” BUCHET DE ANEMONE ” de Anna-Nora Rotaru
pictură personală pe pânză, în ulei, (dimensiuni 90 x 70 cm),
din volumul de picturi și poezii ,, UT PICTURA POESIS ”
***
IUBIREA ETERNĂ
În drumul meu, de singuratic peregrin,
Având însoțitor, pe cer steaua polară,
Am luat cu mine, al vieții mele scrin,
Cu-n maldăr de amintiri și florile de crin,
Să-mi caut Îngerul, în noaptea glaciară !
Că vreau să-mi spuie ce-i ”Eterna Iubire ”,
Pe unde să o caut, unde oare s-o găsesc ?
Că din cele ce-am trăit, n-am găsit deosebire,
Fine bibelouri la-nceput și-apoi după ciobire,
Inimi sfărâmate, măști, ce râd-plâng grotesc !
Mi-a atins ușor brațul, după atâtea căutări,
La un popas am stat, sudoarea de-a mi șterge…
O sumedenie i-am pus, întrebări peste-ntrebări,
Cu teamă, firește, să nu-l scot din răbdări,
Poate mi-o arăta, pe ce cale voi merge !
L-am întrebat de-s șoaptele, cu doruri adăpate,
De-i lacrima, ce deseori brăzdeaz-obrazul…
Sunt oare visele rănite, pe frunțile săpate,
Suspinele înăbușite-n pernele scăldate,
Tristețea, cu fața-n palme s-aduni necazul ?
E zâmbetul, bucuria ce-nflorește-ades pe buze ?
E mângâierea tandră, ce te poartă spre extaz ?
E vocea iubitului, șoptind cuvintele unei muze,
Când vrea, de-o vină oarecare, să se scuze,
Cerând cu teamă iertare și-o clipă de răgaz ?
Sau poate-s picurile ploii, vântul ce ne-alungă ?
Poate-s culorile curcubeului din cer desprinse,
Poate-i fulgerul sau, soarele pe-a zării dungă ?
Ecourile, sunetele sferelor, ce vor s-ajungă,
Sau, florile-s, răsăritul, amurgurile-aprinse ?
De mână m-a luat urcând scara, treaptă cu treaptă,
Fiecare având un nume, sunet, culoare și parfum…
Mi-a spus: ”cand sus ajungi privirea ți-o îndreaptă,
Se va deschide-o poartă, privește și așteaptă…
Acolo-i sufletul, Iubirea-i chiar, la capătul de drum …
Cu cât e mai luminoasă, cu-atât este mai mare
Și cu cât e mai arzândă cu-atât e mai curată…
Nu-i ceva anume, din cele spuse pe cărare,
Ci toatele-mpreună, ca-n strânsă-mbratișare,
Iubire Eternă fac îngemănate, pe cea adevărată
VIS NEÎMPLINIT
În lumea mea ești neîmplinitul vis,
Ce-l port în mine de-atât-amar de vreme…
Cu mine-l voi lua, de-o fi vreun Paradis
Sau, de-am greșit cumva, în neguri de abis,
Să-mi fie alături în clipele-mi supreme,
Când Haru-o să mă cheme…
Un vis primăvăratec de inocent copil,
Atât de alb și pur, ca floarea de cireș…
Și dulce și suav, ca-n luna lui april,
Păstrat în mine-adânc, cu un fior febril,
Precum zefiru-alintă o floare de măceș…
Săgeată-i țintită fără greș…
Te port în mine în tot ce zic și fac,
În peregrinări, strâns te țin de mână…
Îmi ești în fiecare zi și noapte-n zodiac,
Ca o mireasmă fină de flori de liliac
Și, chiar de ani s-or risipi și-oi fi bătrână,
Te-oi lua cu mine în țărână…
Că, deși știu, că mi-ai fost visul necuprins,
Ca bibeloul fîn, ce l-am lipit când mi s-a spart,
În minte flacără mi-ai fost, chiar de s-a stins,
Făclie-n întuneric, busolă-n șesu-ntins,
De care, putere n-am avut să mă despart
Și nici cu nimeni să te-mpart…
Și, când or fi pașii să mă-ndrume spre apus,
Când gândul meu va fi-n gândirea-universală,
Eu, te-oi privi cu-același drag, de-acolo, sus,
Din-naltul cer vei auzi ecoul numelui tău spus,
Pe floare de cireș, voi scrie petală cu petală,
Să-mi cadă lin pe fruntea pală…
ETERNĂ FEMEIE
Acum am plecat
Și-n urm-am lăsat,
Sub talpa mea,
Pulbere de stea !
Drumul mi-e lung,
Oftatul prelung,
De n-am puterea,
S-alung durerea,
Ce mă sugrumă,
Voindu-mă-n humă.
Pe coardă m-atinge
Din spate mă-mpinge,
Să cad în genunchi,
Ca trăsnetu-n trunchi,
În cord să-mi pătrundă,
Să mi-l străpungă,
Precum la o fiară,
Ce trebuie să piară,
Sacrificiu-n totem,
Pentr-un scop suprem,
Ce nu-l înțeleg,
Nu pricep să dezleg !
De SUS rânduit,
Cic-am păcătuit,
Cu ceva ce nu știu,
Pare fals, străveziu,
Pe veci să fiu mută,
Fără coarde lăută,
Lipsită de gânduri,
Nescrise pe rânduri !
Dar stând pe treaptă,
Bun nu m-așteaptă…
De ast-am să fug,
Să nu m-ardă pe rug !
Simt trupul bolnav,
De viață hulpav,
Poate-n voia minții,
Să m-ajute sfinții,
Sau vreun Heruvim,
Să-mi schimbe destin !
Mi-i sufletul pur,
Să plutesc în azur,
Să simt în zori,
Mirosul de flori,
Să răsad în cenușă,
Un pui de brândușă,
Să-l iau în neștire,
Cu mine-amintire…
Să fug de-ntuneric,
De tot ce-i himeric,
Să uit ce mă doare,
Mă-ntorc iar la Soare,
Și de-acolo o scânteie,
Eterna femeie !
––––––––––––
Anna-Nora ROTARU
Atena, Grecia
19 februarie, 2018