SCRISOARE PENTRU TATA…
Tăicuţule,
Minune-a vieţii mele… cât m-ai durut, tu ştii?
M-ai părăsit pe lumea asta, copil mic, orfan,
Lăsându-mi clipele de-atunci, amare şi pustii…
De Crăciun, te mai aştept în dar, ca-n fiecare an !
Zmeul cel rău mi te răpise, o nemiloasă Soartă,
Că n-apucaseşi vreo două vorbe dulci să-mi laşi…
Adesea alergam în noapte, de la fereşti la poartă,
Când parcă-ţi auzeam pe drum, zgomotul de paşi…
Nu pot uita privirea-ţi caldă, ce mândri eram noi…
Te sorbeam din ochi, când de mânuţă mă luai…
Crânguri, în lung şi-n lat cutreierarăm amândoi,
Cu vântul să ne sufle, agăţaţi de coamele de cai !
Nu uit cum te rugam, singur, la treburi să nu pleci,
De parcă nu voiam să pierd, vreo clipă fără tine…
Şi-oricât pe-ascuns te strecurai, ca tiptil să treci,
De haină, te prindeam, ca să nu mergi fără mine…
Îţi aminteşti cum, ca să adorm, îmi înşirai poveşti,
Cu-mpăraţi, zâne şi zmei, pan’ să te prindă somnul ?
Ce-aş da să mai te aud, să simt că lângă mine eşti…
Vreo vină nu-mi găseam, că mi te luase Domnul…
Câte lacrimi şi rugi lui Moş Crăciun câte-am făcut…
Nu-mi mai venea… deşi-i scriam, să te aducă înapoi…
Şi până azi mai scriu, cu dor şi gânduri spre trecut,
Sperând, că poate-i citi şi tu, să nu uiţi cumva de noi !
Îmbătrânesc tăicuţă şi-am rămas copil, ce încă speră
În basmele ce spuneau unii, că s-or întoarce morţii…
C-o floricică la fereastră, c-atunci te-aştept… himeră,
De ziua ta, a mea, fă Doamne s-aud scrâşnitul porţii…
————————————
Anna-Nora ROTARU
Atena, Grecia
11 iunie 2019