 de secole, de poporul nostru, pentru a face unitatea sa politică.

Orice apărare încercaţi   şi orice diversiune faceţi dumneavoastră, conducătorii politici de ieri, purtaţi pe umeri această răspundere.

Dumneavoastră, liberalii, mai mult ca alţii, fiindcă şi din opoziţie şi de la guvern, prin acţiunea dumneavoastră de dirijare şi de  îndrumare a vieţii noastre politice, economice, morale şi spirituale,

exercitată direct şi indirect, de  pe băncile ministeriale, din birourile băncilor şi din culisele politice, aţi dus ţara la catastrofa din 1940.

Staţi faţă în faţă cu conştiinţa dumneavoastră, depănaţi cu corectitudine, pas cu pas, atât actele dumneavoastră, cât şi pe ale acelora cu care, rând pe rând, v-aţi întovărăşit şi v-aţi acuzat,

în faţa naţiei dezolate, scandalizate şi înmărmurite; răsfoiţi toată colecţia ziarelor din ultimii 40 de ani, începând cu Universul şi terminând cu Viitorul şi cu ziarele jidoveşti pe care se sprijinea naţionalistul domn Maniu şi vă reamintiţi:

Cine sunteţi dumneavoastră şi dumnealui; câte păcate aţi făcut; cum v-aţi calificat singuri şi cum v-a calificat naţia; câte răspunsuri aveţi.

Pentru a vă uşura munca, vă reamintesc, domnule Brătianu, că, împreună cu dl. Maniu, v-aţi acuzat public şi zilnic, în presă, în întruniri, în parlament, de: „incapacitate”; „tâlhărie”; „falsificări” şi „furturi de urne”, în Bucureşti, pentru obţinerea puterii; „demisii în alb”; „bătăi şi omoruri”; „călcarea legilor şi Constituţiei”; luări de comisioane” la toate furniturile statului; „traficările de influenţă” practicate de partizanii, deputaţii, miniştrii şi preşedinţii corpurilor dumneavoastră legiutoare; „scandalurile cu contingentările” cu „grâul britanic”; modul cum aţi făcut reforma agrară şi cum „aţi profitat de ea”; risipa avutului public; „concesionările oneroase ale bunurilor statului”; „demagogie”; incorectitudine civică, provocată de faptul că atunci când eraţi în opoziţie dirijaţi ocult statul, în profitul intereselor d-umneavoastră şi ale jidanilor din ale căror consilii de administraţie – mari şi mici – făceaţi parte, iar de pe fotoliile ministeriale încurajaţi şi favorizaţi, acopereaţi şi muşamalizaţi afacerile lor şi ale d-stră, în detrimentul statului.

Adăugaţi, la acest bogat şi concludent stat de serviciu al partizanilor şi al adversarilor dumneavoastră de ieri, cu care – ca totdeauna când vă găsiţi în opoziţie – sunteţi azi prieteni: cazurile, pe care naţia le ţine numai în dormitoare, ale domnilor Tătărescu, Bârsan, Boilă, Aristide Blank şi afacerea Skoda; ruinarea poporului, prin dobânzile oneroase care au prăbuşit  economiile, avutul şi munca tuturor, de la ţăran la marele proprietar, de la micul până la marele negustor român; ravagiile făcute de conversiune şi de concesionarea bunurilor statului, pe care am început să le răscumpăr eu; împrumuturile externe, oneroase şi umilitoare; introducerea controlului străin la Banca Naţională şi Căile Ferate, comisioanele scandaloase etc. etc. şi veţi avea, domnule Brătianu, imaginea unui trecut tragic, pe care l-am plătit atât de scump şi pe care naţia întreagă o are permanent în faţa ochilor săi.

Totuşi, domnule Brătianu, cu toţii credeţi că toate acestea au fost uitate şi, cu perfidia politicianistă de altă dată – de totdeauna – atât  de bine cunoscută, vă aşezaţi cu cinism pe acest trecut şi – de la cel dintâi dintre dumneavoastră, până la cel din urmă – încercaţi să acuzaţi şi să sabotaţi, pe sub mână, opera de îndreptare şi consolidare la care s-a antrenat toată naţiaşi să tăiaţi elanul unui om care nu a avut, nu are şi nu va avea nici moşii, nici vii, nici pivniţi de desfacere, nici bani depuşi,  nici industrii, nici consilii de administraţie, nici safeuri, în ţară şi străinătate, nici cupoane de tăiat, nici timp de pierdut la club şi care nu şi-a pricopsit nici cumnaţii, nici nepoţii, nici prietenii, nici partizanii, nici adversarii.

 

Chiar dacă am greşit, greşesc sau voi greşi, nu pot fi acuzat, domnule Brătianu, de nici unul dintre dumneavoastră.

Fiţi încredinţaţi, sunteţi înfieraţi şi puşi chiar de generaţia actuală pe banca acuzaţilor.

Dacă va fi să fiu şi eu pe această bancă, pentru că fac tot ceea ce un om putea să facă, nu numai pentru a slava un neam de la dezunire şi de la prăbuşire, dar şi pentru a-l întregi şi a-i asigura o viaţă nouă, în onoare şi în muncă, atunci în nici un caz nu veţi fi dumneavoastră acuzatorii şi în nici un caz nu voi fi pus alături de dumneavoastră şi acuzat de aceleaşi greşeli ca dumneavoastră.

Fac această afirmare nu pentru că mă simt vinovat cu ceva faţă de ţară, dar pentru că ştiu ce au suferit, din antichitate şi  până azi, de la Socrate şi Demostene, până la Clemenceanu, atâţia nenumăraţi – mici şi mari – oameni care şi-au servit poporul cu credinţă, cu devotament şi cu folos şi, mai ales, pentru că nu au uitat că în Iaşi, în tragica primăvară din 1918, şi chiar la Bucureşti, după Unire, s-a cerut trimiterea în judecată şi condamnarea fratelui dumneavoastră, atât pentru că făcuse războiul, cât şi pentru dezmăţul creat de nepriceperea dumneavoastră a tuturor, chiar de către aceia care ceruseră intrarea în luptă; care îl acuzaseră în 1914–1915 de lunga şi dezmăţata perioadă de neutralitate; care au aplaudat cu frenezie intrarea în război şi care, ca o culme a cinismului lor, erau ei înşişi vinovaţi de modul cum fusese administrată şi ruinată ţara.

Eu şi mulţi alţii încă nu am uitat ridicolul acestei îndrăzneli pe care istoria l-a înregistrat.

Oricum ar fi însă eu nu voi  putea fi acuzat de dumneavoastră şi nici pus pe aceiaşi bancă cu dumneavoastră, pentru că nu sunt nici profitorul   meritelor predecesorilor mei şi nici şeful unei bande de corbi odioşi, care au ajuns la conducere prin „minciună”, „promisiuni”, „furt de urne” sau prin „sprijin ocult masonic şi iudaic”, ci sunt omul adus de un trecut onest şi de voinţa unanimă a unei naţii care, pentru a se slava, a făcut apel la mine, iar nu la dumneavoastră sau la dl. Maniu, şi nici la domnii care stau în jurul dumneavoastră şi cu care aţi făcut şi faceţi sistem.

Niciodată, pentru a fi salvată, naţiunea, armata şi corpurile constituite nu au indicat numele dumneavoastră sau al d-lui Maniu, în ultimii ani ai tragicei guvernări, care s-a sfârşit la 6 septembrie 1940. Dumneavoastră v-aţi strecurat şi v-aţi alăturat  acestei mulţimi, cu discreţia impusă de instinctul răspunderii pe care o aveţi şi a dorinţei legitime de a vă salva şi nu aţi făcut nici un gest pentru a vă valorifica drepturile la conducere, când această mulţime spulberă un regim care era de fapt al dumneavoastră şi când aclama un om nou, care eram eu.

Când am intrat în război, cu prudenţă caracteristică a politicienilor valoroşi nu v-aţi manifestat nici pentru, nici contra.

După ce am reluat Basarabia şi Bucovina , v-aţi  grăbit să-mi cereţi, şi dumneavoastră, şi domnul Maniu, să mă opresc la Nistru.

V-am arătat consideraţiunile militare, politice, economice şi morale pentru care nu puteam să o fac şi v-am invitat, pentru a treia oară, să luaţi conducerea, răspunderea şi riscurile unei asemenea acţiuni. Bineînţeles, aţi refuzat.

După omorurile de la Jilava şi imediat după rebeliune, mi-aţi trimis memorii prin care îmi arătaţi situaţia şi-mi dădeaţi  noi sfaturi.

V-am oferit să luaţi conducerea şi să faceţi cum credeţi că este mai bine. Şi unul, şi altul v-aţi scuturat. Luându-vă după câţiva ofiţeri, fără prestigiu militar, care au deraiat după linia principiilor sănătoase strategice, morale şi politice,  pe care poate că nici nu le-au avut vreodată, mi-aţi cerut să retrag  armata din Rusia şi m-aţi îndemnat să mă „aranjez” cu Anglia şi cu America.

Ar fi o greşeală şi o felonie, iar greşelile şi feloniile se plătesc scump.

Suntem la peste 1.500 km de ţară, drumurile sunt cum sunt, iarna bate la uşă, depozitele sunt ale germanilor, căile ferate sunt în mâna lor, aviaţia are forţa de distrugere pe care ar trebui s-o cunoaşteţi. Retragerea forţelor din situaţia lor actuală ar însemna părăsirea frontului. Exact ceea ce au făcut ruşii în Moldova în 1917-1918.

Vă întrebaţi ce s-ar întâmpla dacă germanii ar face cu noi  astăzi în caz de  părăsirea frontului, ceea ce am făcut noi, atunci, cu ruşii?

Vă daţi seama ce s-ar alege de armata  noastră de disciplina noastră, de soldaţii şicaii noştri, de tunurile noastre, dacă am încerca, în  condiţiile arătate mai sus, să părăsim frontul fără asentimentul Comandantului german? Situaţia aceasta, a oamenilor care la cea dintâi greutate se descurajează, ar denota uşurinţă totală nepricepere militară şi prostie.

Soluţia ar fi criminală, domnule Brătianu, fiindcă nu s-ar prăbuşi numai armata, s-ar prăbuşi însăşi ţara, deoarece germanii ar ocupa-o imediat şi am ajunge în situaţia Serbiei şi Greciei.

Poftiţi, domnule Brătianu, vă ofer din nou conducerea statului şi a guvernului. Retrageţi dumneavoastră armata şi „aranjaţi-vă” cu Anglia.

Numai că trebuie să întreb şi armata şi poporul. Sunt gata să le pun această întrebare, deschis şi categoric, dacă şi dumneavoastră sunteţi gata să vă luaţi răspunderea.

A mă fi „oprit la Nistru” şi a „retrage astăzi forţele din Rusia” înseamnă, pentru un om care mai poate încă judeca, a anihila dintr-odată totul, sacrificiile făcute de la trecerea Prutului,

acţiune în contra căreia nu v-aţi pronunţat public; însemnează a ne dezonora pentru vecie ca popor; însemnează a crea ţării, în cazul victoriei germane, condiţii dezastruoase, fără a ne asigura,

în cazul victoriei ruse, nici provinciile pentru care luptăm, nici graniţele care vor voi să ni le lase ruşii, nici libertăţile noastre şi nici măcar viaţa familiilor şi a copiilor noştri; în sfârşit, însemnează, din cauza nestabilităţii şi a feloniei  pe care mă sfătuiţi să o practic – şi aceasta este cea mai mare crimă – a asigura ţării în viitoarea comunitate europeană o poziţie morală care îi va ridica drepturile idealurilor sale şi ar putea să-i fie chiar fatală. Gestul pe care-l cereţi să-l fac, domnule Brătianu, va face din neamul românesc o victimă a tuturor, fiindcă concomitent cu dezorganizarea, prăbuşirea şi distrugerea armatei, ar începe instaurarea anarhiei în ţară. Comuniştii, legionarii, jandarmii, ungurii, saşii ar începe agitaţiile, lupta, distrugerea ordinei, a liniştei, pentru a profita de ocazie, pentru a da ultima lovitură de picior unui neam care cu adevărat ar merita calificativul de netrebnic. Ungurii ar ocupa imediat restul Ardealului.

Iată, domnule Brătianu, la ce ar da naştere gestul pe care mi-l cereţi să-l fac. Ar fi gestul nefericit al unui soldat lipsit de onoare şi al unui om de stat, nu numai inconştient, dar nebun.

Conducătorul nefericit al Franţei – şi mai nefericite de azi – a declarat, într-o recentă chemare la realitatea a unui popor, care a căzut şi el victimă josnică a unei guvernări venale, iudeo-democratice şi masonice, că are convingerea că dacă „Germania ar fi înfrântă, Sovietele ar impune mâine legea în Europa şi s-ar termina astfel cu independenţa şi patriotismul naţiunilor”.

 

Am avut şi am această convingere. Rămân la această convingere, fiindcă noi, mai curând ca alţii, mai total ca alţii, vom fi zdrobiţi: pentru că suntem punte între slavi şi zăgazul care le stă de secole în calea expansiunii lor, către vestul şi sud-vestul Europei; pentru că avem bogăţiile pe care le avem; şi pentru că vom fi trambulina salturilor lor viitoare.

Trăgând învăţăminte din trecut, cunoscând tendinţele slave, plecând  de la consideraţiunile făcute mai sus şi îndrumat de instinctul de conservare şi de logica bunului-simţ, nu puteam, domnule Brătianu, ca un conducător responsabil, să mă „opresc la Nistru” şi nici nu pot „să retrag armata din Rusia”. Ar fi o prostie din partea mea. Este cu neputinţă să o facă cineva şi ar fi o greşeală ireparabilă pe care nu eu şi dumneavoastră, ci neamul ar plăti-o scump.

Mareşalul Petain, într-una din valoroasele sale cuvântări, a dat speculatorilor situaţiunile grele lecţia care li se cuvenea şi care a fost aplaudată de toţi oamenii cu conştiinţă clară şi nepătată.

Răspunzând unor critici ale acţiunii sale, el a spus: „Când Franţa este în nenorocire, nu mai este loc pentru minciuni şi himere”.

Nici la noi, domnule Brătianu, nu mai este loc pentru „minciuni şi himere” şi, mai ales, nu mai putem să ne plătim luxul de a face şi prostii.

V-am răspuns, domnule Brătianu, punct cu punct, nu numai la scrisoarea dumneavoastră de la 24 septembrie, dar şi la cele anterioare.

Este răspunsul unui soldat, care nu are nimic de ascuns şi care este conştient de greutăţile şi pericolele ceasului de faţă, precum şi de  îndatoririle şi de răspunderile lui.

V-am răspuns, cum v-am răspuns, fiindcă nu aţi înţeles nici ţinuta şi nici înţelegerea cu care am voit să trec atât peste greşelile trecutului, cât şi peste marii vinovaţi de ele.

Ca oamenii cei mai lipsiţi de păcat, marile şi numeroasele greşeli politice care s-au comis sub dumneavoastră, continuând a considera comunitatea românească ca pe o turmă de sclavi,

pe care – împreună cu celelalte organizaţii politice, cu firmă naţionalistă, însă în acord cu oculta iudeo-masonică, cu care numai pe faţă eraţi în luptă – aţi exploatat-o, aţi minţit-o, aţi demoralizat-o, aţi exasperat-o şi, în cele din urmă, din neputinţă, aţi dus-o, mână în mână cu trinitatea Tătărescu – Urdăreanu – Lupeasca, la catastrofa din 1940 şi la rebeliunea din 1941, îndrăzniţi astăzi, când s-a pus regulă în ţară şi viaţa nimănui nu mai este în pericol, să ridicaţi capul, de după saltarele consiliilor de administraţie, ale industriilor şi ale multiplelor afaceri, pentru a mă acuza.

Ei bine, domnule Brătianu, când cineva a fost şeful unui partid care, de la mare la mic, de la primăria din sat până la cabinetul miniştrilor, are răspunderea destrăbălării administrative, dezmăţul moral, a iudeo-masonizării ţăr ii, a venalităţii, a compromiterii viitorului neamului şi a  catastrofei graniţelor, nu mai are  calitatea să vorbească şi în numele comunităţii româneşti, să dea sfaturi de conducere altora nşi mai ales să-i acuze că lucrurile nu merg cum trebuie.”

(Arhiva Istorică Centrală; fond Preşedinţia Consiliului de Miniştri, Cabinet I. Antonescu,dos. 61/1940, f. 88-221)

O nouă apariție editorială ,,Istoria Republicii Moldova” de Valeriu Dulgheru

Iată că, în An Centenar, prolificul om de știință și cultură Valeriu Dulgheru revine cu un nou volum de excepție, ,,Istoria Republicii Moldova”, apărut la Tehnica-Info, Tipografia Centrală, Chișinău, 2018.

Volumul este structurat în două părți, cuprinzând perioadele de formare a Republicii Sovietice Socialiste Moldovenești (1940-1991) și Istoria modernă a Republicii Moldova (1991-2016).

Este un excelent studiu istorico-publicistic.

O monografie care explică multe, privind fiecare perioadă, cu traseul său politic și democratic.

O carte bine documentată, prin care autorul, cu stilul său inconfundabil,  reușește să facă radiografia societății basarabene și a liderilor săi, fără menajamente.

Un volum care ar trebui să circule și în România, pentru cunoașterea adevărului istoric.

Felicitări scriitorului Valeriu Dulgheru, pentru importanța covârșitoare a datelor ce vor rămâne mărturie pentru generații.

Mariana Gurza

***

DULGHERU VALERIU, dr.hab.prof.univ., născut la 9 martie 1956 în comuna Carpești, județul Cahul, Republica Moldova. Absolvent cu mențiune al facultății de mecanică a Institutului Politehnic din Chișinău. În prezent, Şef departament „Bazele Proiectării Maşinilor”, Universitatea Tehnica a Moldovei.

Decoraţii şi aprecieri profesionale şi academice naționale și internaţionale

Internaționale:

1994    Titlu onorific „Inventator de elită al României”; 1996   Medalia de Aur HENRI COANDĂ pentru realizări în ştiinţă şi tehnică; 1996 Marele Premiu II al Salonului Mondial al Realizărilor Tehnico- Ştiinţifice INPEX-XII, Pitsburgh, S.U.A. ; 2001  Membru-corespondent al Academiei Româno-Americane de Ştiinţe şi Arte;  2004 Medalie de Aur, Organizaţia Mondială de Proprietate Intelectuală (OMPI), Geneva, Elveţia; 2008  Ordinul „Merite de l’Innovation”, diplome de CHEVALIER, Bruxel; 2009  Ordinul „Leonardo da Vinci”, Iaşi, România; 2012  Ordinul „Gogu Constantinescu”, Cluj Napoca, România; 2013  Premiul Organizaţiei Mondiale de Proprietate Intelectuală (OMPI) pentru cel mai bun inventator, Geneva, Elveţia; 2015 Doctor Honoris Causa, Universitatea Tehnică „Gh. Asachi” din Iaşi; 2015 Membru de Onoare al Academiei de Ştiinţe Tehnice din România

Naţionale:      

1995   Om Emerit (Inventator Emerit) al Republicii Moldova; 1998  Laureat al Premiului de Stat al Republicii Moldova în domeniul Ştiinţei şi Tehnicii; 2005  Laureat al Premiului Academiei de Ştiinţe a Moldovei pentru cea mai valoroasă lucrare ştiinţifică ; 2007  Inovatorul Anului, Academia de Ştiinţe a Moldovei; 2011  Premiul special al Academiei de Ştiinţe a Moldovei pentru rezultate ştiinţifice merituoase 2014 ; Ordinul de Stat „Gloria Muncii”

         Apreciat cu peste 220 medalii de aur şi argint, peste 35 de premii speciale pentru participare la Expoziţii Internaţionale de Invenţii şi Transfer Tehnologic.

Aprecieri pentru succese literare:

2015  Topul celor mai citite 10 cărți ale anului 2014. Basarabie răstignită. Vol. 10. Festivalul Național al Cărții și Lecturii. Ediția a 5-a. 2015;  2018  Medalia de Aur pentru cartea „Istoria Integrală a Basarabiei”. Expoziția Europeană a Creativității și Inovării. Salonul de carte. EuroInvent, 2018; 2017 Medalia de Aur pentru cartea „Basarabie răstignită”,vol. 13. Expoziția Europeană a Creativității și Inovării. Salonul de carte. EuroInvent, 2017; 2015 Medalia de Aur pentru cartea „Basarabie răstignită”,vol. 11. Expoziția Europeană a Creativității și Inovării. Salonul de carte. EuroInvent, 2015; 2011 Marele Premiu pentru cărțile „Basarabie răstignită”, vol. 1-VII. Expoziția Europeană a Creativității și Inovării. Salonul de carte. EuroInvent, 2011.

1998-2017 – Laureat al săptămânalului „Literatura şi Arta” pentru anii: 1998, 1999, 2000,2002, 2004, 2005, 2006, 2007, 2008, 2009, 2010, 2011, 2012, 2013; 2014; 2015; 2016; 2017.

 

PUBLICAŢII

  • cărţi                                                      – 21;
  • Articole publicistice                               – peste 800.

 

Cărţi de istorie și de actualitate în Basarabia:

  1. 1.      Dulgheru, V. Istoria Republicii Moldova.– Ch.: Editura Tehnica INFO, 2018. – 550 p. ISBN 978-9975-63-422-9
  2. 2.      Dulgheru, V. Istoria Integrală a Basarabiei.– Ch.: Editura Serebia, 2016. – 388 p. ISBN 978-9975-4374-4-8
  3. 3.      Dulgheru, V. Din istoria Neamului.– Ch.: Editura Tehnica Info, 2010. – 112 p. ISBN 978-9975-9864-3
  4. 4.      Dulgheru V. CRIMELE COMUNISMULUI: rădăcinile comunismului, teroarea roşie, teroarea stalinistă, răstignirea Basarabiei. Ch.: UTM. 2011,  310 p. ISBN 978-9975-45-151-2
  5. 5.      Dulgheru, Valeriu. Românii basarabeni şi s(c)lavul din ei.– Ch.: Editura Tehnica Info, 2011. – 220 p. ISBN 978-9975-9864-3
  6. 6.      Dulgheru, Valeriu. 200 de ani de răstignire a Basarabiei.– Ch.: Editura Tehnica Info, 2012. – 110 p. ISBN 978-9975-45-214-4
  7. 7.      Dulgheru, Valeriu. Istoria care ne-a fost furată.– Ch.: Editura Tehnica Info, 2013. – 106 p. ISBN 978-9975-9864-3
  8. 8.      Dulgheru, Valeriu. Basarabie răstignită (14).  Ch.: Editura Tehnica UTM, 2018. – 288 p.

ISBN 978-9975-45-215-1

  1. 9.      Dulgheru, Valeriu. Basarabie răstignită (13).  Ch.: Editura Tehnica UTM, 2017. – 316 p.

ISBN 978-9975-45-215-1

  1. 10.  Dulgheru, Valeriu. Basarabie răstignită (12).  Ch.: Editura Tehnica UTM, 2016. – 264 p.

ISBN 978-9975-45-292-2

  1. 11.  Dulgheru, Valeriu. Basarabie răstignită (11).  Ch.: Editura Tehnica UTM, 2015. – 256 p.

ISBN 978-9975-45-292-2

  1. 12.  Dulgheru, Valeriu. Basarabie răstignită (10).  Ch.: Editura Tehnica UTM, 2014. – 279 p.

ISBN 978-9975-45-292-2

  1. 13.  Dulgheru, Valeriu. Basarabie răstignită (9).  Ch.: Editura “Tehnica UTM”, 2013. – 246 p.

ISBN 978-9975-45-215-1

  1. 14.  Dulgheru, Valeriu. Basarabie răstignită (8).  Ch.: Editura “Tehnica UTM”, 2012. – 225 p.

ISBN 978-9975-45-193-2

  1. 15.  Dulgheru, Valeriu. Basarabie răstignită (7).  Ch.: Editura Tehnica, 2011. – 284 p. ISBN 978-9975-9864-3
  2. 16.  Dulgheru, Valeriu. Basarabie răstignită (6).  Ch.: Editura „Tehnica Info”, 2010. – 262p. ISBN 978-9975-9864-3
  3. 17.  Dulgheru, Valeriu. Basarabie răstignită (5).  Ch.: Editura „Tehnica Info”, 2009. – 198p. ISBN 978-9975-9864-3
  4. 18.  Dulgheru, Valeriu. Basarabie răstignită (4).  Ch.: Editura „Tehnica Info”, 2008. – 173p. ISBN 978-9975-9864-3
  5. 19.  Dulgheru, Valeriu. Basarabie răstignită (3).  Ch.: Editura UTM, 2007. – 188p. ISBN 978-9975-9864-3
  6. 20.  Dulgheru, Valeriu. Basarabie răstignită (2).  Ch.: Editura UTM, 2006. – 312p. ISBN 978-9975-9862-3-6
  7. 21.  Dulgheru, Valeriu. Basarabie răstignită (1).  Ch.: Editura UTM, 2003. – 272p. ISBN 978-9975-9848-8-0

 

Articole în culegeri:

  1. 1.        Dulgheru V. Comunismul nu poate fi iertat. El încă nu a murit. // „Deputatul în Sfatul Ţării Andrei Găină – unificator de ţară”/ AŞM. Coord. Acad. B. Găină; dr. în drept M. Taşcă. Ed. Lexon Prim, 2013. – P. 120-129. 192 p. – ISBN 978-9975-4476-7-6.
  2. 2.      Dulgheru V. Ştiri „la cald” dintr-o „Basarabie răstignită”, dar… înfierbântată. Revista de cultură istorică Columna 2000. Anul XVII, nr. 65-66-67-68 (ianuarie-decembrie), 2016. Pp. 164-165.
    1. 3.        Dulgheru V. 1812-2012, 200 de ani de la răstignirea Basarabiei. // „Columna 2000 – serie nouă”. Anul XIV, 2013.- Nr 55-5. – Pp. 112-114. 142p. – ISSN: 1584-5931.
    2. 4.        Dulgheru V. Pagini de istorie moldovenească. În direct. // „Columna 2000 – serie nouă”. Anul XVI, 2015. – Nr 63-64. – Pp. 94-97. 142p. – ISSN: 1584-5931.
    3. 5.        Dulgheru V. O nouă răstignire a Basarabiei. // „Mihai Eminescu: Ştefan Vodă, el săracu…[un mesaj românilor de pretutindeni].”/ Coord. I. Doctoreanu. Asociaţia Transnistria, 2006. – Pp. 74-76.
    4. 6.        Dulgheru V. Te umpli de năduf privind găinăriile aleşilor noştri de „dreapta” // Ziarul românilor de pretutindeni „Gândacul de colorado”. 15 ianuarie 2015. ISSN 2286-1750. http://www.gandaculde colorado.com/Te+Umpli+De+Naduf+Privind+Gainariile+Alesilor+Nostri+De+%E2%80%9EDreapta% E2%80%9D

 

Articole în reviste:

Revista AGERO, Stutgart. Magazin cultural de opinie şi informaţie

 

  1. 7.      Dulgheru V. Mişcarea social-politică „Sfatul Şării 2”, într-un ceas bun. http://www.agero-stuttgart.de /REVISTA-AGERO/COMENTARII/Miscarea% 20social-politica%20Sfatul%20Tarii% 20de%20Valeriu%20Dulgheru%202.htm
  2. 8.      Dulgheru V. Centenarul marii uniri: cum ne pregătim de el?http://www.agero-stuttgart.de/ REVISTA-AGERO/JURNALISTICA/ Centenarul-Marii-Uniri-Valeriu-Dulgheru-Dialog-Mandacanu-Agero.htm
  3. 9.      Dulgheru V. Alegerile prezidenţiale – Pericolul care ne pândeşte. Revista AGERO, Stutgart. 29 septembrie 2016. http://www.agero-stuttgart.de/REVISTA-AGERO/COMENTARII/Basarabia-prezidentialele-pericolul-Valeriu-Dulgheru-Agero-2016.htm
  4. 10.  Dulgheru V. Îndemn la raţiune. Revista AGERO, Stutgart. 04 octombrie 2016. http://www.agero-stuttgart.de/REVISTA-AGERO/COMENTARII/
  5. 11.  Dulgheru V. Vom putea oare să ne ridicăm la înălţimea generatiei unirii de la 1918? Revista AGERO, Stutgart. 04 iulie 2016.
  6. 12.  http://www.agero-stuttgart.de/REVISTA-AGERO/COMENTARII/Vom-putea-oare-de-Valeriu-Dulgheru.htm
  7. 13.  Dulgheru V. Dihorele a ieşit din nou la vânătoare. Revista AGERO, Stutgart. 11 iulie 2016.
  8. 14.  http://www.agero-stuttgart.de/REVISTA-AGERO/COMENTARII/Dihorele-a-iesit-din-nou-la-vanatoare-Valeriu-Dulgheru-Agero-2016.htm
  9. 15.  Dulgheru V. Să nu devenim complici ai impostorilor. Revista AGERO, Stutgart. 18 iulie 2016. http://www.agero-stuttgart.de/REVISTA-AGERO/COMENTARII/Agero-sa-nu-devenim-complici-ai-impostorilor-Valeriu-Dulgheru.htm
  10. 16.  Dulgheru V. Elimina-vom oare cândva s(c)lavul din noi? Revista AGERO, Stutgart. 19 decembrie 2016. http://www.agero-stuttgart.de/REVISTA-AGERO/COMENTARII/Elimina-vom-oare-sclavul-din-noi-Valeriu-Dulgheru-Agero-2016.htm
  11. 17.  Dulgheru V. Am pierdut alegerile! Revista AGERO, Stutgart. 12 decembrie 2016.  http://www.agero-stuttgart.de/REVISTA-AGERO/COMENTARII/Basarabia-a-pierdut-alegerile-Valeriu-Dulgheru-Agero.htm
  12. 18.  Dulgheru V. Nu, Dodon! (Plagiatorul Dodon). Revista AGERO, Stutgart. 29 septembrie 2016. http://www.agero-stuttgart.de/REVISTA-AGERO/COMENTARII/Nu-pagiatorului-Dodon-de-Valeriu-Dulgheru.htm
  13. 19.  Dulgheru V. Basarabia 2016 – Îndemn la raţiune. Revista AGERO, Stutgart. 29 septembrie 2016. http://www.agero-stuttgart.de/REVISTA-AGERO/COMENTARII/Basarabia-indemn-la-ratiune-Valeriu-Dulgheru-Agero-2016.htm
  14. 20.  Dulgheru V. Îndemn la raţiune. Revista AGERO, Stutgart. 04 octombrie 2016. http://www.agero-stuttgart.de/REVISTA-AGERO/COMENTARII/
    1. 21.    Dulgheru V. Societate condamnată? Revista AGERO, Stutgart. 12 august 2015. http://www.agero-stuttgart.de/REVISTA-AGERO/COMENTARII/Basarabia %20societate%20condamnata%20de%20Valeriu%20Dulgheru.htmm
    2. 22.    Dulgheru V. Ţara mea de dincolo de Prut… Revista AGERO, Stutgart. Magazin cultural de opinie şi informaţie. 07 iulie 2015. http://www.agero-stuttgart.de/ REVISTA-AGERO/ISTORIE/Tara%20mea% 20de%20dincolo%20de%20Prut% 20de%20Valeriu%20Dulgheru.htmm
    3. 23.    Dulgheru V. Quo vadis, Basarabie răstignită? Revista AGERO, Stutgart. 12 octombrie 2015. http://www.agero-stuttgart.de/REVISTA-AGERO/COMENTARII /Basarabia% 20rastignita %20de%20 Dulgheru.htm
    4. 24.    Dulgheru V. Anticorupţie într-un stil pur moldovenesc. Revista AGERO, Stutgart. 20 octombrie 2015. http://www.agero-stuttgart.de/REVISTA-AGERO/ COMENTARII/ Anticoruptie%20intr-un%20stil%20 pur%20moldovenesc%20 de%20Valeriu %20Dulgheru.htm
    5. 25.    Dulgheru V. Basarabia – în căutarea unui premier. Revista AGERO, Stutgart. 12 noiembrie 2015. http://www.agero-stuttgart.de/REVISTA-AGERO/ COMENTARII/Basarabia%20-20in%20cautarea% 20unui%20premier% 20de%20Valeriu%20 Dulgheru.htm
    6. 26.    Dulgheru V. Totuşi unde au fost românii pe 1 decembrie? http://www.agero-stuttgart.de/REVISTA-AGERO/COMENTARII/Unde%20au%20fost%20romanii %20basarabeni%20la%201%20decembrie%202015%20de%20Valeriu%20 Dulgheru.htm
    7. 27.    Dulgheru V. Impotenta democraţie basarabeană. Revista AGERO, Stutgart. 05 ianuarie 2015. http://www.agero-stuttgart.de/REVISTA-AGERO/ COMENTARII/ Basarabia%20-%20in%20cautarea% 20unui%20premier%20de%20Valeriu% 20Dulgheru.htm
    8. 28.    Dulgheru V. Politicianismul şi parşivismul. Revista AGERO, Stutgart. 22 ianuarie 2015. http://www.agero-stuttgart.de/REVISTA-AGERO/COMENTARII/ Politicianismul%20si%20 parsivismul %20de%20Valeriu%20Dulgheru.htm

Revista de cultură, civilizaţie şi cultură morală SINGUR, Târgovişte, România

  1. 29.  Dulgheru V. Centenarul marii uniri: cum ne pregătim de el? Revista SINGUR. 09 ianuarie 2017. ISSN 2286-1750. http://www.revistasingur.ro/altele/16101-centenarul-marii-uniri-cum-ne-pregtim-de-el.html? q= altele/16101-centenarul-marii-uniri-cum-ne-pregtim-de-el.html
  2. 30.  Dulgheru V. Din cioburi să reclădim o nouă dreaptă. Revista SINGUR. 02 ianuarie 2017. ISSN 2286-1750.http://www.revistasingur.ro/altele/16044-valeriu-dulgheru-din-cioburi-s-recldim-o-nou-dreapt.html?q=altele/16044-valeriu-dulgheru-din-cioburi-s-recldim-o-nou-dreapt.html
  3. 31.  Dulgheru V. Moş Gerilă a revenit în Basarabia. Revista SINGUR. 17 decembrie 2016. ISSN 2286-1750. http://www.revistasingur.ro/altele/16005-016-12-26-10-18-13.html?q=altele/16005-2016-12-26-10-18-13.html
  4. 32.  Dulgheru V. Isteria antiunionistă. Revista SINGUR. 17 decembrie 2016. ISSN 2286-1750.

http://www.revistasingur.ro/altele/15961-valeriu-dulgheru-isteria-antiunionist.html?q=altele/15961-valeriu-dulgheru-isteria-antiunionist.html

  1. 33.  Dulgheru V. Doar reunirea cu ţara ne mai poate salva! Revista SINGUR. 13 decembrie 2016. ISSN 2286-1750. http://www.revistasingur.ro/altele/15931-valeriu-dulgheru-doar-reunirea-cu-ara-ne-mai-poate-salva.html?q=altele/15931-valeriu-dulgheru-doar-reunirea-cu-ara-ne-mai-poate-salva.html
  2. 34.  Dulgheru V. Elimina-vom oare cândva s(c)lavul din noi? Revista SINGUR. 05 decembrie 2016. ISSN 2286-1750.http://www.revistasingur.ro/altele/15882-2016-12-05-11-07-53.html?q=altele/15882-2016-12-05-11-07-53.html
  3. 35.  Dulgheru V. Aberaţii postelectorale ale unui profesor din românia. Revista SINGUR. 26 noiembrie 2016. ISSN 2286-1750. http://www.revistasingur.ro/altele/15843-2016-11-26-12-08-27.html?q=altele/ 15843- 2016-11-26-12-08-27.html
  4. 36.  Dulgheru V. Gust amar postelectoral. Revista SINGUR. 21 noiembrie 2016. ISSN 2286-1750. http://www.revistasingur.ro/altele/15817-valeriu-dulgheru-gust-amar-postelectoral.html?q=altele/15817-valeriu-dulgheru-gust-amar-postelectoral.html
  5. 37.  Dulgheru V. Am pierdut alegerile dar…Revista SINGUR. 15 noiembrie 2016. ISSN 2286-1750. http://www.revistasingur.ro/altele/15791-valeriu-dulgheru-am-pierdut-alegerile-dar.html?q=altele/ 15791-valeriu-dulgheru-am-pierdut-alegerile-dar.html
  6. 38.  Dulgheru V. Pericolul dodonist. Revista SINGUR. 09 noiembrie 2016. ISSN 2286-1750. http://www.revistasingur.ro/altele/15765-valeriu-dulgheru-pericolul-dodonist.html?q=altele/15765-valeriu-dulgheru-pericolul-dodonist.html
  7. 39.  Dulgheru V. Meditaţii postelectorale. Revista SINGUR. 31 octombrie 2016. ISSN 2286-1750.

http://www.revistasingur.ro/altele/15734-valeriu-dulgheru-meditaii-postelectorale.html?q=altele/15734-valeriu-dulgheru-meditaii-postelectorale.html

  1. 40.  Dulgheru V. De ce nu trebuie votat dodon? Revista SINGUR. 26 octombrie 2016. ISSN 2286-1750. http://www.revistasingur.ro/altele/15728-valeriu-dulgheru-de-ce-nu-trebuie-votat-dodon.html?q=altele/ 15728-valeriu-dulgheru-de-ce-nu-trebuie-votat-dodon.html
  2. 41.  Dulgheru V. Prezidenţiale 2016: gânduri preelectorale ale unui alegător Revista SINGUR. 22 octombrie 2016. ISSN 2286-1750. http://www.revistasingur.ro/altele/15712-2016-10-22-10-20-12?q=altele/15712-2016-10-22-10-20-12
  3. 42.  Dulgheru V. Mult aşteptata mica unire pe centru–dreapta a avut loc. Revista SINGUR. 18 octombrie 2016. ISSN 2286-1750. http://www.revistasingur.ro/altele/15687-valeriu-dulgheru-mult-ateptata-mica-unire-pe-centrudreapta-a-avut-loc?q=altele/15687-valeriu-dulgheru-mult-ateptata-mica-unire-pe-centrudreapta-a-avut-loc
  4. 43.  Dulgheru V. Păzea! dihorele a revenit în coteţul nostru. Revista SINGUR. 11 octombrie 2016. ISSN 2286-1750.http://www.revistasingur.ro/altele/15664-2016-10-11-10-27-57?q=altele/15664-2016-10-11-10-27-57
  5. 44.  Dulgheru V. Simpozionul Cucuteni 5000 REDIVIVUS la a XI-a editie! Revista SINGUR. 25 septembrie 2016. ISSN 2286-1750. http://www.revistasingur.ro/altele/15602-valeriu-dulgheru-simpozionul-cucuteni-5000-redivivus-la-a-xi-a-editie?q=altele/15602-valeriu-dulgheru-simpozionul-cucuteni-5000-redivivus-la-a-xi-a-editie
  6. 45.  Dulgheru V. Pericolul care ne pândeşte. Revista SINGUR. 21 septembrie 2016. ISSN 2286-1750. http://www.revistasingur.ro/altele/15574-2016-09-21-07-15-19?q=altele/15574-2016-09-21-07-15-19
  7. 46.  Dulgheru V. Din nou trădaţi! Revista SINGUR. 3 septembrie 2016. ISSN 2286-1750. http://revistasingur.ro/altele/15460-valeriu-dulgheru-din-nou-trdai?q=altele/15460-valeriu-dulgheru-din-nou-trdai
  8. 47.  Dulgheru V. De ziua limbii române! Revista SINGUR. 30 august 2016. ISSN 2286-1750. http://revistasingur.ro/altele/15433-2016-08-30-08-56-32?q=altele/15433-2016-08-30-08-56-32
  9. 48.  Dulgheru V. 25 de ani de independenţă? Revista SINGUR. 23 august 2016. ISSN 2286-1750. http://revistasingur.ro/altele/15398-valeriu-dulgheru-25-de-ani-de-independen?q=altele/15398-valeriu-dulgheru-25-de-ani-de-independen
  10. 49.  Dulgheru V. 76 de ani de la invadarea Basarabiei. Revista SINGUR. 28 iunie 2016. ISSN 2286-1750.http://revistasingur.ro/altele/15188-valeriu-dulgheru-76-de-ani-de-la-invadarea-basarabiei?q=altele/ 15188- valeriu-dulgheru-76-de-ani-de-la-invadarea-basarabiei
  11. 50.  Dulgheru V. Vom putea oare să ne ridicăm la înălţimea generatiei unirii de la 1918? Revista SINGUR. 04 iulie 2016.. ISSN 2286-1750. http://revistasingur.ro/articol-pres/15203-valeriu-dulgheru-vom-putea-oare?q=articol-pres/15203-valeriu-dulgheru-vom-putea-oare
  12. 51.  Dulgheru V. Să nu devenim complici ai impostorilor. Revista SINGUR. 19 iulie 2016.. ISSN 2286-1750. http://revistasingur.ro/altele/15229-valeriu-dulgheru-s-nu-devenim-complici-ai-impostorilor
  13. 52.  Dulgheru V. Soluţia dodon – capitala fără primar! Revista SINGUR. 25 iulie 2016..ISSN 2286-1750.http://revistasingur.ro/altele/15265-valeriu-dulgheru-soluia-dodon–capitala-fr-primar?q =altele/15265-valeriu-dulgheru-soluia-dodon–capitala-fr-primar
    1. 53.    Dulgheru V. Centru – dreapta a murit. Trăiască centru – dreapta! Revista SINGUR. 27 octombrie 2015. http://www.revistasingur.ro/ articol-pres/13553-valeriu-dulgheru-centru-dreapta-a-murit-triasc-centru-dreapta?q=articol-pres/13553-valeriu-dulgheru-centru-dreapta-a-murit-triasc-centru-dreapta
    2. 54.    Dulgheru V. Ţara mea de dincolo de Prut. Revista SINGUR. 13 august 2015. http://www.revistasingur. ro/altele/13166-valeriu-dulgheru-ara-mea-de-dincolo-de-prut?q=altele/ 13166-valeriu-dulgheru-ara-mea-de-dincolo-de-prut
    3. 55.    Dulgheru V. Quo vadis Basarabie răstignită. Revista SINGUR. 11 octombrie 2015. http://www. revistasingur.ro/altele/13484-valeriu-dulgheru-quo-vadis-basarabie-rstignit?q=altele/13484-valeriu-dulgheru-quo-vadis-basarabie-rstignit
    4. 56.    Dulgheru V. Societate condamnată? Revista SINGUR. 11 august 2015. http://www.revistasingur. ro/altele/13150-valeriu-dulgheru-societate-condamnat
    5. 57.    Dulgheru V. Balada „Mioriţa” – o cheie la codul genetic al neamului. Revista SINGUR. 21 august 2015. http://www.revistasingur.ro/articol-pres/13217-2015-08-21-09-41-21
    6. 58.    Dulgheru V. Toamnă fierbinte. Revista SINGUR. 01 septembrie 2015. http://www.revistasingur.ro /altele/13292-valeriu-dulgheru-toamn-fierbinte?q= altele/13292-valeriu-dulgheru-toamn-fierbinte
    7. 59.    Dulgheru V. Decât o schimbare spre rău mai bine un status-quo temporar. Revista SINGUR. 01 septembrie 2015. http://www.revistasingur.ro/altele/13293-2015-09-01-08-30-32?q=altele/13293-2015-09-01-08-30-32
    8. 60.    Dulgheru V. Despre Istoria Neamului doar pietrele vorbesc (1). Revista SINGUR. 08 septembrie 2015. http://www.revistasingur.ro/eseu/13314-valeriu-dulgheru-despre-istoria-neamului-doar-pietrele-vorbesc-1
    9. 61.    Dulgheru V. Am ajuns iarăşi la covata spartă. Revista SINGUR. 08 septembrie 2015. http://www.revistasingur.ro/eseu/13422-valeriu-dulgheru-am-ajuns-iari-la-covata-spart?q=eseu/13422-valeriu-dulgheru-am-ajuns-iari-la-covata-spart
    10. 62.    Dulgheru V. Profesorul Dumitru Mnerie – un pilon al învăţământului în Timişoara. Revista SINGUR. 14 septembrie 2015. 10:28. http://www. revistasingur.ro/altele/13346-2015-09-14-08-27-13?q=altele/ 13346-2015-09-14-08-27-13
    11. 63.    Dulgheru V. Suntem împinşi pe marginea prăpastiei. Revista de cultură, civilizaţie şi cultură morală SINGUR. 22 iunie 2015. http://www.revistasingur. ro/altele/12857-2015-06-22-08-33-36
    12. 64.    Dulgheru V. Sustinere apel constituire Uniune Statală “ROMANIA-REPUBLICA MOLDOVA“. Revista SINGUR. 07 noiembrie 2015. http://www.revistasingur.ro/altele/13623-valeriu-dulgheru-sustinere-apel-constituire-uniune-statala-qromania-republica-moldovaq?q=altele/
    13. 65.    Dulgheru V. Din nou suntem în căutarea unui premier! Revista SINGUR. 11 noiembrie 2015. http://www.revistasingur.ro/altele/13662-2015-11-11-09-40-30?q=altele/13662-2015-11-11-09-40-30
    14. 66.    Dulgheru V. Anticorupţie într-un stil pur moldovenesc. Revista SINGUR. 21 octombrie 2015. http://www.revistasingur.ro/altele/13516-2015-10-18-11-38-32?q=altele/13516-2015-10-18-11-38-32
    15. 67.    Dulgheru V. De ce suntem împinşi mereu la marginea istoriei? Revista SINGUR. 22 iunie 2015.  http://www.revistasingur.ro/altele/12857-2015-06-22-08-33-36
    16. 68.    Dulgheru V. 1 decembrie – sărbătoare a tuturor românilor? Revista SINGUR. 02 decembrie 2015.  http://www.revistasingur.ro/articol-pres/13821-2015-12-02-10-56-48?q=articol-pres/13821-2015-12-02-10-56-48
    17. 69.    Dulgheru V. Totuşi unde au fost românii basarabeni pe 1 decembrie? Revista SINGUR. 07 decembrie 2015. http://www.revistasingur.ro/articol-pres/13862-2015-12-07-11-14-27?q=articol-pres/13862-2015-12-07-11-14-27
    18. 70.    Dulgheru V. „Plahoi”- cuvânt de groază pentru copii? Revista SINGUR. 22 decembrie 2015. ISSN 2286-1750.  http://www.revistasingur.ro/altele/13985-2015-12-22-13-13-22?q=altele/13985-2015-12-22-13-13-22
    19. 71.    Dulgheru V. Ale cui sunt sindicatele moldovenești? Revista SINGUR. 26 decembrie 2015. ISSN 2286-1750. http://www.revistasingur.ro/articol-res/14029-valeriu-dulgheru-ale-cui-sunt-sindicatele-moldoveneti?q=articol-pres/14029-valeriu-dulgheru-ale-cui-sunt-sindicatele-moldoveneti
    20. 72.    Dulgheru V. Luna fierbinte de ianuarie in Basarabia! Revista SINGUR. 06 ianuarie 2015. ISSN2286-1750. http://www.revistasingur.ro/altele/14080-valeriu-dulgheru-stimati-prieteni?q=altele/14080-valeriu-dulgheru-stimati-prieteni
    21. 73.    Dulgheru V. Te umpli de naduf privind găinăriile aleşilor noştri de „dreapta”. Revista SINGUR. 13 ianuarie 2015. ISSN 2286-1750. http://www.revistasingur. ro/altele/14135-valeriu-dulgheru-te-umpli-de-naduf-privind-ginriile-aleilor-notri-de-dreapta?q=altele/14135-valeriu-dulgheru-te-umpli-de-naduf-privind-ginriile-aleilor-notri-de-dreapta
    22. 74.    Dulgheru V. Politicianismul şi curvismul. Revista SINGUR. 13 ianuarie 2015. ISSN 2286-1750. http://www.revistasingur.ro/altele/14180-valeriu-dulgheru-politicianismul-i-curvismul?q=altele/14180-valeriu-dulgheru-politicianismul-i-curvismul
    23. 75.    Dulgheru V. Alegeri anticipate imediate: care vor fi rezultatele? Revista SINGUR. 26 ianuarie 2015. ISSN 2286-1750. http://www.revistasingur.ro/altele/ 14235-valeriu-dulgheru-alegeri-anticipate-imediate-care-vor-fi-rezultatele? q=altele/14235-valeriu-dulgheru-alegeri-anticipate-imediate-care-vor-fi-rezultatele
    24. 76.    Dulgheru V. Reunirea nu mai e doar o dorinţă, reunirea a devenit o strictă necesitate. Revista SINGUR. 10 februarie 2016. ISSN 2286-1750. http://www. revistasingur.ro/altele/14320-valeriu-dulgheru-reunirea-nu-mai-e-doar-o-dorin?q=altele/14320-valeriu-dulgheru-reunirea-nu-mai-e-doar-o-dorin
    25. 77.    Dulgheru V. Am pierdut puterea centrală. să mai pierdem şi capitala? Revista SINGUR. 21 februarie 2016. ISSN 2286-1750. http://www.revistasingur.ro/ articol-pres/14399-valeriu-dulgheru-am-pierdut-puterea-central-s-mai-pierdem-i-capitala?q=articol-pres/14399-valeriu-dulgheru-am-pierdut-puterea-central-s-mai-pierdem-i-capitala
    26. 78.  Dulgheru V. Dacă demnitatea îţi lipseşte… Revista SINGUR. 29 februarie 2016. ISSN 2286-1750. http://www.revistasingur.ro/altele/14452-2016-02-29-12-44-07?q=altele/14452-2016-02-29-12-44-07

 

Melidonium –revistă de cultură, artă, tradiţii, credinţă, istorie, educaţie. Sub egida  Societăţii Culturale ,,George Radu Melidon” Roman, România

 

  1. 79.    Dulgheru V. Quo vadis? Melidonium. Ediţia nr. 1682 din 09 august 2015. ISSN 2286-1750. http://melidonium.ro/2015/03/22/valeriu-dulgheru-quo-vadis/
  2. 81.    Dulgheru V. Societate condamnată? Melidonium. 10 august 2015. ISSN 2286-1750. http://melidonium.ro/2015/08/10/valeriu-dulgheru-societate-condamnata/
  3. 82.    Dulgheru V. Când vom elimina s(c)lavul din noi? Melidonium. 9 februarie 2015. ISSN 2286-1750. http://melidonium.ro/2015/02/09/valeriu-dulgheru-cand-vom-elimina-sclavul-din-noi/
  4. 83.    Dulgheru V. Să rupem tăcerea. Melidonium. 25 ianuarie 2015. ISSN 2286-1750. http://melidonium.ro/2015/01/25/valeriu-dulgheru-sa-rupem-tacerea/
  5. 84.    Dulgheru V. Guvernarea pro-europeană în durerile facerii. Melidonium. 9 decembrie 2014. ISSN 2286-1750. http://melidonium.ro/2014/12/09/guvernarea-pro-europeana-durerile-facerii/
  6. 85.    Dulgheru V. Gheorghe Ghidirim – un om cu inimă şi mâini de aur. Melidonium. 25 aprilie 2014. ISSN 2286-1750. http://melidonium.ro/2014 /04/25/valeriu-dulgheru-gheorghe-ghidirim-un-om-cu-inima-si-maini-de-aur/
  7. 86.    Dulgheru V. Sindromul ucrainean. Melidonium. 25 aprilie 2014. ISSN 2286-1750. http://melidonium.ro/2014/02/25/valeriu-dulgheru-sindromul-ucrainean/
  8. 87.    Dulgheru V. Profesorul Dumitru Mnerie – un pilon al învăţământului în Timişoara Melidonium. 13 septembrie 2015. ISSN 2286-1750. http://melidonium. ro/2015/09/13/profesorul-dumitru-mnerie-un-pilon-al-invatamantului-in-timisoara/

80.    Dulgheru V. Suntem împinși pe marginea prăpastiei. Melidonium. 21 iunie 2015.ISSN 2286-1750. http://melidonium.ro/2015/06/21/valeriu-dulgheru-suntem -impinsi-pe-marginea-prapastiei/

 

Revistă electronică „Totpal’s Daily News”, Braşov, România

 

  1. 88.  Dulgheru V. Cum ne-a fost furată latinitatea? Revistă electronică „Totpal’s Daily News”. 19 octombrie 2012. http://www.totpal.ro/valeriu-dulgheru-cum-ne-a-fost-furata-latinitatea/
  2. 89.  Dulgheru V. Societate condamnată? Revistă electronică „Totpal’s Daily News”. 8 august 2015. http://www.totpal.ro/valeriu-dulgheru-societate-condamnata/
  3. 90.  Dulgheru V. Balada „Mioriţa” – o cheie la codul genetic al Neamului. Revistă electronică „Totpal’s Daily News”. 21 august 2015. http://www.totpal.ro/valeriu-dulgheru-balada-miorita-ar-trebui-sa-fie-pentru-romani-ceea-ce-este-iliada-pentru-greci/
  4. 91.  Dulgheru V. Quo Vadis Basarabie răstignită. Revistă electronică „Totpal’s Daily News”. 05 octombrie 2015. http://www.totpal.ro/valeriu-dulgheru-quo-vadis-basarabie-rastignita/

92.  Dulgheru V. Profesorul Dumitru Mnerie – un pilon al învăţământului în Timişoara. Revistă electronică „Totpal’s Daily News”. 17 septembrie 2015. http://www.totpal.ro/valeriu-dulgheru-profesorul-dumitru-mnerie-un-pilon-al-invatamantului-in-timisoara/

93.  Dulgheru V. Reunirea nu mai e doar o dorinţă, reunirea a devenit o strictă necesitate. Revistă electronică „Totpal’s Daily News”. 10 februarie 2016. http://www.totpal.ro/valeriu-dulgheru-reunirea-nu-ma-e-doaro-dorinta-reunirea-a-devenit-o-stricta-necesitate/

94.  Dulgheru V. Politicianismul şi curvismul. Revistă electronică „Totpal’s Daily News”. 17 ianuarie 2016. http://www.totpal.ro/valeriu-dulgheru-politicianismul-si-curvismul/

 

Blogul Mariana Gurza. Editor-delegat INTERMUNDUS MEDIA

  1. 95.  Dulgheru V. Am pierdut alegerile dar… http://www.marianagurza.ro/blog/2016/11/15/valeriu-dulgheru-%E2%80%93-am-pierdut-alegerile-dar/
  2. 96.  Dulgheru V. Basarabie, păzea!!! Moscova îţi pregăteşte un nou scenariu. http://www.marianagurza. ro/blog/2014/06/12/valeriu-dulgheru-basarabie-pazea-moscova-iti-pregateste-un-nou-scenariu/
  3. 97.  Dulgheru V. Şobolanii. http://www.marianagurza.ro/blog/2014/10/11/valeriu-dulgheru-sobolanii
  4. 102.     Dulgheru V. Quo vadis Basarabie răstignită ? 11 octombrie 2015. http://www. marianagurza.ro/ blog/2015/10/11/valeriu-dulgheru-quo-vadis-basarabie-rastignita/
  5. 103.     Dulgheru V. Despre Istoria Neamului doar pietrele vorbesc (2). 12 septembrie 2015.http://www. marianagurza.ro/blog/2015/09/12/valeriu-dulgheru-despre-stramosii-nostri-doar-pietrele-vorbesc-2/
  6. 104.     Dulgheru V. Profesorul Dumitru Mnerie – un pilon al învăţământului în Timişoara. 13 septembrie 2015. http://www.marianagurza.ro/blog/2015/09/13/valeriu-dulgheru-profesorul-dumitru-mnerie-%E2%80%  93-un-pilon-al-invatamantului-in-timisoara/
  7. 108.     Dulgheru V. Basarabia are strictă nevoie acum de o a treia forţă. 24 februarie  2015. http://www.marianagurza.ro/blog/2015/02/24/valeriu-dulgheru-basarabia-are-stricta-nevoie-acum-de-o-a-treia-forta/
  8. 109.     Dulgheru V. Obraznicul mănâncă praznicul. 16 mai 2015. http://www. marianagurza.ro/ blog/2015/03/16/prof-univ-dr-ing-valeriu-dulgheru-obraznicul-mananca-praznicul/
  9. 110.     Dulgheru V. Quo vadis. 21 mai 2015. http://www.marianagurza.ro/blog/ 2015/03/21/prof-univ-dr-ing-valeriu-dulgheru-quo-vadis/
  10. 111.     Dulgheru V. Aducem Basarabia acasă. 9 aprilie 2015. http://www.marianagurza. ro/ blog/2015/04/09/ valeriu-dulgheru-aducem-basarabia-acasa/
  11. 112.     Dulgheru V.Quo vadis Basarabia? 25 mai 2015. http://www.marianagurza.ro/ blog/ 2015/04/26/ valeriu-dulgheru-quo-vadis-basarabia/
  12. 114.     Dulgheru V. Să nu transformăm ziua de 28 iunie intr o zi neagră. 23 iunie 2015.http://www. marianagurza.ro/blog/2015/06/23/valeriu-dulgheru-sa-nu-transformam-ziua-de-28-iunie-intr-o-zi-neagra/
  13. 115.     Dulgheru V. Suntem împinşi pe marginea prăpastiei. 23 iunie 2015. http://www.marianagurza. ro/blog/2015/06/15/valeriu-dulgheru-suntem-impinsi-pe-marginea-prapastiei/
  14. 116.     Dulgheru V. De ce trebuie să-l votăm pe Dorin Chirtoacă. 9 iunie 2015. http://www.marianagurza. ro/blog/2015/06/09/valeriu-dulgheru-de-ce-trebuie-sa-l-votam-pe-dorin-chirtoaca/
  15. 117.     Dulgheru V. Putin, Rasputin şi Rusia. 1 iunie 2015. http://www.marianagurza. ro/ blog/2015/06/01/ valeriu-dulgheru-putin-rasputin-si-rusia/
  16. 118.     Dulgheru V. Totuşi unde au fost românii…? 13 iulie 2015. http://www. marianagurza.ro/blog/2015 /07/13/valeriu-dulgheru-totusi-unde-au-fost-romanii/
  17. 119.     Dulgheru V. Se caută un premier. 3 iulie 2015.http://www.marianagurza.ro/ blog/2015/07/03/valeriu-dulgheru-se-cauta-un-premier/
  18. 120.     Dulgheru V. Ţara mea de dincolo de Prut. 3iulie2015. http://www. marianagurza.ro/blog /2015/07/02/valeriu-dulgheru-tara-mea-de-dincolo-de-prut/
  19. 121.     Dulgheru V. Balada „Mioriţa” – o cheie la codul genetic al neamului. 21 august 2015.http://www. marianagurza.ro/blog/2015/08/21/valeriu-dulgheru-balada-%E2%80%9Emiorita%E2%80%9D-%E2%80%93-o-cheie-la-codul-genetic-al-neamului/
  20. 122.     Dulgheru V. Societate condamnată? http://www.marianagurza.ro/blog/2015/ 08/09/valeriu-dulgheru-societate-condamnata/
  21. 123.     Dulgheru V. De ce trebuie să-l votăm pe Dorin Chirtoacă? http://www. marianagurza.ro/blog /2015/06/09/valeriu-dulgheru-de-ce-trebuie-sa-l-votam-pe-dorin-chirtoaca/
  22. 124.     Dulgheru V. Riga e începutul sfârşitului? http://www.marianagurza.ro/blog/ 2015/05/25/summitul-de-la-riga-inceputul-sfarsitului-iluziei-proeuropene-a-republicii/
  23. 125.     Dulgheru V. O a treia forţă?! http://www.marianagurza.ro/blog/2015/02/24/ valeriu-dulgheru-basarabia-are-stricta-nevoie-acum-de-o-a-treia-forta/
  24. 126.     Dulgheru V. Totuși unde au fost românii basarabeni pe 1 decembrie? http://www.marianagurza .ro/blog/2015/12/07/valeriu-dulgheru-totusi-unde-au-fost-romanii-basarabeni-pe-1-decembrie/
  25. 127.     Dulgheru V. Ale cui sunt sindicatele moldovenești? http://www.marianagurza. ro/ blog/2015/12/26/valeriu-dulgheru-ale-cui-sunt-sindicatele-moldovenesti/

98.  Dulgheru V. Anticorupţie într-un stil pur moldovenesc. 18 octombrie 2015. http://www.marianagurza. ro/blog/2015/10/18/dulgheru-valeriu-anticoruptie-intr-un-stil-pur-moldovenesc/

99.  Dulgheru V. Centru – dreapta a murit. Trăiască centru – dreapta! 27 octombrie 2015.http://www. marianagurza.ro/blog/2015/10/27/valeriu-dulgheru-centru-dreapta-a-murit-traiasca-centru-dreapta/

100.     Dulgheru V. Decât o schimbare spre rău, mai bine un status-quo temporar. 01 septembrie 2015. http://www.marianagurza.ro/blog/2015/09/01/valeriu-dulgheru-decat-o-schimbare-spre-rau-mai-bine-un-status-quo-temporar/

101.     Dulgheru V. Despre Istoria Neamului doar pietrele vorbesc (1). 08 septembrie 2015.http:// www. marianagurza.ro/blog/2015/09/08/valeriu-dulgheru-despre-istoria-neamului-doar-pietrele-vorbesc-1/

105.     Dulgheru V. Istoria se repetă. 4 ianuarie 2015. http://www.marianagurza.ro/ blog/ 2015/01/04/valeriu-dulgheru-istoria-se-repeta/

106.     Dulgheru V. Să rupem tăcerea. 25 ianuarie 2015. http://www.marianagurza.ro/ blog/2015/01/25/ valeriu-dulgheru-sa-rupem-tacerea/

107.     Dulgheru V. Când vom elimina s(c)lavul din noi? 8 februarie 2015. http://www. marianagurza.ro/blog /2015/02/08/valeriu-dulgheru-cand-vom-elimina-sclavul-din-noi/

113.     Dulgheru V. Summitul de la Riga: începutul sfârșitului iluziei proeuropene a Republicii Moldova? 26 aprilie 2015. http://www.marianagurza.ro/blog/2015/05/ 25/ summitul-de-la-riga-inceputul-sfarsitului-iluziei-proeuropene-a-republicii/

 

„Basarabia literară”, publicaţie hebdomadară de cultură, politică, filozofie, artă, ştiinţă, religie, ecologie. Societatea scriitorilor români din Moldova

  1. 128.     Dulgheru V. Istoria multimilenară care ne-a fost furată. Partea 1. Basarabia literară. 21 septembrie 2012. http://basarabialiterara.com.md/?p=13332
  2. 129.       Dulgheru V. Istoria multimilenară care ne-a fost furată. Partea 2. Basarabia literară. 28 septembrie 2012. http://basarabialiterara.com.md/?p=13377
  3. 130.     Dulgheru V. Istoria multimilenară care ne-a fost furată. Partea 3. Basarabia literară. 05 octombrie 2012. http://basarabialiterara.com.md/?p=13434
  4. 131.     Dulgheru V. Istoria multimilenară care ne-a fost furată. Partea 4. Basarabia literară. 11 octombrie 2012. http://basarabialiterara.com.md/?p=13487

132.Dulgheru V. Istoria multimilenară care ne-a fost furată. Partea 5. Basarabia literară. 18 octombrie 2012. http://basarabialiterara.com.md/?p=13559

133.Dulgheru V. Istoria multimilenară care ne-a fost furată. Partea 6. Basarabia literară. 26 octombrie 2012. http://basarabialiterara.com.md/?p=13639

134.Dulgheru V. Istoria multimilenară care ne-a fost furată. Partea 7. Basarabia literară. 17 noiembrie 2012. http://basarabialiterara.com.md/?p=13768

135.Dulgheru V. Istoria multimilenară care ne-a fost furată. Partea 8. Basarabia literară. 26 noiembrie 2012. http://basarabialiterara.com.md/?p=13843

 

ART-EMIS. Magazin literar-artistic şi de opinie

  1. 136.          Dulgheru V. Pericolul dodonist. ART-EMIS. Magazin literar-artistic şi de opinie. 09.11.2016. ISSN-L 2247- 4374. http://www.art-emis.ro/jurnalistica/3847-pericolul-dodonist.html
  2. 137.          Dulgheru V. Plagiatorul Dodon. ART-EMIS. Magazin literar-artistic şi de opinie. 06.11.2016. ISSN-L 2247- 4374. http://www.art-emis.ro/jurnalistica/3806-payea-dihorele-a-revenit-in-cotetul-nostru.html
  3. 138.          Dulgheru V. Meditaţii electorale tranzitorii. ART-EMIS. Magazin literar-artistic şi de opinie. 02.11. 2016. ISSN-L 2247- 4374. http://www.art-emis.ro/analize/3834-meditatii-electorale-tranzitorii. html
  4. 139.          Dulgheru V. Păzea! Dihorele a revenit în coteţul nostru. ART-EMIS. Magazin literar-artistic şi de opinie. 19.10.2016. ISSN, ISSN-L 2247- 4374. http://www.art-emis.ro/jurnalistica/3806-payea-dihorele-a-revenit-in-cotetul-nostru.html
  5. 140.          Dulgheru V. Pericolul care ne pândeşte. Revista ART-EMIS. Nr.72 / 21. Magazin literar-artistic şi de opinie. Miercuri, 21 Septembrie 2016 20:42. http://www.art-emis.ro/analize/3755-pericolul-care-de-pandeste.html ISSN, ISSN-L 2247- 4374

Săptămânalul „Literatura şi Arta” și alte publicații

Încotro Basarabie?

  1. 141.     Dulgheru V. Şi noi ce facem? //Lit. şi Arta.– 2017.–Nr 3.
  2. 142.     Dulgheru V. Centenarul Marii Uniri: cum ne pregătim de el? //Lit. şi Arta.– 2017.–Nr 2.
  3. 143.     Dulgheru V. Din cioburi să reclădim o nouă dreaptă. //Lit. şi Arta.– 2017.–Nr 1.
  4. 144.     Dulgheru V. Pericolul dodonist. //Lit. şi Arta.– 2017.–Nr 45.
  5. 145.     Dulgheru V. De ce nu trebuie votat Dodon? //Lit. şi Arta.– 2016.–Nr 43.
  6. 146.     Dulgheru V. Îndemn la raţiune. //Lit. şi Arta.– 2016.–Nr 40.
  7. 147.     Dulgheru V. Oroarea care ne pândeşte. //Lit. şi Arta.– 2016.–Nr 38.
  8. 148.     Dulgheru V. Din nou trădaţi! //Lit. şi Arta.– 2016.–Nr 36.
  9. 149.     Dulgheru V. 25 de ani de independenţă? //Lit. şi Arta.– 2016.–Nr 31-32-33.
  10. 150.     Dulgheru V. Politicianismul şi parşivismul. //Lit. şi Arta.– 2016.–Nr 3.
  11. 151.     Dulgheru V. Alegeri anticipate imediate: care vor fi rezultatele? //Lit. şi Arta.– 2016.–Nr 5.
  12. 152.     Dulgheru V. Reunirea nu mai e doar o dorinţă. reunirea a devenit o strictă necesitate //Lit. şi Arta.– 2016.–Nr 6.
  13. 153.     Dulgheru V. Sfatul Ţării-2 s-a constituit. Într-un ceas bun. //Lit. şi Arta.– 2016.–Nr 13.
  14. 154.     Dulgheru V. Integrarea europeană mai este posibilă doar prin re-unirea cu România. //Lit. şi Arta.– 2016.–Nr 12.
  15. 155.     Dulgheru V. Am pierdut puterea centrală. Să mai pierdem şi capitala? //Lit. şi Arta.– 2016.–Nr 8.
  16. 156.     Dulgheru V. Când îţi lipseşte demnitatea… //Lit. şi Arta.– 2016.–Nr 9.
  17. 157.     Dulgheru V. Ciuma roşie invadează Basarabia! //Lit. şi Arta.– 2016.–Nr 14
  18. 158.     Dulgheru V. Acest vârcolac roşu. //Lit. şi Arta.– 2016.–Nr 19
  19. 159.     Dulgheru V. Furia antiunionistă. //Lit. şi Arta.– 2016.–Nr 8
  20. 160.     Dulgheru V. Vom putea oare să ne ridicăm la înălţimea  generaţiei unirii de la 1918? //Lit. şi Arta.– 2016.–Nr 27
  21. 161.     Dulgheru V. Dihorele, din nou la vânătoare. //Lit. şi Arta.– 2016.–Nr 28
  22. 162.     Dulgheru V. Păzea, impostorii! //Lit. şi Arta.– 2016.–Nr 29
  23. 163.     Dulgheru V. Soluţia Dodon – capitala fără primar! //Lit. şi Arta.– 2016.–Nr 30
  24. 164.     Dulgheru V. Dihorele a revenit în coteţ. //Lit. şi Arta.– 2016.–Nr 41
  25. 165.     Dulgheru V. Mult aşteptata unificare. //Lit. şi Arta.– 2016.–Nr 42
  26. 166.     Dulgheru V. Meditaţii postelectorale. //Lit. şi Arta.– 2016.–Nr 44
  27. 167.     Dulgheru V. Speranţe topite de indiferenţă. //Lit. şi Arta.– 2016.–Nr 46
  28. 168.     Dulgheru V. Gust amar postelectoral. //Lit. şi Arta.– 2016.–Nr 47
  29. 169.     Dulgheru V. Aberaţii postelectorale ale unui profesor din România. //Lit. şi Arta.– 2016.–Nr 48
  30. 170.     Dulgheru V. Elimina-vom oare cândva s(c)lavul din noi? //Lit. şi Arta.– 2016.–Nr 49
  31. 171.     Dulgheru V. Doar reunirea cu Ţara ne mai poate salva! //Lit. şi Arta.– 2016.–Nr 50
  32. 172.     Dulgheru V. Isteria antiunionistă. //Lit. şi Arta.– 2016.–Nr 51
  33. 173.     Dulgheru V. Moş Gerilă a revenit în Basarabia. //Lit. şi Arta.– 2016.–Nr 52
  34. 174.     Dulgheru V. Declinul mişcării de eliberare naţională //Lit.şi Arta.– 2001.–Nr 51.
  35. 175.     Dulgheru V. Fiind bolnavi de sindromul dezbinării //Lit. şi Arta.– 2000.– Nr 50.
  36. 176.     Dulgheru V. Încotro mergem, domnilor ? // Lit. şi Arta. – 2001. – Nr 4.
  37. 177.     Dulgheru V. Democraţi din ţara întreagă, uniţi-vă ! // Conştiinţa Naţională. – 2001. – Nr 9.
  38. 178.     Dulgheru V. Democrați fiți vigilenți // Lit. și Arta. – 2009. – Nr 27.
  39. 179.     Dulgheru V. Ce vom alege aceea vom culege // Lit. şi Arta. – 1996. – Nr 46.

180.Dulgheru V. Consolidarea forţelor de dreapta – o şansă de supravieţuire ca neam // Ţara. – 1996. 9 aug.

181.Dulgheru V. Sărbătoare a tuturor românilor ? // Basarabie răstignită. Vol. 1. – Ch.: Ed. UTM. – 2003. – Pp. 42-44. (272 p.)

182.Dulgheru V. Avem o şansă care nu trebuie ratată // Lit. şi Arta. – 1998. – Nr 21.

183.Dulgheru V. Un guvern sacrificat: al cui e scenariul ? // Lit. şi Arta. – 1999. – Nr 46.

184.Dulgheru V. Patriotism „privatizat” şi problemele de interes naţional // Lit. şi Arta. – 2002. – Nr 6.

185.Dulgheru V. Bolşevismul în PFD // Conştiinţa Naţională. – 2001. – Nr 8.

186.Dulgheru V. Ce se întâmplă cu Partidul Forţelor Democratice ? // Glasul Naţiunii. – 1999. – Nr 7.

187.Dulgheru V. Aţi procedat ca Iliescu, care a adus minerii în Bucureşti // Flux. – 1999. – 7 decembrie.

188.Dulgheru V. Confruntare sau conlucrare // Lit. şi Arta. – 1998. – Nr 14.

189.Dulgheru V. Întru elucidarea adevărului // Lit. şi Arta. – 1996. – Nr 17.

190.Dulgheru V. Cu ce va veni dreapta în alegerile parlamentare ? // Lit. şi Arta. – 1998. – Nr 4.

191.Dulgheru V. Dacă s-ar uni, ar deveni puternici. Dar ei nu se vor uni niciodată//Lit. şi Arta. 2000. Nr 32.

192.Dulgheru V. Puterea comuniştilor e în neunirea noastră // Lit. şi Arta. – 2002. – Nr 43.

193.Dulgheru V. Capra face, iar oaia trage // Lit. şi Arta. – 2000. – Nr 23.

194.Dulgheru V. Corturile au fost ridicate. Ce facem mai departe ? // Lit. şi Arta. – 2002. – Nr 19.

195.Dulgheru V. Quo vadis ? // Lit.şi Arta. – 1996. – Nr 52.

196.Dulgheru V. Pot fi oare comuniştii salvatori ai neamului ? // Lit. şi Arta. – 2001. – Nr 7.

197.Dulgheru V. Salut noua generaţie ! // Lit. şi Arta. – 2002. – Nr 11.

198.Dulgheru V. P. Lucinschi – ostatic al trecutului său roşietic // Tineretul Moldovei. – 1996. – 30 noiemb.

199.Dulgheru V. Cine va fi al treilea preşedinte ? // Lit. şi Arta. – 2000. – Nr 51.

200.Dulgheru V. Vânzători de ţară//Basarabie răstignită, vol.1.–Ch.: Ed. UTM, 2003. Pp.121-126.(272 p.)

201.Dulgheru V. 100 de zile de guvernare comunistă: care sunt rezultatele ? // Basarabie răstignită, vol.1. – Ch.: Ed. UTM, 2003. – Pp. 126-131. (272 p.)

202.Dulgheru V. Să nu călcăm încă o dată pe greblă // Lit. şi Arta. – 2003. – Nr 19.

203.Dulgheru V. Alegerile trec, alegerile vin // Lit. şi Arta. – 2003. – Nr 26.

204.Dulgheru V. O toamnă fierbinte pentru guvernanţi //Lit. şi Arta. – 1998.– Nr 42.

205.Dulgheru V. Marionetele s-au activizat. Cine sunt păpuşarii ? // Lit. şi Arta. – 2003. – Nr 48.

206.Dulgheru V. Dezmăţul fărădelegii // Lit. şi Arta. – 2005. – Nr 1.

207.Dulgheru V. Neocomuniştii moldoveni prinşi între ideologia comunismului şi legile de îmbogăţire ale Capitalismului // Lit. şi arta. – 2006. – Nr 7.

208.Dulgheru V. Antifederaliştii // Lit. şi arta. – 2003. – Nr 49.

209.Dulgheru V. Guvernanţii noştri sunt privaţi de simţul demnităţii naţionale // Lit. şi Arta.–2004.  Nr 29.

210.Dulgheru V. Care este limita răbdării unui popor ? // Glasul Naţiunii. – 1999. – Nr 3.

211.Dulgheru V. Unele reflecţii privind raportul Curţii de Conturi // Lit. şi Arta. – 1999. – Nr 18.

212.Dulgheru V. Un nou guvern de tranziţie ? // Lit. şi Arta. – 1998. – Nr 26.

213.Dulgheru V. Într-o societate bolnavă // Lit. şi Arta. – 1998. – Nr 12.

214.Dulgheru V. specificul parlamentarismului basarabean // Lit. şi Arta. – 2003. – Nr 34.

215.Dulgheru V. Federalizare sau transnistrizarea întregii republici // Lit. şi Arta. – 2002. – Nr 42.

216.Dulgheru V. Federalizare în stil basarabean // Lit. şi Arta. – 2003. – Nr 34.

217.Dulgheru V. Vom merge în Europa cu faetonul sau în CSI cu căruţa ? // Lit. şi Arta. – 2002. – Nr 44.

218.Dulgheru V. La fotoliul prezidenţial e îmbulzeală // Lit. şi Arta. –1996. –Nr  40.

219.Dulgheru V. De ce nu trebuie votaţi comuniştii ? // Lit. şi Arta. – 2005 – Nr 2.

220.Dulgheru V. Avem preşedinte // Lit. şi Arta. –2005. – Nr 14.

221.Dulgheru V. Specificul parlamentarismului basarabean // Lit. şi Arta. – 2006. – Nr 2.

222.Dulgheru V. Alegeri locale boicotate // Lit. şi Arta. – 2005 – Nr 29.

223.Dulgheru V. Alegerile au trecut. Cu ce ne-am ales? // Lit. şi Arta.–2005. –Nr10.

224.Dulgheru V. Păzea! În actualele alegeri comuniştii au plasat o mină cu efect neîntârziat // Lit. şi Arta. – 2005 – Nr 8.

225.Dulgheru V. Sindromul electoral în Ucraina // Lit. şi Arta. – 2004. – Nr 48.

226.Dulgheru V. Ce e val ca valul trece // Lit. şi Arta. – 2005. – Nr 7.

227.Dulgheru V. Calul Troian al mişcării de eliberare naţională // Lit. şi Arta. – 2007.– Nr 2.

228.Dulgheru V. România este parte componentă a Uniunii Europene. Încotro Basarabie? // Lit.şi Arta. – 2007. – Nr 1.

229.Dulgheru V. Precizări asupra unor precizări // Lit. şi Arta. – 2006. – Nr 40.

230.Dulgheru V. Rerăstignirea Basarabiei // Lit. şi Arta. – 2006. – Nr 42.

231.Dulgheru V. La reaprinderea făcliei // Lit. şi Arta. – 2006. – Nr 49.

232.Dulgheru V. Calvarul vizelor // Lit. şi Arta. – 2007. – Nr 4.

233.Dulgheru V. Frontul Popular la 18 ani ??? // Lit. şi Arta. – 2006. – Nr 23.

234.Dulgheru V. Alegerile locale au demarat: quo vadis?//Lit. şi Arta. –2007.–Nr18.

235.Dulgheru V. Spinoasa cale spre integrarea europeană // Lit. şi Arta. – 2007. – 15 noiembrie

236.Dulgheru V. Alegeri locale compromise: al cui e scenariul ? // Lit. şi Arta. – 2007. – 31 mai.

237.Dulgheru V. Alegerile din 29 iulie sub controlul Moscovei // Lit. și Arta. – 2009. – Nr 30. – P. 2.

238.Dulgheru V. Nu e dracul atât de roşu precum pare // Lit. şi Arta –2007. – 7 iunie

239.Dulgheru V. Spinoasa cale spre unificarea forţelor democratice // Lit. şi Arta. – 2007. – 21 iunie

240.Dulgheru V. Social – democraţii s-au unit. Ce vor face liberalii ? // Basarabie răstignită, vol.4. – Ch.: Ed. Tehnica Info, 2008. – Pp. 40-44. (173 p.)

241.Dulgheru V. Ce facem, fraţilor? Încotro mergem ? // Lit. şi Arta –2008. –Nr 35.

242.Dulgheru V. Deiudizarea politicii basarabene // Lit. şi Arta. – 2008. – Nr 48.

243.Dulgheru V. Suntem în faţa unor acte de mare trădare a lui I. Roşca // Lit. şi Arta. – 2009 – Nr 9.

244.Dulgheru V. Minciuni electorale ale coaliţiei roşii-oranj // Lit. şi Arta. – 2009. – Nr 7.

245.Dulgheru V. Falşii amici ai mişcării de eliberare naţională // Lit. şi Arta – 2008. – Nr 24.

246.Dulgheru V. Antimafioții la comandă // Lit. și Arta. – 2012. – Nr 7. – P. 3.

247.Dulgheru V. Cine a aprins fitilul la 7 aprilie ? // Lit. şi Arta – 2009. – Nr 15.

248.Dulgheru V. Specificul politicianismului basarabean //Lit. şi Arta –2009.–Nr18.

249.Dulgheru V. Democraţi, fiţi vigilenţi, alegerile sunt deja fraudate ! // Lit. şi Arta. – 2009. – Nr 27.

250.Dulgheru V. În numele lui Dumnezeu, nu vota antihristul, moş Ioane ! // Lit. şi Arta – 2009. – Nr 23.

251.Dulgheru V. Maratonul electoral este pe ultima sută de metri // Lit. şi Arta – 2009. – Nr 12.

252.Dulgheru V. Importanţa majoră a primelor 100 de zile ale guvernării democratice // Lit. şi Arta. – 2009. – Nr 32–34.

253.Dulgheru V. Bombe comuniste cu efect întârziat // Lit. şi Arta. – 2009. – Nr 43.

254.Dulgheru V. Reflecţii postelectorale 2009 // Lit. şi Arta. – 2009. – Nr 14.

255.Dulgheru V. Spovedania unei profesoare de liceu //Lit. şi Arta . – 2009.– Nr 49.

256.Dulgheru V. Liceul de elită „Mircea Eliade” nu mai există // Lit. şi Arta. – 2009. – Nr 41.

257.Dulgheru V. Întâlnire electorală la Cârpeşti, judeţul Cahul // Lit. şi Arta. – 2009. – Nr 30.

258.Dulgheru V. Analiză sau curvie politică ? // Literatura şi Arta. – 2011. – Nr 8.

259.Dulgheru V. Atacurile revanşarzilor comunişti sunt periculoase // Lit. si Arta. – 2010. – Nr 3.

260.Dulgheru V. Infracţiunile nepedepsite nasc monştri //Lit. si Arta. – 2010. – Nr 8.

261.Dulgheru V. Îndemn către democraţi: nu operaţi cu jumătăţi de măsură // Lit. si Arta. – 2010. – Nr 9.

262.Dulgheru V. Întortocheate sunt căile democraţiei basarabene // Lit. si Arta. – 2010. – Nr 10.

263.Dulgheru V. Politicianism cu specific basarabean // Lit. şi Arta. – 2010. – Nr 5.

264.Dulgheru V. Adevărul despre evenimentele din 7 aprilie 2009: unde s-a ajuns la trecerea unui an ? // Lit.si Arta. – 2010. – Nr 14.

265.Dulgheru V. Întortocheate sunt labirintele politicii basarabene // Lit. si Arta. – 2010. – Nr 37.

266.Dulgheru V. Haiducul Grigori (nu Kotovski) Petrenco a ieşit la drumul mare // Lit. şi Arta. 2011. Nr 7.

267.Dulgheru V. Extremismul şi centrismul basarabean//Lit. şi Arta. –2011. –Nr 23.

268.Dulgheru V. Un killer moral // Lit. şi Arta. – 2011. – Nr 6.

269.Dulgheru V. Doleanţele unui alegător către AIE-2 // Lit. şi Arta. – 2011. – Nr 2.

270.Dulgheru V. AIE-2 s-a constituit. Să-i fie de bun augur // Lit. şi Arta. – 2011. – Nr 2.

271.Dulgheru V. „Slugile poporului”, deranjate de societatea civilă // Lit. şi Arta. – 2010. – Nr 51.

272.Dulgheru V. Nu aş vrea să cred că „lupul îşi schimbă părul, dar năravul ba” // Lit. şi Arta. 2010. Nr 50.

273.Dulgheru V. Democraţia basarabeană e în pericol // Lit. şi Arta. –2010. – Nr 49.

274.Dulgheru V. Buna dimineaţa, democraţie! Încotro acum? // Lit. şi Arta. – 2010. – Nr 48.

275.Dulgheru V. Spinoasa cale de unificare a forţelor democratice // Lit. şi Arta. – 2011. – Nr 10.

276.Dulgheru V. Ce se întâmplă în AIE2 ? // Lit. și Arta. – 2011. – Nr 14.

277.Dulgheru V. Luptele fratricide pentru capitală au început. Cine va fi câştigătorul ? // Lit. şi Arta.  2011. – Nr 18.

278.Dulgheru V. Soluţii dodoniste pentru capitală ? // Lit. şi Arta. – 2011. – Nr 21.

279.Dulgheru V. Chirtoacă sau Dodon ? // Lit. şi Arta. – 2011. – Nr 23.

280.Dulgheru V. De ce nu trebuie votat Dodon ? // Lit. şi Arta. – 2011. – Nr 24.

281.Dulgheru V. Bătăliile fratricide continuă la nivel local // Lit. şi Arta. –2011. – Nr 24.

282.Dulgheru V. Comportamentul „fiului risipitor” al AIE2 // Lit. şi Arta. – 2012. – Nr 4.

283.Dulgheru V. Unde am ajuns ? // Lit. şi Arta . – 2011. – Nr 32–34.

284.Dulgheru V. Un război care nu se mai termină // Lit. şi Arta. – 2011. – Nr 40.

285.Dulgheru V. Se caută un preşedinte de „ţară”// Lit. şi Arta. – 2011. – Nr 46.

286.Dulgheru V. Începutul  sfârşitului  AIE2 ? // Lit. şi Arta. – 2011. – Nr 47.

287.Dulgheru V. Încotro, Alianţă ? // Lit. şi Arta. – 2011. – Nr 49.

288.Dulgheru V. Încă o şansă ratată. Încotro acum ? // Lit. şi Arta. – 2012. – Nr 1.

289.Dulgheru V. Cine tulbură apele ? // Lit. şi Arta. – 2012. – Nr 3.

290.Dulgheru V. Naţiune, nu dormi !!! // Lit. și Arta. – 2012. – Nr 4.

291.Dulgheru V. Monstrul s-a trezit. Cine e vinovatul? // Lit. şi Arta. – 2012. – Nr 6.

292.Dulgheru V. De ce doresc să fiu în Uniunea Europeană ? // Lit.a şi Arta. – 2013. – Nr 10.

293.Dulgheru V. Alianţă, fii deşteaptă. Şacalii stau la pândă // Lit. şi Arta. –2012. – Nr 46.

294.Dulgheru V. Alianţa împinsă pe malul prăpastiei // Lit. şi Arta. – 2013 .– Nr 9.

295.Dulgheru V. Pericolul federalizării planează asupra Basarabiei // Lit. şi Arta. – 2012. – Nr 28.

296.Dulgheru V. De ce Uniunea Europeană stimulează separatismul ? // Lit. şi Arta. – 2012. – Nr 30.

297.Dulgheru V. Provincialismul clasei politice basarabene // Lit. şi Arta. – 2013. – Nr 5.

298.Dulgheru V. Preşedintele a fost ales. Ce facem mai departe ? // Lit. şi Arta. – 2012. – Nr 12.

299.Dulgheru V. Intrigile cardinalului din umbră // Lit. şi Arta. – 2012. – Nr 16.

300.Dulgheru V. Naţiune, nu dormi !!! // Lit. şi Arta. – 2012. – Nr 4.

301.Dulgheru V. Vânătoare nedomnească în Pădurea Domnească ? Lit. şi Arta. – 2013. – Nr 4.

302.Dulgheru V. Şobolanii părăsesc corabia naufragiată //Lit.şi Arta. – 2012. – Nr 11.

303.Dulgheru V. Incadescenţa lunii mai // Lit. şi Arta. – 2012. – Nr 21.

304.Dulgheru V. Un război care nu se mai termină // Lit. si Arta. – 2013. – Nr 12.

305.Dulgheru V. Am pierdut dreptul de a mai comite greşeli // Lit. si Arta. – 2013. – Nr 13.

306.Dulgheru V. Va fi ori nu va fi ales prim-ministrul ? // Lit. si Arta. – 2013.– Nr 14.

307.Dulgheru V. Cât timp o să mai călcăm pe greblă // Lit. si Arta. – 2013. – Nr 16.

308.Dulgheru V. Salvaţi Partidul Liberal ! // Lit. şi Arta. – 2013. – Nr 17.

309.Dulgheru V. Răstignirea Basarabiei în săptămâna patimilor // Lit. şi Arta. – 2013. – Nr 19.

310.Dulgheru V. Şovinul Rogozin iarăşi ne-a jucat festa // Lit. şi Arta. –2013. –Nr 21.

311.Dulgheru V. Alianţa a murit. Trăiască Alianţa ! // Lit. şi Arta. – 2013. – Nr 23.

312.Dulgheru V. Ce facem mai departe domnilor lideri AIE ? // Lit. si Arta. – 2013. – Nr 24.

313.Dulgheru V. Coaliţie, păzea! Kremlinul ne pregăteşte scenariul Georgian // Lit. şi Arta. –2013. – Nr 26.

314.Dulgheru V. Sesiunea parlamentară de iarnă – vară s-a încheiat. Care sunt rezultatele ? // Lit. şi Arta. – 2013. – Nr 30.                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                       

315.Dulgheru V. Probleme ale Partidului Liberal // Lit. şi Arta. – 2013. – Nr 32.

316.Dulgheru V. Forfota electorală a început dejà // Lit. şi Arta. – 2013. – Nr 33-35.

317.Dulgheru V. Kamikazii din politica basarabeană // Lit. şi Arta. – 2013. – Nr 41.

318.Dulgheru V. Democraţi din toate partidele, uniţi-vă // Lit. şi Arta. – 2013. –Nr 44.

319.Dulgheru V. A început numărătoarea inversă // Lit. şi Arta. – 2013. – Nr 45.

320.Dulgheru V. Involuţia dreptei basarabene // Lit. şi Arta. – 2013. – Nr 47.

321.Dulgheru V. Mămăliga comunistă nu a explodat // Lit. şi Arta. – 2013. – Nr. – 48.

322.Dulgheru V. Examenul Vilnius l-am susţinut cu brio. Ce facem mai departe?// Lit. şi Arta. – 2013. Nr 49.

323.Dulgheru V. Coaliţia forţelor democrate, iarăşi pe muchie de cuţit // Lit. şi Arta. – 2013. – Nr – 50.

324.Dulgheru V. Partidul Liberal Reformator – într-un ceas bun ! // Lit. şi Arta. – 2013. – Nr 51.

325.Dulgheru V. Liberali fiţi atenţi! Forţele negre ne împresoară // Lit. şi Arta. – 2014. – Nr 1.

326.Dulgheru V. Bădărănismul antibasarabean al derbedeului Banciu // Lit. şi Arta. – 2014. – Nr 5.

327.Dulgheru V. Din 28 aprile am devenit mai europeni // Lit. şi Arta.–2014.–Nr 18.

328.Dulgheru V. Basarabie, păzea !!! Moscova îţi pregăteşte un nou scenariu //Lit. şi Arta. – 2014. – Nr 24.

329.Dulgheru V. Un alt cal troian al Rusiei // Lit. şi Arta. – 2014. – Nr 3.

330.Dulgheru V. Crimele nepedepsite nasc monştri // Lit. şi Arta. – 2014. – Nr 15.

331.Dulgheru V. Acordul de asociere este semnat. Ce facem mai departe ? // Lit. şi Arta. – 2014. – Nr 27.

332.Dulgheru V. Să salvăm cursul proeuropean // Lit. şi Arta. – 2014. – Nr 6.

333.Dulgheru V. Periculosul sindrom electoral basarabean //Lit.şi Arta.–2014.–Nr 45.

334.Dulgheru V. Momentele de cumpănă ale ţării – catalizator al moralităţii cetăţenilor săi // Lit. şi arta. – 2014. – Nr 44.

335.Dulgheru V. Şobolanii // Lit. şi Arta. – 2014. – Nr 41.

336.Dulgheru V. Şi eu pe cine nu trebuie să votez? // Lit. şi Arta. – 2014. – Nr 28.

337.Dulgheru V. Impresii postelectorale // Lit. şi Arta. – 2014. – Nr 52.

338.Dulgheru V. Alegerile parlamentare au luat sfârșit. Quo Vadis ? // Lit. şi Arta. – 2014. – Nr 49.

339.Dulgheru V. Guvernarea proeuropeană în durerile facerii // Lit. şi Arta. – 2014. – Nr 50.

340.Dulgheru V. Să rupem tăcerea // Lit. şi Arta. – 2015. – Nr 5.

341.Calea paşnică a revoluţiei noastre – reîntregirea : În dialog: prof. univ. Valentin Mândâcanu cu prof. univ. Dulgheru V. V. // Lit. şi Arta. – 2015. – Nr 47.

342.Dulgheru V. Din nou suntem în căutarea unui premier ! // Lit. şi Arta. – 2015. – Nr 46.

343.Dulgheru V. Centrul – dreapta a murit. Trăiască centrul – dreapta ! // Lit. şi Arta. – 2015. – Nr 44.

344.Dulgheru V. Anticorupţie într-un stil pur moldovenesc // Lit. şi Arta. – 2015. – Nr 43.

345.Dulgheru V. Am ajuns iarăşi la covata spartă // Lit. şi Arta. – 2015. – Nr 40.

346.Dulgheru V. Decât o schimbare spre rău mai bine un status-quo temporar // Lit. şi Arta. – 2015.  Nr 36.

347.Dulgheru V. Societate condamnată ? // Lit. şi Arta. – 2015. – Nr 31-32.

348.Dulgheru V. Se caută un premier // Lit. şi Arta. – 2015. – Nr 28.

349.Dulgheru V. Să nu transformăm ziua de 28 iunie într-o nouă zi neagră // Lit. şi Arta. – 2015. – Nr 26.

350.Dulgheru V. Împinşi pe marginea prăpastiei // Lit. şi Arta. – 2015. – Nr 25.

351.Dulgheru V. De ce trebuie să-l votăm pe Dorin Chirtoacă ? // Lit. şi Arta. – 2015. – Nr 24.

352.Dulgheru V. Riga e începutul sfârşitului ? // Lit. şi Arta. – 2015. – Nr 22.

353.Dulgheru V. S-a trezit oare elita politică ? // Lit. şi Arta. – 2015. – Nr 21.

354.Dulgheru V. Să se fi trezit cu adevărat poporul ? // Lit. şi Arta. – 2015. – Nr 19.

355.Dulgheru V. Quo vadis ? // Lit. şi Arta. – 2015. – Nr 13.

356.Dulgheru V. Obraznicul mănâncă praznicul // Lit. şi Arta. – 2015. – Nr 12.

357.Dulgheru V. O a treia forţă? ! // Lit. şi Arta. – 2015. – Nr 9.

  1. 358.     Dulgheru V. O nouă formaţiune politică de centru-dreapta este pe cale de apariţie // Lit. şi Arta. – 2015. – Nr 10.
  2. 359.     Dulgheru V.  Am pierdut puterea centrală. Să mai pierdem şi capitala? // Lit. şi Arta. – 2016. – Nr 8.

 

Cine am fost şi cine suntem?

 

360.Dulgheru V. Simpozionul Cucuteni 5000 REDIVIVUS la a XI-a editie! Literatura şi Arta nr. 39, 29.09.2016.

361.Dulgheru V. Dezvoltarea ştiinţei în spaţiul românesc. // Lit. şi Arta. – 2016. – Nr 21-26.

362.Dulgheru V. Un popor multimilenar. Cine am fost şi cine suntem ? // Lit. şi Arta. – 2000. – Nr 5.

363.Dulgheru V. Creativitatea românilor – de la Zamolxe până în zilele noastre // Intellectus. – 2000.  Nr 3.

364.Dulgheru V. O limbă avem, una singură // Lit. şi Arta. – 2003. – Nr 35.

365.Dulgheru V. De ziua limbii române // Lit. şi Arta. – 2016. – Nr 35-37.

366.Dulgheru V. Reunirea nu mai este un moft, ci a devenit o necesitate stringentă // Lit. şi Arta. – 1999. – Nr 12.

367.Dulgheru V. Golgota Unirii Principatelor Române // Lit. şi arta.–2005. – Nr 48.

368.Dulgheru V. Marea Adunare Naţională – un început de unificare a forţelor democratice // Lit. şi Arta. – 2002. – Nr 15.

369.Dulgheru V. Mișcare de Eliberare Națonală –între trecut și viitor // Lit. și Arta. – 2005. – Nr 25. P. 3.

370.Dulgheru V. Din nou despre reunire // Lit. şi Arta. – 1999. – Nr 45.

371.Dulgheru V. Drumul cu spini al unificării Neamului Românesc: // Din istoria Neamului. – Ch.:Tehnica-Info, 2010. – P. 91-108.

372.Dulgheru V. Mişcarea de Eliberare Naţională – între trecut si viitor // Lit. şi arta. – 2005. – Nr 25.

373.Dulgheru V. Reînvierea culturii Cucuteni // Basarabie răstignită, vol.3. – Ch.: Ed. UTM, 2003. – Pp. 177-181. (188p.)

374.Dulgheru V. Basarabia continuă să rămână în jocul marilor puteri // Lit. şi Arta. – 2007. – 19 iulie.

375.Dulgheru V. Vecinii şi unirea principatelor române // Basarabie răstignită, vol.4. – Ch. :Tehnica Info, 2008. – Pp. 45-51. (173p.)

376.Dulgheru V. Ziua Basarabiei serbată în inima Transilvaniei // Lit. şi Arta. – 2008. – 8 mai.

377.Dulgheru V. Limba noastră cea română // Lit. şi Arta. – 2007. – 30 august.

378.Dulgheru V. Despre originile românilor // Basarabie răstignită, vol.4. – Ch.: Tehnica Info, 2008. – Pp. 107-122. (173 p.)

379.Dulgheru V. Simpozionul „Cucuteni 5000 REDIVIVUS: ştiinţe exacte şi mai puţin exacte” la cea de-a doua ediţie // Lit. şi Arta. – 2007. – 13 dec.

380.Dulgheru V. Traian Băsescu a rămas preşedinte al tuturor Românilor // Lit. şi Arta. – 2007. – 24 mai.

381.Dulgheru V. Simpozionul „Cucuteni-5000 REDIVIVUS”– un eveniment ştiinţific, cultural şi spiritual de vârf // Lit. şi Arta. – 2008. – Nr 39.

382.Dulgheru V. Despre originile românilor // Lit. şi Arta. – 2008. – Nr 49.

383.Dulgheru V. Moldova între mit şi realitate // Lit. şi Arta. – 2008. – Nr 30.

384.Dulgheru V. Basarabia şi Transilvania – două margini ale românismului cu destine similare // Basarabie răstignită, vol.5. – Ch. : Tehnica Info, 2009. – Pp. 105-113. (200 p.)

385.Dulgheru V. Românii – strămoşi ai popoarelor latine // Basarabie răstignită, vol.5. – Ch.: Ed. Tehnica Info, 2009. – Pp. 113-118. (200 p.)

386.Dulgheru V. Adânci sunt rădăcinile creştine ale poporului român // Lit. şi Arta. – 2009. – Nr 51.

387.Dulgheru V. Cucuteni 5000 REDIVIVUS – o manifestaţie cultural-ştiinţifică de zile mari // Basarabie răstignită, vol.6. – Ch. : Tehnica Info, 2010. – Pp. 193-200. (261 p.)

388.Dulgheru V. Săptămânalul „Literatura şi Arta” coordonator spiritual al Mişcării de Eliberare Naţională // Lit. şi Arta. – 2009. – Nr 39.

389.Dulgheru V. Forul Democrat al Românilor din Moldova în vizită la Bucureşti //Lit. şi Arta. 2010. Nr 36.

390.Dulgheru V. Întâlniri de neuitat // Lit. și Arta. – 2010. – Nr 36.

391.Dulgheru V. Simpozionul „Cucuteni–5000 REDIVIVUS: ştiinţe exacte şi mai puţin exacte” la a V-a ediţie // Lit. și Arta. – 2010. – Nr 39.

392.Dulgheru V. Să cunoaştem istoria neamului (1) // Lit. și Arta. – 2010. – Nr 11.

393.Dulgheru V. Să cunoaştem istoria neamului (2) // Lit. și Arta. – 2010. – Nr 15.

394.Dulgheru V. Să cunoaştem istoria neamului (3) // Lit. și Arta. – 2010. – Nr 17.

395.Dulgheru V. Să cunoaştem istoria neamului (4) // Lit. și Arta. – 2010. – Nr 21.

396.Dulgheru V. Să cunoaştem istoria neamului(5) // Lit. și Arta. – 2010. – Nr 22.

397.Dulgheru V. Să cunoaştem istoria neamului (6) // Lit. și Arta. – 2010. – Nr 29.

398.Dulgheru V. Să cunoaştem istoria neamului (7) // Lit. și Arta. – 2010. – Nr 32.

399.Dulgheru V. Sfinţirea bisericii „Sf. apostoli Petru şi Pavel şi sf. Ierarh Nicolae” de la Hagicurda umbrită de acţiunile autorităţilor (creştine?) ucrainene // Lit. şi Arta. – 2011. – Nr 29.

400.Dulgheru V. Religious freedom today – Emperor Constantine’s edict of Milan: 1700 years later // Meridian Ingineresc. – 2013. – Nr 2.- Pp.90-95. ISSN 1683-853X

401.Dulgheru V. Necunoscându-ţi trecutul, nu-ţi poţi zidi viitorul // Lit. şi Arta, nr. 39, 2011

402.Dulgheru V. Când a apărut slavismul? // Lit. şi Arta. – 2011. – Nr 30.

403.Dulgheru V. Crăciunul care m-a luminat // Lit. şi Arta. – 2012. – Nr 52.

404.Dulgheru V. Carpeşti – un sat al urmaşilor carpilor din sudul Basarabiei // Lit. şi Arta. – 2013. – Nr 3.

405.Cantemir L., Dulgheru V., Dorogan V., Pentiuc R., Bordeianu C., Cantemir E., Tun M. Cum s-a născut denumirea „Moldova”// Lit. si Arta. – 2013. – Nr 31.

406.Dulgheru V. Adânci sunt rădăcinile creştine ale poporului român // Lit. si Arta. – 2013. – Nr 25.

407.Dulgheru V. 1700 de ani de creştinism liber în Europa //Lit.şi Arta.– 2013.– Nr 24.

408.Dulgheru V .„Noaptea Sfântului Andrei” – o carte de căpătâi de istorie a apariţiei primului popor creştin. Autor: Ion Vicol // Basarabie răstignită, vol.10. – Ch. : Tehnică (UTM), 2014. – Pp. 209-213.(279 p.)

409.Dulgheru V. Urme dacice în Marea Britanie // Lit. şi Arta. – 2015. – Nr 2.

410.Dulgheru V. Despre istoria neamului doar pietrele vorbesc // Lit. şi Arta. – 2015. – Nr 37.

411.Dulgheru V. Balada „Mioriţa” – o cheie pentru codul genetic al neamului // Lit. şi Arta. 2015. Nr 33-35.

412.Dulgheru V. Quo vadis Basarabie rastignită // Lit. şi Arta. – 2015. – Nr 42.

413.Dulgheru V. Aducem Basarabia acasă // Lit. şi Arta. – 2015. – Nr 15.

414.Dulgheru V. Reflecţii asupra LEGII privind sprijinul acordat românilor de pretutindeni // Lit. şi Arta. – 2006. – Nr 25.

415.Dulgheru V. Cuvânt înainte // Cucuteni–5000 Redivivus: Ştiinţe exacte şi mai puţin exacte : Comunicări prezentate la primul simpozion.Ed. I-a, 26-27.10.2006. – Ch.: UTM, 2006. – Pp. 6-7. – ISBN 978-9975-9841-2-6.

416.Dulgheru V. Creativitatea românilor: de la Zamolxe până în zilele noastre // Cucuteni–5000 Redivivus: Ştiinţe exacte şi mai puţin exacte : Comunicări prezentate la primul simpozion. Ed. I-a, 26-27.10.2006. – Ch.: UTM, 2006. – Pp. 82-87. (87 p) – ISBN 978-9975-9841-2-6.

417.Dulgheru V. Cuvânt înainte // Cucuteni–5000 Redivivus: Ştiinţe exacte şi mai puţin exacte” : Comunicări prezentate la cel de-al doilea simpozion. Ed. II-a, 2-3.10.2007. – Ch.: UTM, 2007. – Pp. 6-8.(170 p) – ISBN 978-9975-9841-2-6

418.Dulgheru V., Dorogan, V. Perechea gânditoare de la Hamangia, Gânditorul de la Târpeşti – mostre certe ale creativităţii strămoşilor noştri //Cucuteni–5000 redivivus: ştiinţe exacte şi mai puţin exacte: Comunicări prezentate la cel de-al doilea simpozion. Ed. II-a, 2-3.10.2007. – Ch. : UTM, 2007. – Pp. 123-129. (170p.) ISBN 978-9975-9841-2-6

419.Dulgheru V. Cuvânt înainte // Cucuteni–5000 Redivivus: Ştiinţe exacte şi mai puţin exacte : Comunicări prezentate la simpozionul internațional. Ediţia III-a, 11-12.09.2008. – Ch.: UTM, 2008. – Pp. 8-11. (336p.) ISBN 978-9975-45-094-2

420.Dulgheru V., Dorogan, V. Traco-dacii – strămoşi ai popoarelor latine // Cucuteni–5000 redivivus: ştiinţe exacte şi mai puţin exacte : Comunicări prezentate la simpozionul internațional. Ed. III-a, 2-3.10.2008. – Ch.: UTM, 2008. – Pp. 329 – 332. (336p.) – ISBN 978-9975-9841-2-6

421.Cantemir L., Dulgheru V., Dorogan V., Puiu V. Creativitatea academicianului Ion Bostan – dar divin sau rezultatul unei munci asidue // Cucuteni–5000 redivivus: ştiinţe exacte şi mai puţin exacte: Comunicări prezentate la simpozionul internațional. Ed.a IV-a, 17-19.09.2009. – Iaşi: Ed. PIM, 2009. – Pp. 21-27. (272p.) ISBN 978-9975-9841-2-6

422.Dulgheru V. Introducere // Cucuteni–5000 Redivivus: Ştiinţe exacte şi mai puţin exacte : Comunicări prezentate la simpozionul internațional Ediţia V-a, 23-

25.09.2010. – Ch.: Tehnica-Info, 2010. -Pp.9-12. (304p.) ISBN 978-9975-63-320-8

423.Dulgheru V., Dorogan V., Manoli I., Crudu R. Tracii – marii anonimi ai istoriei // Cucuteni–5000 Redivivus: Ştiinţe exacte şi mai puţin exacte : Comunicări prezentate la simpozionul internațional Ed. V-a, 23-25.09.2010. – Ch. : Tehnica-Info, 2010. – Pp. 9-12. (304p.) ISBN 978-9975-63-320-8

424.Dulgheru V., Dorogan V., Cartofeanu V., Manoli I., Crudu R., Guţu M. Adânci sunt rădăcinile creştine ale poporului român // Cucuteni–5000 redivivus: ştiinţe exacte şi mai puţin exacte : Simpozion internațional Ed. VI-a, 8-10.09.2011. – Iaşi : Palatul culturii, 2011. – Pp. 11-16. (300p.) ISBN 978-606-92832-5-7

425.Dulgheru V., Dulgheru N., Pichler-Tennenberg A., Cantemir L., Chiriac G. Aspecte inedite din viaţa populaţiei Imperiului Roman consemnate pe tăbliţe cerate şi pe tăbliţe subţiri de lemn de stejar // Cucuteni–5000 redivivus: ştiinţe exacte şi mai puţin exacte : Simpozion internațional. Ed. VI-a, 8-10.09.2011. – Iaşi : Palatul culturii, 2011. – Pp. 11-16. (300p.) ISBN 978-606-92832-5-7

426.Dulgheru V. Cuvânt înainte // Cucuteni–5000 Redivivus: Ştiinţe exacte şi mai puţin exacte : Simpozion internațional. Ed. VII-a, 13-15.09.2012. – Ch. : Tehnica-Info, 2012. – Pp. 14-18. (297p.) ISBN 978-9975-63-343-7

427.Dulgheru V., Cantemir L., Dulgheru N., Pichler-Tennenberg A. K. Urme dacice în Marea Britanie (partea 1) // Cucuteni–5000 redivivus: ştiinţe exacte şi mai puţin exacte : Simpozion internațional. Ed. VI-a, 8-10 septembrie 2011. – Ch.: Tehnica-Info, 2012. Pp. 103-108. (300p.) ISBN 978-606-92832-5-7

428.Dulgheru V. 200 de ani de răstignire a Basarabiei // Cucuteni–5000 redivivus: ştiinţe exacte şi mai puţin exacte: Simpozion internațional. Ed. VI-a, 8-10.09.2012. – Ch. : Tehnica-Info, 2012. – Pp. 246- 254. (300p). ISBN 978-606-92832-5-7

429.Dulgheru V., Cantemir L., Pichler-Tennenberg (Dulgheru N.), Pichler-Tennenberg A.K. Urme dacice în Marea Britanie (partea 2) // Cucuteni–5000 redivivus : Simpozion internațional. Ed. VIII-a, 12-15.09.2013. – Suceava : Muşatinii, 2014. – Pp. 136-144. (222p.) ISBN 978-606-656-061-0

430.Dulgheru V. Cuvânt înainte // Cucuteni–5000 Redivivus: Ştiinţe exacte şi mai puţin exacte : Simpozion internațional. Ediţia IX-a, 23-24.10.2014.- Ch. : Tehnica-Info, 2014. – Pp. 16-18 (300p.) ISBN 978-9975-63-343-7

431.Dulgheru V., Cantemir L., Pichler-Tennenberg (Dulgheru N.), Pichler-Tennenberg A.K. Urme dacice în Marea Britanie (partea 3) // Cucuteni–5000 redivivus : Simpozion internațional. Ed. IX-a, 23-24.10.2014. – Ch. : Tehnica-Info, 2014. – Pp. 51-56. (300p.) ISBN 978-9975-63-343-7

432.Bostan I., Dulgheru V. Muzeul Tehnic în aer liber – o realizare importantă a Universităţii Tehnice a Moldovei // Cucuteni–5000 redivivus : Simpozion internațional. Ed. IX-a, 23-24.10.2014. – Ch.: Tehnica-Info, 2014. – Pp. 131-137. (300p.) ISBN 978-9975-63-343-7

433.Dorogan V., Dulgheru V., Cartofeanu V., Manole I. Simpozionul “Cucuteni 5000 redivivus”– un eveniment cultural de vârf la Universitatea Tehnică din Chişi-nău // The 33rd ARA Congress. The American Romanian Academy of Arts and Sciences. 02-06.07.2009, Sibiu. Polytehnic Intern. Press. 2009. – P.229-231.

 

Basarabia sub Sabia lui Damocle rusească

 

434.Dulgheru V. Panslavismul şi românii // Lit. şi Arta. – 1998. – Nr 9.

435.Dulgheru V. Impactul Rusiei asupra românilor: documente şi fapte // Lit. şi Arta. – 1998. – Nr 50.

436.Dulgheru V. Păzea! Renaşte velikorusismul // Lit. şi Arta. – 2001. – Nr40.

437.Dulgheru V. Ignoranţa totală duce la tâmpenie totală // Lit. şi Arta. – 2000. – Nr 40.

438.Dulgheru V. Terorismul – molima secolului XXI // Lit. şi Arta. – 2001. – Nr 43.

439.Dulgheru V. Boris Elţin a demisionat, îi vor urma exemplul ? // Lit. şi Arta. – 2000. – Nr 1.

440.Dulgheru V. Rusia între democraţie şi autocraţie // Lit. şi Arta. – 2005 – Nr 17.

441.Dulgheru V. Istoria zguduitoare a unei victime a regimului Comunist (I) // Basarabie răstignită, vol.2. – Ch. : UTM, 2006. – 170-188.

442.Dulgheru V. Rusia întotdeauna a fost pentru noi o “Sabie a lui Damocle” // Lit. şi arta. – 2003. –Nr 52.

443.Dulgheru V. Republica Moldova faţă în faţă cu doi agresori la fel de hrăpăreţi // Lit. şi Arta. – 2004. – Nr 43.

444.Dulgheru V. Cine tulbură apele în Transnistria ? // Lit. şi Arta. – 2004. – Nr 38.

445.Dulgheru V. Rusia între trecutul „glorios” şi viitorul sumbru // Lit. şi Arta. – 2006. – Nr 8.

446.Dulgheru V. Calvarul deportărilor românilor basarabeni // Lit. şi arta. – 2005. -Nr 27-28.

447.Dulgheru V.Calvarul românilor basarabeni // Lit. și Arta. –2012. –Nr 45. –P. 3.

448.Dulgheru V. „Atunci nu ne-au putut lua doar sufletul” // Lit. și Arta. – 2010. – Nr 26. – P. 3.

449.Dulgheru V. Regina Maria despre rolul nefast al Rusiei pentru România în primul război mondial // Lit. şi Arta. – 2006. –Nr 31.

450.Dulgheru V. Sunt oare românii inferiori vecinilor săi? //Lit. şi Arta.-2008-Nr 32.

451.Dulgheru V. Rusificarea ţaristă a românilor basarabeni // Lit. şi Arta. – 2011. – Nr 31.

452.Dulgheru V. 28 iunie 1940: un singur lucru nu ne-au putut lua: Sufletul // Lit. şi Arta. – 2011. – Nr 26.

453.Dulgheru V. Basarabia – pământ românesc sub ocupaţie rusească // Basarabie răstignită, vol.8. – Ch. : Ed. Tehnică, 2012. – Pp. 139-149. (228p.)

454.Dulgheru V. Show-ul comunist înainte de a-şi da obştescul sfârşit ? // Lit. şi Arta. – 2011. – Nr 9.

455.Dulgheru V. Partidul comuniştilor – „apărătorul intereselor truditorilor”? // Lit. şi Arta. – 2011. Nr 19.

456.Dulgheru V. Victor Stepaniuc – strănepotul lui V.I.Lenin // Basarabie răstignită, vol.8. – Ch.: Ed.Tehnică, 2012. – Pp. 160-164. (228p.)

457.Dulgheru V. La Bessarabie crucifiee: la lutte pour l’affirmation de l’identité roumaine // http://www.lamaisonroumaine.org/index.php/archives/conferences/31-la-bessarabie-crucifiee-la-lutte-pour-l-affirmation-de-l-identite-roumaine

458.Dulgheru V. Basarabia între est şi vest // Lit. şi Arta. – 2012. – Nr 5.

459.Dulgheru V. 1812 – eliberare sau cotropire? // Lit.şi Arta. – 2012. – Nr 15.

460.Dulgheru V. Falsuri istorice care ne marchează destinul//Lit.şi Arta -2012.-Nr 20.

461.Dulgheru V. Găgăuzia – un alt cal troian al Rusiei // Lit.şi Arta. – 2014.- Nr 4.

462.Dulgheru V. Putinismul – molima secolului XXI (I) // Lit.şi Arta. – 2014.- Nr 28.

463.Dulgheru V. Putinismul – molima secolului XXI (II) // Lit.şi Arta. – 2014.- Nr 29.

464.Dulgheru V. Putinismul – molima secolului XXI (III) //Lit. şi Arta – 2014.- Nr 40.

465.Dulgheru V. Ursul rus a reînghiţit Crimeea. Ce va urma ? // Lit. şi Arta. – 2014. – Nr 13.

466.Dulgheru V. Scenariul pesimist pentru Ucraina este pus în aplicare // Lit. şi Arta. – 2014.- Nr 10.

467.Dulgheru V. Sindromul ucrainean // Lit. şi Arta. – 2014.- Nr 9.

468.Dulgheru V. Frăţia slavă şi şovinismul rusesc // Lit. şi Arta. – 2014. – Nr 20.

469.Dulgheru V. Putin, Rasputin şi Rusia // Lit. şi Arta. – 2015. – Nr 23.

470.Dulgheru V. Invazia bicoloră // Lit. şi Arta. – 2015.- Nr 17.

471.Dulgheru V. Calvarul românilor basarabeni în perioada 28.06.1940 – 22.06.1941. http://revistasingur. ro/altele/15188-valeriu-dulgheru-76-de-ani-de-la-invadarea-basarabiei?q=altele/15188-valeriu-dulgheru-76-de-ani-de-la-invadarea-basarabiei

472.Dulgheru V. 76 de ani de la invadarea Basarabiei. http://revistasingur.ro/altele/15188-valeriu-dulgheru-76-de-ani-de-la-invadarea-basarabiei?q=altele/15188-valeriu-dulgheru-76-de-ani-de-la-invadarea-basarabiei

 

Comunismul – ciuma secolului 20

473.Dulgheru V. Vladimir Lenin – geniu sau criminal? // Basarabie răstignită, vol.3. – Ch. : UTM, 2003. – P.85-93.

474.Dulgheru V. Condamnarea comunismului în România // Lit. şi Arta. – 2006. – Nr. 52.

475.Dulgheru V. Istoria zguduitoare a unei victime a regimului comunist // Basarabie răstignită, vol.2. – Ch. : UTM, 2006. – P. 170-196.

476.Dulgheru V. Încercarea de renaştere a celui de al treilea imperiu rus // Lit. şi Arta. – 2006. – Nr 46.

477.Dulgheru V. Rusia şi loviturile de stat din România // Basarabie răstignită, vol.3. – Ch.: UTM, 2003. – P. 126-140.

478.Dulgheru V. Comunismul şi fascismul – contradicţie expresă ? // Basarabie răstignită, vol.3. – Ch. : UTM, 2003. – Pp. 141-149. (188 p.)

479.Dulgheru V. Crăciun furat // Lit. şi Arta. – 2008. – 17 ian.

480.Dulgheru V. Imoralitate comunistă versus moralitate creştină // Lit. şi Arta. – 2008. – 21 febr.

481.Dulgheru V. Vladimir Putin – colonelul negru al Rusiei // Lit. şi Arta. – 2008. – 10 ian.

482.Dulgheru V. Vlad(e)imir(om) Putin // Lit. şi Arta. – 2007. – 22 febr.

483.Dulgheru V. România şi Rusia în opiniile străinilor //Lit. şi Arta.–2007. –Nr.44.

484.Dulgheru V. Drama georgiană // Lit. şi Arta. – 2008. – Nr 36

485.Dulgheru V. „Enigmaticul”(?) spirit rusesc // Lit. şi Arta. – 2008. – Nr 32.

486.Dulgheru V. Comunism sau creştinism // Lit. şi Arta. – 2009.- Nr 10.

487.Dulgheru V. Sfârşitul erei comuniste? // Lit. şi Arta. – 2009.- Nr 31.

488.Dulgheru V. Începutul sfârşitului pcrm? // Lit. şi Arta. – 2009.- Nr 48.

489.Dulgheru V. Procesul (sfârşitului comunsimului!) s-a declanşat // Lit. şi Arta. – 2009.- Nr 50.

490.Dulgheru V. Anticipatele pe ultima sută de metri // Lit. şi Arta. – 2009. – Nr 29.

491.Dulgheru V. Dezmăţ comunist în plin secol XXI // Lit. şi Arta. – 2009.- Nr 13.

492.Dulgheru V. Fabrica de minciuni comunistă // Lit. şi Arta. – 2009. – Nr 16.

493.Dulgheru V. Imoralitate comunistă // Lit. şi Arta. – 2009.- Nr 47.

494.Dulgheru V. Comuniştii au generat un conflict între generaţii, extrem de periculos//Timpul.2009.22.06.

495.Dulgheru V. Vladimir Lenin – geniu sau criminal? // Lit. şi Arta. – 2011.- Nr 4.

496.Dulgheru V. Hidra comunistă îşi arată colţii. Literatura şi Arta. – 2011. – Nr 3.

497.Dulgheru V. De ce nu trebuie votaţi comuniştii? (I) // Lit. şi Arta. -2010. – Nr42.

498.Dulgheru V. De ce nu trebuie votati comunistii? (II) // Lit. şi Arta.- 2010.- Nr46

499.Dulgheru V. De ce nu trebuie votaţi comuniştii? (III) //Lit. şi Arta.-2010.- Nr43.

500.Dulgheru V. De ce suntem împotriva comuniştilor? //Lit. şi Arta.-2010.- Nr 47.

501.Dulgheru V. Condamnarea crimelor comunismului (1). Centristul de stânga Marian Lupu este împotrivă // Lit. şi Arta. – 2010. – Nr 27.

502.Dulgheru V. Condamnarea crimelor comunismului(2). Pactul Stalin – Hitler//Lit. şi Arta. -2010. Nr 35.

503.Dulgheru V.Condamnarea crimelor Regimului Totalitar Comunist, o lecție a neuitării // Lit. și Arta. – 2010. – Nr 46. – P. 7.

504.Dulgheru V. 1 mai – sărbătoarea oamenilor muncii ? //Lit. si Arta.- 2010.-Nr 19.

505.Dulgheru V. Istoria socialismului în Basarabia şi socialistul Dodon // Lit. şi Arta. – 2012.- Nr 8.

506.Dulgheru V. Secera şi ciocanul, în afara legii. În sfârşit !!! // Lit. şi Arta. – 2012.- Nr 29.

507.Dulgheru V. Crimele comunismului în Basarabia au fost condamnate: ce facem mai departe? // Basarabie răstignită, vol.9. – Ch.: Ed. Tehnică, 2012. – Pp. 135-141. (224p.)

508.Dulgheru V. Armata Roşie a reinvadat Polonia // Lit. şi Arta. – 2012. – Nr 26.

509.Dulgheru V. Gastarbaiteri, păzea! „Ţarul” Putin a promulgat „ukazul” privind obligativitatea cunoaşterii limbii ruse de către imigranţi //Lit. şi Arta. – 2012.- Nr 50.

510.Dulgheru V. Ce am sărbătorit în realitate pe 8 martie? // Lit. şi Arta.– 2012.- Nr11

511.Dulgheru V. Despre seceră şi ciocan şi alte simboluri //Lit. şi Arta. -2013. – Nr 28

512.Dulgheru V. Dodon şi dodonismele lui socialiste // Lit. şi Arta. – 2013. – Nr 20.

513.Dulgheru V. Carpaţii – centru al slavismului, un nou-vechi fals panslavist // Lit. şi Arta. – 2013. – Nr 46.

514.Dulgheru V. Popoarele care nu au istorie o inventează //Lit.şi Arta. -2013.- Nr 43.

515.Dulgheru V. Un semiadevăr este mai periculos decât o minciună // Lit. şi Arta. – 2013. – Nr 36.

516.Dulgheru V. Vladimir Lenin – un idol al întunericului //Lit.şi Arta. -2015. – Nr 4.

517.Dulgheru V. Istoria se repetă // Lit. şi Arta. – 2015. – Nr 1.

518.Dulgheru V. Socialistul creştin Dodon! // Lit. şi Arta. – 2014. – Nr 26.

 

Povara nepăsării noastre

519.Dulgheru V. Una spunem, alta facem // Lit. şi Arta. – 2005. – Nr 50.

520.Dulgheru V. Povara nepăsării noastre // Lit. şi arta. – 2003. – Nr 43.

521.Dulgheru V. Sărbătoare a tuturor românilor? // Lit. şi arta. – 1998. – Nr 21.

522.Dulgheru V. Lovit de ai săi // Lit. şi Arta. – 2005. – Nr 12.

523.Dulgheru V. Falşii salvatori ai neamului românesc // Lit. şi arta – 2005. – Nr 33.

524.Dulgheru V. Cartea neagră a trădării // Lit. şi arta. – 2005. – Nr 16.

525.Dulgheru V.Fenomenul corupţiei morale în Basarabia //Lit.şi Arta -2004.–Nr 28

526.Dulgheru V. Unde ne este demnitatea domnilor? // Lit. şi arta. – 2005. – Nr 36.

527.Dulgheru V. De ce nu suntem şi noi puţin ca nemţii? //Lit.şi Arta.-2003.– Nr 29.

528.Dulgheru V. Arta de a ne hărţui // Lit. şi arta. – 2005. – Nr 42.

529.Dulgheru V. Bacalaureat cu bucluc // Lit. şi Arta. -1998. – Nr 31.

530.Dulgheru V. Despre moldovenismul neprimitiv al lui Diacov // Flux. – 1999. – 7 octombr.

531.Dulgheru V. De ce tac intelectualii? // Lit. şi Arta. – 2006. – Nr 51.

532.Dulgheru V. Unde este opoziţia anticomunistă? // Lit. şi Arta. – 2006. – Nr 39.

533.Dulgheru V. Unde ne este mândria naţională, Domnilor? // Lit. şi Arta – 2006 – Nr50

534.Dulgheru V. Naționalism cu patriotism // Lit. şi Arta . – 2007. – Nr 4.

535.Dulgheru V. Antiromânismul promovat de cel de-al doilea stat românesc // Lit. şi Arta. – 2007. 15.03.

536.Dulgheru V. Plagiatorul Dodon. //Lit. şi Arta.– 2016.–Nr 44

537.Dulgheru V. Daca demnitatea îţi lipseşte, să ştii că nici viitor nu ai // Lit. şi Arta. – 2008. – 14 febr.

538.Dulgheru V. Prădată, trădată mereu // Lit. şi Arta. – 2008. – 15 mai

539.Dulgheru V. Marcaţi de morbul inferiorităţii // Lit. şi Arta – 2007. – 20 sept..

540.Dulgheru V. Reminiscenţele mentalităţii basarabene //Lit. şi Arta.-2007.-6 sept.

541.Dulgheru V. Cine sunt discriminaţi în Republica Moldova? // Lit. şi Arta. – 2008. – 6 mart.

542.Dulgheru V. Povara resemnării noastre // Basarabie răstignită, vol.4. – Ch. : Tehnica Info, 2008. – Pp. 94-102. (173p.)

543.Dulgheru V. E timpul să eliminăm sclavul din noi. Basarabie răstignită, vol.4. – Ch. :Tehnica Info, 2008. – Pp. 102-107.(173p.)

544.Dulgheru V. A căuta nod în papură // Lit. şi Arta. -2007. – 27 sept.

545.Dulgheru V. O cuvântare nerostită la Primul Congres al FDRM // Lit. şi Arta. – 2007. – 21 iun.

546.Dulgheru V. Golgota dezbinării noastre // Lit. şi Arta. – 2009. – Nr 10.

547.Dulgheru V. Fariseism basarabean // Lit. şi Arta. – 2009. – Nr 6.

548.Dulgheru V. Păzea! Roşca(tul) a ieşit la vânat // Lit. şi Arta. – 2008. – Nr 37.

549.Dulgheru V. Divide et impera // Lit. şi Arta. – 2008. – Nr 50.

550.Dulgheru V. Rânza unora e mai mare decât interesul naţional // Lit. şi Arta. -2008. – Nr 41.

551.Dulgheru V. Ignoranţă sau reavoinţă? // Lit. şi Arta. -2009. – Nr 8.

552.Dulgheru V. Trăim de parcă am muri // Lit. şi Arta. – 2009. – Nr 19.

553.Dulgheru V. De nu veţi ridica din rândul vostru un proroc // Lit. şi Arta. – 2009. – Nr 22.

554.Dulgheru V. Îndemn pentru basarabeni // Lit. şi Arta. – 2009. – Nr23.

555.Dulgheru V. Pocăinţa lui iuda // Lit. şi Arta. – 2009. – Nr 45.

556.Dulgheru V. Surcica nu sare departe de trunchi? // Lit. şi Arta. – 2009. – Nr 35.

557.Dulgheru V. Iar prorocul este fals // Lit. şi Arta. – 2009. – Nr 24.

558.Dulgheru V. Va apărea oare un nou iuda ? // Lit. şi Arta. – 2009. – Nr 17.

559.Dulgheru V. Lichelele (1) // Lit. şi Arta. – 2009. – Nr 37.

560.Dulgheru V. Lichelele (2) // Lit. şi Arta. – 2009. – Nr 40.

561.Dulgheru V. Încurcate–labirinturile politicii basarabene //Lit.şi Arta-2009.-Nr25

562.Dulgheru V. Cine în Republica Moldova sunt cetăţeni de mâna a doua? //Basarabie răstignită, vol.1. – Ch. : Ed. UTM, 2003. – P. 63-72.

563.Dulgheru V. Ce limbă vorbeşte preşedintele Voronin? // Basarabie răstignită, vol.3. – Ch.:, Ed. UTM, 2003. – Pp. 72-80. (188p.)

564.Dulgheru V. Vladimir Voronin revine în albia sa firească // Lit. şi Arta. – 2006. – Nr 33.

565.Dulgheru V. Developarea antieuropenismului preşedintelui Voronin // Lit. şi Arta. – 2006. – Nr 29.

566.Dulgheru V. Demitizarea preşedintelui Voronin // Lit. şi Arta – 2006. – Nr 24.

567.Dulgheru V. V.Voronin – președinte al întregului popor ?// Lit. și Arta. – 2002. – Nr 33. – P. 2.

568.Dulgheru V. Să piară acest popor, care trăieşte la sine acasă cu chirie! // Lit. şi Arta. – 2010. – Nr 45.

569.Dulgheru V. Procesul de deznaţionalizare continuă // Lit. si Arta -2010. – Nr 16.

570.Dulgheru V. Criză de demnitate // Lit. si Arta. –  2010. – Nr 20.

571.Dulgheru V. Despre invenţii, inventatori şi potlogari //Lit.şi Arta -2011.- Nr 11

572.Dulgheru V. Ai fost peste Prut, la ruşi? // Lit. şi Arta. – 2011. – Nr 38.

573.Dulgheru V. Cine se va încumeta să repete „isprava” lui Iurie Roşca? // Lit. şi Arta. – 2011. – Nr 35.

574.Dulgheru V. Ce se întâmplă la liceul “Mircea Eliade”? // Lit. şi Arta. – 2006. – Nr 38

575.Dulgheru V. Prea multă închinăciune trece în prostie // Lit.și Arta -2011.- Nr 41

576.Dulgheru V. Povara resemnării noastre // Lit. şi Arta. – 2011. – Nr 44.

577.Dulgheru V. S(c)lavismul implantat în noi prin rusificarea sovietică // Lit. şi Arta. – 2011. – Nr 33.

578.Dulgheru V. Politehnica basarabeană şi libertatea de opinie // Lit. şi Arta – 2013. – Nr 2.

579.Dulgheru V. Îndiferenţa devenită viciu naţional //Literatura şi Arta – 2012 – Nr1

580.Dulgheru V. Povara bunătăţii noastre // Lit. şi Arta. – 2012. – Nr. 48.

581.Dulgheru V. Basarabia – un tărâm al paradoxurilor // Lit. şi Arta -2013. – Nr 18.

582.Dulgheru V. Vom elimina oare vreodată sclavul din noi? //Lit.şi Arta -2014-Nr48

583.Dulgheru V. Când vom elimina s(c)lavul din noi? // Lit. şi Arta. – 2015. – Nr 7.

584.Dulgheru V. Back to the USSR în stil dodonian // Lit. şi Arta. – 2014. – Nr 42.

585.Dulgheru V. Euroscepticii Şevciuc, Formuzal şi Roşca // Lit. şi Arta -2014.- Nr7.

586.Dulgheru V. Boala liderismului – o belea pe capul nostru //Lit.şi Arta -2015.- Nr8

587.Dulgheru V. Ţara mea de dincolo de Prut… // Lit. şi Arta. – 2015. – Nr 27.

588.Dulgheru V. Punctul terminus al rătăcirii // Lit. şi Arta. – 2015. – Nr 18.

589.Dulgheru V. Frăţie cu specific basarabean // Lit. şi Arta. – 2015. – Nr 14.

590.Dulgheru V. Totuşi unde au fost românii…? // Lit. şi Arta. – 2015. – Nr 29.

591.Dulgheru V. De ce suntem împinşi mereu la marginea istoriei? // Lit. şi Arta – 2015. – Nr 11,

592.Dulgheru V. 1 decembrie – sărbătoare a tuturor românilor? // Lit. şi Arta. – 2015. – Nr 49.

593.Dulgheru V. Totuşi unde au fost românii basarabeni pe 1 decembrie? // Lit. şi Arta. – 2015. – Nr 50.

594.Dulgheru V. Prea multă cinste pentru impotenţi // Lit. şi Arta. – 2015. – Nr 51.

 

Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Basarabie?

595.Dulgheru V. Cu ce gânduri şi speranţe întâmpin anul 2000? // Lit. şi Arta. -1999. – Nr 52.

596.Dulgheru V. Doleanţe pentru anul 2001 // Lit. şi Arta. – 2000. – Nr 52.

597.Dulgheru V. Unele constatări şi doleanţe pentru anul 2002 // Lit. şi Arta. – 2002. – Nr 2.

598.Dulgheru V. Ce aştept de la a. 2006? // Lit. şi Arta. – 2006. – Nr 1.

599.Dulgheru V. Chestionar „Literatura şi Arta”: Cu ce sentimente vă despărţiţi de anul 2008?  Ce aşteptaţi de la 2009? // Lit. şi Arta. – 2009. – Nr 1.

600.Dulgheru V. Chestionar „Literatura şi Arta”: Cu se sentimente vă despărţiţi de a. 2009 ? Ce aşteptaţi de la a. 2010 ? // Lit. şi Arta. – 2009. – Nr 52.

601.Mândâcanu V. (interviu cu prof. Dulgheru V.). Avem vreun folos de la procesul Bologna? // Făclia. – 2009. – 5 dec.

  1. 602.     Mândâcanu V. (interviu cu prof. Dulgheru V.). Semnele identităţii amorţite//Lit. şi Arta.2016.Nr 16.

603.Dulgheru V. Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Basarabie! // Lit. şi Arta. – 2010. – Nr 52.

604.Dulgheru V. Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Basarabie! // Lit. şi Arta. – 2011. – Nr 52.

605.Dulgheru V. Chestionar 2013 // Lit. şi Arta. – 2012. – Nr 52.

606.Dulgheru V. Cu ce sentimente Vă despărţiţi de anul 2014? Ce aşteptaţi de la anul 2015? // Lit. şi Arta. – 2014. – Nr 52.

607.Dulgheru V. Cu ce sentimente Vă despărţiţi de anul 2016? Ce aşteptaţi de la anul 2017? // Lit. şi Arta. – 2017. – Nr 1.

 

Alte reviste

 

  1. 608.     Dulgheru V., Costaş I. Doar reunirea cu Ţara ne mai poate salva. Radio Metafora: visul românilor de pretutindeni. http://www.radiometafora.ro/2016/12/13/doar-reunirea-cu-tara-ne-mai-poate-salva-mult-stimati-prieteni-si-toticei-care-tin-la-neam-si-tara-scris-de-profesor-univ-doctor-sef-catedra-utm-valeriu-dulgheru-fost-minstru-maimap-r-moldova/
  2. 609.     Dulgheru V. Aberaţii postelectorale ale unui profesor din România. Dor de Basarabia. Periodic de răspândire a cunoştinţelor despre neamul înstrăinat. Nr. 50, anul XI, Decembrie 2016. ISSN 1842 – 1512. file:///C:/Users/Dulgheru/Downloads/Dor%20de%20Basarabia%20Nr.%2050.pdf
  3. 610.     Dulgheru V. Isteria antiunionista. http://www.mioritausa.news/stiri/isteria-antiunionista-valeriu-dulgheru/
  4. 612.     Dulgheru V. 25 de ani de independenţă? Miorita USA. Romanian-American Independent Newspaper. 25 august 2016. ISSN 2286-1750. http://www.mioritausa.news/opinii/25-de-ani-de-independenta-valeriu-dulgheru/

611.     Dulgheru V. Am pierdut alegerile dar… MIORIŢA USA, publicație independentă româno-americană de informație socio-politică și culturală. 22 noiembrie 2016. http://www.mioritausa.news/stiri/pierdut-alegerile-dar-valeriu-dulgheru/

613.Dulgheru V. Moş Gerilă a revenit în Basarabia. Revista ARGUMENT AUS. 06.01.2017

614.Dulgheru V. Isteria antiunionistă. Revista ARGUMENT AUS. 17.12.2016

615.Dulgheru V. Basarabia răstignită: lupta pentru afirmarea identităţii româneşti /Jurnalul literar. Annul XXII, nr. 19-24. – Pp. 1, 13.

616.Dulgheru V. Istoria multimilenara care ne-a fost furata // Revistă de cultură românească. Editia: 1057 – 24 11.2012 –Anul XXII.  http://www.clipa.com/ a4501-istoria-multimilenara-care-ne-a-fost-furata.aspx

617.Dulgheru V. Quo vadis, Basarabie răstignită. 12 octombrie 2015. https://gradina culecturi.wordpress. com/2015/10/11/valeriu-dulgheru-quo-vadis-basarabie-rastignita/

618.Dulgheru V. Obraznicul mănâncă praznicul. Antologie. 20 martie 2015. http://asymetria-anticariat. blogspot. md/2015/03/valeriu-dulgheru-obraznicul-mananca.html

619.Dulgheru V. Despre Basarabia sub genericul „Basarabia e Romania” cu reprezentantii de vaza ai organizatiei „Actiunea 2012”. Antologie. 2 iulie 2013. http://asymetria-anticariat.blogspot.md/2013/07/ despre-basarabia-sub-genericul.html

620.Dulgheru V. Profesorul Dumitru Mnerie – un pilon al învăţământului în Timişoara. Gradina cu lecturi. 14 septembrie 2015. https://gradinaculecturi. wordpress.com/2015/09/14/valeriu-dulgheru-profesorul-dumitru-mnerie-un-pilon-al-invatamantului-in-timisoara/

621.Dulgheru V. Suntem împinşi pe marginea prăpastiei. Confluenţe literare. Bucureşti, Ediţia nr. 1633 din 21 iunie 2015. ISSN 2359-7593. ISSN-L 2359-7593. http://confluente.ro/valeriu_dulgheru_ 1434882376.html

622.Dulgheru V. Societate condamnată? Revista „Confluenţe literare”. Ediţia nr. 1682 din 09 august 2015. ISSN 2359-7593. ISSN-L 2359-7593. http://confluente. ro/valeriu_dulgheru_1439128695.html

623.Dulgheru V. Suntem împinşi pe marginea prăpastiei. „Armonii culturale” – revistă universal de creaţie şi atitudine culturală. Iunie 2015. ISSN 22471575 http://armoniiculturale.ro/?s=Valeriu+Dulgheru

624.Dulgheru V. Quo vadis? Confluenţe literare. Bucureşti. Ediţia nr. 1682 din 09 august 2015. ISSN 2286-1750.http://confluente.ro/valeriu_dulgheru_439128695. html

625.Dulgheru V. Istoria multimilenara care ne-a fost furata.http://sfatuitoarea. blogspot.md/2012_10_05_ archive.html

626.Dulgheru V. Profesorul Dumitru Mnerie – un pilon al învăţământului în Timişoara. Observatorul. Publicaţie Toronto, Canada. 14 septembrie 2015. http://www.observatorul.com/default.asp?action= articleviewdetail&ID=14714

627. Dulgheru V. Crimele comunismului. MEMORIA.RO – Bibliotecă digitală. http://www.memoria.ro/ carti/carti_integrale/crimele_comunismului/67394/

628. Dulgheru V. Istoria care ne-a fost furată. MEMORIA.RO – Bibliotecă digitală. http://www.memoria.ro/ carti/carti_integrale/istoria_care_ne-a_fost_furata/ 67395/

629.Dulgheru V. Suntem împinși pe marginea prăpastiei. Romanian Breaking News Press – rbnpress.info.Iunie 2015. http://romaniabreakingnews.ro/valeriu-dulgheru -despre-drama-statului-r-moldova-si-solutia-disperata-de-unire-cu-romania/

630.Dulgheru V. Te umpli de năduf privind găinăriile aleşilor noştri de „dreapta” 14.01.2016. http://www.valcea-turism.ro/j15/index.php?option=com_content&view =article&id=6606:te-umpli-de-naduf-privind-ginriile-aleilor-notri-de-dreapta& catid=21:corespondenta&Itemid=37

  1. 631.     Dulgheru V. Reunirea nu mai e doar o dorinţă, reunirea a devenit o strictă necesitate. Revistă Australia. 10 februarie 2016.

632.Dulgheru V. Bun sosit la Universitatea Tehnică a Moldovei stimaţi studenţi alolingvi ! // Mesager Universitar. – 2006. – decemb.

633.Dulgheru V. Stagiile ştiinţifice sunt una din formele integrării noastre în ştiinţa europeană // Mesager Universitar – 2010. – iunie.

634.Dulgheru V. Integrarea europeană a Republicii Moldova s-o facem prin cercetare // Mesager Universitar. – 2010. – octomb.

635.Dulgheru V. La Bessarabie crucifiée: la lutte pour l’affirmation de l’identité roumaine. La Maison Roumain. 08.12.2011.

636.Dulgheru V. Ne-a părăsit simbolul naţional al românismului – Grigore Vieru // Grigore Vieru în amintirile contemporanilor. Princeps Edit., 2011. – Pp. 32 – 34.

,,Istoria Integrală a Basarabiei” de Valeriu Dulgheru

Volumul ,,Istoria Integrală a Basarabiei”, semnat de Valeriu Dulgheru,  apărut în proiectul ,,Românii din jurul României”, avându-l coordonator pe Vasile Șoimaru, Tipografia ,,Balacron”, Chișinău-Serbia, 2016, s-a bucurat de un real succes.

Iubitor de istorie, Valeriu Dulgheru, cu mult curaj și-a expus teoriile începând cu perioada timpurie, de la marele potop biblic la neolitic, continuând cu leagănul poporului pelasgo-tracogeto-daco-valah-român, până la anexarea Basarabiei și perioada secolului XX.

Ca fin observator, istoricul Valeriu Dulgheru a dorit să lase drept mărturie date certe despre Basarabia și istoricul ei. Date concrete, imagini reprezentative.

Bineînțeles, concluzia este simplă. Avem aceleași origini și cum, foarte corect precizează autorul, ,,despre istoria neamului doar pietrele vorbesc’’.

O carte pe care o recomand cu multă căldură. Scriitorul Valeriu Dulgheru merită să fie citit cu multă atenție și de românii din țară…

O personalitate complexă, Valeriu Dulgheru reușește să trezească spiritul național, din dragoste pentru Neamul Românesc!

———————–

Mariana Gurza

Timișoara

Ioan POPOIU – Afirmarea unei naţiuni: România 1866 -1947 (21)

Armata rusă a încercat în două rânduri să ocupe Plevna, mai întâi, la 8/20 iulie, unde se instalase deja Osman Paşa cu circa 35.000 de oameni, veniţi aici de la Vidin. Având nevoie de noi trupe, marele duce ceruse principelui Carol să îngăduie diviziei 4 trecerea peste Dunăre, apoi, şi la ,,insistenţele personale ale împăratului”, acesta a dispus ca o brigadă de infanterie şi una de cavalerie să treacă Dunărea pentru a prelua Nicopole şi a coopera cu armata rusă. Această primă trecere a fost efectuată la 16/28 iulie. După două zile, la 18/30 iulie, trupele ruse au angajat o nouă luptă pentru ocuparea Plevnei, dar au fost respinşi din nou cu mari pierderi, turcii transformaseră cetatea într-o fortăreaţă şi au adus noi forţe. La Plevna, formidabil întărită, de marele general Osman Paşa, nu era numai un ,,insucces” trecător, ,,ci ameninţarea unei catastrofe, cu toate consecinţele…pentru România însăşi”.

  După această nouă înfrângere, la Plevna, s-a produs panică în rândul trupelor ruse, care se retrăgeau în dezordine spre podul de la Zimnicea şi ţarul însuşi se pregătea de plecare. La 19/31 iulie 1877, în notele sale, Carol consemna că Brătianu se pronunţa pentru o acţiune completă dincolo de Dunăre, numai astfel putând fi înlăturată primejdia ce ameninţa România însăşi. Situaţia critică a armatei ruse în Balcani a silit guvernul imperial să mobilizeze noi forţe militare şi să solicite ajutorul urgent al întregii armate române, singura disponibilă pentru a opri o eventuală învăluire. În acest context dramatic, la 19/31 iulie 1877, marele duce Nicolae expedia principelui Carol, în limba franceză, următoarea telegramă: ,,Turcii, adunând cele mai mari mase de trupe la Plevna, ne zdrobesc. Rog să faci fuziune, demonstraţiune şi, dacă se poate, să treci Dunărea cu armata, după cum doreşti. Între Jiu şi Corabia, demonstraţiunea aceasta este neapărat necesară pentru înlesnirea mişcărilor mele”.

  Solicitarea militară rusă fiind extrem de urgentă, au fost trimise dincolo de Dunăre restul trupelor diviziei 4 române. În urma altor telegrame trimise de  Nicolae, din 9/21 august şi 19/31 august, şi după tratative între cele două guverne şi între împărat şi principe, din 16/28 şi 17/29 august, grosul armatei române a trecut Dunărea, la 20 august/1 septembrie 1877, pe podul improvizat de la Siliştioara, lângă Corabia, luând poziţie de luptă alături de armata rusă în faţa fortificaţiilor Plevnei. Pentru a răspunde solicitării ruse, la 23 iulie/4 august, prin ordinul nr. 38, fusese constituită Armata de operaţii, sub comanda generalului Al. Cernat, alcătuită din diviziile 3 şi 4 infanterie şi divizia de rezervă, în total 41 batalioane, 32 escadroane, 18 baterii de artilerie, 5 companii de geniu şi pontonieri, cu un efectiv de 43.414 oameni, 7.170 cai şi 110 tunuri.

   Pentru acoperirea frontierei între Calafat şi Turnu Măgurele, s-a constituit Corpul de observaţie, sub comanda generalului Gh. Lupu, alcătuit din 10 batalioane, 8 escadroane, 11 baterii de artilerie, cu un efectiv de 11.380 oameni, 1.350 cai şi 74 de tunuri, fiind concentrate şi miliţiile din Oltenia, sub comanda generalului N. Haralambie. În urma tratativelor purtate la Gorni Studen între cele două părţi, s-a decis să se constituie din trupele ruso-române de la Plevna o singură grupare militară, Armata de Vest, sub comanda principelui Carol, care avea reşedinţa la Poradim, lângă Plevna, secondat de generalul rus Zotov, ca şef de stat major. Comanda efectivă a trupelor române a fost încredinţată generalului Al. Cernat. În urma negocierilor, Rusia accepta ,,parteneritatea oştirii române în condiţiile unei armate aliate”, iar românii s-au mulţumit cu asigurările verbale ale ruşilor, fără a pretinde o ,,alianţă scrisă”. Consecinţele aveau să se vadă curând.

  Plevna. În timp ce principele Carol anunţa pe marele duce că se pregătea să intervină în luptă cu 30.000 de oameni, ,,pentru a lua într-o sforţare comună Plevna”, (Iorga), ruşii, în aşteptarea celor şase divizii din ţara lor, reveneau la vechea atitudine ,,de neîncredere şi dispreţ” faţă de ajutorul românesc. Dar principele rămase la ideea unei acţiuni separate a armatei sale. La 25 august/6 septembrie, s-a ţinut un Consiliu de război, la Radeniţa, unde se afla Marele cartier general rus,  hotărându-se ca atacul general asupra Plevnei să fie declanşat la 30 august/11 septembrie (de ziua onomastică a ţarului). Până atunci, au fost intensificate bombardamentele de artilerie asupra redutelor turceşti, iar la 27 august/8 septembrie, trupele române au cucerit un redan turcesc, dar succesul a costat vieţile a 132 de soldaţi, morţi şi răniţi. Forţele ruso-române care au atacat Plevna, la 30 august, aveau un efectiv de 90.000 de oameni şi 424 de tunuri, cetatea fiind apărată de 50.000 de oameni şi 100 de tunuri.  În cadrul atacului general prevăzut, armata română avea misiunea de a cuceri reduta Griviţa, apoi urma să pătrundă în nordul oraşului odată cu trupele ruse. Reduta, foarte puternică, ,,cheia Plevnei”, a fost atacată de unităţi din diviziile 3 şi 4 române. Atacul a fost deschis, pe o ceaţă deasă, la 30 august, orele 15, de Regimentul 10 dorobanţi, în condiţiile unui teren abrupt şi, de fapt, necunoscut, precum acea vale abruptă şi largă (,,Valea Plângerii”). În lupta grea angajată, au căzut maiorul Gh. Şonţu şi căpitanul N. Valter Mărăcineanu. După trei asalturi respinse, în urma unui nou atac, reduta Griviţa 1 a fost cucerită în seara zilei, cu mari pierderi pentru români, cifrate la 2500 de morţi şi răniţi. Ruşii n-au obţinut niciun succes, la 30 august, suferind şi ei mari pierderi.

   După marile pierderi din 30 august/11 septembrie 1877, comandamentul comun a ajuns la concluzia că Plevna, transformată de turci într-o super-fortăreaţă, nu poate fi cucerită printr-un asalt general, ci numai printr-un asediu sistematic, îndelungat. Nu s-a mai dat un nou atac, ci au fost aşteptate noile trupe din Rusia, cu care sosea şi bătrânul general E. I. Totleben, strategul de la Sevastopol, pentru a conduce operaţiunile de blocare a Plevnei, fiind numit şi şef de stat major. Pentru a stabili condiţiile asediului, la 1/13 septembrie, a fost convocat un nou consiliu de război, cu participarea ţarului Alexandru, a principelui Carol, a marelui duce Nicolae, a ministrului de război Miliutin şi unor generali ruşi şi români. Au fost examinate două soluţii: 1. ridicarea asediului Plevnei şi retragerea forţelor aliate pe râul Osma şi 2. păstrarea aliniamentului atins, prin consolidarea asediului în jurul Plevnei, optându-se pentru a doua soluţie. După această decizie, la 6/18 septembrie şi 7/19 octombrie, s-a încercat cucerirea redutei Griviţa 2, dar fără succes. În cursul acţiunilor pentru blocarea Plevnei, în septembrie şi octombrie, trupele române au ocupat satul Susurlu şi înălţimile învecinate, înaintând până la redutele de la Opanez, apoi localităţile Gorni şi Dolni.

  Pentru asigurarea încercuirii depline a cetăţii, s-a decis cucerirea  cetăţii Rahova, aflată la jumătatea drumului dintre Plevna şi Vidin, la 60 km nord-vest de Plevna, fiind situată pe malul drept al Dunării, în faţa Bechetului.  În acest scop, s-a constituit un corp de 5.000 de soldaţi români, în majoritate dorobanţi, sub comanda colonelului Slăniceanu şi un corp ruso-român de 1.200 soldaţi, alcătuit din ulani, călăraşi şi dorobanţi, condus de generalul Meyendorf. Luptele de la Rahova s-au desfăşurat între 7/19 noiembrie şi 9/21 noiembrie 1877. În dimineaţa de 7/19 noiembrie, dorobanţii din Regimentul 4 Muscel, îndemnaţi de maiorul D. Giurescu, au pornit la asalt şi, după o luptă înverşunată, au cucerit prima redută. Apoi a fost atacată reduta din estul Rahovei, cea mai puternică, dar în apropierea ei a fost ucis maiorul D. Giurescu, apoi locotenentul P. Bordeanu, iar după încercuirea redutei a căzut în luptă şi maiorul C. Ene. În noaptea de 8/20 spre 9/21 noiembrie, turcii au început retragerea din Rahova spre podul de pe Ogost, dar încercările lor disperate nu au reuşit din cauza rezistenţei îndârjite a dorobanţilor din Mehedinţi, conduşi de căpitanul Merişescu (acest ,,viteaz fără pereche”-N.Iorga). Roşiorii şi lăncierii români au capturat convoiul otoman de muniţii şi provizii (150 de care), două chesoane de artilerie şi 54 de prizonieri, puţini turci au reuşit să scape spre Lom Palanka. În dimineaţa zilei de 9/21 noiembrie, după retragerea turcilor, generalul Lupu a traversat Dunărea pe la Bechet şi a intrat în Rahova, aclamat de bulgari, urmat de trupele colonelului Slăniceanu şi ale generalului Meyendorf. Lupta de la Rahova s-a soldat cu 337 de soldaţi români morţi şi răniţi, iar pierderile otomane s-au ridicat la 655 morţi şi răniţi.

  Încă de la sfârşitul lui octombrie 1877, blocada era încheiată, cercul din jurul Plevnei era tot mai strâns. În condiţiile în care erau tăiate toate posibilităţile de aprovizionare, trupele otomane nu mai puteau rezista mult, armata închisă în cetate ,,suferea de foame şi frig”, numărul răniţilor şi bolnavilor creştea. Doi ofiţeri turci aflaţi în Plevna asediată, în noiembrie 1877, notau: ,,Un cerc de foc şi de fier strângea Plevna…, proviziile erau aproape epuizate, reducând chiar raţiile, nu mai aveau hrană decât pentru max. 15 zile…Mortalitatea creştea îngrozitor…Plevna devenise un vast mormânt, unde pierea o armată…complet separată de restul lumii”. Cum situaţia armatei otomane devenise critică, din raţiuni umanitare evidente, i s-a cerut lui Osman Paşa să depună armele şi să predea cetatea, pentru a curma noi vărsări de sânge şi suferinţe inutile, dar acesta a refuzat. La începutul lui noiembrie, turcii dispuneau la Plevna de 40-50.000 de infanterişti, 1500-2000 cavalerişti şi 40 de tunuri, o parte din cavaleria otomană părăsise Plevna şi se retrăsese spre Sofia. Prelungirea rezistenţei nu mai era posibilă, iar în sânul conducerii otomane se conturase ideea abandonării Plevnei.

——————————-

Prof. Ioan POPOIU

9 octombrie, 2018

Ioan POPOIU – Afirmarea unei naţiuni: România 1866 -1947 (20)

RAZBOIUL DE NEATÂRNARE

(1877-1878)

Situaţia internaţională încordată, instalată după izbucnirea Crizei Orientale, a silit guvernul român să ia măsuri pentru consolidarea apărării ţării. În toamna anului 1876, cu prilejul manevrelor, s-a făcut o mobilizare de mai mare anvergură, când au fost concentrate armata permanentă şi teritorială, dar şi rezervele ei. La 24 septembrie, guvernul autoriza ministerul de Război să concentreze trupele ,,pentru instrucţie şi manevre” şi a deschis un credit suplimentar pentru acoperirea cheltuielilor necesare armatei. Guvernul român hotărâse să concentreze trupele în împrejurările în care ,,trebuie să fim gata pentru orice eventualitate”. În momentul respectiv, armata română dispunea de 8 regimente de infanterie de linie, 8 regimente de dorobanţi, 4 batalioane de vânători, 1 batalion de geniu (infanteria), 8 regimente de călăraşi, 2 regimente de roşiori (cavaleria), 2 regimente de artilerie (6 baterii şi 6 baterii de rezervă), 2 escadroane de jandarmi, în total, 37 batalioane, 42 de escadroane şi 18 baterii de artilerie, însumând 37.730 oameni şi 120 de tunuri. Aceste unităţi alcătuiau trupele operative, la care se adăugau forţele teritoriale, cu misiunea de a apăra frontierele şi de a asigura serviciul de garnizoană, şi însumau 16.610 oameni şi 60 de tunuri.

Deoarece situaţia externă se agrava, a fost votată o lege prin care se autoriza guvernul ,,a ţine rezervele sub arme”. Armata română a rămas pe picior de război până în ianuarie 1877, când rezerviştii au fost trimişi temporar la vatră. Pe timpul acestor concentrări, au fost construite fortificaţiile de la Calafat, pe Dunăre, şi Barboşi, în special podul de peste Siret, la 15 km de Galaţi., pe unde trecea singura linie ferată ce unea Moldova cu restul ţării. Şi Calafatul, punct strategic la Dunăre, care domina Vidinul de peste fluviu, a fost fortificat pentru a preveni ocuparea lui de către turci şi transformarea lui într-un cap de pod fortificat.

Agravarea situaţiei din sud-estul Europei a silit guvernul să adopte alte măsuri pentru întărirea efectivelor armatei, prin constituirea, începând de la 1/13 ianuarie 1877, a încă 8 regimente de dorobanţi, iar în februarie, au fost înfiinţate două noi regimente de artilerie. La 6/18 aprilie, s-a decretat mobilizarea armatei permanente şi teritoriale, cu rezerva ei, acţiune efectuată în ordine, rapid şi cu precizie, până la 15/27 aprilie operaţia fiind încheiată. Conform decretului, armata a fost organizată potrivit cerinţelor de război în două corpuri, cu 4 divizii de infanterie (fiind incluse aici 8 regimente de linie şi 16 regimente de dorobanţi), 10 regimente de cavalerie (cuprinzând două de roşiori, trupe regulate, şi 8 de călăraşi, trupe teritoriale), 4 regimente de artilerie (incuzând fiecare câte şase baterii), alte subunităţi şi formaţiuni. Pentru siguranţa teritoriului, pe timpul războiului, au fost mobilizate 33 batalioane, 4 escadroane şi 8 baterii de miliţii, precum şi garda orăşenească.. Totalul forţelor mobilizate se ridica la 120.000 de oameni, din care 58.700 (plus 12.300 cai şi 190 tunuri) constituiau ,,armata operativă” (trupele de prima linie), 30.000 miliţiile, 16.000 gărzile civice sau orăşeneşti, 14.000 recruţi şi 5000 de dorobanţi şi călăraşi, care asigurau securitatea frontierei şi a ordinei publice. Efectivul ofiţerilor şi al asimilaţilor era de 1602.

Armata română nu era înzestrată cu echipamentul şi armamentul modern necesare unei campanii militare: artileria dispunea de 190 de tunuri moderne (dintre care 150 Krupp), dar infanteria era într-o situaţie critică, numai o parte a armatei permanente era dotată cu puşti Peabody (cu bătaie la 1000 m), dorobanţii aveau arme germane Dreyse (sub 700 m), iar restul cu puşti  ruseşti Krnka. Guvernul liberal a fost serios preocupat de completarea armamentului şi echipamentului necesare armatei, în aprilie-mai 1877, au fost livrate din Rusia 20 de tunuri de asediu, 12 mortiere, 25.000 de puşti Krnka, 3,6 milioane cartuşe şi patru vagoane de praf de puşcă. Au fost cumpăraţi din Rusia peste 1000 de cai pentru artilerie, iar din Serbia peste 10.000 de corturi de campanie şi 100 corturi mari pentru a servi ca spitale mobile.

În ciuda dificultăţilor financiare, armata a putut fi pusă pe picior de război într-un timp scurt, prin credite ordinare şi extraordinare, sporirea unor taxe, rechiziţii militare în sate şi oraşe (achitate ulterior în ,,bilete ipotecare”) şi a contribuţiei benevole a locuitorilor din toate provinciile româneşti. Serviciul sanitar militar, condus de dr. Carol Davila, a fost bine organizat, acesta a comandat la Paris instrumentarul chirurgical pentru ambulanţe şi spitale militare, în schimb, serviciul de intendenţă a fost deficitar, aprovizionarea a fost defectuoasă. Din lipsă de fonduri, guvernul decidea, la începutul lui iunie 1877, ca alimentele pentru trupe şi furajele pentru cai să se facă prin rechiziţii, mai ales de la ţărani şi comercianţi, de pildă, s-au rechiziţionat 264.394 care ţărăneşti. Locuitori din ţară şi din provinciile româneşti subjugate s-au înrolat voluntari.

 După mobilizare, armata română a fost organizată în două corpuri de armată: Corpul I (cu diviziile 1 şi 2) a luat poziţie de luptă în Oltenia, iar Corpul II (cu diviziile 3 şi 4) a fost amplasat în sudul Munteniei, punctele cele mai vulnerabile fiind Calafatul şi Bucueştii. În prima faza a campaniei, misiunea armatei române a fost apărarea strategică a Dunării, pe un front de 650 km, ceea ce a uşurat marşul armatei ruse spre Balcani, în fapt, trupele române au constituit avangarda celor ruse în înaintarea lor spre sud. Trupele ruse au efectuat o primă operaţie de trecere, în noaptea de 10/22 iunie, când Corpul 14 armată rus a trecut fluviul în nordul Dobrogei, iar în zilele următoare au fost ocupate Măcin, Isaccea, Tulcea, Babadag şi Hârşova. Gruparea principală a armatei ruse a trecut Dunărea pe la Zimnicea, în noaptea de 15/27 iunie, iar pentru a acoperi trecerea, la cererea marelui duce Nicolae, armata română a efectuat un bombardament continuu cu toate bateriile de artilerie aflate pe marginea Dunării, de la Calafat până la Flămânda, la vărsarea Oltului în fluviu.

După trecerea Dunării, armata principală rusă a început ofensiva spre sud, a cucerit Târnovo şi, la 14/26 iulie, a ajuns la Stara Zagora, dincolo de Munţii Balcani. Alte trupe ruse ocupaseră Nicopole, încă de la 4/16 iulie, la cucerirea ei contribuind şi bateriile de artilerie române de la Flămânda şi Turnu Măgurele, care au bombardat intens cetatea de pe malul stâng. În cursul acestor operaţii, marele duce cerea generalului Manu să treacă Dunărea pentru ca ,,trupele române să ocupe imediat Nicopole”, dar generalul s-a opus, afirmând că nu putea primi ordine decât de la principele Carol. Dincolo de acest refuz, în iunie-iulie 1877, Oltenia devenea o ,,adevărată bază de operaţiuni”, aici se afla majoritatea oastei, s-au creat mari depozite de provizii şi muniţii, la Calafat, în vederea trecerii Dunării şi a declanşării unei ofensive în zona Vidinului. Ofensiva în această zonă avea menirea de a afirma pe plan politic acţiunea independentă a României, iar pe plan militar de a degaja flancul drept al trupelor ruse. Dar guvernul rus nu a fost de acord cu deschiderea  unui al doilea front balcanic, de către români, socotindu-l ,,o atingere a prestigiului Rusiei” şi ,,o îndoială în privinţa puterii sale”. Pe de altă parte, generalul bănăţean Traian Doda comunica din Viena lui I. C. Brărianu că trecerea Dunării pe la Vidin ar fi o greşeală şi ar indispune şi Austro-Ungaria. Turcii, intuind pericolul, au trimis noi trupe în zonă. Aceasta era situaţia, când a sosit vestea înfrângerii ruşilor la Plevna şi cererile urgente de ajutor din partea lor, ceea ce a schimbat întregul plan de campanie al armatei române, trupele, muniţiile, proviziile fiind dirijate ulterior spre Corabia.

——————————-

Ioan POPOIU

30 septembrie, 2018

Ioan POPOIU – Afirmarea unei naţiuni: România 1866 -1947 (19)

Pentru aceasta, era necesar să se constituie ,,puterea militară” (Iorga) capabilă să se angajeze în război; înainte de mai 1877, armata română dispunea de 50.000 oameni de ,,prima linie” şi 70.000 în rezervă, fiind dotată cu 180 de tunuri. Printre ofiţerii ei se numărau luptători în războiul franco-prusian, din 1870-1871, în războiul din Algeria sau în războiul de secesiune nord-american, din 1861-1865, iar străinii remarcau rezistenţa admirabilă a oamenilor şi superioritatea artileriei.

Poarta, fără a declara oficial război, prin incursiunile, jafurile şi bombardamentele ei, începuse de fapt ostilităţile, rupând legăturile stabilite prin capitulaţii şi tratate. Mănuşa aruncată de puterea suzerană a fost ridicată, în final, de ,,ţara vasală” (fosta ,,provincie privilegiată”!) şi armata a primit ordin să răspundă provocărilor turceşti. La 26 aprilie/8 mai (ora 14,15!), din vechea şi puternica cetate a Vidinului, pentru a şasea zi, s-a declanşat un nou bombardament asupra Calafatului. Nu s-a răspuns imediat şi abia la a şasea lovitură, tunarii din bateria ,,Ştefan cel Mare” au deschis focul asupra Vidinului şi a navelor turceşti aflate în port. În acest mod s-a ajuns la declanşarea ostilităţilor cu Poarta. Războiul de neatârnare începuse! În zilele următoare, ostilităţile, inclusiv duelurile de artilerie, dintre cele două armate au continuat în zona Giurgiului, Olteniţei, Bechetului şi Islazului. La 28 aprilie/10 mai, cădeau primii răniţi, iar la 4/16 mai, în schimbul de focuri de la Islaz, cădea primul ostaş român (serg. maj. Fl. Blejian, din Reg. 3 dorobanţi) în războiul de neatârnare.160

Bombardamentele otomane, însoţite de replicile trupelor române, au amplificat şi mai mult starea de efervescenţă din rândul opiniei publice şi a mediilor politice. Ziarul ,,Le constitutionnel” reproducea afirmaţiile corespondentului său: ,,Nu vă faceţi idee de indignarea care domneşte în Bucureşti contra turcilor. Lumea e hotărâtă aici la cele mai mari sacrificii pentru a obţine independenţa”. Printre oamenii politici curentul favorabil independenţei câştiga teren, după cum raporta, la 28 aprilie/10 mai, agentul diplomatic austro-ungar contelui Andrassy. El vorbea despre ,,întruniri intime” în care s-au rostit ,,cuvântări pătimaşe” despre ,,rodul copt” al independenţei politice, lupta cu arma în mână şi cooperarea militară cu Rusia.

La 29 aprilie/11 mai, un grup de deputaţi liberali radicali propunea, în Cameră, o moţiune, prin care se cerea declararea stării de război şi se arăta că România ,,are dreptul la o viaţă proprie a sa”. În aceeaşi şedinţă, s-a propus o altă moţiune, de către deputaţii Al. Candiano-Popescu, Gh. Mârzescu şi Petre Grădişteanu, în care se arăta explicit că Turcia, prin ,,actele sale de agresiune în contra României, a rupt singură vechile legături ce ne uneau cu dânsa şi s-a pus în stare de resbel cu statul român”. În moţiune se preciza că Adunarea ,,recunoaşte starea de resbel ce este creată României” şi aproba atitudinea guvernului faţă de agresiunea turcească şi îl autoriza  ,,să ia toate măsurile spre a asigura… existenţa statului român”. În acest context, respingând argumentele lui I. Ghica şi N. Ionescu, Brătianu a rostit un discurs istoric: ,,Naţiunea română este ea oare o societate anonimă, privilegiată de cele şapte puteri, pentru ca, (fără această protecţie), existenţa ei să fie periclitată ?…Oare România este o configuraţie convenţională…, care rezultă numai din deciziile puterilor Europei ?…În România, oriunde vei pune piciorul, dai de un morman frământat şi plămădit cu sângele a sute de generaţii româneşti; fiecare vâlcea…a României are suveniri de fapte eroice, care fac ca pământul unei ţări să primească întipărirea naţiei şi să devie astfel proprietatea, patrimoniul ei…Fiinţa noastră trebuie să o căutăm în bărbăţia noastră”. N. Iorga scria entuziast: ,,Nu se putea vorbi, într-o mai frumoasă formă, cu o mai nobilă mândrie, de un om cu sufletul într-adevăr mare, mult superior…”. Supusă votului Camerei, moţiunea a fost aprobată, cu 58 de voturi pentru, 29 contra şi 5 abţineri. Apoi, la 30 aprilie/12 mai, Senatul a votat o moţiune similară.

Declararea stării de război între România şi Turcia, fosta putere suzerană, simplifica lucrurile şi deschidea calea spre independenţa dorită, dar guvernul avea libertatea de a decide (cumpăni) cum şi când să facă acest pas. Opinia publică şi-a intensificat campania pentru proclamarea neîntârziată a neatârnării, dar şi unii oameni politici erau nerăbdători, principele nota, de pildă, la 25 aprilie/7 mai, că preşedintele Adunării, C. A. Rosetti ,,stăruie pentru proclamarea independenţei”. În 4/16 şi 5/17 mai, ziarul ,,Românul” critica discuţiile din Cameră care au întârziat încă odată ziua ,,independenţei absolute”.

La 7/19 mai, într-o şedinţă prezidată de principe, guvernul a analizat oportunitatea proclamării independenţei, Carol însuşi cerea acest lucru, în timp ce M. Kogălniceanu ar fi ezitat, conform spuselor principelui. Urmarea a fost reluarea acestei teme în discuţiile din Cameră şi, la 9/21 mai, deputatul N. Fleva, din partea grupării liberale radicale, adresa (,,provoca”) o interpelare guvernului: dacă acesta a adus la cunoştinţa puterilor ruperea legăturilor de dependenţă faţă de Poartă şi, ca urmare, independenţa României. M. Kogălniceanu, răspunzând interpelării, ca membru al guvernului, arăta că, prin moţiunile din 29 aprilie/11 mai şi 30 aprilie/12 mai, s-a recunoscut că suntem ,,în stare de resbel”, că suntem ,,dezlegaţi de legăturile noastre cu Înalta Poartă” şi că ,,suntem independenţi, suntem naţiune de-sine-stătătoare”, că ,,suntem o naţiune liberă şi independentă”. El sublinia: ,,Noi trebuie să dovedim că suntem naţiune vie…că avem conştiinţa misiunii noastre…Voim să fim independenţi, pentru că voim să trăim cu viaţa noastră proprie…”. În încheiere, la propunerea aceluiaşi N. Fleva, era votată următoarea moţiune: ,,Camera…ia act că resbelul între România şi Turcia, că ruperea legăturilor noastre cu Poarta şi independenţa absolută a României au primit consacrarea lor oficială”. Pentru moţiune, au votat 79 de deputaţi şi s-au abţinut câţiva, printre ei N. Ionescu. În aceeaşi zi, Senatul-în urma interpelării lui Al. Orăscu şi a răspunsului ministrului de Externe-vota, în unanimitate, o moţiune similară, prezentată de Dim. Ghica.

Cele două Camere au votat moţiuni similare privitoare la independenţă, la 9/21 mai, dar a fost voinţa înfăptuitorilor acestui act ca ziua cea mare, a proclmării oficiale a independenţei României, să fie aceea de 10/22 mai 1877, ziua sosirii principelui Carol în ţară, sărbătoarea naţională a tânărului stat! În această zi, la serbarea dinastiei, guvernul, membrii Corpurilor legiuitoare şi reprezentanţii altor autorităţi publice au mers la Palat, pentru a-l felicita pe principele Carol ca suveran independent. I. C. Brătianu, primul-ministru român, ,,îşi aduna toate argumentele” pentru a saluta pe Carol ca ,,întâiul oştean şi domnul României libere şi independente”. El declara, într-o ,,formulă de romană siguranţă” (Iorga): ,,Ne dezlipim astăzi cu totul şi pentru totdeauna de Turcia”, căreia i se face război fără ,,aspiraţii aventuroase”, dar cu intenţia nestrămutată de a se păstra tot ceea ce posedă ţara în ,,margenile ei actuale”, ,,ceea ce era şi pentru Rusia o înştiinţare” (N. Iorga).

  1. A. Rosetti, preşedintele Adunării, l-a salutat pe ,,suveranul neatârnat al românilor”, iar vicepreşedintele Senatului, Dum. Brătianu, arăta că independenţa, votată de camere, urma să fie impusă de principe în fruntea armatei sale. În cadrul ceremoniei de proclamare a independenţei, au mai avut intervenţii mitropolitul primat Calinic Miclescu, preşedintele Curţii de Conturi ş.a. Principele Carol, în răspunsul său, mulţumea pentru ,,îndemânarea cu care s-a urmat în îndeplinirea dorinţei celei mai scumpe a ţării întregi”, pentru ,,unanimitatea” Camerelor în ,,ruperea unor legături care de mult îşi făcuseră timpul”. El sublinia că s-au rupt numai ,,acele legăminte, rău definite şi fără temei, care se numeau la Constantinopol suzeranitate, iar la Bucureşti vasalitate”. Prin actul acesta, România reintrase ,,în vechea sa independenţă, ca naţiune liberă, ca stat de-sine-stătător”. La 10 mai 1877, au avut loc manifestaţii la Bucureşti şi în toate judeţele ţării, pentru a sărbători independenţa, participanţii trimiţând telegrame principelui şi primului-ministru. Referindu-se la însemnătatea evenimentului, ziarul ,,Telegraful”, din 11 mai 1877, scria în articolul ,,Bucureşti 10 mai”: ,,Ieri s-a petrecut în capitala ţării româneşti un fapt dorit de secole şi care va fi înscris cu litere de aur în analele române”.

După actul istoric de la 10/22 mai 1877, când a fost proclamată independenţa ţării, M. Kogălniceanu se adresa agenţilor diplomatici, pentru a explica guvernelor respective votul Parlamentului şi a solicita puterilor garante recunoaşterea independenţei României. Dar atitudinea puterilor europene faţă de acest act a fost, în general, rezervată sau rece, ba chiar ostilă, precum Turcia şi Anglia. Astfel, Poarta declara că îşi păstrează ,,drepturile intacte” asupra României, rezervându-şi mijloacele de a le pune în aplicare. Savfet Paşa, ministrul de Externe otoman, cerea guvernelor europene să condamne actul ,,culpabil” al României, iar guvernul englez considera proclamarea independenţei ,,contrară tratatelor” şi cerea măsuri punitive În Franţa, proclamaţia decisă la Bucureşti era primită cu răceală şi era regretat faptul că ,,ne-am eliberat de garanţiile” acordate de puteri. Nici Germania nu a reacţionat favorabil, recunoaşterea independenţei fiind determinată de satisfacerea intereselor acţionarilor germani. Austro-Ungaria se arăta mai favorabilă, contele Andrassy preciza că ,,deciziunea puterilor” va fi influenţată de ,,atitudinea României până la pace”. Rusia evita să se pronunţe, iar marele duce Nicolae, care se afişa alături de principe, ,,se ţinea cam rezervat, necunoscând părerea guvernului său”. La sfârşitul lui mai, agentul diplomatic Ghica telegrafia că, la Petersburg, se observa ,,o rezervă extremă”, independenţa fiind considerată inoportună. Numai Italia a aprobat actul curajos al României, fără a-l recunoaşte oficial.

——————————-

Ioan POPOIU

20 septembrie, 2018