IDEEI
M-a apucat o inspirație nebună
Să cunosc oameni.
Hei!!! E cineva acolo?
Tăcerea mă lovește cu pietre.
Acum ți-ai găsit să cunoști oameni
când nimeni nu mai vrea să fie cum e
când toți se ascund
după perdele de nori.
Puțini sunt cei ce fac cum gândesc.
Cuvântul dat, deși-i de prisos
mulți îl încalcă
precum iarba uscată.
Dar mie nu îmi plac grădinile obișnuite
Am învățat să iubesc natura sălbatică
Să iubesc florile plăpânde și neștiutoare
Dar să mă feresc de spinii lor.
Aș…
Aș plânge de tine, cu mine, de noi
aș râde cu poftă, dar ochii-mi sunt goi,
se scurge doar seva din inima mea
spre tine iubite m-aș îndrepta.
Aș trece prin pietre, cu talpa să calc
cu sângele cald, ca lava în clocot,
urme să fac…
drum de-ntors să-mi las pe uscat,
Căci odată ajunsă la tine
cale întoarsă, prin spini am să fac,
căci nu voi putea să calc în păcat.
Și ploaia ce-mi va curge
din ochii de smarald
curăța-va-mi sufletul
mult prea-ncărcat.
DINCOLO
Am luat în mână penelul
pe-o albă velină a scrie
un curcubeu de gânduri
din mintea-mi străvezie.
Și-ncep a-nșira la cuvinte
fără o noimă îmi pare
mareea de litere goale
ce foaia o umplu agale.
Și scriu un poem,
despre un nou început,
de dincolo de stele.
Unde noaptea smulge priviri,
cu raze de –ntuneric topit.
Și unde mă trezesc, pudrată cu neliniști
De făina tăcerii…
Tăcerea celor care astăzi nu mai sunt.
Nu mai sunt printre noi,
Nu mai sunt pe pământ,
s-au transformat în praf de stele
și se plimbă alene în necunoscut.
ÎN ZORI
Când între noi s-a prins iubirea
Tu juruință mi-ai făcut
Că-n suflet nu mai ai niciuna
Eu cu candoare te-am crezut.
Brigand de suflete cum ești,
vorace de iubire,
nu știu de ce-ți mai stau alături
și te iubesc pe tine.
În mintea mea tu ai intrat,
și nu te pot a scoate
gândești ca de amoc profund
mă zbat în hainele dungate.
Și în tenebrele uitării,
adast să treacă noaptea grea
sperând cu-odată de cu zorii
să părăsești gândirea mea.
CUM AR FI FOST
Cutez să mă gândesc la viață
cum ar fi fost dacă nu te aflam
și nu văd firul mai în față…
în smog de stele, eu mă prefăceam.
Doar în iubire și credință
am învățat ca să trăiesc,
nu pot să-i cer sorții ofrandă
pentr-un păcat ce-i omenesc.
Și totuși dacă nu era să fi
te construiam din boabele din vii
și in ciboriu îți păstram esenta
să beau din ea în fiecare zi.
11.01.2021
———————————
Aura-Nicoleta LUPȘESCU
Timișoara
Ianuarie 2021