Când va veni timpul să răstorni timpul trecut peste mine,
eu nu voi fi uimită,
nici nu te voi urî,
în timp ce voi lua toate străzile la pieptănat de una singură,
pomii și-or apleca ramurile către mine,
frunzele să-mi șteargă urâțenia părăsirii din priviri,
în timp ce sângele se va împuțina,
secerișul se va apropia,
pescărușii vor vâsli cu aripile cât mai departe,
poate, cine știe,
o exista și un triunghi al Bermudelor cerești,
eu nu te voi urî,
în schimb voi retrăi înzecit,
particulă cu particulă, moleculă cu moleculă săruturile
crucificate pe fiecare celulă a ta,
îmi voi aminti că ai dat una din fâșiile tale de viață, eu îmi voi aminti că am dat ultimul petic din mine,
chiar particulele de praf din raza filtrată prin fereastră le voi retrăi,
forma frunzelor curioase lipite de geam,
cărțile-n dezordine din raftul tău,
așezate când spre inima mea, când spre inima ta,
voi retrăi mirosul zațului de cafea în care ți-am ghicit îndepărtarea pașilor
mâna mea peste mâna ta,
șuvițele mele de păr peste sprâncenele tale, eu, tu,
două file de ziar lipite,
și parcă mirosim a cerneală tipografică,
și parcă cineva ne citește pe silabe sufletele…
—————————-
Camelia BUZATU
14 mai 2019