Fugă în noi
Întotdeauna mi-am dorit să mă lipesc de niște circari,
îi povesteam asta mării scârbită ca și mine
dacă ar fi să cadă ceva peste lume măcar am
scăpa de noi înșine…
Și, da,
țesătura își plânge deșirarea,
fierul hrănește lăcomia ruginii,
pasărea și-a ucis zborul
când vara s-a aruncat din mersul calendarului,
câinele a început să-și roadă visele!
Mă și miram eu cum de le știe ea pe toate,
trebuia să las lucrurile aranjate și pentru mine, mă gândeam,
pașii să mi-i îndes în crăpăturile pământului,
un chirurg va trebui să-mi extragă așadar rugăciunile care mi-au inflamat mâinile prea ades împreunate,
și în sfârșit să fugim fiecare de la casa cui ne are,
ea cu un pământ tânăr,
eu cu un frumos poem,
dar mai înainte va trebui să-mi recuperez comorile din barca unor pirați
așa că…
sorry,
va trebui s-o sorb ca pe pe-o supă cumva.
—————————-
Camelia BUZATU
28 mai 2019