SECETĂ, MAI CURGE UN FIRICEL DE RÂU
de Anna-Nora Rotaru
(pictură personală pe pânză în ulei dimensiuni 110x90cm),
din volumul de picturi și poezii ,,UT PICTURA POESIS”
***
SUFLUL TIMPURILOR TRECUTE
M-am întors să-mi văd satul de-odinioară,
În minte mi-a rămas precum era-n copilărie…
Când l-am lăsat, micuță, privind ultima oară,
În urma mea, cu suflet frânt și inimă să doară,
Știam, că poate n-oi mai păși pe-această glie
Și mă simțeam călugăr în chilie…
Luasem cu mine o valijoară plină de-amintiri,
Cu frumuseți, cum parcă nicăierea nu găsești…
Cu iazul, jocuri de copii, la gura vetrei povestiri,
Râul, ce volburos trecea, prin pădure rătăciri…
O lume-ntreagă, cuprinsă în visul ce-l dosești,
Ca mai târziu să-ți amintești…
Dar, m-am întors, după ani și mare drum,
Să-mi caut pașii cu tălpile micuțe în țărână…
Emoția din piept încerc cu mâna s-o sugrum,
De teamă să nu-ntâlnesc deșert, ruini și scrum,
Simțind că parcă ceva m-atrage și mă-nfrână….
Ecoul mumei ce-mi îngână…
Dărăpănată-i casa, pridvorul n-are scări să urci,
Scorojite-s ferestrele, cu scânduri-nchise ermetic…
Prin buruieni, căzut și putrezit e gardul din uluci,
Pândesc parcă ai mei, pe după colțuri ca năluci,
Tăcerea mortuară rupând-o un corb bezmetic,
Țipând în gol, profetic…
Unde-i copilăria mea ? Ce repede a mai trecut…
S-au învelit părinții cu țărnă și promoroacă…
Unde fugit-au anii ? Că repede-am mai crescut,
Timpul ne-a călcat de-a valma și ne-a întrecut…
Ce n-aș da să sar iar cu picioarele-n băltoacă,
Fluierând copii la joacă…
Mi-e dor de lunca unde ne jucam pe lângă rău,
De mama, de tată, de bunică, tare mi-este dor…
De crânguri și păduri, de lanurile verzi de grâu,
Unde-alergăm, fără ca nimeni să ne pună frâu,
De casă, cu gutuile-n ferestre, miresme la cuptor,
Azi… fiind rătăcitul trecător…
Sub colbul vremii îmi stau trăirile cernite-n vraf,
Acoperite-n voaluri negre și c-un de jale cânt…
Pe mine m-așteptau să le mai șterg de praf,
Să mai pun vreo crizantemă peste epitaf,
Din hrube să le scot și tăcerea de mormânt,
Minutelor dând viață prin cuvânt…
TIMPUL MEU E ȘI AL TĂU
Un cadou aș vrea să-ți fac de ziua ta
Și, mă gândesc, ce poate ți-ar plăcea mai mult…
Că știu, că tot ce-i mai frumos pe lume-ai merita,
Din toate însă, eu, un singur lucru-aș căuta,
Nu-i prin magazine sau printr-al vitrinelor tumult,
E-n clipa ce-o ascult…
E-n hoarda Timpului, fuge jucăușă dând năvală,
Se zbenguiește, râde când o-ntreb unde ne duce…
Ne însoțește-ntotdeauna, ne întrece ca rivală,
La bucurii, necaz, ne pune-ntre ciocan și nicovală
Și, chiar la erori, de multe ori ne poate induce,
Când vorba-i dulce ne seduce…
Eu, Timpul cu clipele mele ți-oi aduce-n dar,
Că am credința că-i cel mai de preț în lume…
Pe fiecare filă ce-am să rup din calendar,
Voi scrie cu mari litere, aurite, de tipar,
Că te-oi iubi cu un cuvânt ce n-are nume,
Unul, pentru tine anume…
Timp ți-oi da ca să-ți privesc dulce făptura,
În ochi să-ți caut umbra ce te poate frământa…
Ți-oi netezi de orice griji pe frunte săpătura,
Voi alunga tot ce-ți poate umbri căutătura,
La negrul gând ce te-ar putea înspăimânta,
Scut am să-ți fiu și voi lupta…
Cu Timpul meu, grijă să am, gata de salt,
Să-nlătur bolovani din cale și s-o batucesc…
Să-ți ascult fiece cuvânt al tău și să tresalt,
Să te-nțeleg, să mă-nțelegi, să mă exalt,
În ochii tăi să fiu ca diamant, să strălucesc
Și, visele să-ți tălmăcesc…
Puțin e oare să-ți pot oferi din al meu Timp,
Când mulți sunt cei ce nu vor nici să înțeleagă ?
Când, pe furiș, doar îți aruncă o privire în răstimp ?
Când lângă ei nu înțelegi schimbare de-anotimp ?
Când îți oferă ore, zile, luni, ceva ani să te culeagă
Și eu îți dau o viață-ntreagă ?
PICĂTURI DE SUFLET
Clipa vine, clipa trece,
Sufletul ți-i mic, hoinar,
Peregrin prin noaptea rece…
Toți în grabă vor să plece,
Spre-un popas fără hotar,
Dar nu prinzi măcar de veste,
Că nicicând timpul nu iartă…
Nu știi dragostea cum este,
Nu asculți nicio poveste…
Singur stai și pus pe ceartă !
Ochii nu-ți arunci în jur,
Cum fug zilele-ți senine…
Crezi că-i soare-n abajur,
N-ai pe nimeni împrejur,
Să-ți spună cuvânt de bine !
Inima, n-ai timp s-asculți,
Nu mai știi ce e dreptate…
Nu te-apleci la cei desculți,
Doar îți pasă să te-nfrupți…
N-ai regret și bunătate !
Clipa trece trece, clipa vine…
Caută-ți în suflet pace…
Ai uitat chiar și de tine
Și de suflete vecine…
Te ascunzi în carapace !
Nu simți dorul să te-mpungă
Și să smulgi vechea cortină…
Că viața nu e-ndelungă,
Fuge Harul să te-ajungă,
Să te scoată din vitrină !
Eu vreau viața să mi-o schimb…
Văd cum zilnic ne-ofilim…
Vreau spre astre să mă plimb,
Cunună să-mi fac cu nimb,
Pe tărâmul sfânt, sublim,
Și anii trec, fără habar
Și-s sătulă să tot sânger…
Picături de chihlimbar,
Aurind al meu cuibar,
Să îmi facă nimb de Înger !
MICUL MEU PARADIS
În jur, cu cretă mi-am desenat un cerc
Și-am săpat adânc, să fie țărâna mai puhavă…
Că-mi vreau un univers al meu, micuț să-ncerc,
Unul rotund, închis la nepoftiți… nu semicerc,
Să sădesc vise și speranțe, răsărind dumbravă,
Peste ruine-n buruieni și lavă…
Și râuri voi face, cu ape repezi, curgătoare,
Să mă scufund în ele, din nou să mă botez…
Când luna-i plină, să-mi vin-acele trei ursitoare
Și, de n-or vrea, să vina măcar vreo vrăjitoare,
Cu magice formule să mă facă-n viață să cutez,
Bucuria găsind de mă-ntristez…
Și-un cer al meu să fac, serii să-i implantez,
Doar pentru mine, Luna cu astrele strălucitoare…
Nopțile-n tăceri apăsătoare, un pic să le scurtez,
Să-mi vină Soarele la masă, cu el să m-ospătez,
La mine să se-ntoarca stol de păsări călătoare,
Vietățile scăpând de vânătoare…
Timpul îl voi scoate din al meu mic univers…
Clepsidre, orologii, acolo, n-or fi ca să măsoare
Clipele, sub Sfântul Ochi, ce se scurgeau pervers…
Drumul meu spre Nicăieri, pustiu mi-era și șters,
Un Nimeni rătăcit, pe Niciunde, Nicicând, o eroare,
Așteptând minunea să coboare…
Drumuri voi schimba, visele, memorii învechite,
Palate ruinate-n bălării, străjuind iubiri corupte,
Păstrându-le pe cele pure, în cuiburi de răchite,
Pan’ ce puternice vor crește, ca nimeni să le-nghite,
Un templu înalțând spre cer, pe stâncile abrupte,
Nici Zmeu din ele să se-nfrupte…
Și, când îmi voi schimba învechita vieții haină,
Când lacrima voi încuia, cea de jale și de plângeri,
În Micul Paradis al meu, cu armonia cea mai faină,
Voi pune-o masă lungă, o altă “Cina cea de taina”,
Și-oi asculta doar line cânturi de păsări și de îngeri,
De dureri uitând și-nfrângeri…
———————————–
Anna-Nora ROTARU
Atena, Grecia
6 februarie, 2018