Dorel SCHOR: Frumusețea artelor vizuale

Diversitatea temelor în pictură este considerabilă şi căutările compoziţionale nesfârşite.. Aceasta face şi frumuseţea artelor vizuale, rezervându-ne adesea surprize plăcute din partea unor pictori pe care îi cunoaştem şi-i îndrăgim. Evident, recunoaştem stilul şi atmosfera care pentru iubitorii artelor plastice fac inconfundabile lucrările, dar primim cu interes tot ce-i nou, interpretările variate, dualitatea în limbajul artei, între ideie şi imagine, uneori ironia subtilă sau umorul fin.

   Am selectat câteva tablouri, dintre numeroasele creaţii care mi-au plăcut.

Tablou de Samy Briss

   Un tablou al maestrului Samy Briss insuflă privitorului optimism, prin imagine şi atmosfera festivă a unei zile de sărbătoare. El foloseşte parte din elementele specifice lucrărilor lui, pasărea şi peştele, instrumentul muzical şi omul, într-un cadru cu uşoare influenţe suprarealiste.

   Tablou de Vladimir Kara

Tot de la Paris, Vladimir Kara, un tânăr pictor talentat despre care am mai scris, îşi prezintă stilul original, conferind dimensiuni neobişnuite obiectelor, peisajului “alungit”, dar devenit mai interesant astfel, aparent spontan şi descoperitor al culorii.

 Tablou de Liana Saxone Horodi

 Liana Saxone Horodi alege de fiecare dată subiecte care ne devin imediat familiare, într-un mod neprovocativ, plăcut şi prietenos, care trezeşte fiecăruia dorinţa de a intra în posesia unui tablou semnat de ea. Florile din context subliniază atitudinea personală şi independenţa spiritului creatoarei.

  Miriam Cojocaru

 Miriam Cojocaru refuză de astă dată orice formă de naraţiune, claritatea rostirii plastice permiţându-i, printr-o siluetă feminină elegantă şi distinsă, să exprime frumuseţea senzuală şi estetică a modelului. O caldă intimitate însoţeşte nobleţea formelor, texturii şi discreţea culorilor.

Tablou de Avi Schwartz

   Plasându-şi personajele în mediul său preferat, Avi Schwartz ne oferă un nou aspect caracteristic vechiului Iaffo, pod între trecut şi prezent, într-o atmosferă specifică, nelipsită de dinamică, cu elemente decorative, care produc folclor. Calitatea figurilor şi atmosfera specifică punctează subiectul favorit.

———————————-

Dr. Dorel SCHOR

Tel Aviv, Israel

10 ianuarie, 2019

Dorel SCHOR: Iosif Iser – pictând subiecte exotice

Iosif Iser a fost unul dintre pictorii cei mai remarcabili din România, mai cu seamă în perioada interbelică, dar şi în anii următori. S-a născut în Bucureşti într-o familie evreiască şi s-a numit iniţial Iosif Isidor Rubinshon. La începutul carierei sale artistice, a fost inspirat de curentul expresionist în artele plastice, pictând cu linii groase şi unghiuri ascuţite, cu un colorit foarte viu. Tablourile sale şi-au păstrat şi mai târziu o anumită tentă exotică, compoziţiile şi-au accentuat echilibrul, descoperind  monumentalitatea.

 

Iser a căutat exoticul în peisaje şi personaje, inspirându-se din Dobrogea şi Balcic, pictând arlechini şi odalisce, nuduri feminine, interioare şi elemente decorative, descriptiv, liric, chiar erotic. S-a afirmat despre, sugerând aparentul contrast că este “pictorul evreu fascinat de musulmanii Dobrogei”. Într- adevăr, numeroase sunt scenele de viaţă cu portrete de localnici tătari sau turci din acele locuri.

Dar nu lipsesc din palmaresul său subiectele evreieşti, elementele de iudaică, coreligionari surprinşi în activităţile zilnice, rabini în rugăciune, atmosfera atât de specifică. Soluţiile originale şi unicitatea stilului său, conţinutul artistic personal fac lucrările sale de neconfundat

———————————-

Dr. Dorel SCHOR

Tel Aviv, Israel

6 ianuarie, 2019

Gheorghe Constantin NISTOROIU: Grigore Stamate / Mihai Hodorogea – Viața Mareșalului Prezan. Profesia de a fi român

   „Bunicul meu-reprezintă simbolul aspiraţiilor mele, idolul meu şi cred al unei largi mase de eroi şi de oameni de seamă ai Armatei Române! Şi ai României Întregite, cu care se mândrea atât de mult.”

(Olga Macarie-nepoata Mareşalului)

 

   Dacă Ortodoxia este arhetipul Creaţiei divine, al lumii fireşti prin puritatea naturalului, arhetipul renaşterii hristice întru realizarea îndumnezeirii, cu siguranţă este DACOROMÂNUL ca MODEL, ca  AXIOMĂ a devenirii FRUMUSEŢII veşnice.

   Este foarte adevărat că Neamul nostru primordial a fost înzestrat şi hărăzit de Dumnezeu cu toate darurile, de care însă s-au molipsit şi toate relele: neunirea,  invidia, clevetirea, nerecunoştinţa, nepăsarea, uitarea, necinstirea, ingratitudinea.

   Marele istoric Gheorghe Buzatu-supranumit Mareşalul Istoriei noastre sublinia, ca de altfel şi mulţi alţi vizionari, că soarta „tuturor antemergătorilor legendari ai neamului românesc”, vine din istorie şi rămâne în istorie.

   Soarta lor, previziunea pentru care sunt chemaţi vine din istorie, dar ALEGEREA, asumarea vocaţiei şi misiunii lor urcă din istorie în HRISTOS-ISTORIA veşniciei.

 

   DACOROMÂNUL a fost chemat şi aşezat de Dumnezeu în ISTORIE sub sinaxarul tradiţiei, sub tiparul culturii, sub retorica dascălului-pedagog, în orizontul bunului simţ, în clepsidra dăruirii, în apoteoza eroului, în potirul jerfirii martirice, în hrisovul dăinuirii dreptei credinţe, în rotirea continuităţii milenare, sub sceptrul dreptăţii dacice, în păstrarea atitudinii autenticităţii, în nemăsurata lui omenie, sub arhipelagul voinţei de fier, pe tărâmul profund al simţirii carpatine, sub oblăduirea unei clime prieteneşti, sub tăria cugetării, în zenitul luminii adevărului, în veşnicia libertăţii, în nemărginirea iubirii unde sufletele înveşmântate în frumuseţea dumnezeiască răspândesc lumină şi bucurie pentru bunătatea văzătoare a celor din jur ori pentru farmecul naturii în întregul ei din care se desprinde dăinuitoarea limpezime a Creatorului peste Carpaţi.

   Omul Mare nu poate ajunge decât cel care vede în toate Măreţia lui Dumnezeu!

   Omul Frumos este acela care în întreaga Creaţie vede Frumuseţea lui Dumnezeu!

   Omul Iubirii este numai cel care îşi trăieşte plenar Dragostea sa întru Dumnezeu!

   Omul Viteaz este cel în care biruiesc toate virtuţiile dăruite de Bunul Dumnezeu!

   Întotdeauna Ucenicii împrumută din personalitatea, din caracterul, din demnitatea, din onoarea, din nobleţea, din aura măreţiei Mentorului sau Eroului lor.

   Prin urmare înalţii ofiţeri-autori Grigore Stamate, general-locotenent (r), dr. şi Mihai Hodorogea, colonel (r), inginer care evocă marea personalitate a primului Mareşal al Regatului Român, Constantin Prezan, prin exemplul vieţii, prin vocaţia militară, prin înaltul profesionalism, prin profunda aspiraţie patriotică, prin autoritatea ştiinţifică, prin prodigioasa activitate publicistică, prin modelul care îl lasă urmaşilor militari ori civili se circumscriu la rândul lor Pantheonului MARILOR ROMÂNI CREŞTINI.

   GRIGORE STAMATE, General-locotenent (r) este membru al Academiei de Ştiinţe, Literatură şi Arte, membru al Societăţii Scriitorilor Militari, membru fondator al Asociaţiei Române de Drept Umanitar, triplu licenţiat în ştiinţe militare, juridice şi economice, doctor în Drept, absolvent al cursului post-academic superior de stat major şi al cursului de limbi străine al Academiei Militare, precum şi al unor cursuri de specialitate externe. Autor şi coautor a numeroase lucrări de referinţă printre care şi cele trei volume închinate Mareşalului Întregirii Neamului, Constantin Prezan.

   MIHAI HODOROGEA, colonel (r), inginer este autorul volumului de largă audiţie internă şi externă The End of Quantum Theory, exponent şi expert al gândirii procesuale privind abordarea şi înţelegerea lumii materiale, publicist şi editor  de ziare, reviste şi cărţi cu tematică diversă: artă, beletristică, economie, film, filosofie, istorie, medicină, poezie, psihologie, religie, sport, ştiinţă.

   Volumul I, al Vieţii Mareşalului cu trăsătura definitorie: Profesia de a fi român se deschide cu Cuvântul Înainte al prof. univ. dr. colonel Theodor Repciuc, membru al Academiei de Ştiinţe, Literatură şi Arte, Cuvânt care conturează Icoana Mareşalului din care se reflectă strălucirea marelui Ostaş, a marelui Patriot,  a marelui Român.

   Şi marele nostru filosof creştin PETRE ŢUŢEA se lăuda cu Profesia de a fi Român.

   Alături de Cuvântul deschizător, autorii au aşezat o pagină de Aur din Amintirile Înălţătoare ale fostului aghiotant al Mareşalului, colonelul Dimitrie Rădulescu: „Mareşalul Prezan personifică figura marilor căpitani: cultivat, corect, de o rară exactitate şi înaltă moralitate, cu doi ochi ce pătrund până-adâncul sufletului, plin de bunătate şi de îngăduinţă. Felul său cumpănit de a  vorbi era de o rară politeţe; cu toată lumea ştia să facă în anumite clipe gesturi care nu se pot uita. Lipsit de ambiţie sau făţărnicie, leal cu adversarii, sincer cu subordonaţii, pe care niciodată nu i-a privit de sus.” (Colonel D. Rădulescu, Mareşalul Prezan-Amintiri înălţătoare, Tipografia „Mitropolitul Silvestru”, Cernăuţi-1936, p. 4)

   Domnul Generalul-locotenent dr. Grigore Stamate în loc de Prefaţă, ne introduce în austeritatea Conacului ce poartă pecetea şi amintirea încă vie a Mareşalului.

   Conacul Mareşalului, cocoţat pe Dealul Comorniţei vasluiene a păstrat din aura bravului ROMÂN simplitatea, decenţa, autoritatea, taina, grandoarea, gloria, misterul, smerenia, chibzuinţa, bunacuviinţă, convingerea neclintită, tactul, liniştea, farmecul.

   „ La început, discret, apoi, din ce în ce mai profund, până la contopirea cu intimitatea. Păduri înalte, livezi întinse şi, pe alocuri, petice restrâns cultivate cu porumb ori cu plantaţii de vie acoperă văile şi viroagele, care numai se presupun. Nici urmă de cărare, nici ţipenie de vietate. Totul, ca într-un eden atipic, în care predomină smaraldul frunzei de stejar şi, la orizont, îngemănarea aceea bruscă cu imensitatea de un albastru nepământesc. Între care subzistă şi astăzi liniştea, tăcerea aceea ireală, tainică şi fermecătoare care parcă aşteaptă ca cineva ori ceva să-i scormonească dedesupturile.”   GRIGORE STAMATE/  MIHAI HODOROGEA- VIAŢA MAREŞALULUI PREZAN Profesia de a fi român, Ed. Axioma Print, Bucureşti-2015, p. 13)

   Primele două volume: VIAŢA MAREŞALULUI PREZAN Profesia de a fi român şi

   BĂTĂLIILE MAREŞALULUI  PREZAN între autoritate şi modestie, mi-au fost oferite cu mărinimie de domnul General-locotenent, dr. Grigore Stamate, unul dintre autori.

   CONSTANTIN PREZAN a văzut lumina sufletului românesc a părinţilor săi Constantin şi Alexandrina şi a fraţilor, lumina albă, serafică strecurată cu smerenie printre faldurile mătăsoase ale generoşilor fulgi de nea din noaptea dintre 26-27 Ianuarie 1861, care au înveşmântat satul Sterianului de Mijloc al comunei Butimanu, plasa Snagov a judeţului Ilfov, când Regatul Principatelor Române se afla ocrotirea Domnitorului Alexandru Ioan Cuza, ulterior trădat de boierii români iluminişti.

   Odorul COSTICĂ venea al patrulea în şirul mare al celor 11 copii adoraţi, binecuvântaţi: 4 băieţi şi 7 fete, ai onorabilei şi distinsei familii nobiliare creştine.

   Constantin Presan-tatăl, ofiţer, consilier şi moşier cu 250 ha de pământ arabil, descendent din vicontele Georges de Presan, care alături de fratele său Jean l-au slujit ca ofiţeri regali pe monarhul Ludovic al XVI-lea cu un sfârşit tragic.

   Revoluţia iluministă francmasonică din 1792-1793, sub sceptrul ghilotinei, care reclama: libertate, egalitate, fraternitate, i-a determinat să părăsească în grabă Franţa. Georges s-a oprit la Galaţi, încropind o afacere cu comerţ şi s-a căsătorit cu Cassandra Trigava, fiica adoptivă a lui Ghica Vodă, înzestrată de Voievod cu moşia de lângă Sterianu. Aceasta i l-a dăruit pe Constantin- tatăl Mareşalului, iar Jean a ajuns în Grecia, unde s-a căsătorit cu nobila Matsa, care i-a născut pe Antoine şi Maria.

   Alexandrina Scodrea-mama era fiica moşierului G. Scodrea din care au mai răsărit frumoasa Smărăndiţa căsătorită cu celebrul arhitect Cristofi Cerchez şi Vasilică primul viceamiral al Marinei româneşti.

   Ramura Scodrea s-a înrudit prin căsătorie cu distinsele familii: Brătianu şi Golescu.

   Autorii celor trei volume închinate Mareşalului Prezan, militari de carieră şi autori de rezonanţă, l-au venerat pe acesta în integralitatea fiinţei şi persoanei sale unice, lucrarea apropiindu-se destul de fidel, prin maniera artistico-literară aleasă, de eleganţa unui rafinat eseu creştin dar ţesut într-o broderie ştiinţifică spre slava Mareşalul Reîntregirii Neamului Românesc.

   În Dumbrava copilăriei sale, Constantin întrezărind predestinarea de mai târziu a marelui comandant de oşti, frământa lutul ogrăzii sale în forme de soldaţi de elită…

   Apoi porneşte la drum, mai întâi din clasa întâi primară cu coroniţa pe cap, cu pas sigur, firesc, domol, normal, natural, mai târziu grăbit, cu inima aprinsă de jarul junei Rodica, răsfrântă în emoţia angelică a trecerii pe sub „Teiul lui Eminescu” – când fiorul adolescentin ţâşneşte din mireasma sufletului frumos al purităţii îndrăgostiţilor.

   „Ca şi satul său natal, ca şi copilăria sa, ca şi adolescenţa, ca şi mai toate etapele vieţii sale rămase pentru totdeauna într-o depărtare acceptată, fără ca cineva să-i fi cerut şi consimţământul. Şi, cei mai frumoşi dintre ani, cernuţi prin sita altor rigori: ordine, regulamente, reguli stricte, jurământ, datorie, onoare, disciplină, spirit de sacrificiu. În care, peste toate, se impuneau noţiuni de supremă excelenţă: patrie, popor, rege, armată, drapel.” (ibid., p. 46)

   Află de la amicul său Sandu Pavlo, care a urcat până la demnitatea de general de divizie, că Armata este „ca o femeie frumoasă, tainică şi interesantă, care te prinde în mrejele sale de la prima întâlnire. Şi, odată căsătorit s-a zis cu tine…” (Grigore Stamate/ Mihai Hodorogea- Viaţa Mareşalului Prezan Profesia de a fi român…, p. 34)

   Îndemnul lui Eros trece în plan secund, căci junele Constantin analizează, frământă, surprinde, pătrunde sub vârtejul marii ispite-Armata Română, în întregul ei regal, fascinant, temerar, auster, miraculos, intrând în cadenţa militărească cu pas apăsat de responsabilitate, cu ritmul armonios de mândrie, cu sufletul înflăcărat de Patrie, cu inima doldora de tranşee, de atacuri, de surprize, de frângeri, de biruinţi până la încoronarea meritorie cu diadema de Mareşal. Primul nostru Mareşal.

     „Mareşalul Constantin Prezan nu este deloc un personaj aparte, nici măcar unul principal în măreaţă operă de reîntregire a neamului românesc. El este mult mai mult, decât mulţi şi-ar putea închipui vreodată. Este un adevărat simbol, un etalon de fapte şi o chintesenţă de circumstanţe ale timpului său.” (ibid., p. 17)

   Războiul de Independenţă-1877, l-a implicat emoţional prin flacăra efervescenţei şi instinctul predicţiei, ancorându-l definitiv spre supremul ideal, marea sa chemare ostăşească peste care s-a pogorât cel mai înalt rang militar.

   Mareşalul CONSTANTIN PREZAN a conferit  MÂNDRIA MÂNDRIEI DE ROMÂN !

   Mândria de a fi ROMÂN trebuie să fie Testamentul fiecărui dac creştin-ortodox !

   În această MÂNDRIE creştin-ortodoxă se reflectă de fapt cunoaştere şi preţuirea de sine, ce se adaugă ca o îmbrăţişare Dragostei întru Dumnezeu şi Iubirii de Neam.

   Tocmai, această MÂNDRIE creştină a dreptei credinţe dacoromâne ne îndatorează cu DARUL sfânt al cinstirii veşnice a ÎNAINTAŞILOR ÎNAINTAŞILOR NOŞTRI.

   Întru cinstirea lor, aducând deopotrivă adorare lui Dumnezeu şi venerare Fecioarei.

   În Dicţionarul enciclopedic român 1962-1966, trudit de corul celor 31 de voci, 28 cei mai ascuţiţi, îndârjiţi-academicieni între care mulţi tenori şi baritoni sovietici, sub bagheta dirijorului Athanase Joja, în spectacolul celor 3695 de reprezentări-paginate, numele celui mai înalt MILITAR – MAREŞALUL ÎNTREGIRII CONSTANTIN PREZAN n-a fost o dată chemat la rampa RECUNOŞTIINŢEI. (Academia RPR, Dicţionar enciclopedic român, Ed. Politică, Bucureşti-1967)

   Uluire! Consternare! Încremenire! Stupizenie! Nimicnicie! Slugărnicie! Laşitate!

   De fapt, ce ne mai miră această ne-simţire prelungită în timp şi peste timp, ce s-a derulat pe lângă drama DEZERTĂRII şi TRĂDĂRII românilor în istorie, atunci când n-au fost PREZENŢI la APĂRAREA sau RĂZBUNAREA marilor lor REGI-VOIEVOZI, EROI-MARTIRI: BUREBISTA, DECEBAL, GELU, DOJA, VLAD ŢEPEŞ, IOAN VODĂ cel VITEAZ, MIHAI VITEAZUL, HORIA, CLOŞCA, CRIŞAN, AVRAM IANCU, CONSTANTIN BRÂNCOVEANU, TUDOR VLADIMIRESCU, ALEXANDRU IOAN CUZA, ION ANTONESCU şi Voievodul naţionalismului creştin-ortodox venerat de pământul şi cerul dacic.

   „Noi, românii, în istoria noastră, deseori, mărturisea marele istoric Gheorghe Buzatu, ne-am „ucis” eroii ori i-am ponegrit, înainte de a o face alţii. Chiar dacă fără convingere. Am făcut-o aşa, ca să dea bine în relaţia cu alţii. Cu deosebire, a puternicilor lumii, de la acel moment.

   Obedienţa, bădie!…

   Obedienţa şi interesul. Niciodată, naţionale.

   Procedând astfel, de cele mai multe ori, ne-am trădat neamul şi am terfelit idealuri sfinte…” (Extras dintr-o discuţie purtată cu prof. univ. dr., Gheorghe Buzatu istoric, senator, vicepreşedinte şi membru al Biroului Permanent al Senatului Parlamentului României, Bucureşti, iunie 2003)

   La fel de indignat, plin de durere a fost şi Generalul-maior ing. Marin Popescu:

   „Pecinginea roşie, adusă de la Moscova, trebuia să convingă acest popor că nu are bărbaţi de seamă, ci tot ce s-a făcut până atunci a fost în dauna sa şi că tot ce este bun-inclusiv lumina unor zori noi şi fericite-ne vine de la Răsărit.”  (Un mare act reparatoriu, în „Armata României” , revista Ministerului Apărării Naţionale, fost „Observatorul militar”, nr. 24 (131), 17-23 iunie 1993, p. 2)

   Noroc cu Moşia cerească lăsată de Mântuitorul HRISTOS, celor chemaţi şi aleşi:

   Unde sunt doi sau trei adunaţi în numele Meu sunt şi Eu în mijlocul lor!

 

   Noroc cu prezenţa de spirit a ilustrului ziarist PAMFIL ŞEICARU, care avertiza pe toţi Românii cu măsura bunului simţ: „Cu mareşalul Constantin Prezan dispare încă un martor şi un participant al războiului unităţii naţionale. Fără să ne dăm seama, sfârşesc supravieţuitorii unei epoci. Încercăm o tristeţe evocând o lume care ne-a dat cel mai frumos capitol al istoriei poporului român.” (Pamfil Şeicaru, Universul, nr. 235 din 29 august 1943, p. 1)

   Nici, Istoria militară a poporului român, vol. V, Ed. Militară, Bucureşti-1989, n-a rămas mai prejos de funestul dicţionar al academicienilor  saturaţi de ei înşişi.

   Cu reţinerea deplin justificată privind sursele bibliografice, cei doi înalţi ofiţeri-autori mărşeluiesc în cadenţa ostăşească mai departe, mai apăsat înspre Adevăr.

   După absolvirea Şcolii Fiilor de Militari-Iaşi, cu bravura de „elev guard” tânărul subofiţer Constantin Prezan păşeşte în rândul armei de geniu a Şcolii de Infanterie şi Cavalerie, devenind sublocotenent. Apoi locotenentul de geniu Constantin Prezan s-a înscris la Şcoala Militară de Aplicaţie pentru Artilerie şi Geniu-Fontainebleau-Franţa, la propunerea premierului I.C. Brătianu făcută regelui Carol I, după care urmează altă preţioasă specializare la Magdeburg în Germania.

   Prin ospitalitatea boierului-premier, Vizirul Brătianu, ofiţerul Prezan a cunoscut o serie de Români de seamă ai viitoarei Românie Mari.

   Ajuns căpitan şi profesor la Şcoala care l-a format în Aplicaţii de Artilerie şi Geniu, comandantul Şcolii, colonelul Constantin Poenarul îl preţuia deosebit: „Prea bun ofiţer, serios şi cu instrucţie solidă; serveşte cu multă competenţă şi se ocupă de progresul armei sale… Excelent oficer sub toate raporturile. (Foaia personală, pe anul 1887, octombrie 25, AMR, fond DCI/ 1974)

   Continue reading „Gheorghe Constantin NISTOROIU: Grigore Stamate / Mihai Hodorogea – Viața Mareșalului Prezan. Profesia de a fi român”

Iacob CAZACU-ISTRATI: Cu gândul la alegeri

Doar Unirea cu surorile Muntenia, Transilvania și trupul din trupul nostru Moldova din dreapta Prutului şi cu celelalte provincii, care azi poartă numele de  România ne va salva de nenorocirea cea mare- dispariţia ca neam, ca etnie multimilionară şi întoarcerea în sânul statelor bătrânei Europe.

          Nu pot să înțeleg nici azi ce se întâmplă cu societatea noastră a așa numitului stat RM, aflat în declin, într-o agonie premortală…E și normal, cred eu, ca un stat constituit la 2 august 1940 pe o cale agresivă, contra voinței poporului, impus prin minciuni și fraude electorale șă dispară, fiindcă a venit o eră nouă, a evoluției rațiunii înalte și dispariției treptate a forței armelor. Da, eu cred,că forța rațiunii va duce în viitorul apropiat la o stabilitate globală, la venirea în Normal a tuturor statelor lumii. Așa, că actualul temporar stat RM, care a primit noul nume în 1991 în locul RSSM e sortit dispariției, iar teritoriul împreună cu populația trebuie să revină la partea cealaltă a țării de la care a fost rupt, furat, adică la România. Era firesc, ca atunci în 1991 să se întâmple acest lucru, dar din cauza neprofesionslismului diplomatic și incompetența clasei politice de la Chișinău, acest vis al românilor moldoveni a rămas fără împlinire.

     Dar, cea  mai puternică cauză a eșuării unirii RM cu România de atunci a fost venirea în urma loviturii de Stat (revoluției) la putere în locul lui Nicolae Ceaușescu a slugoiului Moscovei Ion Iliescu. Nu ne oprim astăzi la personalitatea celui, care a fost împușcat la ordinul Kremlinului pentru, că a adus Statul Român la o independență totală, chiar și față de Imperiul Sovietic, la suveranitatea adevărată a României. O să ne oprim în alt articol la acest personaj, care a intrat în istorie ca un stăpân deștept și patriot al Țării sale, în ciuda anilor de răstriște, ani însoțiți de dictatura comunistă.

    Necătând la toate împotrivirile celor, care sunt astăzi la putere Unirea RM cu România este inevitabilă, premizele s-au copt!

    M-au făcut să scriu acest articol cele scrise pe Facebook de Alexandru Cazacu referitor la alegerile apropiate din 28 februarie 2019, care fac să mă gândesc unde sunt șoimii, haiducii noștri unioniști de dreapta și nu doar din țara Ribbentrop-Molotov, dar și de peste hotare?! Aș vrea să văd listele Partidului Liberal și celelalte partide unioniste cu candidații Mișcării unioniste civile ca Sfatul Țării 2, Acțiunea 2012, ODIP, Consiliul Mondial ș.a. Nu se scrie nimic în mass media, dar poate, că nu găsesc eu? E straniu: nu pot deschide saitul Literatura și Arta, e blocat; nu pot lua legătura telefonică cu Președintele Sfatului Țării 2 Nicolae Dabija, al cui membru sunt-se blochează. Referitor la Diasporă…pot spune, că suntem organizați nu mai bine ca în țara noastră susnumită, fiecare cu asociația și interesele lui. De 10 ani lupt pentru a uni asociațiile româno-române-moldovenești din Canada și SUA, dar foarte greu cu toate, că Anul Centenarului ne-a bucurat în această privință, mai cu seamă asociațiile din Montreal, Toronto, Calgary (Canada); New York, Fair Oaks, Sacramento (SUA) ș.a. Mă întreb:- Unde sunt candidații la alegerile parlamentare din aceste asociații? Are dreptate Alexandru Cazacu Dor, care a remarcat: „Sunteți dezamăgiți, da? Dar, azi, ați văzut adevărata față a celor de la PasDa și respectul față de Diasporă? Gata, nu mai strigă nimeni „Diaspora e cu noi!“, așa-i?? 🙂

Eroiii din Diasporă, care făceau spume mai dăunăzi pe net, azi, tac??? Dar cum săreați cu pieptul la ambrazură! Deja, vă vedeați în Parlament, vă încurcam doar eu. 🙂 Eu v-am făcut loc, poftim! Dar n-ați mai ajuns candidați, așa-i? Dar Maia și Alaiba au ajuns!!

Păi, iată, zic și eu azi, dacă vreți să fiți auziți – scrieți, strigați!!! Dacă vreți să conteze opinia voastră – luptați pentru ea! Un lider, oricât de puternic ar fi, nu costă nimic dacă masele tac, așteaptă și speră! Luptați pentru drepturile voastre, că vă fură cașcavalul din gură și nici nu observați!

Adormiți – când ne-au dat doar 3 fotolii de deputat pentru o diasporă de 1 mln.oameni.

Adormiți – acum, vă fură și fărâmiturile pe care vi le lăsase CEC-ul….

Trebuie să ne unim, da, sunt de acord, dar nu facem nimic dacă stăm lâncezi și adormiți… O mișcare amorfă nu schimbă nimic. Schimbările le fac oamenii energici.

Năstase a ales să lupte cu Țuțu, pe aceeași circumscripție.

Maia trage în țeapă diaspora Europei de Vest. Pentru Sua și Canada, nu s-a găsit candidat mai bun decât Alaiba. Cine-i ăsta? Moldovenii din SUA și CANADA, parcă aveați atâția lideri de aur? „

Și eu sunt de acord cu Alexandru Cazacu și mai adaug, că e foarte puternică coloana a 5, care nu va permite ca în viitorul Parlament să ajungă oameni ca Alexandru, Igor Cereteu, Ala Mândâcanu, Elena Drăgălin și mulți, mulți care ar face față mult mai bună decât acei care sunt înaintați nu știu de cine… Am fost și eu gata să-mi înaintez candidatura, dar m-am gândit, că ar fi mai bine, dacă ar fi în locul meu o persoană tânără, alde Alexei Budișteanu, Alexandru Mursa, Vitalie Dvorean și Radu Ciorescu, Victor Cazacu, Oleg Bagrin, Mihai Ciobanu, Andrei Dragalin din Canada, care sunt floarea și forța națiunii noastre, dar, vedeți ce se întâmplă: acei din Chișinău împart și-și fac parte! Noi rămânem cu gaura de la colac. Da, am zis, că azi mai mult ca niciodată acționează coloana 5 pentru ai avea pe moldovenii noștri sub control. Am informații, că biserica moscovită a lui Kirill trimite preoți din RM în regiunile Canadei pentru servicii divine, dar de fapt scopul e de ai mobiliza pe moldoveni, a fonda asociații și a le ține sub control. Dar ce facem noi, acei din mișcarea unionistă? Noi luptăm din entuziasm, ne jertfim pentru idee, pentru visul nostru măreț al unirii neamului, țării, dar puțini sunt de aceștia, mai mulți sunt ca dânșii, stataliștii coloanei a 5, care au bani și-i pot cumpăra pe acei slabi din fire și hapsâni, egoiști. Și iată rezultatul: diaspora făr-de candidații așteptați. Unica problemă a candidaților de peste hotare este dorința candidatului, jertfirea locului actual de muncă nu doar al său ci și al soției…Apoi problema copiilor elevi, dar nu cred să nu se găsească doi- trei haiduci pentru a pleca pe 4 ani în țară spre a pune umărul la împlinirea visului nostru mult așteptat, unirea cu România. Noi, acei din exil trebuie să recunoaștem centrul nostru de coordonare a asociațiilor diasporei Consiliul Mondial Român  cu sediul la Los  Angeles, SUA. Scopul primordial al CMR este  lupta pentru Reîntregirea  cât mai grabnică a statului Român în vechile  hotare.

       Treziți-vă, oameni de peste hotare! Ei ne-au dus de acasă, ei, acei care și azi vor din nou să fie aleși! Să nu le permitem! Mă adresez către Diasporei unioniste din Canada și SUA: Hai să alegem candidații noștri! Aștept propuneri la adresa a Consiliului Mondial Român wrcouncil@yahoogroups.com (candidat pentru alegerile parlamentare din partea diasporei Canada și SUA)

——————————–

Iacob CAZACU-ISTRATI

Canada, Toronto

3 ianuarie, 2019

Viorel ROMAN: America-Europa-Rusia

In lupta dintre Populismul luteran, catolic si Puritatea judeo-crestina, calvinista, dintre Trump si Clinton, dintre izolationism si imperialismul neocons, a invins America First, care pune la indoiala atat costul razboiului din Orientul Apropiat de 7.000 de miliarde de dolari, cat si finantarea NATO-ului de catre SUA, ce-i tine pe americani in Europa, pe nemti jos si pe ruso/sovietici in afara ei.

Lord Hastings Lionel Ismay: NATO was created to “keep the Soviet Union out, the Americans in, and the Germans down.”

Daca SUA se retrag din UE, se ridica din nou germanii si Rusia cu panortodoxia, panslavismul revine la Bucuresti, in Balcani?

http://www.ziarulnatiunea.ro/2013/01/14/reveni-rusii/

http://melidonium.ro/2014/03/04/viorel-roman-revin-rusii/

https://www.academia.edu/37507652/…_secretul_occidentului_…_viorel_roman.pdf

http://www.observatorul.com/articles_main.asp?action=articleviewdetail&ID=16136

https://www.academia.edu/36279592/Revin_rusii

INVAZIA BARBARIOR

in Sfântul Imperiu Roman de Naţiune Germană are o tradiţie bimilenară. Numai Germania aşteaptă anul acesta 800.000 de afro-asiatici din aşa zise state eşuate – failed state -, părăsite de administraţia creştin-europeană în urmă cu jumătate de secol. De atunci ele sunt incapabile să menţină un minim de condiţii civilizate populaţiei preponderent musulame şi idolatrice, care se refugiază acum, trecând prin Balcani sau cu ambarcaţiuni Mediterana, în UE.

Pe scurt: dacă ne-aţi părăsit şi nu ne mai faceţi accesibilă civilizaţia şi la noi, venim peste voi.

Uniunea Europeană nu-i Imperiu, n-are Constituţie, iar deficitul de democraţie a celor 28 de state suverane paralizează luarea de decizii majore, aşa că putem vorbi şi de un failed imperium, failed sacerdotium. Dacă Imperiul depinde de Papă şi Impărat, vedem că ultimul lipseşte, iar Papa Benedict XVI s-a retras, sufocat de relativism, de primatul economiei, e laicizarea chiar şi a clerului şi a unor pseudo- ceremonii sacre. Dacă destinul final al lumii, escatologia universală se diluează, dispare, atunci nu metafizica, ci economia are ultimul cuvânt şi sensul vieţii se degradează.

Să ne reamintim că democraţia a apărut ca urmare a departajării sferei sacrului de profan în Sfântul Imperiu, a luptei dintre Papă şi Împărat, şi a revoluţiei papale din sec. 11-13. De aceea, nu-i de mirare, şi după filosoful Giorgio Agamben, că o degradare a bisericii papale atrage după sine şi pervertirea democraţiei, a întregii vieţi social-economice. Capitalismul devine peste noapte religie, iar dreptatea divină este înlocuită fără menajamente de liberalism, cu economia de piaţă şi competiţie.

În statul secularizat al iluminiştilor, la departajarea politicii de religie, locul credinţei l-a luat, după eşecul marxism-leninismului, neoliberalismul. Judecata şi dreptatea divină nu mai joacă niciun rol în statul modern de azi, cu consecinţe deprimante şi riscuri. Scriitorul Michel Houellebecqs descrie, în romanul său de mare succes „Supunerea lipsei de perspective”, pustiul spiritual contemporan din Franţa. Europa, în care fiecare persoană este forţată să lupte şi nu mai are nici posibilitatea, puterea de a se împotrivi competiţiei pentru un loc cât de cât privilegiat într-o economie de piaţă motivată exclusiv de lăcomie şi setea de bani. Homo homini lupus est bellum omnium contra omnes.

Dacă este deja insuportabil că nu se mai poate vorbi de Europa decât de deficit de democraţie, austeritate, economie, euro, va reuşi invazia afro-asiatică să readucă în actualitate valorile culturale, spirituale, creştin-europene, la care aspiră nou- veniţii, şi, pe această cale, să se depăşească fundamentul eminamente economic, secularizat, al neoliberalismului?

INVAZIA BARBARILOR, opinii

Liviu Mitranescu: Analiza de o exceptionala subtilitate!

Mariana Valentina Zubor: Interesanta, importanta si f. patrunzatoare analiza Domniei Voastre ca o anticipare previzionala a ceea ce va urma, multumiri si respect. 

Horia Ioan Filip: Cand au gresit mai mult europenii, cand i-au colonizat sau cand si-au retras administratia si doar cand le parasutau mancare?

Viorel Roman: Dupa un scriitor african, crestinii au facut mahomedanilor, idolatrilor, scoli, spitale, cai ferate, aeropoarte etc., le-a urcat elita in avion und incepe lupta de eliberare de colonialism, asa ca „omul alb“ s-a parasutat, iar cei ramasi nu stiu nici sa piloteze, nici sa aterizeze. 

Horia Ioan Filip: Pai au fost anii aceia, 950-‘960, cand o anumita propaganda, a unei puteri, invidioase ca nu are si ea colonii peste mari (ci numai continentale) si cu scopul ascuns de export de revolutie proletara, a facut sa innebuneasca coloniile si sa-si ceara violent si iresponsabil independenta. Asa ca puterile coloniale,din fericire si firesc civilizate, au inceput sa-si retraga administratiile din colonii si era mare entuziasm cand se nasteau noi state de azi pe maine. Dupa jumatate de secol se vede ca au fost niste naivi acei locuitori din colonii si de fapt spiritul lor de razmerita indusa a provocat doar suferinta, saracie si razboaie in aceasta lume a treia, termen generic care inglobeaza aceste foste colonii, cu mici exceptii. La situatie se potriveste o intamplare cu talc istorisita de un scriitor rus din extremul orient al Rusiei numit Tinutul Primorie. Un rus intreprinzator de acolo si-a infiintat undeva in taiga o crescatorie de vulpi argintii, foarte valoroase pentru blana lor. Le aducea hrana pe plac de pe la abatoarele din Vladivostok si le tinea in ingraditura din plasa de sarma. Dupa un timp.crescatorul nostru de vulpi a inceput sa observe cum vulpile rodeau cu furie plasele de sarma incercand sa scape. Fiind om milos si facandu-si plinul de altfel prin valorificarea blanurilor, el s-a hotarat sa le lase libere in mediul lor natural. Asa ca le-a deschis usile si toate vulpile au zbughit-o de indata fericite si libere. Si rusul era bucuros ca a facut o fapta crestineasca. Insa nu mica i-a fost mirarea cand dupa cateva zile, vulpile flamande se adunasera in jurul gardurilor de sarma si incercau disperate sa intre inapoi in tarcuri. Erau pur si simplu lesinate de foame si nu mai stiau sa-si procure hrana in salbaticie. Acuma „vulpile” dau navala in tarcul Europa deja prea plin de altfel.

https://www.academia.edu/37507652/…_secretul_occidentului_…_viorel_roman.pdf

https://www.academia.edu/28173741/Viorel_Roman_Europa_Crestina.pdf

ROMAN, VIOREL. Europa creştină / Viorel Roman. – Timişoara : Artpress, 2016 ISBN 978-973-108-710-8 Biblioteca Nationala a Romaniei CIP 2016-16660

 

Valeriu DULGHERU: Basarabie încotro? (4)

Trei fenomene ale timpului: invazia verticală a barbarilor, domnia proștilor, trădarea oamenilor cumsecade. Primul: năvălesc nu barbarii din alte continente, ci de jos în sus, derbedeii. Barbarii aceștia preiau locurile de conducere. Al doilea: au sosit – pur și simplu, în sensul cel mai categoric – proștii și inculții la putere și în ciuda tuturor legilor economice și tuturor regulilor politicii fac prostii, ca niște ignoranți ce se află. Al treilea: în loc de a se împotrivi, oamenii cumsecade adoptă expectative binevoitoare, se fac că nu văd și nu aud, pe scurt trădează. Nu-și fac datoria. Imparțialii și încrezătorii înregistrează și tac. Sunt cei mai vinovați”.

(Nicolae Steinhardt, 1937).

 

Cât de actuale pentru acest colț de țară pre nume Basarabia sunt astăzi aceste triste constatări ale marelui martir moralist român N. Steinhardt. La putere au năvălit barbarii, proștii, derbedeii, iar oamenii cumsecade se fac că nu văd și nu aud. De fapt „nu-și fac datoria, trădează”. Ei sunt „cei mai vinovați”.

Revoluția tinerilor din șapte aprilie 2009 trebuia să fie o debarasare de la ideologia comunistă promovată de regimul lui Voronin timp de opt ani, pe care tot noi, cei „imparțiali și încrezători” l-am adus la putere, prin miopia noastră. Nu în zadar se spune că revoluțiile le fac idealiștii, iar roadele le culeg derbedeii. Ce am avut după 2009? După opt ani de regim totalitar voronist trebuia să apară noi forțe democratice. Au apărut. A apărut Partidul Liberal Democrat din Moldova care avea în rândurile sale tineri pragmatici, bine instruiți, unii în România, care reușise să fie pe locul doi (după comuniști) după reprezentativitate în parlament. Și unde e? Trădat de președintele Filat practic nu mai există.

În locul PPCD adus de Roșca la groapa istoriei a apărut Partidul Liberal în frunte cu locomotiva Chirtoacă, o mare speranță nerealizată. Unde e acest promițător partid? Nu mai există ca partid cu putere decizională.

Iar ambele partide democrate au fost ajutate să ajungă acolo unde au ajuns de Partidul Democrat și, în special, de V. Plahotniuc, care a folosit abil slăbiciunile celor doi, ranchiunoși și îngâmfați. Vă mai amintiți cum acest mare bussinesman, consilier în ale bussinesului al feciorașului lui Voronin Oleg, a apărut în marea politică. După desprinderea lui M. Lupu și a unei așchii de la pcrm (o acțiune planificată de strategi!) în mod spectaculos M. Lupu devine președinte al partiduțului lui Diacov care în ultimele alegeri (aprilie 2009) luase tocmai 2.97%. În prima variantă a listei PDM, care se pregătea de alegerile anticipate din 29 iulie 2009, numele lui V. Plahotniuc nu figura. Mai mult decât atât în una din declarații nou plămăditul președinte M. Lupu a declarat că el știe cine e Plahotniuc, că face parte din familia Voronin. Peste doar două săptămâni pe listele PDM pe locul doi (!) apare numele lui V. Plahotniuc. Ce metamorfoză s-a întâmplat cu această nevertebrată M. Lupu ca să-și schimbe părerile la doar două săptămâni? Ce vânt a bătut și din ce direcție? Acum, după acest spectaculos urcuș al PDM de la 2.97% în aprilie 2009 la unic partid de guvernământ în 2017 grație lui V. Plahotniuc (nu datorită abilităților de mare conducător de partid ci abilităților personale de manipulare, corupere) devine clară misiunea lui V. Plahotniuc în marea politică basarabeană.

După căderea regimului comunist al lui Voronin pe segmentul centru-dreapta, dreapta apăruseră două forțe politice noi promițătoare –  PLDM și PL (în alegerile parlamentare din 5 aprilie 2009 ambele luaseră câte 14.85%). Dacă Pl în continuare a tot dat înapoi (chiar dacă ulterior la el se alipise un alt partid de dreapta „Mișcarea Acțiunea Europeană” (MAE)) în mare parte din cauza managementului defectuos al lui M. Ghimpu (rând pe rând de la PL s-au tot desprins așchii) atunci PLDM a crescut constant și în alegerile din 2010 vine pe locul doi cu 32 de mandate după PCRM, care era în scădere și luase 42 de mandate). PDM crescuse cu două mandate (de la 13 mandate luate la 29 iulie 2009 la 15 mandate în 28 noiembrie 2010). În alegerile din 30 noiembrie 2014 comuniștii se împart în două forțe – PCRM și PSRM cu nou plămăditul (de fapt hoțul de partid!) Dodon în frunte, fiecare luând 21 și, respectiv, 25 de mandate (de fapt aici un rol hotărâtor l-a jucat ajutorul acordat de Plahotniuc care pe ultima sută de metri l-a scos din cursa electorală pe R. Usatîi, puterea reală a PSRM fiind în jurul a 10…15 mandate!). PLDM scade de la 32 de mandate la 23, scădere cauzată de conducerea proastă a lui V. Filat (și PLDM rând pe rând este părăsit de personalități de vază, din cauza lui V. Filat). PDM crește cu puțin, cu încă 4 mandate ajungând la 19 mandate. Ulterior, cu 19 mandate legitime după debarcarea rivalului principal V. Filat (pe care l-a băgat la dubă iar partidul decapitat a devenit pradă ușoară pentru  V. Plahotniuc) prin corupere, constrângere, dosariade, târguieli politice ajunge în 2017 unic partid de guvernământ, eliminându-i pe PLDM care luase 23 de mandate și pe ultimul aliat la guvernare PL, care luase 12 mandate. Cadoul făcut de V. Voronin lui V. Plahotniuc cu cei 14 deputați comuniști deveniți peste noapte social-democrați a avut rolul hotărâtor.

Acum este destul de clar care a fost misiunea lui V. Plahotniuc apărut „pe neașteptate! (mai corect parașutat abil de știm noi cine!) în marea politică basarabeană: de a distruge completamente noile forțe politice eurounioniste care apăruseră pe centru dreapta și dreapta și care deveneau tot mai deranjante. Acum nu mai avem nimic pe dreapta, doar așchii liberale cu lideri ranchiunoși, și o tulpină liberală putredă (ajunsă la această stare din cauza liderului M. Ghimpu!) pe care încearcă (fără nicio șansă!) să înverzească o nouă ramură (venirea lui D. Chirtoacă în fruntea partidului). Pe centru-dreapta PLDM practic a dispărut ca forță de decizie însă în locul lui a apărut o nouă forță – blocul ACUM, care nu intra în planurile lui Plahotniuc.

Continue reading „Valeriu DULGHERU: Basarabie încotro? (4)”

Gheorghe Constantin NISTOROIU: Jipa Rotaru/Marius-Adrian Nicoară-Constantin Prezan-Ion Antonescu în slujba făuririi României Mari

Pentru realizarea laborioasei şi grandioasei lucrări îţi trebuie curaj, răbdare, voinţă, preţioasă trudă, osteneală binecuvântată, pregătire profesională, misiune, venerare pentru Înaintaşi, cinstire pentru Neam şi pentru Dumnezeu-Părintele ceresc al Naţiunilor binecuvântate, fiindcă elaborarea subscrisă spiritului-creştin te împodobeşte cu o vastă, rafinată, puternică şi pretenţioasă documentare.

   Nu poţi aparţine unui Neam creştin-ortodox binecuvântat de Mântuitorul Hristos, prin nume, nici în trecut, nici în prezent, nici în viitor, dacă nu-i cunoşti Tradiţia, Religia, Cultura, Istoria, Filosofia, Jertfa, Onoarea, Demnitatea, Crucea şi Învierea!

   Dacă nu eşti un nume, nu rămâi nici cifră, fiindcă colbul uitării o acoperă continuu!

   Nu poţi să păşeşti pe urmele veşnice ale marilor Înaintaşi ai Neamului Dacoromân, dacă nu îţi pregăteşti în sufletul tău frumos, creştin ortodox, bucuria de aţi încadra paşii cercetării, în cadenţa binemeritată de a prezenta onorul Seniorilor Istoriei!

   Cei doi destoinici Militari ai Armatei Române: JIPA ROTARU-comandor marină (r), prof. univ. dr., şi MARIUS-ADRIAN NICOARĂ-comandor aviator (r), conf. univ. dr., au avut, curaj, răbdare, bunăvoinţă, recunoştiinţă şi dăruire  pentru Teza lor, care încununează marele Pantheon al Istoriei circumscrisă Adevărului.

   Cei doi binecunoscuţi istorici/ comandanţi militari şi-au concentrat dispozitivele cercetării pe aliniamentul însuşirilor strategice, pe versantul voinţei ostăşeşti, pe defileul câmpurilor de elaborare, pe asaltul surpriză al Adevărului care, cucereşte Cetatea realităţii istorice a momentului respectiv prin  venerarea aurei Marilor Eroi.

   Autoritatea fiecărui cercetător, cutezător, gânditor, cunoscător, educator, propăvăduitor, călăuzitor, autor, mărturisitor este de fapt o conlucrare misionară cu Adevărul divin-unica Autoritate care, conferă Crucea şi Apoteoza Marilor Înaintaşi!

   Pe lângă mândria lor pentru ROMÂNUL frumos, pe lângă croiala estetică, majestuoasă a uniformei regale, pe lângă rezistenţa de a purta permanent pe umeri onoarea ROMÂNULUI biruitor şi veşnic, pe lângă cadenţa spiritului cavaleresc, pe lângă moştenirea ambiţiei marilor clasici cronicari, pe lângă demnitatea lor ostăşească încununată cu misiunea de înaltă virtute militară ca: formatori de şcoală, de caracter, de patriotism, de dreaptă credinţă, pe lângă împlinirea lor istorică, pe lângă documentarea laborioasă, pe lângă acurateţea ştiinţifică, pe lângă acrivia încadrării faptelor istorice în citadela Adevărului, istoricii militari JIPA ROTARU şi MARIUS-ADRIAN NICOARĂ ne oferă o lucrare de referinţă, un prinos de cultură, o tendinţă şi o ispită academică, un îndemn întru cunoaşterea şi a altor fapte aflate într-o altă lumină istorică, o chemare întru cinstirea Înaintaşilor, o invitaţie la Adevăr, o rămânere întru demnitate, o alegere întru prezentul de-apururea.

   Prinosul nostru de recunoştiinţă se subscrie prinosului lor de venerare a marilor noştri Eroi-Martiri ca Dar închinat slujirii şi jertfirii lor întru Strămoşi şi Străbuni.

   Sunt cazuri fericite, dar destul de rarisime când o lucrare de o asemenea atitudine  cu o profundă încărcătură documentară, cu o amplă cercetare laborioasă cum este cea prezentă să se asume nu numai ca lucrare de sinteză, dar şi ca istorie.

   Cei doi binecuvântaţi istorici/ comandanţi militari aprind în sufletul lor mare, flacăra inimii flamurei militare, o voinţă de cremene carpatină, o plămadă de dacoromânism într-o ROMÂNIE care trebuie să reînvie pururea cea MARE.

   CONSTANTIN PREZAN-născut în leagănul creştin al tradiţiei, urcă toate treptele Şcolilor de înaltă formare Militară, adăugându-se fiecărui grad până la ultimul-cel de Mareşal, după ce s-a clădit pe câmpul de instrucţie, după ce a avansat în perimetrul poligonului, după ce a eclipsat zorii Şcolii din Apus, după ce l-a consiliat pe permanentul şovăitor-regele Ferdinand, după ce a adus onoare şi a condus cu mândrie Şcoala Militară Română, după ce a primit botezul focului alături de Divizia 7 în cel de-al Doilea Război Balcanic, după ce a primit confirmarea slujirii Armatei de Nord, după „Bătălia Trecătorilor”, după ce a fost desfiinţat Grupul de armate General Prezan, după ce a scris cu curajul, tenacitatea, patriotismul, iscusinţa, autoritatea sa alături de jertfa supremă, sacră a Armatei Române: CEA MAI ISTORICĂ şi MAI MARE BĂTĂLIE a Neamului după vestitele izbânzi seculare ale marilor Voievozi, cea din vara fierbinte a anului 1917, pe culmile sacrificiului demnităţii ostăşeşti de la Mărăşti, Mărăşeşti şi Oituz, după ce a fost uşor trecut în rezervă, după reactivarea şi conducerea cu entuziasm, cu curaj, cu intuiţie şi izbândă a Campaniei Armatei Române între 1918-1919, contra armatei bolşevice sovietice şi a celei maghiare a lui Bela Kun, după toate acestea Mareşalul PREZAN  a rămas un mare ROMÂN!

Continue reading „Gheorghe Constantin NISTOROIU: Jipa Rotaru/Marius-Adrian Nicoară-Constantin Prezan-Ion Antonescu în slujba făuririi României Mari”

Valeriu DULGHERU: Basarabie încotro? (3)

„Prin unire cresc lucrurile mici, prin dezbinare se prăbuşesc cele mai mari”

(Emil Cioran)

 

Suntem în ultimele zile ale Anului Centenar. A fost un an plin de evenimente unioniste: marșul unionist Alba Iulia – Chișinău, marșul centenar de la 25 martie, marșuri unioniste, proteste împotriva oligarhiei, Marea Sărbătoare Centenară de la Alba Iulia.

Dar cel mai mare eveniment unionist din acest an î-l consider faptul semnării Declarațiilor de Unire cu România de către 166 de autorități locale, municipii, consilii raionale, 11 organizații printre care și Universitatea Tehnică a Moldovei, 37 comune, municipii și consilii județene din România, 3 organizații de peste hotare. Toată stima și adâncă considerațiune celor de la Parcova în persoana primarului Marcel Snegur, care au fost spărgătorul de gheață în acest proces. Toată stima autorității locale de la Cimișlia, personal primarului Gheorghe Răileanu, care a fost primul oraș semnatar al Declarației de Unire. Aceasta este o demonstrație a faptului că unionismul a devenit mai pragmatic. Faptele contează mult mai mult decât declarațiile oricât de frumoase ar fi ele. De menționat faptul că aceste semnături se datorează parțial și Sfatului Țării 2, fondat cu doi ani în urma (oricare ar fi opinia unora!), și activităților duse de tineri în cadrul Caravanei Unirii, de asemenea, ajutorului acordat de România localităților basarabene pe parcursul ultimilor ani, multe din ele semnatare ale Declarației de Unire.

            Fiind de la Universitatea Tehnică a Moldovei vreau să declar că Universitatea a participat activ la organizarea mai multor evenimente centenare unioniste în acest An Jubiliar. În primul rând în februarie profesorii UTM au semnat o declarație de susținere a primarilor semnatari atunci când mankurtul Dodon a început să-i persecute. Pe 24 martie 2018 la UTM a fost organizat un frumos eveniment centenar care a finalizat cu semnarea de către 296 de profesori, academicieni, decani  a Declarației de Unire cu România. De menționat că până în prezent UTM este unica instituție de învățământ superior care a semnat această Declarație.

Pe 20 mai 2018, în cadrul Simpozionului Internațional „Cucuteni 5000 REDIVIVUS”, a organizat împreună cu autoritățile locale Costești, Ialoveni un frumos eveniment cultural unionist „Hora care ne unește!” cu participarea unui număr mare de colective artistice (în mare parte de copii) din Basarabia (inclusiv din sudul Basarabiei din actuala Ucraină!) și România.

Pe 24 noiembrie 2018 a organizat un frumos eveniment cultural „Centenar Autumnal” cu participarea excelenței sale ambasadorul României la Chișinău Daniel Ioniță, a mai multor personalități din Basarabia și România.

Pe 1 decembrie 2018 a organizat un grup de profesori ai Universității Tehnice a Moldovei care a participat în mod organizat la marele eveniment unionist de la Alba Iulia.

La nivel guvernamental România a promovat activ mai multe proiecte:

  • Interconectarea sistemelor electroenergetice ale Republicii Moldova și României;
  • Gazoductul Ungheni-Chișinău;
  • Autostrada „Unirea” ș.a.

Acestea au fost cele mai importante acțiuni unioniste în acest An Centenar. Dar cu regret a fost și Anul celei mai mari dezbinări între unioniști. „Prin unire cresc lucrurile mici, prin dezbinare se prăbuşesc cele mai mari” spunea marele filozof Emil Cioran. Este un mare adevăr, confirmat din păcate de propriile noastre greșeli. Atât de mari și deciși am fost în anii 90 și atât de mici și indeciși suntem acum, în acest An Centenar, în ajunul alegerilor parlamentare cruciale.

Ce ne așteaptă în anul viitor? Alegerile parlamentare care sunt cruciale. Din păcate este prima dată de la 90’ încoace când unioniștii nu vor fi reprezentați în parlament de o forță unionistă. Este regretabil că s-a ajuns la această tristă stare cauzată doar de elitele politice unioniste. Curentul unionist este în continuă creștere. A depășit cota de 30%. Dar unde sunt liderii care ar trebui doar să culeagă aceste roade?

Referitor la Convenția EuroUnionistă. Mi se par pripite și neargumentate etichetările venite în adresa acestui bloc eurounionist, care ar fi putut să-i reprezinte plenar pe unioniști în viitorul parlament, acumulând cele vreo 10-15% tradiționale de voturi unioniste. Acest bloc ar fi putut culege aceste roade dacă le-ar fi reușit să unească toate așchiile liberale unioniste (PL, PUN, PLR). Fără aceste partiduțe liberale (așa cum sunt ele!) blocul „Convenția EuroUnionistă” nu are nicio șansa de succes. Cu atât mai mult  acum când unul din cele 2 partide componente, este vorba de PNL, a părăsit această Convenție și s-a lansat de unul singur. Mă întreb: ce se întâmplă în capul liderilor acestui partid când în alegerile de toate nivelurile (ultimul fiind localele din vară unde au luat tocmai 0,17%!) ei nu depășesc 1% de voturi ale susținătorilor. Să fie doar un bussines sau e ceva mai serios la mijloc?

Continue reading „Valeriu DULGHERU: Basarabie încotro? (3)”

Veronica IVANOV: Serbarea Pomului de Crăciun

Sâmbătă, 22 Decembrie, Alianța Românilor din Cipru a organizat în Sala de Festivități a Școlii Generale Pernera din Nicosia,  Serbarea Pomului de Crăciun. Directoarea Școlii Românești din Cipru, doamna Christina Christodoulou Todea a rostit un mic cuvânt de deschidere în care a vorbit despre importanţa și respectul față de limba, cultura, religia și tradițiile românești.

Elevii Școlii Românești din Nicosia, alături de profesoarele  Valentina Cican și Irina Mușat au pregătit un mic spectacol artistic, în care au recitat poezii și au cântat colinde de Crăciun. Cel mai așteptat moment a fost venirea lui Moș Crăciun, care a împărțit daruri tuturor copiilor din sală. Dulciuri tradiționale – cozonaci, prăjituri și cornuleţe – au fost pregătite de doamna Daniela Zachariou şi oferite participanților.

Moșul a admirat și expoziția de pictură, a cărei temă  – Îngerul meu –  a inspirat elevii Cursului de Cultură, Tradiție și Educație Plastică, prof. Leonardo Cican.

Felicitări organizatorilor și copiilor!

Moș Crăciun, te așteptăm și la anu’!

CRĂCIUN FERICIT!

———————————

Veronica IVANOV

Nicosia, Cipru

23 decembrie, 2018

Dorel SCHOR: Sami Briss – Amintiri din copilărie

Arta lui Sami Briss se remarcă în mod deosebit prin viziunea originală şi stilul său personal, prin fantezia surprinzătoare şi simplitatea aparentă. Exegeţii şi criticii de artă, care i-au urmărit strălucita carieră internaţională, au considerat că la baza majorităţii operelor sale stau lumea de vis si fantezie a pictorului, folclorul românesc şi israelian, arta icoanelor bizantine şi amintirile din copilărie. Tocmai această ultimă menţionată sursă de inspiraţie este subiectul cu care artistul se prezinta în expoziţia de la Tel Aviv.

   Şi de data aceasta avem ocazia să admirăm expresia pură, libertatea de creaţie în compoziţie şi nota discretă de umor care însoţeşte pictura sa. Sami Briss bate recorduri stilistice, are afinităţi elective cu Paul Klee, cu Victor Brauner, cu Marc Chagall, chiar şi cu icoanele bizantine sau cu muzica kleizmerilor, dar acestea rămân doar întălniri spirituale care îl situează în familia marilor creatori.

   Privitorul exponatelor descoperă o lume proprie, plină de fantezie, o atmosferă magică, ce însoţeşte visul amintirilor din copilărie. Compoziţia e densă, pictorul apelează şi la motive preluate din arta populară românească şi din legendele ebraice. Dorul de timpurile trecute lasă loc fundalului folcloric, încărcăturii poetice, farmecului, imaginaţiei, sensibilităţii.

   Un motiv fundamental în tablourile lui Sami Briss, componentă integrală a picturii sale, sunt peştele şi pasărea, figuri emblematice care adesea se confundă cu profilul uman. O unitate sugerată între sensibil şi spiritual. Pictează oare artistul român-israelian-francez în stil suprarealist, simbolist, cubist? Găsim puţin din toate, numai atât cât trebuie pentru ca imaginea să se transforme proteic în propriul său limbaj pictural, aparent atât de simplu, dar cu semnificaţii majore.

   Lucrările expuse sunt emblematice, au desigur încărcătură simbolică, lirism şi farmec care crează pe nesimţite o atmosferă de caldă intimitate. Ele subliniază personalitatea artistului şi relaţia lui cu lumea înconjurătoare, legăturile sale intuitive şi independenţa sa spirituală.

———————————-

Dr. Dorel SCHOR

Tel Aviv, Israel

21 decembrie, 2018