COPILE, POARTĂ-ȚI PAȘII…
În lume venit-ai c-un țipăt de durere,
Din negura neființei, sub cer cu soare
Fără ca nimeni să-ți ceară vreo părere,
De ai avea sau nu, poate o altă vrere…
Copile, ți-au dat o minte, mâini, picioare,
Întunericul schimbând c-o altă închisoare…
Să mergi ți-au zis, neștiind pe un’ s-apuci,
Fără cale de întoarcere, doar înainte…
Ți-au dat în mână o pâine să îmbuci,
Pe spini, că să nu calci, ți-au pus papuci,
În desagă ți-au lăsat ceva învățăminte,
La primii pași să poți lua aminte…
Și așa, pleci spre-o cale lungă din pruncie,
Norocul tău cătând pe altele meleaguri…
Înveți să-nlături obstacole cu dibăcie,
Cu speranța că vei trăi vreo veșnicie,
Coborând, urcând și trecând de praguri,
În urmă sângele lăsând ades în cheaguri…
Să te ferești de himere, năluci și groază,
Pe suflet, talisman s-ai o așchie din Cruce…
În întuneric, Soarele îți va trimite-o rază
Și-n deșertul Nimicului de v-apărea o oază,
Să te adăpi, când gâtul simți să se usuce,
Curaj să prinzi la cumpene și la răscruce…
O LUME-NTREAGĂ…
O lume întreagă se-ntinde la poale,
Cu munți, dealuri, văi, lunci și coline…
Cu mări, oceane, păduri, iarbă moale,
Cascade-nvolburate și ape domoale,
Cu parfumuri de brad, lavandă, sulfine !
O lume de vis contopită-n culoare,
Cu nori, curcubeie, miriade de stele…
Cu lună argintie și-apusuri de soare,
În zori, pe brumă sclipind de candoare,
Prin picuri de ploaie, natura să spele !
Și ce poți spune despre viețuitoare ?
Fiecare se naște cu roluri anume…
Sau se-afundă-n abisuri, înotătoare,
Sau țintesc ‘naltul bolții, ca zburătoare
Altele pășind ca și noi-n astă lume !
Care ni-i partea din această minune ?
Cum să credem că totul ne aparține ?
Pe Pământ n-avem drept de posesiune,
Nici pe semeni sa-i ținem in plecăciune,
Crezând că nouă totul ni se cuvine !
Credem că pentru noi lumea-i făcută ?
Că doar în jurul nostru toate se rotesc ?
Cum de-așteptăm cu gheara desfăcută,
Lumea s-o-nșfăcăm, de Domnul născută,
Sfârtecând-o ? Dureros, cumplit, grotesc !
Cat de mici putem fi, lipsiți de caracter…
Ce-aroganță, egoism, hulpave dorințe…
Trăim aici, prin încă nu știm ce mister,
Tributul vieții și-al morții, plătim auster,
Chiriași fiind pe lume, ca și-alte ființe !
FRUCTELE IUBIRII…
Dacă-n toamne-ai adunat, multe de fructe de iubire,
Și cu inima curată, vei sădi pumn de semințe,
Când pământul e fertil, vor găsi drum de răzbire
Și copaci vor răsări, mici, mai mari, după putințe !
Dacă ins-or da de stâncă, huma de-o fi bolovan,
Și sămânța cât de bună, nu găsește-un strop de apă,
Nicio mână s-o îngrijească, năzuința piere-n van,
Din sămânța de iubire, n-o răsare nicio ceapă !
Însă eu nu-mi pierd speranța și semințe-am să sădesc…
De le-aduni doar pentru tine, folos n-ai, nici nu-i-nțelept !
Totdeauna-ncerc pământul, că-nvățai cum să-l iubesc
Și de-o fi copac să-mi iasă, merită oricât s-aștept !
————————————
Anna-Nora ROTARU
Atena, Grecia
Octombrie 2019