Era prima duminică a lui martie 2020. Stam pe terasă şi mă bucuram de îmbrăţişarea caldă şi graţioasă a razelor soarelui, când îl aud pe Moş Mitică :
–Îţi place să meditezi la soare, nepoată ?
–Da, este o zi tare frumoasă.
–Aşa e, taică. Uite, parcă şi iarba se bucură de timpul ăsta frumos. Auraşii au început să înflorească, păsările se întrec în triluri, iar tu priveşti cu nesaţ cerul. Ai descoperit vreo navă extraterestră, vreo dronă cu viruşi sau ai zărit plasa de prins suflete?
–Doar contemplam imensitatea albastră şi mă gândeam la cât de repede trece timpul.
–O, taică! Timpul e tare nemilos! Uite-te la mine! An de an trupul se degradează, se ruinează şi îmi este milă de el, chiar dacă l-am simţit ca o închisoare, ca o carceră. Împins de necesităţile corpului, toată viaţa am muncit, am asudat ca un cal de curse, uitând că sunt un pelerin vremelnic pe acest pământ. Am avut o voinţă puternică şi nimicurile acestei lumi nu m-au amăgit, dar sunt conştient că nu ştiu nimic despre lumea cealaltă.
– În care o să ajungem cu toţii.
–Fiecare, în ziua, ora, minutul şi secunda rânduită. Taică, omul este o păpuşă mînuită de sfori nevăzute.
–Cine trage sforile să joace omul?
–Cei din umbră, din lumea invizibilă. Ei sunt păpuşarii.
–Sunt destui care trag sfori şi în lumea asta.
–Taică, nu scapă nimeni de sfori, nici sluga nici împăratul. Aşa e jocul făcut de ei. Noi doar jucăm cum ni se cântă, cum suntem sugestionaţi, manipulaţi. Când venim în lumea aceasta avem programul déjà implantat.
–Dumnezeule! Dar asta înseamnă că nu suntem liberi.
–Se pare că nu. Terra ar fi un fel de închisoare pentru spiritele rebele de pe alte planete.
–Ăsta să fie motivul pentru care nu reuşim să ne amintim nimic? De unde venim? Cine suntem? Am citit undeva că Terra ar fi o fermă, o cloşcă care produce energie pentru ei, ca în filmul Matrix. Ei s-ar hrăni cu energia noastră . Adevărul nu-l ştim,îl vom descoperi când vom pleca.
–Eu nu mai am mult până să plec. Şi aştept cu nerăbdare clipa aceea, să mă întâlnesc cu Marina mea.
–Aveţi grijă! Am citit că acel tunel de lumină care apare în clipa morţii ar fi creat tot de ei, o capcană ca să atragă sufletele la o nouă încarnare.
–Ştii prea bine că Marina mea s-a dus de mult în lumea cealaltă, dar a luat un obicei.Taică, vine în fiecare săptămână şi stăm de vorbă. Nu te uita aşa la mine, de parcă aş fi nebun! Vorbim în vis. Acum sunt convins că sufletul omului e nemuritor, iar dragostea dintre două suflete învinge şi moartea. De fapt, moartea nu există, e doar o trecere în altă dimensiune, în altă lume. Taică, mi-a spus să fiu atent la tot ce fac, vorbesc sau gândesc, fiindcă totul e înregistrat. Scopul meu să fie: binele, frumosul, adevarul şi credinţa în Dumnezeu. Să nu urăsc, ci să iert şi să binecuvintez. Mi-a povestit că Iisus a venit pe Pământ cu misiunea de a trezi omenirea, de a semăna idei revoluţionare, filozofice, care să-l ajute pe om să evolueze şi să se salveze. Prin jertfa Lui s- a creat un portal în plasa de prins suflete care înconjoară Terra. Sufletul care are credinţă în Dumnezeu, după ce părăseşte corpul poate să treacă liber, să părăsească Pământul şi să ajungă la Creator. Cei care nu cred sunt prinşi în plasa de suflete şi se reîncarnează iar şi iar. Acum te las să priveşti cerul şi să meditezi. Plec la iepuraşii mei, să nu vină vreo vulpe. I-am lăsat liberi prin curte să se zbenguiască, să se bucure de primăvară.
————————————–
Carmen GIGÂRTU
Drăgășani,
3 Martie 2020