HERTA MÜLLER (II)
…Oare se va găsi cuvântul ce ar putea resintetiza chipul anatomic uman, probabil oferit de Zeu ca dar şi har Speciei Sapiens, cu străfundurile abstractului creativ uman, acest chip ascuns al lumii artistice, probabil celălalt mare dar şi har oferit de Zeu, prin milă? Prin compasiune? Prin icoana străfulgerată de el însuşi? Prin lacrima adusă de un înger luciferic în lume, undeva pe plaiurile copilăriei noastre, Landschaft der Kindheit?
Oare vom găsi acea cale mirifică a întoarcerii sau reîntoarcerii înspre rădăcinile sinelui nostru, Umkehrung zur Derselben, simetrizând paşii din zăpada albă de altădat’, immer derselbe Schnee, ca o cheie a cerului, Himmelschlüssel, ce îmbrăţişând pământul, se îndrăgosteşte de sine însuşi?
Oare vom intui vreodat’ acel sat pierdut al copilăriei, verlorene Dorfkindheit, care părăsit şi uitat fiind, gefallen in der Vergessenheit, devine visul de nestins în noi şi prin noi, implorând să-l purtăm mai departe prin lumi străine şi adverse, ca marama pilduitoare de lacrimă şi mistificare, în acel dor de necuprins, Sehnsucht der Ungreifende?…
…Am folosit, şi poate nu întâmplător, câteva din accentele literare prezentate de Herta Müller Luni şi Marţi seara la Köln, la POETICA[6], în faţa unor audienţe de săli si amfiteatre literare arhipline, toţi încercând s-o înţeleagă, s-o descifreze, s-o decodifice, ca un fel de Entschlüsseln, ce, apropiindu-te de el, îşi măreşte misterul…
…Poate că literatura Hertei Müller ar trebui abordată prin însuşi misterul vocii sale, aparent copilăreşti, prin însuşi carpianismul mâinilor sale, aparent inocente, prin însuşi paşii ei mărunţi prin memoria unor timpuri şi spaţii trecute, Gedächtnisvergangenheit, toate aparent uitate, probabil prin acel de sine care nu are o strictă identitate de critic literar sau explorator psihanalitic…
…Poate că această Fiinţă împotriva ei înşişi, eine Dasein gegen sich selbst, poate răscoli prin cuvânt şi îndrăznire nerăscolitul pierdut în meandrele istoriei, die Verbotenegeschichte, necuprinsul absolutului, die Absolutenheitumriss, tocmai prin acel ceva ce multor literaţi le scapă, acel infailibil de comun în prea comun, de om în prea om, de vis în prea vis, care, la prima vedere nu sunt literaturizabile, nu sunt metaforizabile, nu sunt poetizabile, dar care, reprofundizate şi reanalizate, conferă revelaţia de indeterminant în el însuşi, aglutinat prin magicul scris, în literă, cuvânt şi carte…
Augustin Ostace
Köln Nord, Deutschland, 10.02.2020
***
HERTA MÜLLER (III)
…Odată intraţi în fenomenul literar şi cultural şi evident spiritual Herta Müller, să îndrăznim mai departe, fiindcă îndrăznitorului (Der Ermutiger) îi stă bine cu îndrăznirea (mit dem Mut), fiindcă autorul de cărţi (autoarea în cazul nostru), e cel ce se deschide (lui, celorlalţi, lumii, istoriei), e cel ce se oferă (lui, celorlalţi, lumii, istoriei), e cel ce se desfăşoară (lui însuşi, celorlalţi, lumii, istoriei), e cel ce povestindu-se pe sine, se înfăşoară şi desfăşoară în legendă şi mitologie, începând cu satul copilăriei, Kindheitsdorf, sat (Nitzkydorf în Banatschwaben pentru Herta Müller, Nimigea de Sus, Transilvania, pentru mine), deci sat, ce născând eternitatea, Geborend der Ewigkeit, naşte devenirea, Geboren der Werdung, şi poate neuitarea, Die Unvergessenheit, dintru acelaşi întru acelaşi, Der Derselbe im sich selbst…
…Să încercăm să refacem prin fragmentele de întrebări şi răspunsuri, (Teilweisefragen & Teilweiseantworten), avute cu Herta Müller în 20 şi 21 Ianuarie 2020, de la Köln – Cologne, atât de la Albertus Magnus Universität cât şi de la Kunstkirche din zona Nippes – Ebertplatz, ceva, ceva din universul atât de bogat al creatoarei de simbol, de cuvânt şi de mit, sintetizate în cărţi şi cărţi, în premii literare de răsunet, atât naţionale în Germania cât şi internaţionale, pe cele cinci continente ale planetei noastre …
…Moment! Moment! Dar de ce nu şi un răsunet naţional în România? În ţara de origine? În ţara noastră, nuu, cea de dinainte de migraţie şi emigraţie, nuu, cea de până la 1987 pentru Herta Müller (plecarea legală din ţară în Germania Federală), şi cea de până în 1988 pentru autorul de faţă (fuga ilegală din ţară, iniţial în Iugoslavia, şi apoi în Statele Unite)…
…Păi, nuu!, fiindcă la pagina de prezentare a cărţii dânsei, Der Mensch ist ein großer Fasan auf der Welt – Omul este un mare fazan al lumii (Editura Fischer Taschenbuch Verlag – a 5-a ediţie, 5. Auflage: 2009), citim că Herta Müller, născuta într-un sat german din Banat în 1953, in einem deutschsprächigen Dorf im Banat, a fost interzisă în anii comunismului din România ca scriitoare, PUBLIKATIONSVERBOT IN RUMÄNIEN! atât de securitatea comunistă din România, Geheim-dienstsecuritate aus Romänien, cât şi de Uniunea Scriitorilor din România, REPRESSIONEN DUCH SCHRIFTSTELLERSUNION IN RUMÄNIEN! 8
…No, cuum doară?… Parca am mai auzit de unu’ cu asemenea (contra) performanţe, maturat de tăţi din ţară, inclusiv aşa zisa Uniune a Scriitorilor, ce s-a dovedit pentru el o adevărată UNIUNE A REPRIMATORILOR DIN ROMÂNIA, REPRESSIONUNION IN RUMÄNIEN, având ceva dosare amu’ de tăte felurile prin justiţia din România, în plină derulare!…
Măă, ala oi fi Io! Io! Io, da’ să nu se ştie, că n-avem nici număr de dosar, nici numere de intrare/ ieşire de pe la comitate şi comiţii, nici motivări sau justificări de pe la consilii şi directorate, filiale şi centrale, ci, aşa doar o frază, RESPINS DATORITĂ INSUFICIENTEI RECEPTĂRI CRITICE!… No’ ca să vezi…
…Desigur că am avut cu Herta Müller discuţii pe această temă, desigur ca i-am relatat nenorocirile cu pricina, desigur că am dat exemple atât din trecutul Domniei Sale, de rezistenţa extraordinară împotriva dictaturii comuniste şi cenzurilor elitiste din România (atât comuniste cât şi postcomuniste), cât şi din modestul meu trecut şi prezent sub aceleaşi totalitarisme (doar cu pavoazări diferite), şi reproduc aici doar o parte din frazele ei revoltate, şi de real protest, ridicând la fiecare din ele mâinile ei gingaşe spre cer!
…Îmi spune apăsat:
„Bine Dom’le Augustin, în ce ţară va aflaţi?” (vorbim de România)
„Bine Dom’le Augustin, cu cine aţi crezut că aveţi de-a face?” (este vorba de Uniunea Scriitorilor!)
„Bine Dom’le Augustin, cum aţi crezut că s-au schimbat lucrurile în ţară?” (este vorba totuşi de ţara noastră, România, la peste 30 de ani de la revoluţia anticomunistă!)
…Îmi muşc buzele fără să clipesc… Continuă pe acelaşi ton îndârjit…
„Nu ştiţi că ei, doar ei, s-au schimbat prin ei, făcând diverse rocade de comunism prin postcomunism?” (este vorba de aşa-zişi lideri socialişti, ţărănişti şi liberali, de lideri de alianţe civice, de lideri de convenţii democratice, de alianţe şi mezalianţe nesfârşite între ei, care mai de care întru (ne)dreptate şi (ne)adevăr, de transformatori ai visurilor în coşmaruri şi a mioriticului care a mai rămas din noi în disperare şi dispariţie!)
…Mă bate pe umăr consolator parcă, încurajându-mă prin paradoxul greutăţilor şi înălţimilor fizice, eu fiind cam dublu la aceşti parametri, din nefericire, neliterari! 9
Îmi spune subliniind cuvânt cu cuvânt:
„Te rog să mă ţii la curent cu necazurile şi bătăliile dumitale din ţară, prin intermediul editurilor mele!”
Îi mulţumesc profund… Iată talentul prin curaj şi curajul prin talent a unei adevărate luptătoare pe frontul atât de extins al literaturii şi frazei poetice, angajată în dramele lumii, în vâltorile istoriei, militând întru atitudine faţă de nedreptăţi şi umilinţe …
Herta Müller este o adevărată colecţionară de mari premii literare mondiale, toate cu greutate deosebită, începând cu Kleist – Preis (1994), Impac Dublin Literary Award (1996), cu Joseph Breitbach Preis, cu Berliner Literaturpreis (2005), cu Frank Kafka – Preis, cu Walter Hasenclever Literaturpreis, cu Würth – Preis für Europäische Literatur (2006), încununate şi împlinite în unicatul şi briliantul Nobel – Preis pentru Literatură – Anul 2009…
Şi nici un premiu literar sau cultural din România? Nu, de nici o formă, nici măcar naţional, sau măcar de judeţ sau comună, sau de cenaclu literar!… Măă, ăştia nu m-o premiat niciodată nici pe mine, nici măcar aşaa, la coadă!… Nici măcar cu lingura de lemn (ultimul loc în turneul celor 5 Naţiuni la Rugby), nici măcar cu oala de lut (ultimul loc în premiile Grammy), sau cu borcănelul de glajă (ultimul loc în Pulitzerpreis)…
…Privesc indefinitele ceruri din noaptea târzie de Köln, de dincolo de luminile străfulgerate în Rhein… Redeschid cărţile ei, fiecare cu imensul autograf Herta Müller, care, recitit şi reanalizat, îmi pare mai mare decât toate cărţile ei la un loc…
…Recitesc din Locul Tăcerilor, Die Tiefe Stelle, drama familiei Windisch (ramificantul genealogic de Donauschwaben – Temeschwar, de care aparţine Herta Müller), drame din drame, suferinţe din suferinţe, eforturi din eforturi, umilinţe peste umilinţe, accentuate de fatalitatea sfârşitului de istorie, de neam şi de ursită, atât al germanilor cât şi al românilor din propria noastră ţara, „DAS ENDE IST DA! – Sfârşitul este aici!”…
…Hmm!… Îmi muşc din nou buzele… La o primă citire, scrisul Hertei Müller nu pare a fi deosebit, dar dincolo de suprafaţă, Jenseits von Oberfläche, dincolo de aparenţă, Jenseits von Erscheinung, dincolo de fenomen, Jenseits von Phänomenon, poate un dincolo de dincolo, Jenseits von Jenseits, poate pentru mine încă imperceptibil, deci acolo 10 s-ar putea ivi neprevăzutul, Das Unvorgesehene, sau negânditul, Das Undenkbare, sau neperceptibilul, Das Unberührtheit…
…Ia să refac din următorul capitol al cărţii, Der Erdfrosch (Pământul broaştei), câteva fraze, chiar dintru începutul capitolului, într-un alt matrix, într-o altă recitire, într-o altă sorbire, de cuvânt, de silabă, de gramatică sau de inspiraţie şi aspiraţie…
…Deci, primele fraze din capitolul doi, Der Erdfrosch, din cartea Hertei Müller, Omul este cel mai mare fazan din lume, Der Mensch ist ein großer Fasan auf der Welt…
Să le numerotăm frază cu frază, întru ordonarea aparent a neordonatului…
- „Die Mühle ist stumm“ (Moara este mută, moara este amuţită, moara este în tăcere, moara este fără glas)
- „Stumm sind die Wände, und stumm ist das Dach“ (Mute, amuţite, fără glas, în tăcere, sunt pereţii, şi mut, amuţit, în tăcere şi fără glas este şi acoperişul morii)
- „Und die Räder sind stumm“ (Şi roţile morii sunt mute, sunt amuţite, sunt în tăcere, sunt fără glas)
- „Windisch hat auf den Schalter gedrückt und das Licht ausgelöscht” (Windisch, sau Vântosul, a apăsat pe comutator, sau întrerupător, şi a stins lumina)
- „Zwischen den Rädern ist es Nacht” (Între roţile morii este noapte, este întuneric!)
- „Die dunkle Luft hat den Mehlstaub, die Fliegen, die Säcke geschluckt” (Aerul întunerecului a înghiţit praful de făină, a înghiţit muştele şi sacii de făină).
Deci cele şase fraze, doar şase fraze, paralelizând Weltpoetica 6, la care sunt prezent, sau poate într-o translaţie indeterminabilă prezento-absentă, din acel dualism Germanic de prezent / absent, An / Ab, concepte fundamentale, Hauptbegriffe, din filozofia existentului existenţialist de Anwesenheit – Abwesenheit…
Să încercăm deci, un comentariu de forma analitic-idealistă a celor şase fraze, fiecare cu un addendum poeto-filozofic… 11
Să reîncepem dialogul nostru, interviul nostru, interogatoriul nostru, dialectica noastră cu Herta Müller, prin intermediul a ceea ce scrie ea, deci, cu prima frază din capitolul Der Erdfrosch (Pământul broaştei) care suna aşa: „DIE MÜHLE IST STUMM”…
Deci, moara, Die Mühle, este mută, este stumm, este tăcută, este schweigend, este căzută întru tăcere, adică este sprachlos, este fără glas, este Stimmlos, este deci fără de cuvânt, este deci wortlos…
Deci Moara, Die Mühle, locul fundamental de prefacere a pâinii, cea producătoare de făină, mama oricărei pâini sau a oricărei pituci, Die Mutter aller Brötchen, venită din rugăciunea Tatăl Nostru, Unsere Vater, „Pâinea noastră cea de toate zilele – Unser tägliches Brot“, rostită de însuşi Mântuitor, este în tăcere, este în amuţire, este mută, este fără glas, este fără viaţă, Heimatlos, este înţepenită, este verwundert…
Să încercăm şi o repoetizare a primei fraze…
Amuţire! Amuţire! Amuţire!
Bateţi voi tobe surde, amuţire de vint
Sunaţi voi,
Voi!
Trâmbiţe moarte
Descântatul cuvânt
Al cerului mort şi uscat
Al cerului reţesut de otrăvite ierburi
Al cerului scăldat în şiroi
de imundul păcat…
Stumm sind die Wände, und stumm ist das Dach – Amuţiţi sunt şi pereţii morii, amuţit este şi acoperişul morii… Verbul stumm este substantivizat aici, creând alternanţa Verb (Zeitwort) – Substantiv (Hauptwort sau Dingwort), reflectând şi prefaţând un interludiu imagistic al morii amuţite şi părăsite…
Moara părăsita, aufgegebene Mühle?
Moara pierdută, verlorene Mühle?
Moara abandonată, verlassene Mühle? 12
Tocmai ea, ea, făcătoare de făina, însăşi pâinea noastră cea de toate zilele?
Repoetizarea, sau poetofilozofarea, ar suna cam aşa…
Părăsire! Părăsire! Părăsire!
Părăsită eşti tu
Prin pereţii pustii
Părăsită comoară,
Plângând morţii şi vii.
Acoperiş părăsit
Fără cer, fără înger
Tăcerea tăcerii
Lângă rugul de sânger…
Und die Rädern sind stumm – Şi roţile sunt amuţite, şi roţile sunt fără glas, sunt în tăcere…
Pereţi, acoperiş, roţi, toate în amuţire, toate în tăcere, toate în nemişcare, unbewegte Dingheiten…
Însăşi temporalitatea verbului „stumm”, este în tăcere, este în îngheţare, este fără glas, este „sprachlos”…
O întreagă civilizaţie e în amuţire, a pereţilor cu acoperiş, a roţilor mişcării…
Să încercăm o poeto-filozofie a frazei, o posibilă repoetizare a frazei, ea însăşi poetică în originalul autoarei…
Roţi! Roţi! Roţi!
Voi roţi,
voi roţi ostenite,
prefaraonice roţi
Prin veacuri de veacuri
Prin Milenii grăbite
Împinse şi trase
de cai sau de vite
Pe câmpuri
Sub falnice bolţi 13
Purtate de ape năluce
De vânturi,
Sub deal în răscruce,
Mânate acum de nuclearul atom
Semănând Hidrogen într-o cruce.
Windisch hat auf den Schalter gedrückt, und das Licht ausgelöscht – Windisch a apăsat pe comutator, şi a stins lumina… Windisch, nu doar individul, nu doar un om, ci Windisch ca dinastie a locului, Windisch ca denominator al locului şi făcător de moară şi făină, stinge lumina, adică stinge speranţa, adică stinge istoria, adică stinge lumile eforturilor, lumile aratului de primăvară, a seminţelor mirabile aruncate de plugari peste câmpul arat şi apoi grăpat, a recoltei de spice în snopuri, a treieratului şi adusului sacilor la moară, cu măcinarea seminţelor, toate într-un ritual de secole, de milenii sau de imemorial, poate din illo tempore, transmis din generaţie în generaţie, până azi, azi în care se stinge lumina, se stinge tradiţia de secole, se stinge speranţa, se stinge însăşi istoria locurilor…
Şi acum repoetizarea de tip poetofilozofic…
Lumina! Lumina! Lumina!
Coboară din ceruri
Coboară sub ape
Coboară sub moară
În stingerea eternă
Tu,
Duala particulă / undă
Neobosita comoară…
Zwischen den Rädern ist es Nacht – Între roţi este noapte…
Metaforă de forţă a limbii germane, în care noaptea însăşi devine conlocuitorul roţilor de piatră (nespecificat de autoare).
Noaptea devine conştiinţa întregului ce dispare, o dispersie a anihilării generalizate, o revelare a inacţiunii şi scufundării în neant, în Nichtigkeit… 14
Repoetizarea noastră ar suna cam aşa…
Noapte! Noapte! Noapte!
între roţi rotitoare e noapte
Doar noapte,
Noaptea nopţilor stinselor asurziri
Tăcut dangăt d’argint
Amuţite priviri…
Die dunkle Luft hat Meihstaub, Fliegen, Säcke geschluckt – Întunecatul aer a înghiţit praful de făina, muştele şi sacii…
Aceasta întunecime ce înfăşoară totul, ca o expresie fizică şi metafizică a nihilismului, e un fel de desprindere a materiei de propriul său dinamism, e transformarea totului în neînţeles, reducând la neant, întrebări, răspunsuri, mirări…
Poetofilozofia aferentă, desigur, prin propria mea subiectivitate şi inspiraţie a momentului…
Întuneric! Întuneric! Întuneric!
Amuţit e cuvântul!
În stinsa tăcere din lacrima sa
A spadei în litere
A ultimei literi ucise
De spade devenite pumnal
Înroşind colbul
De pe nestinsele vise…
…Şi acum, la cele şase fraze Herta Müller, cred eu, fundamentale, Grundlegendephrase, să încercăm o a şaptea frază, de ce nuu?, o frază minune, eine Wunderphrase, de ce nuu?, un poem minune, eine Wunderdichtung, sau o poetofilozofie minune, eine Wunderdichtungs-philosophie, un gen de simbiont între autoarea înnobilată mondial şi poetul filozof anonimizat şi rejectat atât local cât şi central, dar, care tocmai în reprimare şi nereceptare de foruri şi uniuni, pulverizat de adversităţi şi penibilităţi, îşi restructurează creativitatea întru mândria revoltei, prin studii urmând restudierile, prin analize idealizate şi posibil 15 noetizate, prin scriere de Herta Müller, prin rescriere de Herta Müller, sau transcriere de Herta Müller… cam mulţi morari şi morăriţe, nuu?…
Deci, ar fi posibilă o retranscriere Herta Müller? Un translatio Herta Müller?…
Eu rămân întotdeauna optimist! Să încercăm deci (indiferent de rezultat), rămânând în centricul celor şase fraze ale Hertei Müller, filozofate şi poematizate (desigur, mai mult sau mai puţin inspirate), într-o resurecţie de jurnalism enciclopedizat şi conceptualizat de autorul din mine, întotdeauna subiectiv şi individualizat (aceasta este pedeapsa creaţiei ce denotă neodihna, aceasta este pedeapsa aspiraţiei ce ne dă teama, aceasta este pedeapsa inspiraţiei ce ne dă neliniştea, din triada germană de psihanalitic, als Sorge – Furcht – Angst)…
…Deci, tăcere în moară, tăcere în jurul ei, amuţire a întregului, ca o ciudată linişte arsă, fără cuvinte, fără sunet sau răsunet, tăcere ce acoperă totul, roţi, pereţi, acoperiş şi, poate deopotrivă cer, om şi pământ, în care nemişcarea întregului ansamblu al morii, der unbewegte Mühlwerk, este elementul central al acţiunii, este terminologicul şi conceptologicul descrierii, este fiinţa amorfă, fiinţa adinamică, fiinţa şi fiinţarea sortite undeva înspre moarte, MühlDasein zum Tode…
Întreg limbajul din moară, Mühlsprache, şi din jurul morii, Umherum des Mühles, este amuţit, este în tăcere, şi nu se mai aud glasurile constructorilor de mori, Mühlenbauern, nu se mai aud carele transportând pietrele de moară de la cariera de piatră, de la Mühlsteinbruch, iar legislaţia morăritului, Mühlrecht, este doar o literă moartă, amuţită şi ea, uitată în colbul alb îngălbenit de vremuri şi nefireasca linişte… Nelinişte kairologică ce apare prin dominaţia liniştii extreme, ca un ameninţător al viitorului gol, Bedrohnung bei der leere Zukunft, un viitor al nemişcării şi amuţirii…
Moara fără zgomotul roţii ce se roteşte, absenţă în sunetele absorbite în apărătorul de roată, în Radabweiser, moara fără rotirea osiei centrată în roată, este realmente o moară fără roţi, Räderlosmühle, este o moară fără viaţă, Leblosemühle…
Peste toată moara, în toată fiinţarea sa, Mühlseiende, se înnoptează, es wird Nacht…
Se înnoptează, es wird Nacht, printr-o noapte fără zi următoare, ohne Nachttage, printr-o noapte fără lumina dimineţii următoare, ohne nächste Morgen Licht, un întunecos de fiind în noapte, o întunecime, ein Nachtdunkel, o noapte şi o întunecime fără cântece de noapte, ohne 16
Nachtgesänge, fără să se mai audă cântec de privighetori, ohne Nachtingallensänge…
Întregul fiinţial al morii, Gesamtheitmühle, originile ei venite probabil din Paleoliticul Superior şi Neoliticul lui Sapiens prin domesticirea plantelor şi apoi a animalelor, luminile ei, zgomotul ei, curgerea apei pe jgheabul morii, Mühlewasser, curgerea făinii prin site, morarul, der Müller, sau morăriţa, die Müllerin, sunt absenţi, sie sind in Abwesenheit, sunt toate căzute în sumbrul nopţii, în presimţirea sumbră a părăsirii şi abandonării, prin care întunecimea – die Dunkelheit, acoperă totul, înghite totul, sumbrizând totul…
O poetofilozofare a Frazei a şaptea?…
Abisul ajuns
Abisul erupt
Irumpt în copleşire
Sustras zilei ce vine
Şi dimineţii
Şi privighetorii
Nerostitul alb
Tu, sumbru nimic…
Dr. Augustin Ostace
Köln Nord, Deutschland, la 15.02.2020
P.S.
Tot ceea ce scriu şi public în reţelele Media de pe cele cinci continente, sau pe giganţii online de tip Amazon – KDP şi Google Play / Book, din întreaga lume, poate fi reprodus, poate fi comentat, criticat, recenzat, cu citarea autorului, fără nici o excepţie, păstrându-se doar dreptul legal de autor, urmând convenţiile şi tratatele internaţionale în vigoare!…
Adresele online Augustin Ostace, pentru cele aproape 300 (da, daa, aproape trei sute de cărţi publicate până acum) sunt următoarele:
Amazon KDP: https://www.amazon.com/Augustin-Ostace
Google Play Books: books.google.com – căutare Augustin Ostace 17
Scrisul în esenţa lui, este o formă de revelare a Speciei Sapiens, eine Offenbarkeit der Spezies, conferindu-i lui Sapiens alături de limbajul articulat şi gândirea abstractă, cea mai profundă identitate de ipseitate, eine Selbstheit des Selben, adică, omului ca întregime de fiinţă şi fiinţare, Sein und Seiende, adică a cărţilor sale mereu în transcriere şi devenire, toate, ca cele mai înalte încărcături de fiinţă rostitoare şi gânditoare, fiindcă omul, der Mensch, coexistă doar prin cogito, prin cogito ergo sum…
Cultura umană în esenţa ei, dintru începuturi (chiar posibil cultura de prund, pebble culture a lui Homo Erectus), este un fenomen binecuvântat de difuziune (blessing of difussion culture), ŞI NU UN FENOMEN DE RECLUZIUNE (RECLUSSION CULTURE), promovată de Uniunea Scriitorilor din România împotriva atât a Hertei Müller cât şi împotriva lui Augustin Ostace!
Cultura umană, literaturizată, poetizată, filozofată, este fundamentul oricărei civilizaţii cunoscute, vectorul sinergetic al amplificărilor abstracte, în orice formă de artă, ştiinţă sau tehnologie, neopribile de dictaturi, ideologii, totalitarisme sau bisericuţele turnurilor de fildeş din deplorabilul sub-mioritic autohton, fiindcă omul însuşi, indiferent de vremuri este un rostitor al difuziunii culturale (because the man itself is a diffuser / diffusor of any kind of human culture)…
Ah! Să nu uit! Fenomenul Herta Müller nu se opreşte aici!… Vom reveni…
–––––––––
Augustin OSTACE
Köln, Germania
5-15 februarie 2020