În armura veșniciei
În armura veșniciei Voievozii duc Lumina
Au crezut în România, asta cred că le-a fost vina!
Ţarina era în rod și copiii toți acasă,
Sărbătoarea înflorea parcă-n strachină, la masă!
Cu opinca de ţăran era mângâiat pământul,
Altă greutate-avea pentru Oameni, Sfânt-Cuvântul!
Mamele-și doreau copii și-i creșteau cum se cuvine,
Într-o casă te credeai, parcă-n stupul de albine!
Cățăratul prin copaci și șotronul era jocul,
Pe unde treceau copiii înflorea chiar busuiocul!
Grâul copt era din aur, mămăliga hrană bună,
Via toată avea rod și Păstorii-n cer cunună!
O, ce vremuri, ce virtuți ridicau pe scară Omul!
Cei bogați, cei mai avuți, cultivau cu grijă pomul!
În păduri trăiau Crăiese și-aveau pletele de frunze
Șoaptele Iubirii-alese încolțea ușor pe buze…
Satele aveau opaiț, dar Lumina era vie,
Tot țăranul se-aprindea în rugă la Liturghie!
Îngerii făceau sobor și cântau cu ei la strană
Vindecau cu vocea lor pân‘ şi cea din urmă rană!
Platoșa Iubirii sfinte era sfeșnic în nevoi
România-și avea harta, chiar în inimă la noi!
În Trecut ardea Lumina, în Prezent, încă mai sper…
Așteptată e Minunea! Cerul Sfânt ne e reper!
—————————–
Camelia CRISTEA
București