Aura CARP: DARURI DE CRĂCIUN (II) (POEZII)

CLOPOŢELUL

 

Îmbrăcat cu haine groase,

Fular, căciulă şi mănuşi

Şi-un clopoţel nerăbdător pe masă,

Mă pregătesc de colindat acuşi,

 

Cu Daniel, cu Alex şi Andrada.

De nuci ni s-a umplut ograda.

Mă iau cu ei la colindat –

Mărturisesc, e prima dat’.

 

Am înălţat colinde minunate

Şi clopoţelu-n mână mi se zbate.

Deşi el trebuie să cânte la sfârşit,

Un clinchet deja a ţâşnit.

 

-Ai grijă, puştiule, de clopoţel,

De nu vrei să rămâi fără de el.

-Am. Şi-l ţin bine. Uite-aşa!

Dar el se mişcă-ntruna-n palma mea.

 

 

URARE

 

Am pornit a colinda,

Pe le case a ura

Şi urăm neobosit:

Gazdă, bine te-am găsit,

Sănătosă şi făloasă

Şi cu bunătăţi pe masă.

Deie-i Domnul însutit

Gazdei care ne-a primit,

Ogoarele-mbelşugate,

Casa, plină de bucate

Şi în pod şi în cămară,

Până la poartă afară.

Lubeniţa cât ludaiul,

Spicul gros cât măturoiul.

Grâu, porumb…Să n-aveţi unde

Să-l mai adunaţi şi pune.

 

Dar mai bună decât toate,

Să ai gazdă sănătate

Şi copiii toţi pe-aproape.

 

 

ALB DE CRĂCIUN

 

Alb peste alb se aşterne,

Se joacă îngerii cu pene.

E veselie mare-n ceruri sus,

Astăzi e ziua lui Isus.

 

A nins atâta de frumos!

E alb văzduhul, alb pe jos,

Ca-n ziua asta mare şi slăvită

Să fie lumea iar neprihănită.

 

Şi Cerul şi Pămîntul se unesc,

Prin alb de nea sărbătoresc

Şi prin colindul cald şi bun,

În noaptea sfântă de Crăciun.

 

 

MOŞ CRĂCIUN

 

Uite, Moş Crăciun,

Ce mare-am crescut…

Fiindcă sunt cuminte

Şi fiindcă ascult.

 

Învăţ poezii,

Ştiu să desenez,

Cânt un cântecel,

Pot să şi dansez.

 

Singur mă îmbrac,

La grădi nu plîng

Şi cu mâna, uite,

Pân’aici ajung.

 

Ai şi pentru mine

Un dar cît de mic?

Dă-mi-l. Şi-apoi eu

Îţi dau un pupic.

 

 

NOAPTEA DE CRĂCIUN

 

Miroase-n casă-a cozonac,

A brad, a mere şi gutui.

Podoabe tu să faci cu drag

Şi pe la geamuri să le pui.

 

Să lumineze toată casa

În aerul curat al nopţii,

Bogată să vă fie masa,

Iar lângă ea, să fiţi cu toţii.

 

La Ziua pruncului Isus

Pe toţi aş vrea să vă adun,

Ca să vă bucuraţi nespus

În noaptea Sfântă de Căciun.

–––––-

Aura CARP

Craciun 2019

Timișoara

 

Lasă un răspuns