Camelia Monica CORNEA: Gânduri goale

Gânduri goale

 

Numărând din doi în doi,
Prin zenituri ancestrale,
Mări de suflete-n război
Ard în hăuri abisale.

Vise albastre-n rugăciune,
Răsucite-n ireal,
Timpul răstignit pe cruce
Stă de veghe la hotar.

Urc pe treapta vieții mele,
Despicând bolta albastră,
Depănând povești sub stele
Scrise-n geamul din fereastră.

Îmi înec dorințe albe,
Prin tăceri crepusculare,
Astăzi beau uitarea-n halbe
Și mă-mbăt cu gânduri goale.

–––––––––––-

Camelia Monica CORNEA

Lasă un răspuns