ROSTUL GOLIRII
am pretins timpului acela de
dincolo de timp
să rostuiască-n pâraiele și
grădinile închise în mine
toate noroaiele și ninsorile
orizonturilor meschine.
poate șoapta înflorită-n privirea ta
ce mi-a străluminat noroiul ăsta
ce încă sugrumă, ștrangulează…
poate arsura de stele ce durează
în nostalgia zborului colorat…
poate patima rostirilor ce ne-a fărâmat
cântarea cea mai senină…
mi-am amintit timpul acela de
dincolo de timp rost-o-
golind toate urâciunile
pustiirii închise în mine
prin sabia cuvântului celui
ce moartea cu moarte
a străpuns.
———————————
Carmen CIORNEA
8 iulie, 2018