RĂTĂCIRI PRINTRE GÂNDURI…
Mi-e casa goală, rece și pustie,
Ferigile mi-au răsărit din dușumea…
Își țes păianjenii o pânză argintie,
Tăcută mi-aștern gândul pe hârtie,
Amintiri, trăiri ascunse-n mintea mea…
La geam, ușor vântul gemea…
Mi-s ochii goi, secătuiți de lacrimă
Și stinși pe fața-mpietrită și lividă…
Te-aduc în minte, muști de inimă,
Eu fiindu-mi și călău și victimă,
Că, încă te păstrez într-o firidă,
Ca fluture în crisalidă…
Mi-apari de-un timp în fiecare seară,
Din frământate vise un vis ciudat,
Ce-mi prinde sufletul ca într-o gheară…
Pari trist, cu lacrimi albe, ca de ceară,
Pe-obrazu-ți obosit, palid și brăzdat,
Din ochii ce-odat-am dezmierdat…
Iubire simt, de speranțe se anină
Și visele-adunate iar le tălmăcesc,
Precum se-agăță iedera-n grădină,
Sub soare-auriu, cu raza lui divină…
Dar, caut din vis să mă dezmeticesc,
Prin trecut să nu mai rătăcesc…
Acolo-s doar fântâni cu-apă sălcie,
Mi-usucă rădăcina din copacul vieții…
Ce-odată-mi dăruiai cu dărnicie,
N-a fost sortit s-ajungă-n veșnicie,
Prăpădindu-se-n vânt, în pâcla ceții,
Cu fulgi de ani sub zaua gheții…
Rămâi cu bine dulce-mi amintire…
Rămâi în lacul meu cu unde line,
Pe-o bărcuță de hârtie-n picotire
Și, dacă vei voi să-mi dai de știre,
În vis te-arată, pe ape cristaline,
Durerile să mi se-aline…
DE TIMP NU FĂ RISIPĂ…
Nu fugi ca trenul, de timp nu fă risipă,
Mai fă ocol și tu, că tare scurtă-i viața !
Așteaptă să mai vezi cum visul se-nfiripă,
Nu te grăbi să faci pe toatele din pripă,
Te bucură de zori, de soare dimineața
Că nu știi când se rupe ața…
Pășește mai agale, să vezi pe unde treci,
La stele să te uiți, lună, lânuri și păduri !
La munții falnici și la poale să te-apleci,
Că frumuseți așa, nu vei întâlni pe veci,
Chiar de vin ploi, zăpezi, furtuni, călduri,
Pe toate poți să le înduri…
Uită-te cum se-nălță șoimul și condorul,
Să crezi în tine, te poți ridica oricând !
Ascultă cum îți sopoteste lin izvorul,
Învață cu sfințenie s-asculți soborul,
Citește cărțile, fără a sări vreun rând
Și ce auzi le poartă-n gând…
Caută adevărul din jegul de minciuni,
Iubețe-ți semenii și orice vietate !
Nu te lăsa învins, cuprins de slăbiciuni,
Că ele focu-ți sting lăsând numa tăciuni,
Ruinele, din ce ți-a fost cândva cetate…
Și… iubește-te cu pietate…
Nu fugi ca trenul, de timp nu fă risipă,
Lasă bucuria să-ți vină la fereastră,
Că timpu-i tren și fiece vagon o clipă,
Uite ce repede-aleargă, pufăie și țipă…
Cândva se va opri la fel și viața noastră,
Cea netrăită și sihastră…
————————————
Anna-Nora ROTARU
Atena, Grecia
Octombrie 2019