Ipostazele iubirii, precum şi treptele durerii acablante sunt evocate în versuri încărcate de substanţa unei realităţi tragice, prin care pâlpâie o anume duioşie; sunt versuri rupte parcă din trupul fragil al emoţiei şi al unei sensibilităţi împietrite în drama existenţială ce trebuie acceptată, ca şi când nu ar fi repetabilă în timp şi în spaţiu, ca un „inexorabile fatum”, ci doar acum, pentru prima dată, ar trebui traversată în univers, având senzaţia că „peronul e altul, filmul e greşit” („Urbană”). De aici, perceperea durerii la dimensiuni nemărginite, o experienţă ce a sfâşiat sufletul, precum şi încercarea de constituire a unor adevăruri pe un drum nou, al cunoaşterii poetice, al sondării în sinele fiinţei.

Versurile Andrei Tischer sunt acoperite de o fină tandreţe, dar cu forţă de persuasiune în metafizica ideilor în care sentimentul se înalţă de la tăcere, la „tunet” ce strigă îndoiala, neîmpăcarea, starea „colţului de pleoapă” cu „solzi de argint ai lacrimilor”, „pe drumuri de seară în crucea durerii”, după cum se ipostaziază poeta în „ghicitoare în cafea”, ca modalitate de transcedere a realităţii, un personaj imaginar, ca un alter ego cu „poveşti” reale, trăite.

Continue reading „Florica PATAN: Andra Tischer, ipostazele iubirii sau geografia unui sentiment” →