VA VENI… VA VENI…
Va veni… va veni… ziua aceea,
Când cerul se va limpezi de nori…
Iarăși va-nflori-n grădini rozaceea,
Teii împrăștiind parfumuri pe-aleea,
Cu miriade-n straturi colorate flori,
Doar că, ne-o fi prea târziu de fiori…
Va veni… va veni… ziua cu soare,
Aceea ce-o așteptam de o viață…
Când cerul s-o limpezi de ninsoare,
Când vom ieși din neagra închisoare,
Când ne-or zâmbi raze calde în ceață,
Doar că, pe mosor mult n-o mai fi ață…
Va veni… va veni… noaptea cea lină,
Când stelele clipi-vor la amândoi…
Când zâmbi-va spre noi iar luna plină,
Învățându-ne cum verbu-a iubi se declină,
Dar, tragic și comic va fi pentru noi doi,
Că, anii fugiți nu-i întorci înapoi…
Va veni… va veni… acea zi-n care,
Lumina va frânge zidul de granit…
Însă, noi n-o să mai fim pe cărare,
Să simțim pulsul lumii, înflăcărare,
Cu ochii prea orbi și trupul ostenit,
Păși-vom agale spre tărâm infinit…
Va veni… va veni… clipa din urmă…
Când trăirile nu vor avea-nsemnătate…
Că, ce ne-o fi fost, în neanturi se curmă,
Pe-a vremilor cripte unghia mai scurmă,
Să caute ușa cu hieroglife săpate :
„Aici… e hodina ființelor uitate”…
————————————
Anna-Nora ROTARU
Atena, Grecia
16 martie 2019