Miezul de lumină
Lărgimea interiorului
m-a cuprins cu tăcerea lui…
gândurile au devenit neputincioase
precum ologul care urcă pe scara
ce duce către alergatul în jurul lumii.
Sâmburele a încolțit din lumină
și a devenit un pom în care
m-am urcat tăcută,
de acolo privesc cum îi cresc rădăcinile
interminabile și încep să trăiesc clipa,
să gust din nemurirea miezului de lumină.
Mi-am întors fața către oglinda mea
și m-am văzut schimbată …
parcă nu mai eram eu.
————————–
Camelia CLENCI
2 februarie 2019