Árpád TÓTH: Mi-e frică

Mi-e frică

 

Mi-e frică să-ţi ating pleopa cu un sărut,

Să nu-ţi strivesc visele clădite cu atâta trudă,

Mi-e frică să te privesc în ochi,

Să nu-ţi tulbur limpezimea ce inundă,

Oceanul cristalinului, şi să te-ajut,

Ca nu cumva să mă deochi.

 

Mi-e frică să-ţi zâmbesc,

Pentru a nu sparge sărutul furat nu de mult,

Mi-e frică să-ţi vorbesc…

Tăcerea-i cea mai dulce, când inima ţi-ascult.

 

Dar nu mi-e frică să zidesc castele din vise

Şi ca pe o prinţesă să te duc la altar,

Să-ţi spulber gânduri negre de coşmar,

Să-ţi pun la picioare zilele mele ca dar.

 

Dar te ajut să-ţi ţeşi visele cu mine,

Cu flori brodate în iia vieţii albă,

Deliciul clipelor trăite cu mine să-ţi fie o salbă,

Puse la picioarele divinului ascuns în tine.

 

Şi nimeni n-o să-l calce în picioare,

Voi evapora orice clipă ce doare,

Clădind un viitor din prezentul prosper,

Să te am mereu lângă mine, doar sper.

 

Că mi-e frică de sărutul căsniciei care tulbură iubirea,

De melancolia zilelor care cimentează orbirea

Visând spre o viaţă mai bună, ca o himeră trecătoare,

Dar nu-i mai dulce nicio clipă prezentă sub soare!